Principala noastră recomandare este să nu citiţi articolul de mai jos seara, înainte de culcare. Lista întocmită de noi cuprinde mituri şi legende urbane adunate din toată lumea, unele sunt vechi de secole, altele mult mai recente, însă toate au ceva în comun: poveştile sunt de-a dreptul terifiante.

Mai ţinem să menţionăm că cele zece legende urbane prezentate mai jos nu sunt singurele povestiri de acest fel. Faptul că celelalte nu şi-au găsit loc în topul nostru nu înseamnă că sunt mai puţin înfricoşătoare şi nu ar trebui menţionate.

10. Femeia cu gura tăiată – Kuchisake-onna

Kuchisake-onna

Kuchisake-onna (sau legenda “femeii cu gura tăiată”) este originară din Japonia, însă legenda este extrem de populară şi în China şi Coreea.

Conform acestui mit, a existat cândva o femeie extrem de frumoasă care s-a căsătorit cu un mare samurai. Suspectând că femeia îi este infidelă, samuraiul a pedepsit-o crestandu-i cu sabia faţa dintr-un capăt până în celălalt, după care i-a spus: “Acum cine o să mai creadă că eşti frumoasă”?

Mitul Kuchisake-onna a luat naştere în anul 1979 în Nagasaki, Japonia, după o serie de crime violente ale căror autor a rămas şi astăzi neidentificat, şi s-a răspândit atât de rapid încât poliţia a fost nevoită să trimită mai mulţi ofiţeri în zonă pentru a păstra calmul în rândul populaţiei.

Se spune că “femeia cu gura tăiată” umblă noaptea pe străzile Japoniei, purtând o masca chirurgicală pentru a-şi ascunde chipul deformat. Dacă îi iese cineva în cale, se va apropia de persoana respectivă şi o va întreba: “Crezi că sunt frumoasă”? Dacă răspunsul este “Da”, atunci îşi va scoate masca dezvelindu-şi cicatricea îngrozitoare şi va repeta întrebarea. Dacă răspunsul este “Nu”, atunci legenda spune că nefericita victimă va fi ucisă într-un mod oribil. Nici alternativa nu este mai puţin îngrozitoare. Dacă şi a doua oară răspunsul este “Da”, atunci Kuchisake-onna va scoate o pereche de foarfece cu care va tăia gura victimei, de la o ureche până la cealaltă pentru a o face “la fel de frumoasă ca ea”.

Kuchisake-onna urmăreşte în special copii. Cea mai recentă apariţie a fost raportată în anul 2004 în Coreea de Sud. Femeia purta o masca de culoare roşie iar în zonă au avut loc două crime rămase cu autor necunoscut.

9. Slender Man

Slender Man

Legenda lui Slender Man a ajuns în atenţia publicului în anul 2009 după ce o poveste stranie publicată pe internet a devenit virală.

Slender Man este descris că fiind un bărbat foarte înalt, slab, îmbrăcat în costum negru. Braţele îi sunt neobişnuit de lungi, atârnând până aproape de genunchi. Dar ce este mai înfricoşător la Slender Man este faptul că strania creatură nu are chip.

Legenda spune că Slender Man este capabil să-şi contorsioneze şi să-şi răsucească braţele într-un mod nenatural. Îşi foloseşte degetele lungi şi palide asemenea unor gheare cu care zgârâie ferestrele viitoarelor sale victime.

Slender Man poate fi văzut în interiorul sau apropierea pădurilor. Dacă eşti la o ieşire cu cortul sau la o urcare pe munte, după apusul soarelelui se spune că, uneori, îl poţi zări pentru o fracţiune de secundă cu colţul ochiului, stand acolo, nemişcat, în depărtare. Victimele sale sunt exclusiv copii.

După ce Slender Man a devenit popular pe internet, cel care a publicat povestea a recunoscut că aceasta nu s-a vrut a fi decât o farsă. Cu toate acestea, în mod straniu, mai mulţi pasionaţi de paranormal au reuşit să găsească similitudini între mitul lui Slender Man şi apariţii asemănătoare în mai multe culturi de pe glob. De exemplu, în Brazilia au fost descoperite mai multe picturi rupestre care înfăţişau oameni anormal de înalţi, foarte slabi şi cu braţe extrem de lungi.

În anii 1800 s-a raportat existenţa unui “Bărbat Înalt” care ademenea copiii în păduri. În mod straniu, fiecare apariţie a lui Slender Man pare să fie asociată cu mai multe cazuri de copii dispăruţi.

Iată cum “Omul Înalt” este descris într-o veche poveste: “Omul Înalt stătea în luminiş îmbrăcat complet în negru precum un nobil. Umbrele dansau în jurul lui, întunecate ca o noapte fără lună. El avea multe braţe, toate lungi şi subţiri, asemenea unor şerpi, care se zbăteau precum viermii în cârlig. El nu a vorbit, dar şi-a făcut intenţiile clare.”

8. Nam Koo Terrace

Nam Koo Terrace

Legenda Nam Koo Terrace este mai puţin cunoscută, dar asta nu înseamnă că povestea este mai puţin înfricoşătoare decât precedentele legende urbane.

Totul a început în Hong Kong acolo unde există o clădire abandonată numită Nam Koo Terrace, clădire care nu a fost renovată sau demolată în ciuda faptului că Hong Kong-ul se confruntă cu o acută criză a spaţiilor pentru locuinţe.

Nam Koo Terrace, deţinută acum aproximativ 100 de ani de o familie extrem de bogată, este acum o adevărată ruină. În timpul celui de al doilea Război Mondial, familia a fost forţată să-şi părăsească locuinţa care a fost folosită că o locaţie în care soldaţii japonezi se puteau “relaxa” alături de femei forţate să le devină sclave sexuale. Ultimii membrii ai familiei s-au mutat înapoi în Hong Kong după terminarea războiului, dar la scurt timp toţi au murit în condiţii suspecte.

De atunci, proprietarii clădirii s-au tot schimbat iar în prezent Nam Koo Terrace este deţinută de “Hopewell Holdings”. Foarte straniu este că dezvoltatorul imobiliar a dorit să demoleze vechea construcţie pentru a ridica un hotel luxos în locul acesteia. Planul, deşi aprobat de municipialitate, nu a mai fost niciodată pus în aplicare. Compania refuză să comenteze situaţia.

Pe de altă parte, localnicii spun despre Nam Koo Terrace că este bântuită – se spune că spiritele prostituatelor care au murit în clădire încă mai bântuie, şi există numeroase relatări ale celor care au auzit ţipete din interiorul casei.

În anii 1960, o tânăra a ieşit din casă şi i-a atacat cu extremă violenţă pe ofiţerii de poliţie chemaţi de vecinii speriaţi de sunetele deranjante care se auzeau din clădire. Se pare că poliţiştii trimişi la faţa locului au perturbat un ritual de exorcizare care avea loc în interior.

Însă acea întâmplare nu a fost singulară. În anul 2003 un grup de opt adolescente s-au decis să testeze teoria “casei bântuite”. Tinerele au intrat în Nam Koo Terrace cu intenţia de a-şi petrece noaptea acolo în încercarea de a surprinde câteva “manifestări paranormale”. Şi au primit experienţe paranormale din plin. Trei dintre cele opt adolescente au devenit extrem de agitate şi nervoase iar una dintre fete a suferit o cădere psihică în momentul în care tinerele s-au panicat şi au încercat să fugă din casă. În tot acest timp, o altă fată a rămas, conform spuselor celor veniţi la faţă locului, înţepenită în pragul casei. Când poliţiştii au încercat să o scoată cu forţa, această a devenit extrem de violentă şi a fost nevoie de doi poliţişti pentru a o imobiliza. Martorii spun că fata vorbea într-o limbă necunoscută cu o voce care nu era a ei.

Din 2003 şi până în prezent nu mai puţin de 30 de cadavre au fost descoperite în interiorul casei – toate cazurile au fost clasate drept sinucideri. O parte din trupuri au fost găsite în interiorul clădirii, în timp ce altele au fost descoperite spânzurate în copacii din spatele casei.

Cei care au intrat în clădire au spus că nu mai sunt dispuşi să repete experienţa. Mai multe persoane au auzit voci de femei iar unii martori chiar au afirmat că ar fi văzut mai multe femei decapitate umblând prin camere. Au existat şi câţiva martori care au declarat că au zărit un bărbat îmbrăcat în negru plimbându-se pe coridoare.

7. Clovnul

ClovnulLegenda urbană a statuii în formă de clovn îşi are originea în casa unei familii înstărite unde o tânăra bonă a fost angajată pentru a avea grijă de cei doi copii ai familiei – o fată şi un băiat.

Într-o seară, părinţii au fost invitaţi la o petrecere aşa că tatăl a rugat-o pe bonă să culce copii iar apoi să rămână în casă până când ei se întorc de la petrecere. Deoarece în casă se găseau mai multe lucruri de valoare, părinţii nu au vrut că bona să cotrobăie peste tot şi nu i-au permis să stea decât în sufragerie.

După ce i-a culcat pe copii, fata a coborât în sufragerie pentru a se uita la televizor. Însă nu mică i-a fost mirarea când într-un colţ al camerei a observat o statuie în formă de clovn. Speriată, fata a încercat să ignore statuia însă imaginea clovnului din colţul camerei începea să o deranjeze aşa că s-a decis să-i sune pe părinţii copiilor pentru a-i întreba dacă poate muta statuia în altă cameră. “Am culcat copii – este în regulă dacă mut clovnul în altă cameră? Este foarte deranjant”, i-a spus tânăra tatălui la telefon. Îngrozit, acesta i-a cerut să urce imediat la etaj, să ia copii şi să fugă cu ei la un vecin, iar de acolo să sune imediat la poliţie.

Fata se conformează, ia copii şi fuge cu ei din casă. După ce anunţă poliţia, îl sună din nou pe tatăl copiilor pentru a-i cere lămuriri. Acesta îi spune că ei nu au o astfel de statuie dar că ambii copii s-au plâns în repetate rânduri că un clovn sinistru îi priveşte noaptea cum dorm.

Ofiţerii de poliţie veniţi la faţa locului nu au găsit nici o statuie în formă de clovn.

6. Copiii cu ochii negri

Copiii cu ochii negri

În anul 1998, Brian Bethel, jurnalist la ziarul “Abilene Reporter” din Abilene, Texas, a publicat un articol în care relatează straniile întâmplări de care acesta a avut parte cu doi ani înainte. Indiferent dacă alegeţi să credeţi următoarea legendă urbană, sau nu, trebuie să ştiţi că persoanele despre care se vorbeşte aici sunt cât se poate de reale.

Deşi articolul a fost publicat abia în 1998, întâmplarea prezentată a avut loc în vara anului 1996. Brian se afla în oraş când şi-a amintit că avea de plătit o factură de internet. A tras maşina pe dreapta, lângă un cinematograf, şi şi-a scos carnetul de cecuri cu intenţia de a scrie un cec pentru compania de cablu.

Nu a apucat însă să oprească bine când a auzit un ciocănit în geam. Când şi-a ridicat privirea, Brian a zărit doi băieţi (nu mai mari de 16 ani). Ambii purtau hanorace cu glugă şi stăteau în dreptul portierii maşinii.

Neştiind despre ce este vorba, Brian a coborât geamul maşinii. Acela a fost momentul când a simţit cum un sentiment de panică nejustificată îi cuprinde întreg corpul. “Mă simţeam de parcă însăşi Moartea m-a apucat şi încerca să mă tragă cu ea în abis”, a scris Brian.

Unul dintre băieţi a început să vorbească, încercându-i să-i explice jurnalistului că veniseră să vadă un film însă uitaseră banii acasă şi că aveau nevoie de cineva să-i ducă cu maşină pentru a lua banii de bilet. Povestea părea una cât se poate de banală, dar inexplicabil, acel sentiment de frică pe care Brian îl resimţea se intensifica cu fiecare secundă care trecea.

În timp ce băieţii încercau să-l convingă să-i lase să urce în maşină, Brian a aruncat o privire peste reclama luminoasă a cinematografului şi a observat că filmul deja începuse. În timpul de care ar fi avut nevoie să-i ducă pe băieţi casă, apoi înapoi la cinematograf, filmul s-ar fi terminat de mult.

Băiatul care părea a fi mai în vârstă a început să devină tot mai insistent. Îi tot spunea că nu sunt decât niste copii şi că drumul până acasă şi înapoi nu ar dura mult. Deşi era aproape împietrit de frică, jurnalistul a simţit cum mâna îl trădează şi se îndreaptă singură către butonul care bloca uşile. Cu o putere incredibilă a rezistat tentaţiei de a deschide portiera maşinii însă cei doi copii i-au observat indecizia.

Restul poveştii este de-a dreptul terifiant.

Când şi-a ridicat privirea, Brian a îngheţat de spaimă. Conform spuselor sale, ambii băieţi aveau ochii complet negrii, fără iris, fără pupile. Jurnalistul a încercat să spună câteva cuvinte însă nu a putut să scoată decât un mormăit inteligibil. Cuprins de frică, a ridicat geamul maşinii şi a demarat în trombă.

Brian povesteşte că a gonit prin oras aproximativ 10 minute, după care a tras pe dreapta pentru a se calma. Imediat s-a auzit un ciocănit insistent în geam şi un strigăt de afară: “Nu putem intra dacă nu ne inviţi tu. Lasă-ne să intrăm!” Îngrozit, bărbatul a accelerat şi s-a făcut nevăzut în noapte.

Fiind jurnalist, Brian a notat întreaga experienţă, dar a avut nevoie de aproape doi ani de zile pentru a-şi face curajul să publice povestea. Imediat ce articolul a fost publicat, ziarul a fost contactat de mai multe persoane care au descris întâlniri asemănătoare. Deşi există unele diferenţe, toate poveştile par să graviteze în jurul unor elemente comune: de fiecare dată este vorba de doi copii (nu neapărat de doi băieţi), întotdeauna aceştia cer ajutor (în unele cazuri aceştia au bătut la uşi în toiul nopţii pentru a cere voie să folosească baia), de fiecare dată copii cer să fie “lăsaţi înăuntru” (indiferent dacă este vorba despre o maşină, casă, clădire publică, sau diferite clădiri anexe). Aparent copii nu pot intra într-un spaţiu locuit decât dacă sunt invitaţi.

Nu se ştie ce se întâmplă dacă Copiii cu Ochii Negri sunt lăsaţi să între. Nu este clar nici dacă întreaga poveste este o farsă sau nu. Însă de ce şi-ar pune Brian Bethel (de altfel o persoană perfect normală şi un jurnalist de succes) întreaga reputaţie la bătaie pentru o simplă farsă? Iar dacă nu este vorba decât de o glumă proastă, cum se face că atâtea persoane (care nu s-au întâlnit niciodată) au relatat întâmplări atât de asemănătoare?

5. Masca Noh

Masca Noh

Legenda măştii Noh este una extrem de veche, avându-şi originile undeva în jurul anilor 500 e.n. Mitul măştii Noh este clasificat drept unul dintre cele mai terifiante legende Japoneze.

În general măştile Noh sunt folosite de artiştii japonezi în spectacolele de operă sau teatru. Măştile sunt confecţionate manual iar cei care îşi doresc o astfel de mască o pot achiziţiona, însă preţul nu este deloc unul de ignorat.

Însă legenda nu se referă la orice mască Noh, ci la una anume, prima mască Noh, lăsată moştenire de la o generaţie la alta. Masca este creată în aşa fel încât dă impresia că jumătate din faţă râde în timp ce cealaltă jumătate plânge. Se spune că prima masca Noh are puterea de a absorbi aurele de energie negativă (furie, ură, durere) de la cel care o deţine.

Însă de aici povestea capătă o turnură terifiantă.

Pentru a putea absorbi aceste energii, masca trebuie purtată de proprietar. Din această cauză, prima mască Noh va încerca întotdeauna să-l domine pe cel care o deţine. Conexiunea o dată stabilită, masca Noh va consuma atât aura negativă cât şi pe cel care o poartă. Corpul victimei va fi vlăguit de energia vitală iar carnea va începe să putrezească. Însă masca nu va abandona cadavrul golit de viaţă. După ce masca va găsi un nou proprietar, vechiul corp va fi “îndesat” în noua “haină” iar procesul se va repeta.

4. Camera roşie (Akai Heya)

Camera roşie (Akai Heya)

Mitul camerei roşii este altă legendă urbană originară din Japonia şi implică sinucideri, crime şi o reclamă ciudată pe internet.

Povestea începe cu un tânăr care află de existenţa unei reclame pe internet, reclamă care o dată accesată va atrage nenorociri asupra celui care o vizionează. Fiind un mare fan al paranormalului, adolescentul încearcă să găsească reclama respectivă, însă fără prea mare succes. Când era gata să renunţe, o fereastră roşie apare brusc în colţul din dreapta jos al monitorului. Reclama era una cât se foarte simplă: un chenar cu fundal roşu şi text de culoare negră din care se putea citi: “Îţi place?”

Băiatul închide reclama însă aceasta reapare imediat. Crezând că este vorba despre un virus de calculator, tânărul rulează un program anti-virus însă programul nu găseşte nimic în neregulă. Încearcă din nou să închidă reclamă însă aceasta reapare în colţul ecranului.

Vizibil frustrat, adolescentul încearcă toate modalităţile de a scăpa de enervantul chenar roşu. Închide şi reporneşte computerul, îl scoate din priză, însă de fiecare dată rezultatul este acelaşi. Atunci când computerul pornea, fereastra roşie îl aştepta în colţul din dreapta jos. Băiatul se decide să apese pe reclamă de câte ori este nevoie pentru a o face să dispară definitiv. După mai multe încercări observă că textul nu mai este acelaşi. Noi litere apăreau cu fiecare reclamă închisă succesiv.

“Îţi place c”
“Îţi place ca”
“Îţi place cam”
“Îţi place came”
“Îţi place camer”
“Îţi place camera”
“Îţi place camera r”
“Îţi place camera ro”
“Îţi place camera roş”
“Îţi place camera roşi”
“Îţi place camera roşie?”

Trupul adolescentului a fost găsit a doua zi în cameră. Pereţii încăperii erau complet acoperiţi de sânge.

O altă tragedie a avut loc în ziua de 1 iunie 2004 în Sasebo, Japonia. O tânără (cunoscută online sub numele de “Nevada-tan”) şi-a ucis cu cruzime o colegă de şcoală pe nume Satomi Mitarai. Satomi, în vârstă de 12 ani, postase mai multe comentarii răutăcioase la adresa ei.

Crima a fost de o brutalitate rar întâlnită. “Nevada-tan” a aşteptat ca Satomi să rămână singură în sala de clasă, apoi, folosindu-se de un cuţit, i-a tăiat acesteia ambele braţe, după care i-a tăiat şi gâtul. Când ceilalţi colegi au ajuns în clasă, întreaga sală era “pictată” în roşu cu sângele fetei ucise.

Şocaţi de scena crimei, investigatorii au interogat-o pe fata în vârstă de 11 ani, însă nu au reuşit să afle prea multe de la adolescentă, în afara faptului că ea considera crima săvârşită ca fiind una perfect normală. Mai târziu, pe când poliţiştii verificau computerul criminalei, au observat o reclamă stranie în colţul ecranului. În fereastra cu fundalul roşu se putea citi: “Îţi place camera roşie?”

3. Omul iepure

Omul iepure

Această legendă înfiorătoare a luat naştere în anul 1904 în Virginia, după ce un azil destinat celor cu probleme psihice extrem de grave a fost închis la cererea comunităţii care nu îşi dorea o astfel de instituţie în preajmă.

Guvernul a aranjat ca toţi pacienţii să fie mutaţi, însă autobuzul care îi transporta către un alt azil a fost implicat într-un accident grav de circulaţie. Majoritatea pacienţilor au murit pe loc, însă câţiva bolnavi psihic au supravieţuit şi au reuşit să scape ascunzându-se în pădurea de la marginea oraşului. Autorităţile i-au urmărit şi capturat pe toţi, în afară de doi: Marcus Lawster şi Douglas Griffen.

În timp ce căutările fugarilor se aflau în plină desfăşurare, localnicii au început să descopere în zonă iepuri morţi, parţial îngropaţi sau atârnaţi în copaci. Cadavrele erau jupuite de blană şi parţial consumate, probabil de cel care ucisese animalele.

După mai multe zile de căutări, autorităţile l-au găsit pe Marcus Lawster, sau ceea ce mai rămăsese din el. Corpul acestuia, jupuit de piele şi parţial consumat, a fost găsit atârnând sub un pod. Criminalul s-a dovedit a fi celălalt pacient evadat, Douglas Griffen. În ciuda eforturilor depuse de autorităţi, bărbatul nu a fost prins, acesta sărind în faţa unui tren în momentul în care poliţia a încercat să-l aresteze. Podul sub care a fost găsit trupul lui Lawster a fost denumit de localnici “The Bunny Man Bridge” (Podul Omului Iepure), nume care a fost păstrat până astăzi.

De la întâmplările din 1907 şi până în prezent, zona a fost un adevărat punct fierbinte pentru fenomene inexplicabile. De exemplu, în anul 1970, mai mulţi localnici au raportat prezenţa în zona podului a unui individ suspect îmbrăcat în costum de iepure. Bărbatul era înarmat cu un topor şi avea un comportament extrem de agresiv. Apariţii similare au mai fost raportate şi în anii care au urmat, de fiecare dată poliţiştii veniţi la faţa locului negăsind nimic suspect.

2. Povestea bărbatului care zâmbeşte

Povestea barbatului care zambeste

Povestea bărbatului care zâmbeşte este una stranie şi neliniştitoare pentru că pare a fi una dintre cele mai plauzibile legende urbane auzite până acum. Acest mit urban a luat naştere în Seattle în anul 2011 şi s-a raspândit incredibil de rapid pe internet.

Potrivit poveştii, un tânăr, mare iubitor al plimbărilor nocturne, a ieşit într-o noapte pe ruta sa obişnuită pentru a-şi limpezi mintea de problemele din timpul zilei. De fiecare dată se plimba pe acelaşi traseu şi niciodată nu avusese probleme şi nimic nu părea să prevestească că acea noapte avea să fie diferită. Ca de obicei la acea oră târzie, întreg cartierul era cufundat într-o linişte deplină, fără traficul sufocant din timpul zilei, fără pietoni grăbiţi, doar aerul rece şi calm al nopţii.

Tânărul se pregătea să-şi încheie plimbarea şi să pornească către casă când a zărit silueta unui străin mişcându-se încet în depărtare. Aproape imperceptibil, fiecare mişcare pe care străinul o făcea în ritm de dans părea că îl aduce mai aproape de tânărul nostru.

Crezând că are de-a face cu un beţiv sau cu un drogat, povestitorul nostru s-a apropiat pe cât posibil de marginea trotuarului pentru a evita orice problemă. Atunci a observat că bărbatul se mişca extrem de graţios, asemenea unui dansator profesionist. A mai observat că străinul era neobişnuit de înalt şi slab şi că purta un costum decolorat de vreme.

În momentul în care bărbatul a ajuns în dreptul unui felinar, tânărul nostru i-a putut desluşi trăsăturile stranii. Capul îi era mult aplecat pe spate, privirea îi era aţintită către cer iar pe faţă îi se vedea un rânjet ciudat.

Tânărul a simţit cum neliniştea îl cuprinde şi speriat se decide să se mute pe celălalt trotuar pentru a evita orice fel de contact cu străinul. Traversează drumul şi aruncă o privire în spate. Bărbatul nu se mai vedea nicăieri. Pentru un moment, povestitorul nostru simte o uşurare, însă imediat observă cu coada ochiului, că în spatele lui, la nici 50 de metri depărtare, se afla acelaşi bărbatul necunoscut. Se apropia în paşi de dans, lent, cu aceeaşi privire rătăcită spre cer şi cu acelaşi zâmbet înfricoşător pe faţă.

Îngrozit, tânărul grăbeşte pasul, încercând în acelaşi timp să păstreze un contact vizual cu cel care părea că îl urmăreşte. Bărbatul a rămas pe loc, învârtindu-se în piruete stranii, iar mai apoi a dispărut complet în întunericul nopţii. Crezând că a scăpat de urmăritor, tânărul s-a oprit câteva secunde pentru a-şi trage sufletul. Inima îi bătea cu putere în piept şi simţea cum pe frunte i se preling picături reci de sudoare.

Însă aventura nu se terminase. Nici nu a apucat să facă primul pas spre casă, că pe partea opusă a drumului îl vede din nou pe “bărbatul care zâmbeşte”. Stătea nemişcat, asemenea unui statui şi îl privea insistent pe tânărul nostru. Împietrit de frică, povestitorul începe să-i adreseze injurii bărbatului în speranţa că acesta se va speria şi îl va lăsa în pace. Iar planul pare să funcţioneze. Străinul se întoarce şi în pas de dans dispare pe o străduţă lăturalnică.

Însă după doar câteva secunde, tânărul vede din nou silueta urmăritorului său. De această dată, bărbatul nu mai dansa, ci fugea spre tânăr cu o viteză incredibilă. Partea superioară a corpului îi era aplecată mult înainte iar braţele lungi se mişcau lateral asemenea unor tentacule. Pe chipul bărbatului nu se putea citi nici o expresie în afară de acelaşi zâmbet ciudat.

Cu ultimele puteri, tânărul o ia la fugă către o zonă mai populată a cartierului şi nu se opreşte până nu dă peste alţi oameni. Se întoarce acasă speriat şi epuizat. Tânărului nu îi mai plac plimbările nocturne.

1. Jocul de la miezul nopţii

Jocul de la miezul noptii

Această legendă urbană este singura pe care o puteţi încerca acasă. “Jocul de la Miezul Nopţii” este numele dat unui presupus ritual păgân. Povestea este asemănătoare cu legenda Bloody Mary.

Dacă vreţi să încercaţi Jocul de la Miezul Nopţii (sincer nu ştim de ce cineva ar încerca aşa ceva), aveţi nevoie de următoarele:

O lumânare
O locaţie cu o uşă de lemn
Câteva picături din propriul sânge
O coală de hârtie
O brichetă sau o cutie de chibrituri
Sare (extrem de important)

Dacă vreţi să încercaţi jocul împreună cu alte persoane, fiecare participant trebuie să aducă obiectele de mai sus. Încă o dată, trebuie să menţionăm că nu încurajăm astfel de practici deoarece, pe lângă faptul că legenda urbană spune că Jocul de la Miezul Nopţii ar putea fi fatal pentru participanţi, există o serie întreagă de implicaţii psihologice pentru persoanele predispuse la aşa ceva.

Cum se joacă jocul:

  1. Ritualul trebuie început noaptea la ora 12:00 fix, altfel nimic nu se va întâmpla.
  2. Scrie-ţi numele complet pe o coală de hârtie, apoi pune o picătură de sânge peste nume.
  3. Stinge luminile. Mergi în dreptul uşii de lemn şi pune bucata de hârtie în dreptul acesteia, apoi aprinde lumânarea folosind bricheta sau chibritul şi aşează lumânarea peste hârtie.
  4. Bate în uşă de 22 de ori. Cea de-a 22-a bătaie trebuie să aibă loc când încă este 12:00 fix, deci toţi paşii de mai sus trebuie făcuţi în mai puţin de un minut.
  5. Deschide uşa, suflă în lumânare, şi închide uşa la loc. După ce ai închis uşa, trebuie să aprinzi lumânarea cât mai repede cu putinţă. Jocul de la Miezul Nopţii a început iar Omul a intrat deja în cameră.
  6. Acum nu trebuie să te concentrezi decât pe supravieţuirea în prezenţa Omului. Lumânarea trebuie să rămână aprinsă în permanenţă. Dacă se stinge, înseamnă că Omul este aproape. În acest caz ai doar câteva secunde la dispoziţie pentru a aprinde lumânarea din nou. Trebuie să te mişti în permanenţă, să nu stai în acelaşi loc. O să simţi un aer rece atunci când Omul este în apropiere.
  7. Jocul spune că, în unele situaţii, poţi auzi chiar şoapte sau poţi vedea o siluetă stând nemişcată în întuneric.
  8. Foarte important: dacă lumânarea se stinge şi nu o mai poţi aprinde la loc, trebuie să trasezi imediat un cerc de sare în jurul tău.

Jocul ia sfârşit la ora 3:33 dimineaţa. Dacă în timpul jocului nu ai reuşit să reaprinzi lumânarea, sau nu ai delimitat cercul de sare, mitul spune că vei suferi halucinaţii puternice. Trebuie notat că există o serie întreagă de rapoarte care implică persoane care au încercat jocul. Multe dintre acestea nu mai sunt dispuse să repete experienţa iar în câteva cazuri, victimele au fost găsite într-o stare psihotică adâncă.

Ce nu trebuie făcut sub nici o formă în timpul jocului:

  • Nu aprinde lumina în casă
  • Nu folosi lanterne
  • Nu te băga la culcare
  • Nu folosi sângele altei persoane pentru jocul tău
  • Nu înlocui lumânarea (de exemplu nu folosi o brichetă în loc de lumânare, dacă aceasta nu se mai aprinde)
  • Nu provoca Omul în nici un fel

Conform legendei urbane, odată invitat în viaţa ta, Omul nu va mai pleca niciodată, chiar dacă jocul s-a terminat.

Articole similare

Vineri 13

Ziua de vineri 13 este o dată calendaristică despre care, superstițiile occidentale, spun că ar aduce ghinion. Credința populară prin care se consideră că vineri 13 este o zi fatală în care se petrec nenorociri…

Despre clopote

Clopotele au fost folosite încă din cele mai vechi timpuri, atât pentru a anunța bucuria și rugăciunea, cât și necazul sau primejdia. Inventarea clopotelor este pusă pe seama egiptenilor. Se spune că serbările lui Osiris…

Despre căpcăuni

Căpcăunii, sau căpcânii, așa cum li se mai zicea, sunt niște oameni cu cap de câine și sunt foarte răi. Ei nu se hrănesc decât cu carne de om. Au un ochi în frunte și…

5 Comentarii

    Am citit asta și vreau să le spun colegilor mei. (Adora genul asta de povesti) Vreau sa vad cum reacționează. Dar primul GIF e cam……. Prea horror….

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

captcha