O reprezentare a lui Loki

Loki

In Bizar by A.B.B1 comentariu

Loki (Lodurr sau Loke) este un zeu ambiguu si straniu. Etimologia numelui său nu e sigură: el nu avea cult si nu i s-au consacrat temple. El mai purta denumirea și de „Gudaspllitrare” („Cel care dezbină zeii„). Își merită numele, deoarece, cu adevărat el a fost cel care a adus zâzania și suspiciunea în casa zeilor. Multă vreme tovărășia lui i-a încântat și i-a distrat pe zei, pâna când a fost prea târziu.

Purtarea lui e derutantă. Pe de-o parte el e amicul zeilor și îi place să se războiască cu dușmanii acestora – uriașii, și îi pune pe pitici să facă lucruri fermecate, care devin adevărate atribute ale zeilor, precum inelul Draupnir pentru Odin, ciocanul lui Thor etc. Pe de altă parte, el e rău, nelegiuit, criminal, fiind autorul omorului lui Baldur.

Loki

O reprezentare a lui Loki

El avea o înfățișare extrem de seducătoare, sau cel puțin asta vedeau cei care îl întâlneau, deoarece Loki avea însușirea de a se transforma atât de repede, încât ochii nu puteau surprinde transformarea și feluritele lui înfățișări. Doar ochii îi rămâneau mereu aceiași, iar sufletul i se oglindea în ei – negru, plin de răutate și de necredință, viclean și periculos. Este zeul focului și al magiei. El poate lua nu numai înfătișări umane, dar se poate transforma și în animale. Este un viclean malefic, fiind direct responsabil de moartea lui Baldur. În scrierea Edda în versuri, Loki nu dă dovadă de porniri rele. Abia poema târzie, Lokasenna, îi atribuie numeroase nelegiuiri.

Savanții l-au comparat pe Loki cu diavolul creștinilor sau cu eroul civilizator, Prometeu. În 1933, Jan de Vries l-a asemuit pe Loki lui trickster, un personaj ambivalent, specific mitologiilor nord-americane. Georges Dumezil a propus o interpretare mai plauzibilă, pentru că ea ține atât de Loki, și de Hodur, Baldur și de sfârșitul lumii. Caracterul de impostor al lui Loki, răutatea și prezența sa în rândul dușmanilor zeilor în timpul războiului eshatologic (eshatologie: totalitatea concepțiilor religioase care se referă la destinele finale ale omenirii) fac din el omologul sinistrului personaj din Mahabharata, Duryodhana, întruparea prin excelență a demonului epocii noastre. Conform lui G. Dumezil, amploarea și regularitatea asemănării dintre Mahabharata și Edda demonstrează existența unui vast mit eshatologic, povestind despre relația dintre Bine și Rău, și distrugerea lumii, un mit constituit încă înainte de dispersia popoarelor indo-europene.

Simbolismul zeului

Loki este o figură fascinantă, enigmatică și complexă. În religia germanică, mitul lui Loki trebuie inclus într-o tensiune dualistă şi opozitorie între bine şi rău, căldură şi gheaţă, care apare încă din miturile creaţiei. În sistemul religios germanic, el reprezintă rebeliunea forţelor contrare ordinii cosmice şi divine. Reprezintă, deci, momentul în care energiile unei libertăţi instinctive se revoltă împotriva rigidităţii legilor. El dublează marile divinitați. Este anti-Tyr pentru ca temperează rigorile legii. Este anti-Odin pentru că se ridică deasupra dogmei. Este zeul care împiedică lumea să se rotească, arătându-se neîncrezător în perfecțiunea lumii. El este farsorul, şarlatanul, sabotorul obiectelor şi ființelor sacre atunci când de exemplu îl păcăleşte pe zeul orb să-l ucidă pe Baldur. În acelaşi timp este şi vinovat de stoparea destinului forțelor supreme.

Loki este zeul vegetaţiei şi al forţelor subpământene care veghează la reînnoirea naturii. Întruchipează un important rol fecundator dar, în acelaşi timp, şi distrugător.

Atunci când universul se va nărui fiind distrus, Loki va triumfa izbucnind într-un râs diabolic. Natura sa duală, prietenia sa cu demonii dar și cu zeii, puterea de a stăpâni forțele răului, asemănarea sa evidentă cu Lucifer, pun numeroase probleme. Se consideră că ar simboliza compromisurile soldate cu succese, vicleniile urâte, pervertirea spiritului prin perfidie.

O reprezentare a lui Loki în poemul Lokasenna din Edda 1895

O reprezentare a lui Loki în poemul Lokasenna din Edda 1895

Loki poate fi descris ca un trickster – ființă, mai veche decât zeii. El este năzdrăvan și răutăcios, bizar și ridicol, bisexual sau transsexual, după caz. Bisexualitatea, constituie, se știe, expresia, prin excelență, a totalității.

Pentru o lungă perioadă de timp, Loki, trișorul mitologiei norvegiene, a fost demonizat, fiind socotit o figură a răului. Însă, multe mitologii vorbesc despre ființe care nu sunt nici bune, nici rele, entități perfect neutre sau figuri mitologice menite să mențină echilibrul Universului. Loki ar putea fi o astfel de entitate.

Sunt legende care vorbesc despre o entitate cunoscută sub numele de Il Separatio, care este personificarea câmpului de luptă unde binele și răul se confruntă. Dacă o parte câștigă prea mult în detrimentul celeilalte, atunci Il Separatio intervine prin restabilirea echilibrului. În acest fel, echilibrul universal este neschimbat și universul însuși continuă să existe.

În mitologia nordică, Loki face atât binele, cât și răul. Se poate spune că Loki face la fel de mult bine cat si rău. La fel ca Il Separatio, trișorul norvegian este în afara sistemului, dincolo de el.

Spre deosebire de alte mitologii, zeii norvegieni sunt sortiți să eșueze și o fac prin Loki. Într-un fel, Loki aduce sfârșitul unei generații vechi și corupte de zei trasând calea unei reînnoiri, unei renașteri care poate exista numai odată ce ordinea anterioară nu mai există pentru a se opune. În acest sens, lumea se naște din nou, într-o formă mai bună și mai pură, fără vechile elemente de corupție, iar pentru această schimbare moare chiar și Loki în timpul Ragnarok-ului.

Părinții lui Loki

Se spune că tatăl lui Loki era uriașul Farbante (Năpraznicul Asupritor), cel care domnea peste furtună și peste fulgere. Unul dintre fulgere a lovit-o din greșeală pe soția lui, Laufey (Cea care dezbină). Atunci ea I-a născut pe Loki și imediat după aceea, arsă de focul năprasnic, ea s-a transformat într-o bucată neagră de cărbune. O dată ajuns în Asgard, zeii l-au întâmpinat cu bucurie pe Loki și se simteau minunat în preajma lui, privindu-l și ascultându-i închipuirile  spuse cu mult umor.

Înfrățit cu Thor prin căsătoria lui Odin cu mama sa, ia parte cu aceștia la actul antropogonic primordial inoculându-le primilor oameni, Askr și Embla, “focul” (flacăra pasională) și dăruindu-le o fizionomie atrăgătoare și sângele. Și în religia nordicilor a fost prezentă această idee de triadă: reunirea a trei zei, respectiv Odin, Thor, Freyr, cei care au creeat bărbatul şi femeia.

„Pe țărm au găsit pe Askr și pe Embla care zăceau fără vlagă, așteptându-și ursita. Ei nu aveau încă nici suflet și nici răsuflare, iar căldura, mișcarea, culorile vieții nu pătrunseseră încă în ei. Honir le dete suflet, Odin le dete suflare, și Loki le dete căldură și culori înfloritoare”.

Deși aparține familiei Aesir, în timp, Loki se dovedește a fi dușmanul acesteia.

Iubitele lui Loki

Loki a fost tatăl mai multor copii, însă aceștia erau cu toții niște monștri îngrozitori. Soția lui se numea Sigyn (Prietena Victoriei). Împreună cu ea a avut un fiu numit Nari sau Narfi (Trup). Însa Loki a mai avut si alte legături, dintre care cea mai teribilă și plină de urmări nefaste a fost dragostea lui cu Angerboda (Născătoarea de Tristețe).

Sigyn (Prietena Victoriei) i-a fost loială chiar și după ce Loki a fost pedepsit pentru moartea lui Baldur. Zeul a fost legat în peștera cu intestinele lui Narvi iar deasupra capului lui a fost pus un șarpe care scuipa venin. Sigyn culegea cu o cupă veninul șarpelui pentru a nu suferi soțul ei, însă când mergea să deșarte cupa, otrava curgea pe fața lui Loki. Durerea zeului provoca seisme. Acolo avea să aștepte Ragnarok-ul (Crepusculul Zeilor), unde îi fusese sortit să conducă armata răului și să fie omorât de Heimdall.

Angerboda (Născătoarea de Tristețe) se asemăna foarte mult cu Loki, fiind un amestec de frumusețe trupească și de răutate. Ea era din neamul uriașilor și a locuit o vreme în Jotunheim. Din legătura cu Loki, au rezultat trei monștri înfricoșători.

Progeniturile lui Loki

Iată care a fost povestea nașterii acestor trei odrasle monstruase și demonice. Zeii au priceput ce zăcea în Angerboda si au hotarât s-o ucidă. Angerboda era greu de ucis, deoarce era vrăjitoare, iar vrăjitoarele nu pier decât prin foc.

Așa că zeii s-au gândit să facă un ospăț la care au invitat-o și pe ea. Vrăjitoarea a răspuns invitației, sosind înveșmântată într-o minunată ținută, fiind atât de frumoasă, încât zeii au rămas muți de uimire. Masa la care a fost așezată se afla pe o estradă de lemn și în vreme ce toți închinau paharele în cinstea ei, sub estradă s-au pus tăciuni aprinși și a fost ațâțat focul. (Probabil că această tactică v-a dus cu gândul la una din variantele basmului „Capra cu trei iezi„…)

Când Angerboda a simțit pârjolul, era prea târziu, fiind rapid cuprinsă de vâlvătaie. Deși arsese și se transformase în scrum, s-a întors la viață și s-a reîntrupat, de data aceasta sub adevărata ei înfățișare, hidoasă și turbată de furie. Iar zeii au aruncat-o din nou în flăcări. Abia a treia oară vrăjitoarea a pierit. Când totul s-a terminat și zeii s-au retras la palatele lor, Loki s-a strecurat până la locul unde arsese iubita lui. A răscolit cenușa fierbinte, găsind inima vrăjitoarei, care încă mai bătea. A înghițit-o și a fugit, ascunzându-se în Jarnskogen (Pădurea de fier ruginit) în care locuiește neamul blestemat al vrăjitoarelor. Aici a născut el, unul după altul, pe cei trei monștri îngrozitori: Fenris – uriașul lup ce îi va înghiți mâna lui Tyr și îl va ucide pe Odin în timpul Ragnarok-ului (Crepusculul Zeilor), marele șarpe Jormungand care se încolăcește în jurul Universului – și care îl va ucide pe Thor în timpul Ragnarok-ului, și pe zeița lumii subterane Hel (Moartea).

Dintr-o a doua căsnicie are doi fii: Váli și Narvi. În timpul exilului lui Loki, Váli avea să fie transformat într-un lup și să-l omoare pe Narvi.

Metamorfozele lui Loki

Pe lângă progeniturile de mai sus, Loki este mama lui Sleipnir, calul șamanic al lui Odin.

O legendă spune că zeii îi porunciseră unui gigant să construiască cetatea de la Asgard, promițându-i drept răsplată pe cea mai frumoasă dintre zeiţe. Când cetatea era pe cale să fie terminată, zeilor le-a părut rău de promisiunea făcută şi i-au cerut lui Loki să găsească o soluţie pentru a-l împiedica pe constructor să termine la timp lucrarea. Loki s-a transformat în iapă şi l-a sedus pe armăsarul Svadilfari cu care gigantul căra materialele. Loki, transformat în iapă, curtează armăsarul Svadilfari, este însămânțată de Svadilfari și astfel îl fată pe Sleipnir. Zeul devine astfel mama lui Sleipnir, armăsarul cu opt picioare, călărit apoi de Odin.

În postura sa de mamă, Loki mai dă naștere și unei seminții de ființe numite flagdh.

Într-un alt mit, se spune că Loki s-a prefăcut şoim ca s-o răpească pe zeiţa Idunn de la un uriaș. El s-a mai prefacut și în muscă pentru a fura colierul zeiţei Freyia. S-a transformat și în vrăjitoare pentru a-l împiedica pe Baldur să se întoarcă în Înfern.

Când Loki l-a ucis pe Baldur, zeii au înnebunit de furie împotriva lui Loki care se duse pe un munte, refugiindu-se într-o locuință cu patru uşi, îndreptate fiecare către unul din punctele cardinale, astfel încât nu ar fi putut fi luat pe nepregătite. Ziua, el se transforma în somon. Toate încercările de a-l captura pe zeul-somon au dat greş, până când Thor reuşi să-l apuce de coadă şi Loki, neputând să mai scape, fu închis pentru totdeauna în peștera de care am amintit mai sus. Unele variante ale miturilor spun ca Loki ar fi fost capturat cu plasa magica a zeiței Ran.

Lasă un comentariu

 

Comentarii