Psiholog Mirela Daniela Stoican

Interviu cu psihologul Mirela Daniela Stoican

In Paranormal by A.B.BLasă un comentariu

Salutare și la mulți ani!

Revenim în forță cu un interviu foarte interesant despre un psiholog care lucrează cu cei mici pentru a le dezvolta empatia și intuiția. Ceva destul de ciudat pentru o lume în care fiecare luptă pentru el însuși…

Fără apropouri de coloratură, dar creierele majorității sunt de stânga. Empatia ține de emisfera dreaptă care este cel mai puțin folosită în aceste timpuri.

Psihologul Mirela Daniela Stoican face o treabă nemaipomenită, fiindcă învață juniorii să-și antreneze ambele emisfere ca să devină rațiune și emoție la un loc. Aceste antrenamente care formează noi căi neuronale, deschid imensul potențial al creierului. În afară de faptul că în aceste antrenamente copilul își dezvoltă empatia și inteligența emoțională, el își mai dezvoltă și alte abilități absolut uimitoare, cum ar fi „cititul cu ochii închiși„.

Despre toate acestea și multe altele, în interviul de azi!

Interviu cu psihologul Mirela Daniela Stoican

A.B.B: Iată prima întrebare a interviurilor ClubEnigma, care tinde să devină ori un clișeu ori o marcă: cine sunteți și cu ce vă ocupați în această (re)încarnare?

Mirela Daniela Stoican: Bună ziua! Mirela Daniela Stoican este numele meu. La întrebrea „cine sunt?” răspund cu foarte multe rezerve, deoarece nu cred că am atins apogeul autocunoașterii. 🙂 M-am născut sa fiu profesor, psiholog, mamă, soție… și cred că mai am multe roluri în acestă viață. Mă pricep de minune să-i stimulez pe tineri și să-i chem către cunoaștere.

A.B.B: Pe data de 2 noiembrie 2017 ați organizat un eveniment numit „Mărirea capacităților cognitive cu ajutorul empatiei”. Ați prezentat acolo exercițiile pe care le faceți cu juniorii. Cum v-a venit ideea de a antrena „mușchiul” empatiei? Credeți că trăim într-o țară, sau chiar într-o lume care favorizează distanțarea, înstrăinarea, egoismul, lupta pentru sine?

Mirela Daniela Stoican: Empatia se învață! Prima dată în familie, apoi la școală și în societate. Niște părinți egoiști vor crește copii egoiști. O societate egoistă va crea premisele unor relații interumane bazate pe egoism. Tot mai multe voci spun acest lucru și anume, ca trăim într-o lume bazată pe consum, pe distanțarea de valori și principii. O lume în care accentul cade pe „exterior” și nu pe „interior”. Ca absolventă de Liceu Pedagogic am fost instruită doar să diseminez informații, nu să sprijin suflete să se dezvolte. Tot ceea ce ține de frumusețea interioară, le-am asimilat de-a lungul a multor ani de căutări. Lupta pentru existență a fost dintotdeauna. Important este sa intelegem ca o vom duce mai bine atunci cand toti o vor duce mai bine. Individualismul și egoismul distrug și ne autodistrug.

A.B.B: Este ceva ce v-a uimit sau v-a pus pe gânduri în legătură cu aceste exerciții pentru dezvoltarea empatiei?

Mirela Daniela Stoican: Da! Ce minunați sunt oamenii și nu știu!

A.B.B: Titlul conferinței / evenimentului pomenit mai sus avea și un subtitlu „Inteligența emoțională”. În primul rând, ce este această inteligență emoțională?

Mirela Daniela Stoican: Este inteligența care ne ajută să facem față secundă de secundă provocărilor vieții. 🙂

A.B.B: Credeți că ieșim dintr-o eră patronată de rațiune?

Mirela Daniela Stoican: Rațiunea umană poate fi caracterizată drept comportament optim care caută, identifică, cuantifică, interpretează și valorifică resursele de informație disponibile, în vederea atingerii sau demonstrării imposibilității atingerii unui scop precis definit.

Rațiunea ține strict de uman, dar nu toți oamenii sunt în aceeași măsură raționali, nu cu aceeași precizie, profunzime, amplitudine și inventivitate. Deși societatea în care trăim aduce de multe ori iraționalul pe post de rațional, n-ar fi de dorit ieșirea dintr-o astfel de eră. Manipularea, confuziile create, grijile, LIPSA EDUCAȚIEI, fac oamenii să uite esența: Viața e frumoasă!

A.B.B: Parcă este din ce în ce mai mare numărul oamenilor pe care îi auzi spunând „așa simt, așa fac”. Oameni care își lasă joburi bune sau sigure pentru că așa simt, sau oameni care lasă tot și pleacă într-o altă țară /alt oras, deci un mediu total străin pentru a începe o viață nouă pentru că „așa simt”… De asemenea, mulți elevi se pare că nu mai dau randament la școala pe care o văd ca pe un loc rece, auster, închis; dacă simt că le place o materie, se axeaza pe ea, altfel nu-i interesează și nu își bat capul. Are legătură acest numitor comun „simt” cu inteligența emoțională?

Mirela Daniela Stoican: Orice om trebuie să fie responsabil de alegerile pe care le face și în același timp de consecințe. Toată viața facem alegeri! Unii oamenii se ghidează preponderent dupa simțuri/ intuiție și lasă pe locul doi raționalul. Alegerile intuitive au foarte mare legătură cu inteligența emoțională. Această inteligență este capacitatea omului de a se adapta la orice situație, de a face față oricărei provocări, de a-și depași limitele interiaore, de a transcende dincolo de lumea vazută, de a ne ajuta sa evoluăm.

Când vine vorba de școală lucrurile stau puțin altfel. Elevii, din punct de vedere al evoluției cognitive și emoționale, au luat-o cu mult înaintea sistemului de învățămant care este depășit. Sunt timide încecări de schimbare, în puține școli și acelea private. Pentru mulți copii școala nu mai este atractivă și majoritatea copiilor se comportă ca niște inadaptați, răzvrătiți, pentru că materiile, stilurile de predare, materialele didactice nu mai corespund cerințelor actuale. Este de dorit ca elevii să fie selectați și grupați înca de la grădiniță, in funcție de aptitudini și interese și nu după o ordine alfabetică. E bine să fie instruiți cum să învețe, să li se dezvolte intuiția și deprinderile de bază, fără a fi sclavii notelor și a memorării mecanice a cunoștințelor fără nicio valoare aplicativă. Evaluările ar trebui să se facă doar ca proces reglatoriu și nu ca modalitate coercitivă.

A.B.B: Credeți că oamenii încep încet-încet să fie, ca să zic așa, mai „materialiști emoțional”? Adică să caute situații/ materiale/ semeni de la care să obțină avantaje emoționale, prin care să se încarce pozitiv?

Mirela Daniela Stoican: Eu cred că oamenii sunt în esență buni! Nu ne naștem hoți, violatori, manipulatori sau materialiști. O să repet obsesiv cuvântul EDUCAȚIE! O societate educată, va avea oameni educați. În acest sens, o să vă rog să aruncați o privire către Japonia.

A.B.B: Se spune despre copiii din ziua de azi că nu mai citesc… Dacă e să fim onești, copiii din ziua de ieri despre care se spunea că nu mai citesc spun despre copiii din ziua de azi că nu mai citesc. Revenind, e posibil ca tinerii să nu mai fie atrași de marile minți ale secolului trecut pentru că emană, într-un fel, destule poveri sufletești? Marile romane în care se zugrăvesc fresce ale societății sunt triste și tulburătoare. Mulți filozofi au fost oameni foarte triști, care au suferit foarte mult. Nu neapărat pentru că ar fi avut experiențe grele, cât pentru că așa erau ei setați emoțional să vadă partea nasoală a omenirii. Cioran era un tip extrem de negativ dacă e sa ne luăm după scrierile lui, mai ales că și recomanda sinuciderea… Sau Nietzsche care a sfârșit într-un ospiciu din cauza unei căderi nervoase severe… Nu mai lungesc exemplele de mari oameni de cultură care au sfârșit cu boli nervoase, sinuciși, sau în promiscuitate… În fine, cred că în secolul trecut au avut meme bune oameni (într-adevăr de geniu) care emoțional erau praf. Credeți că astăzi există o tendință către a citi/a urmări filme/ interviuri/ documentare despre lucruri spirituale explicate simplu, concis, explicate și prin noțiuni științifice popularizate, care în acelasi timp inspiră și motivează, în detrimentul marilor opere ale veacurilor trecute?

Mirela Daniela Stoican: Omul se naște curios. Marile nume pe care le-ai amintit au trăit vremuri în care se punea foarte mare accent pe spiritualitate, dar fără să fie explicată. Era ca un fel de religie în care trebuia să crezi necondiționat. Orice tip de constrângere aduce omului nefericire, pentru că asta-l privează să aibă propriile lui experiențe. Sunt anumite profiluri psihologice în care se încadrează persoanele amintite mai sus, precum izolare, depresie sau inadaptare (aici îmi depășesc sfera de competență). Nietzsche a fost unul din ei. El a putul sa ofere lumii lecții de viață în cartea „Așa grăit-a Zarathustra”, dar nu s-a putut ajuta pe el însuși. A murit cu aceleași frământări existențiale, căutări și neconfirmări pe care le-a avut și Cioran. Lumea prezentă ne deschide noi orizonturi de cunoaștere. Lucruri care acum 50 de ani erau de neconceput, azi au devenit realitate (cărțile utopice sau transformat în cărti distopice). Faptul că în aceste vremuri demonstrăm că există capacități cognitive nefolosite, arată că oamenii au evoluat, că pot prin exercițiu și determinare să atingă elevarea spirituală.

A.B.B: Dacă mulți oameni nu reușesc să fie empatici, sunt totuși destui și la polul opus. Pentru aceștia din urmă empatia e mai mult un defect decât o calitate, în sensul că preiau/se îmbibă de stările celorlalți, de atmosfera anumitor locuri și situații. Cred chiar că se pot îmbolnăvi, pot somatiza tot din cauza prea multei empatii. Cum se pot echilibra acești oameni? Ce filtre își pot pune ca să nu mai capteze atât de mult din jur?

Mirela Daniela Stoican: Am vorbit în cadrul conferinței despre empatie și simpatie. Granița e foarte fină și asta presupune autocunoaștere, inteligență emoțională dezvoltată, grad de toleranță crescut, obiective clare care să te conducă în viață și să poți rămâne echidistant. Egoismul de care vorbești nu e eficient și nici benefic pe termen lung. Nu există rețete minune pentru bolile psihosomatice. Consilierea , psihoterapia și grupurile de dezvoltare personală rămân ca piloni de bază ai unui proces evolutiv. Fiecare este liber în a-și alege calea de echilibru.

A.B.B: Mulți oameni se axează pe partea negativă a lucrurilor. Numeri pe degete oamenii alături de care poți purta discuții agreabile… Oamenii care să te inspire sunt și mai rari. Din ce am observat, când se întâlnesc, oamenii încep imediat să se vaite unii altora. Uneori își exagerează necazurile. Sunt conversații în care nu există nici măcar o notă pozitivă. Și nu se prea ascultă reciproc. Uneori ai senzația că celălalt urmărește să vadă doar când ți se oprește gura din mișcare pentru a da play poveștilor lui pe care le-a mai zis la o groază de altă lume, pe care și le repetă mereu în cap și le sucește pe toate părțile…

Plus că sunt lucruri care deja isterizează lumea; de exemplu, „nu mai sunt alimente sănătoase în ziua de azi”, „soarele are numai radiații și trebuie să te ferești chiar și toamna”, „industria farmaceutică îmbolnăvește oamenii”, „bolile se crează în laboratoare”,”vor să reducă populația globului” etc. Ce trebuie să facem când suntem în compania unor astfel de oameni, care văd numai partea rea a lucrurilor și au tendința să îi toace la cap efectiv pe ceilalți cu ele? Ne putem apăra cumva de acest bombardament cu scenarii à la „drobul de sare”? Îi putem ajuta să vadă lumea cu ali ochi? Sau putem să îi ajutăm ca să se ajute? Chiar dacă unele dintre lucrurile vehiculate de ei nu sunt departe de adevăr, cum putem să îi convingem că e mult mai avantajos să „fii optimist și să te înșeli, decât să fii pesimist și să ai dreptate”? Sunt studii recente care să demonstreze că e mai avantajos să ai o gândire pozitivă?

Mirela Daniela Stoican: Bazele unei vieți eficiente și evoluate se pun în familie. O să vezi adulți care rămân toată viața copii, ba mai mult nu se căsătoresc pentru că au făcut parteneriat cu mama, sau sunt convinși că au întotdeauna dreptate. De fapt de aici începe totul: cine are dreptate? Răspunsul e: NIMENI! (nu mă refer aici la valorile universale)! Ceea ce pentru tine e drept, bun, adevărat, pentru o altă persoană cu tipar de gândire total diferit va fi tocmai pe dos. Și atunci se intră într-un conflict lung și dureros pentru ambele părți, iar dreptatea se află undeva la mijloc. Ceea ce gândești are foarte mare influență asupra calității vieții personale. Conform pricipiului PLACEBO/NOCEBO, anumiți oameni care au gândit bine despre viața lor s-au vindecat. Divinitatea, ne-a dat un mare cadou în viață: LIBERUL ARBITRU! Fiecare își găsește sau oferă propiile răspunsuri. Important este să poți avea o viață funcțională, relații benefice și să fii fericit.

A.B.B: Cum se împacă psihologia cu parapsihologia… în ultimul timp? Întreb asta pentru ca în general psihologii sunt foarte sceptici la chestiunile spirituale și „paranormale„. Însă, în ultima vreme apar psihologi care chiar iau în serios acest domeniu destul de ridiculizat în trecutul apropiat; ei urmează cursuri în acest sens pentru a se specializa și a-și extinde aria de terapie.

Mirela Daniela Stoican: Excelent. 🙂 Pragmatismul face și el parte din viață.

A.B.B: Chiar spuneam mai demult într-un articol din ClubEnigma că în curând va veni o vreme în care părinții își vor duce juniorii la meditații pentru a le dezvolta diferite capacități considerate, încă, paranormale, așa cum îi duceau la meditații la mate sau la balet. Nu credeam că acel timp este chiar acum! La evenimentul de joi am fost fascinată de băiatul care a fost pe scenă și care a făcut acele exerciții mai exotice. Pentru cititorii siteului, specific faptul că acel copil (în vârstă de 12 ani parcă?) putea distinge culori, desene și putea citi cu ochii acoperiți. De asemenea putea reproduce, tot cu ochii acoperiți, diferite posturi ale corpului pe care le lua o altă persoană.

Urmează o „matrioșcă interogativă”. Cum se fac aceste exerciții? Cu ce încep ele? Toți copiii pot face asta dacă sunt antrenați? De exemplu, acel baiat era câștigător la concursuri naționale de chitară clasică, deci un copil performant de felul lui. Contează asta? Adică are „în sânge” performanța? Avețí rezultate la fel de spectaculoase și cu juniori care nu au înregistrat performanțe în alte domenii?

Mirela Daniela Stoican: Răspunsul la întrebarea „TOȚI copiii pot face asta dacă sunt antrenați?” este „DA!”. Exceptând patologiile, restul copiilor pot face asta. Recunosc că „porțile de oportunitate” sunt mai mari la copii mai mici , in jur de 6 ani. Nu contează cât de performanți, sau nu, sunt la școală. Dar miza cea mai marea nu este vederea fară ochelari ci aceea că prin exercițiile specifice pe care le fac, se dublează numarul de sinapse neuronale. Unii copii reșesc sa vadă culorile sau sa distingă anumite forme, dar câștigul ce mai mare vine din grupurile de dezvoltare personală, de autocunoaștere, din exercițiile de calibrare, iar pe termen lung rezultatetele sunt fantastice. Copiii care de mici sunt antrenați sa fie atenți la ceea ce li se întâmplă cu propiul corp, vor fi copii echilibrați și empatici, mai putini frustrați si mai fericiti, pentru ca vor înțelege ca fericirea are legatura cu interorul și nu cu exteriorul.

A.B.B: Dar adulții pot fi antrenați? Aceste abilități dobândite, sau mai bine zis re-dobândite, sunt ca mersul pe bicicletă, se mențin toată viața? Trebuie să te antrenezi toată viața constant ca să le păstrezi și să le sporești? Poartă o denumire în psihologie sau în parapsihologie aceste abilități precum ale băiatului care a făcut demonstrația? Care ar fi terminologia, cum se poate interesa cineva despre aceste exerciții dacă ar vrea sa studieze?

Ce procese au loc? Cum poate creierul să facă asta? De ce băiatul nu stă cu ochii închiși, ci poartă acei ochelari de sudură care îi lasă liberi ochii? E vorba de o funcție mai „stranie” a vederii?

Mirela Daniela Stoican: Este vorba de formarea altor legături neuronale și de dezvoltarea intuiției. Suntem în plină revoluție informatică și informațională. În spațiul informațional sunt produse permanent informații. Nu este ușor să te descurci, mai ales dacă ești copil sau adolescent. Paradigmele mentale ale copiilor – primite de la părinți, profesori și societate – pătrund în subconștient și blochează dezvoltarea lor. Intuiția este definită, ca fiind înțelegerea imediată și irațională a realului. „Intuiția este, probabil, cel mai înalt nivel de inteligență și cea mai valoroasă formă de gândire creativă. Intuiția este abilitatea de a recepta sau percepe acea informație care nu este accesibilă prin intermediul celorlate cinci simțuri. Această abilitate se manifestă pregnant la copii între șase și doisprezece ani și se estompează pe măsură ce înaintăm în vârstă. Adevărul că intuiția se bazeză pe gândirea rațională și nu ar putea exista fără ea.” C.G. Jung (1875 – 1961)

A.B.B: Această metodă de a vedea cu ochii acoperiți poate dezvolta cumva și o altă abilitate, gen de a vedea lucruri „ne-materiale”, ființe de lumină, spirite etc?

Mirela Daniela Stoican: Nu am aprofundat subiectul :).

A.B.B: Pe sistemul: „Orice adevăr trece prin trei etape. Prima dată, e ridiculizat. A doua oară, negat vehement. A treia oară, e acceptat ca fiind de la sine evident”…. în ce fază este parapsihologia? Având în vedere cele de la întrebarea precedentă, practic, putem ÎNVĂȚA să fim „paranormali”? Sunt exerciții pe care le poți face singur, fără o îndrumare specială?

Mirela Daniela Stoican: Cred că suntem undeva între a doua și a treia fază. Putem învăța ceea ce dorim să fim.

A.B.B: Cum trebuie să procedeze părinții care au un copil care le spune că vede tot felul de lucruri care pentru părinți sunt invizibile, sfere de lumină, sau culori în jurul ființelor, sau că aude voci, că visează persoane decedate care le cer ajutorul etc? Am auzit că unii părinți se sperie și îi duc la preot care le spune că e un păcat, le dă canoane etc… Cu cine să se sfătuiască acești părinți ca să nu greșească? Și ca să se lămurească dacă acel copil are un dar sau o afecțiune?

Mirela Daniela Stoican: Copiii pot trece printr-o perioadă de fabulație, în spatele lor fiind diverse cauze psihologice. Părerea unui specialist poate clarifica temerile părinților.

A.B.B: Cum se poate face diferența între un dar paranormal și o afecțiune psihică? Sunt oameni care (ca să parafrazez o glumă) susțin că vorbesc cu Dumnezeu și El chiar le răspunde. Cum verificăm aceste persoane, care de multe ori pot fi impresionante și te pot afecta emoțional deoarece au și un magnetism anume?

Mirela Daniela Stoican: Diferența tot specialistul clinician sau medicul psihiatru o poate face.

A.B.B: Dumneavoastră ați trăit întâmplări bizare, sincronicități fabuloase? Dacă sunt și câteva pe care le puteți împărtăși public ar fi super fain! Sunteți din tabăra celor care au fost deschiși dintotdeauna spre această latură a vieții, sau din tabăra scepticilor care pe parcurs și-au schimbat viziunea?

Mirela Daniela Stoican: Nu!

A.B.B: Spre ce direcție simțiți că se îndreaptă lumea?

Mirela Daniela Stoican: Aici un filosof ți-ar putea răspunde 🙂 …

A.B.B: Ce cărți/filme/interviuri/documentare care vi s-au părut foarte interesante le-ați recomanda cititorilor ClubEnigma?

Mirela Daniela Stoican: Piața este plină de cărți, filme… Recomand două filme cu un puternic impact emoțional: „When Nietzsche wept” și „Luminile rampei” cu Charlie Chaplin.

Lasă un comentariu