George Ivanovich Gurdjieff

Georges Ivanovitch Gurdjieff

In Bizar by A.B.B2 comentarii

Georges Ivanovitch Gurdjieff (n. 13 ianuarie 1866 sau 1872, Gyumri, Armenia – d. 29 octombrie 1949, Paris, Franța) a fost un filosof, pedagog, coreograf și compozitor greco-armean stabilit în Franța. Mistic ca orientare, el a inițiat o mișcare cu trăsături religioase.

Viața

Nu există o biografie definitivă a lui Gurdjieff. Nu există date scrise despre existența lui Gurdjieff dinainte de 1912. Singurele informații le putem desprinde din cartea sa intitulată “Întâlniri cu oameni remarcabili” – aparută inclusiv în traducere românească în 2006 -, însă aceasta nu are un caracter autobiografic.  

Georges Ivanovitch Gurdjieff s-a născut din tată grec și mamă armeancă. Tatăl lui Gurdjieff, persoana cu cea mai mare influenţă asupra copilăriei şi adolescenţei lui, era de profesie tâmplar. La atelierul său se strângeau seara nenumăraţi oameni care purtau discuţii despre religie şi, mai ales, povesteau nenumărate legende asiatice. Aceste povestiri l-au impresionat foarte mult pe Gurdjieff şi au făcut ca de la o vârstă foarte fragedă să fie pasionat de fantastic şi supranatural. A primit o foarte bună educaţie, fiind supravegheat îndeaproape de episcopul localităţii, care l-a format pentru a deveni medic şi preot.

Georges Ivanovitch Gurdjieff a plecat de acasă când era încă adolescent şi s-a întors după 20 de ani. Se spune că în această perioadă a călătorit în Asia, Europa şi Africa. A cunoscut fachiri și derviși, autentici maeștri spirituali, a studiat practicile yoghine, a vizitat celebrele mănăstiri tibetane. Conducătorii grupului din care facea parte îl trimiteau de la un maestru la altul, fiecare dintre aceștia învățăndu-l o parte din cunostintele lor, precum și meseria lor. Astfel, el a deprins arta țesutului, caligrafia, prelucrarea aramei, tehnici respiratorii, dansurile dervișilor, muzica sufită și tehnici yoghine de evoluție rapidă.

În 1913 se stabilește la Moscova, unde își desfășoară activitatea de pedagog. După izbucnirea Revoluției din Octombrie se refugiază în Georgia. La Tbilisi, în 1919, împreună cu un grup de apropiaţi, cuprinzând oameni de ştiinţă, muzicieni, artişti, arheologi şi alţii, fondează un grup numit: “Căutătorii adevărului”.

După două încercări nereuşite de a înfiinţa în Germania un institut similar celui din Tbilisi, Georges Ivanovitch Gurdjieff ajunge la Paris, unde, cu ajutorul discipolilor săi cumpără un castel. Asadar, în 1922 gruparea își mută sediul într-un castel situat pe o suprafaţă de 200 de acri pe domeniul Prieuré din Fontainebleau – Avon, lângă Paris, sub numele de: “Institutul pentru Dezvoltarea Armonioasă a Omului”. Cercul format în jurul lui Gurdjeff cuprinde de la înființare mai multe personalități importante ale acelor timpuri. Adepții trăiesc într-o comunitate cu trăsături asemănătoare celor monastice, în care sunt discutate scrierile lui Gurdjieff. Viața comunității este structurată de exerciții rituale, adeseori însoțite de muzica lui Gurdjieff. Datorită preocupărilor muzicale și coreografice grupul devine cunoscut pe scenele din Franța (începând cu 1923) și din Statele Unite ale Americii (din 1924).

Un important rol în popularizarea ideilor lui Gurdjeff în occident îl joacă emulul său, matematicianul P.D. Ouspensky.

Georges Ivanovitch Gurdjieff îşi punea discipolii să realizeze diferite munci fizice foarte grele, să se confrunte cu anumite situaţii de viaţă ce creau momente psihologice dificile. Gurdjieff trimitea doamne din înalta societate să vândă diferite obiecte în piaţă. Toate aceste situaţii oarecum bizare aveau ca scop să se creeze anumite conjuncturi ce determinau individul să se confrunte cu el însuţi, cu limitările şi prejudecăţile sale.

El insista asupra muncilor fizice grele: ziua, discipolii săi făceau drumuri, doborau copaci, construiau case, asanau mlaştini, plantau livezi, iar noaptea făceau repetiţii la dansurile elaborate de Gurdjieff, dansuri inspirate din tradiţia sufită a dervişilor rotitori şi pe care el le considera o parte esenţială a antrenamentului lor spiritual. Dansurile aveau la bază credinţa că omul operează prin intermediul a trei centri: centrul intelectual – cel care asigură procesul gândirii, centrul emoţional – centrul sentimentelor, centrul instinctiv – cel care asigură mişcarea şi procesul de creaţie. La orice fiinţă umană unul dintre aceşti centri se manifestă predominant. Scopul dansului era să-l înveţe pe dansator cum să integreze în mod armonios toţi aceşti centri. Aceste dansuri, ce păreau pentru un om neiniţiat mai degrabă nişte mişcări stranii, aveau loc pe o muzică compusă de Gurjieff împreună cu compozitorul Thomas de Hartmann.

Tot legat de importanţa conştientizării mişcării, Gurdjieff a elaborat „tehnica stopului„. În momentul în care el spunea „stop”, discipolii „îngheţau” exact în atitudinea (interioară şi exterioară) pe care o aveau în acea clipă, fără să mai permită nici unui muşchi să se mişte sau vreunui gând să se manifeste.

Georges Ivanovitch Gurdjieff pleacă în activitatea sa pedagogică de la premiza că omul își petrece viața de obicei într-un somn, care poate fi întrerupt doar prin eforturi considerabile. Odată depășit acest somn spiritual, individul poate ajunge la un nivel superior de conștiință. Doctrina sa este în mare parte esoterică. Centrul de la Fontainebleau este închis în anul 1933, dar Gurdjeff își va continua activitatea pedagogică până la moartea sa, în anul 1949.

Printre cei mai cunoscuți adepți ai lui Gurdjieff se numără, pe lângă P.D. Ouspensky, Frank Lloyd Wright și Katharine Mansfield. Georges Ivanovitch Gurdjieff a avut o relaţie specială cu copiii elevilor săi, având grijă de educaţia acestora în adevăratul sens al cuvântului. Câteodată îi provoca, alteori îi îndruma cu mare delicateţe către o cunoaştere interioară vitală. Întotdeauna învăţătura sa conţinea un element de surpriză şi pecetea practicii. De la vârsta de 11 până la 15 ani Fritz Peters (1913-1980) a locuit la Prieuré, şi în lucrarea sa plină de prospeţime „Adolescenţa împreună cu Gurdjieff “, el retrăieşte această experienţă specială.

Iata ce declara P.D. Ouspensky  cu privire la persoana lui Georges Ivanovitch Gurdjieff:

“Îmi plăceau la el mai ales simţul umorului şi completa absenţă a oricăror pretenţii de sfinţenie sau posesiune a puterilor miraculoase deşi, aşa cum ne-am convins mai târziu, el poseda ştiinţa şi capacitatea de a crea fenomene neobişnuite de ordin psihologic. Dar râdea întotdeauna de oamenii care aşteptau de la el miracole”.

Câte ceva despre învăţătura lui George Ivanovich Gurdjieff

George Ivanovich Gurdjieff  nu practica o religie. Învăţătura lui este o „cale practică în viaţă”, un mod de a te angaja în lucrul cu tine însuţi pentru cultivarea fiinţei şi pentru cunoaşterea de sine. Invăţătura lui îndeamna omul la eternele și fundamentalele întrebări: „Cine sunt eu?” şi „De ce sunt aici?”. El spunea:

„Nu trebuie să mă credeţi. Nu vă cer să credeţi nimic din ceea ce nu puteţi verifica pentru voi înşivă. Dacă nu aveţi o minte critică, vizita voastră aici este inutilă”.

Sau:

„Posed piele de calitate pentru a o vinde celor care vor să-şi facă singuri pantofi”.  

Moştenirea lăsată de George Ivanovich Gurdjieff cuprinde:

1. o culegere de muzică puternic evocativă, compusă împreună cu elevul său Thomas de Hartmann (1886 – 1956)  (compozitorul Thomas de Hartmann (1886-1956) şi soţia sa Olga au fost discipolii intimi ai lui Gurdjieff şi însoţitorii lui timp de 12 ani si datorită lui muzica lui Gurdjieff a ajuns la noi);

2un sistem unic de mişcări şi dansuri sacre care nu se aseamănă cu nimic văzut înainte în est sau vest;

3. o abordare a activităţilor practice – cum ar fi grădinăritul sau arta şi meşteşugurile – ca mijloc pentru studiul de sine.

Ideea fundamentală a învățăturilor lui era aceea că Omul este chemat să facă eforturi pentru a se perfecţiona pe sine, în slujba sacrului nostru Univers viu.

Poate aceste categorisiri sunt prea sofisticate… Însuși George Ivanovich Gurdjieff fiind întrebat în ce anume constă mai exact învățătura sa, el a spus aforistic:

“Eu predau că atunci când plouă, străzile se udă”.

Sfârșitul lui George Ivanovich Gurdjieff

În 1924, Gurdjieff a suferit un grav accident de mașină, stând în convalescență timp de câteva luni bune. În timp ce își recăpăta forțele, a luat mai multe decizii extrem de importante: dizolvarea formală a Institutului (deși discipolii cei mai importanți i-au rămas aproape) și începutul unei activități literare în timpul căreia va scrie mii de pagini.

Locul preferat de Gurdjieff pentru scrierea operei sale a fost celebra Café de la Paix din Paris. Georges Ivanovitch Gurdjieff a încetat din viață la 29 octombrie 1949, la spitalul din Neuilly-sur-Seine, lângă Paris. Ceremonia de înmormantare a avut loc la Catedrala Ortodoxa Rusă „Alexandru Nevski“, iar trupul a fost îngropat în cimitirul din Fontainebleu-Avon.

Scrierile lui Gurdjieff

Dintre scrierile semnate de George Ivanovich Gurdjieff, amintim:

1. Povestirile lui Belzebut către nepotul său

2. În căutarea ființei – A patra cale către conștiență

3. Întâlniri cu oameni remarcabili

4. Viața e reală doar atunci când «Eu Sunt»

Alte referințe despre Gurdjieff mai găsiți în lecturi precum:

1. Muntele Analog” scrisă de René Daumal;

2. Realitatea ființei” semnată Jeanne de Salzmann;

3. Aspecte din lumea reală” – Aspecte din lumea reală este un volum fundamental pentru înțelegerea învățăturii lui Gurdjieff. În spațiul francofon, ea este cunoscută îndeosebi sub titlul “Gurdjieff parle à ses élèves” (“Gurdjieff le vorbește elevilor săi”), iar în spațiul anglo-saxon, sub titlul “Views from the Real World” (“Aspecte din lumea reală”). Volumul este o colecție realizată de principalii discipoli ai lui Gurdjieff, după moartea acestuia și are la bază – după cum arată inclusiv subtitlul ediției din 1973 – discuțiile timpurii purtate la Moscova, Essentuki, Tiflis, Berlin, Londra, Paris, New York si Chicago. În 1973, cartea a apărut simultan în Statele Unite ale Americii și în Canada. În plus, cartea se deschide cu fragmentul intitulat „Licăriri de adevăr”, oferit spre lectură inclusiv de Ouspenski, în timpul primelor sale contacte cu Gurdjieff. Din acest punct de vedere, cititorul prezentului volum are șansa de a lua contactul cu ideile lui Gurdjieff într-un mod asemănător cu cel în care au făcut-o primii săi discipoli;

4. Pe urmele unui mare inițiat – Gurdjieff” scrisă de Edmond André.

De asemenea, dacă veți căuta pe Youtube, puteți găsi multe informații interesante, precum acest filmuleț care compilează diferite videouri în care este surprins George Ivanovich Gurdjieff:

Lasă un comentariu

 

Comentarii

    1. Buna ziua! Ma intriga comentariul dvs. Stiu ca au fost mari intelepti care nu au scris, ci discipolii lor au scris cele auzite de la ei, dar nu cred ca e cazul aici. Sincer, am citit din Gurdjieff numai cartea “Intalniri cu oameni remarcabili”. Care sigur este scrisa de el. Iata, o am langa mine si dau cateva citate din ea, chiar din Introducere: “S.a scurs exact o luna de cand am terminat prima serie a scrierilor mele (n.n. “Povestirile luii Belzebut catre nepotul sau”) adica exact acea perioada de timp pe care mi-o propusesem pentru a ma devota in exclsivitate odihnei si meditatiei.” (pag. 1). Deci de aici inteleg ca nu numai cartea din care citez a scris-o el, dar si cartea “Povestirile luii Belzebut catre nepotul sau”.
      “M-am decis astazi fara nici un efort, ci dimpotriva, cu cea mai mare placere – sa purced la a doua serie a scrierilor pe care mi le-am propus, desigur cu ajutorul tuturor fortelor corespondente ale universului si in plus de data aceasta si cu ajtorul rezultatelor cosmice conforme cu Legea – ce imi impresoara fiinta din toate partile si care izvorasc din urarile de bine ale cititorilor primei serii.” (pag. 1)
      “Cu alte cuvinte, imi propun sa introduc inca de la inceputul acestei noi serii ceea ce mult iubitul nostru prieten Mullah Nassr Eddin ar numi “o chestiune filosofica subtila”. Doresc sa fac aceasta chiar de la inceput, caci intentionez sa o folosesc frecvent, atat aici cat si in scrierile mele ulterioare, intelepciunea acestui mare om, recunoscut astazi pretutindeni in lume si caruia, dupa cum se zvoneste, I se va conferi curand de catre cei abilitati sa o faca, titlul de “Cel mai cel”.”(pag. 2) Deci nu numai ca spune ca a scris anterior lucrarii de fata, dar isi pregatea si alte scrieri, in acea perioada de convalescenta, dupa accidentul de masina.
      “Acesta este motivul pentru care, in timp ce imi revizuiam materialul destinat actualei serii, m-am decis sa il prezint sub forma unor istorioare separate si independente una de cealalta, urmarind insa sa inserez in ele diferite idei care sa raspunda la toate intrebarile care mi s-au pus adesea (…)”. (pag. 21)
      In fine, sunt multe astfel de citate, nu vreau sa ma lungesc. Daca aceasta carte ar fi fost scrisa de un discipol cred ca ar fi sunat cu totul altfel. Din ce am inteles, unii nu o considera neaparat o scriere autobiografica, deoarece se banuieste ca Gurdjieff facea foarte multe alegorii pentru a-si transmite invataturile, dar nu ca nu ar fi scris-o chiar el.