Eusapia Palladino

Eusapia Palladino

In Paranormal by A.B.BLasă un comentariu

Vom începe acest articol cu câteva detalii referitoare la noțiunea de psihokinezie. Denumirea de psihokinezie, “psychokinesis” (PK), s-ar traduce prin “mișcare sub acțiunea psihicului” (din cuvintele grecești “psyche” care înseamnă “suflet, psihic” și “kynesis” -“mișcare”). Această denumire a fost lansată în anul 1942 de botanistul Joseph Banks Rhine, cu ocazia publicării primelor rezultate ale cercetărilor privind acțiunea extramotorie a subiecților testați asupra unor sisteme aleatoare.

PK se referă la mișcarea obiectelor sub acțiunea conștiinței subiectului. Este un efect de tipul “mind over matter”, adică o acțiune a conștiinței asupra materiei fizice. Într-un sens foarte general, PK ar cuprinde toate acțiunile exotice ale conștiinței ce se manifestă la orice nivel al continuumului material.

Când apar fenomene spontane de PK, subiectul nu este conștient de faptul că el este cauza, focarul manifestărilor, care îl iau prin surprindere, la fel ca și pe celelalte persoane care se nimeresc prin preajmă. Fenomenele spontane sunt controlate de o componentă conflictuală a inconștientului personal, fiind asociate, probabil, cu o criză conflictuală, cum ar fi un conflict sexual sau o frustrare foarte severă, refulate la nivel inconștient. Subiectul se află de obicei în starea comună a conștiinței, iar acțiunea extramotorie se desfășoară fără a solicita un efort evident din partea sa.

Eusapia Palladino

O masă care levitează în prezența mediumului Eusapia Palladino.

În fenomenele de PK provocate, subiectul declanșează voluntar manifestările pe care le controlează parțial sau integral. Fenomenele provocate se desfășoară în cadru organizat care constau în demonstrații publice sau în ședințe experimentale. De obicei subiecții se află într-o transă ușoară, adică într-o stare ușoară de alterare a conștiinței, demonstrându-și capacitățile în condiții de luminozitate normală. Subiecții de modă veche, cei din perioada interbelică, preferau să țină aceste întâlniri numite seance-uri (seance – întâlnire cu mai mulți participanți în care un medium încearcă să comunice cu spiritele, membrii fiind chiar cercetători care efectuează examinări ale mediumului) în absența parțială sau chiar totală a luminii. Uneori subiectul este epuizat după o astfel de demonstrație, epuizarea sa fiind direct proporțională cu intensitatea fenomenelor produse.

Uneori subiecții moștenesc ereditar aceste abilități bizare, provenind din familii ai căror membrii aparțin mai multor generații de oameni ce au dispus de capacități remarcabile. Uneori, în cadrul aceleiași familii. Sub impresia factorului ereditar, cercetătorul român J. Miklos a lansat ideea existenței unor gene PSI.

Alteori, subiecții spun că li s-au activat aceste abilități în mod accidental. Un traumatism fizic accidental, adesea în zona capului, un șoc emoțional pot declanșa aceste abilități.

Unii adolescenți, din cauza unor crize conflictuale sau frustrări severe refulate în subconștient pot provoca fenomene PK.

Deasemenea unii subiecți cu afecțiuni psihiatrice evidente (somnambulism, isterie, epilepsie etc.), de natură congenitală, au capacități PK. Este ca și cum afecțiunea lor ar stimula afirmarea acestor capacități. Din această cauză extrem de controversată, Joseph Banks Rhine a lansat termenul de parapsihopatologie.

Analizând subiecții fizici cu capacități PK se constată existența unuia sau mai multora sau niciunuia dintre factorii enumerați mai sus. Acești factori sunt activatori sau declanșatori posibili, dar nu neapărat necesari, ai capacității subiectului în cauză.

Seance-urile se desfășoară în încăperi cu aspect plăcut, menite să stimuleze subiectul. Această încăpere este mobilată cu obiecte asupra cărora se exercită acțiuni extramotorii, precum și aparate de măsură și dispozitive de control. Uneori, pentru a proteja subiecții sensibili și labili, care lucrează în transă hipnotică, se improvizează un așa numit “cabinet”, un mic spațiu delimitat de o perdea. Dar mulți subiecți nu au nevoie de cabinet, luând loc în mijlocul spectatorilor/participanților. Luminozitatea variază de la subiect la subiect și, uneori, de la ședință la ședință. Mediumurile de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX preferau să lucreze în lumină foarte scăzută de culoare roșie sau verde, sau chiar în întuneric. Acest lucru a dus la ideea că forțele/energiile implicate sunt favorizate de întuneric și că ar fi inhibate de lumină. Deci că nu ar fi benefice. Însă sunt foarte multe mediumuri care lucrează în condiții normale de luminozitate, naturală sau artificială, ceea ce sugerează că obscuritatea are mai mult un rol psihologic de autosugestie. Obscuritatea este o problemă pentru cel ce investighează, pentru că favorizează scamatoriile. Scepticii resping categoric fenomenele produse în obscuritate.

Eusapia Palladino

O ședință de seance cu mediumul Eusapia Palladino. Se pot vedea cercetătorii examinând o masă care levita.

Subiecții fizici capabili de fenomene remarcabile precum telekinezia și levitarea, au reprezentat întotdeauna o raritate, grupurile de experimentatori bătându-se pe aceștia. Trei subiecți au făcut istorie. Ei s-au distins prin intensitatea și varietatea fenomenelor confirmate de numeroasele studii ce le-au fost dedicate. Acestia sunt: Daniel Dunglass Home (1833-1886), Eusapia Palladino (1854-1918) și Rudi Schneider (1908-1957).

Cercetătorii au dovedit că mulți subiecți mințeau, profitând de condițiile de obscuritate, trișând, chestie care i-a exasperat pe cercetători care veneau să se dedice cu seriozitate studiului, de multe ori punându-și la bătaie reputația ca să poată participa la asemenea ședințe. La aceasta s-a adăugat și faptul că printre cei surprinși trișând nu se aflau numai simpli șarlatani sau prestidigitatori ingenioși ci, culmea, și subiecți cu capacități autentice. Astfel, subiecți cu abilități reale extraordinare au fost surprinși trișând atunci când controlul nu era foarte sever. Eusapia Palladino și Uri Geller sunt cele mai cunoscute exemple în acest sens. Cum se explică aceasta? Unii cercetători spun că este din cauza labilității lor, sau a caracterului lor rudimentar. Derutați de prea multe tentative de fraudă, mulți cercetători pasionați au ajuns să cedeze și să spună iritați că probabil toate fenomenele la care asistaseră fuseseră probabil măsluite.  

Eusapia Palladino, o țărancă italiană isterică cvasianalfabetă, a polarizat, între anii 1888-1908, atenția unor remarcabile personalități ale vremii, precum Lombroso, Richet, Schiaparelli, von Schrenk-Notzing, Ochorowicz, Sidgwick, Lodge, Myers și mulți alții. Tendința maladivă a Eusapiei spre fraudă, mai mult sau mai puțin inconștientă, a creat cercetătorilor probleme, obligându-i de multe ori să o imobilizeze, să o supravegheze strict și să o fotografieze în timpul ședințelor. Marea majoritate a cercetătorilor a fost de acord că, în condiții de control sever, Eusapia era capabilă de fenomene fizice autentice. Studiile asupra ridicării de mese în condiții de luminozitate redusă și cu subiectul așezat pe o balanță au demonstrat că greutatea acestuia crește cu cea a obiectului levitat, ca și când masa ar fi ridicată cu brațele. S-a stabilit astfel că punctul de sprijin al forței care ridica obiectele se găsește în regiunea corpului subiectului.

Scepticii recurg la știință pentru a demasca falșii spiritualiști și, deci, faptul că majoritatea oamenilor de știință ai acelor vremuri erau de partea lui Palladino contribuie foarte mult la credibilitatea sa. Toate dovezile arată ca Eusapia Palladino a fost un medium de excepție, ale cărui puteri misterioase stârnesc și astăzi uimirea.

La momentul morții ei, în 1918, Eusapia Palladino era cel mai investigat medium din istoria parapsihologiei și cea mai uimitoare și controversată personalitate cu care s-au întâlnit vreodată investigatorii fenomenelor paranormale. În conversații, era atât de sugestivă și de înclinată spre flirt, încât cercetătorii erau stânjeniți de sexualitatea ei deschisă; în același timp, își domina soțul atât de puternic, încât acesta fusese nevoit să accepte numele ei de domnișoară atunci când s-au căsătorit.  Palladino abia era în stare să-și scrie numele și nu știa deloc să citească, dar cei mai mari savanți și parapsihologi ai lumii au depus mărturie că această femeie enigmatică avea cumva posibilitatea să stăpânească puteri necunoscute științei convenționale.

Eusapia Palladino – viața

Eusapia a avut o copilărie grea. Mama ei a murit la scurt timp după ce a născut-o, în Italia, la Bari, în 1854. Iar atunci când avea doisprezece ani, tatăl i-a fost omorât. În anul următor acestui incident, au început să se manifeste puterile sale neobișnuite. În timpul primei sale ședințe de spiritism ca vizitator, se spune că mobila s-a apropiat de ea și apoi a levitat, fapte care aveau să fie caracteristice viitoarelor ei ședințe.

Povestea despre modul în care Palladino a devenit o importantă persoană cu abilități extrasenzoriale este surprinzător de complicată și începe în anul 1872 la Londra, cu mult înainte ca ea să fi ajuns vreodată acolo. Aici, soția englezoaică a unui om de știință italian, pe nume Damiani lua parte la o ședință de spiritism, în cadrul căreia s-a stabilit o legătură cu o anumită fantomă care i-a spus că la Napoli locuia un medium de un talent extraordinar, iar acesta era încarnarea fiicei sale. Reîntorși în Italia, soții Damiani s-au hotărât să caute acest medium. Întrebările lor i-au adus într-un final la Eusapia Palladino, care era deja cunoscută în comunitate pentru remarcabilele sale abilități.

Eusapia Palladino

Investigatori la o ședință cu Eusapia Palladino și o masă ce levitează.

În ciuda mesajului neobișnuit, avea să treacă destul de mult timp până ce Palladino avea să fie remarcată de restul lumii.

Eusapia a devenit celebră ca medium grație unei familii din Napoli, unde se angajase ca menajeră. Calitatea fenomenelor produse de ea i-a atras atenția profesorului Chiaia, care, la rândul său i-a prezentat-o criminalistului Cesare Lambroso (1835-1909). După ce au fost publicate rapoartele inițiale ale marelui psiholog, tânăra a intrat în atenția cercurilor de cercetare din Paris, Sankt Petersburg, Torino, Genova, Londra și New York. În ceea ce o privea pe îndrăzneața Eusapia, nu conta unde se desfășurau ședințele, pentru că talentele ei misterioase nu păreau să fie inhibate de vreo locație. Era capabilă să realizeze oricând și oriunde fenomene paranormale incredibile.

Celebritatea și examinările

În 1892 zvonurile despre abilitățile sale au ajuns la urechile celebrului criminalist italaian Cesare Lombroso, care s-a hotărât să întreprindă niște cercetări. După o lungă serie de testări amănunțite, Lombroso și colegii săi au concluzionat că abilitățile lui Palladino erau reale.

Eusapia Palladino

O altă fotografie din timpul unui seance cu Palladino.

Descrierile ședințelor sale de spiritism arată că Palladino era capabilă de performanțe supranaturale diverse. Atunci când intra în transă adâncă, mișca mobila din cameră, făcea să apară mâini fără trup care îi atingeau pe spectatori sau transmitea mesaje în scris sau bătând ușor din palme. Cei de față au observat că natura acestor întâmplări părea să reflecte starea ei de spirit din acel moment, manifestându-se mai violent dacă era întreruptă în timpul ședinței.

În 1908, un comitet special a fost trimis de Societatea Britanică pentru Cercetări Parapsihice (BSPR) sa investigheze afirmațiile făcute de o serie de savanți renumiți, cu privire la medium. Comitetul a fost ales pentru scepticismul membrilor săi, fiind compus din Everard Feilding, doamna W.W. Baggally și Hereward Carrington (1880-1958), fiecare dintre aceștia fiind vestiți că descoperiseră mulți mediumi frauduloși. Rezultatele testelor efectuate cu mediumul italian la Cambridge, în vara lui 1895, fuseseră contradictorii, unii dintre cercetători fiind convinși de abilitățile sale, în vreme ce alții erau încredințați că Eusapia trișează. Examinările la care a fost supusă de parapsihologi la Paris, în 1898, și în diferite orașe italiene, între 1901-1907, generaseră același amestec de acceptare și dubiu. Între 21 noiembrie și 19 decembrie 1908, echipa de cercetători sceptici a locuit câteva săptămâni în hotelul Victoria din Napoli, reușind să observe o incredibilă gamă de fenomene spiritiste.

După o epuizantă serie de ședințe, fiecare membru al comisiei a publicat propriul raport amănunțit despre remarcabila Palladino, cu convingerea că mediumul avea abilitatea de a elibera o uriașă forță paranormală. Ei au remarcat însă și că Eusapia era înclinată să trișeze, dacă i se permitea, dar din cauza controlului strict, a fost obligată să-și abandoneze trucurile și să producă fenomene autentice. Eusapia, de câte ori avea ocazia, producea levitația meselor cu ajutorul picioarelor, încercând să îi fenteze pe cercetători. Ea nu a încercat să nege că trișa. În stare de transă, a remarcat ea, nu-și putea da seama ce face; era de competența celor care o investigau să îi controleze mișcările.

Eusapia Palladino

Cercetătorul metapsihic Alexandr Aksakov ținând-o pe Palladino de mână și de picioare în timp ce o masă levitează.

Activând în condițiile controlului total exercitat de investigatori, Palladino a permis comitetului s-o examineze și să-i cerceteze camera oricând voiau. Ea utiliza un birou de spiritism format prin tragerea a două draperii negre, într-un colț al camerei. În interiorul acestuia, investigatorii au plasat instrumente muzicale și numeroase alte obiecte mici, care puteau fi deplasate ușor. Mediumul stătea în fața biroului, între scaunul său și draperii, fiind o distanță de cel puțin jumătate de metru. După o “încălzire” prealabilă, cu rotații și ridicări ale mesei,  Eusapia cerea să se micșoreze luminile. Aproape instanatneu, mediumul convoca ghidul său spiritist, John King, care făcea ca obiectele aflate dincolo de draperie să se miște. Instrumentele muzicale începeau să cânte singure. (Spiritul pe nume John King susținea că în existența sa pe Pământ ar fi fost pirat. Filozoful Henry Sidgwick și soția lui, Eleanor, importanți cercetători ai paranormalului, nu reușeau să fie convinși că spiritele, presupunând că ele existau, se puteau prezenta în astfel de forme grosolane și vulgare). Apogeul fiecărei ședințe era materializarea de mâini și trupuri ale spiritelor. Aceste materializări se produceau de fiecare dată la finalul ședinței, căci simțul înnăscut de dramatizare al femeii știa cum să cucerească total audiența și sa o facă să își dorească mai mult.

Hereward Carrington, care a publicat multe materiale despre medium, relata un incident în care Eusapia îi ceruse să îi aducă o măsuță care fusese levitată în biroul de spiritism. Cercetătorul a tras draperiile și a încercat să ia măsuța de pe podea, dar a fost uimit de forța imensă care ținea masa pe loc.

În afara biroului, ceilalți membri ai comitetului observaseră dificultățile cu care se confrunta Carrington. Unul dintre ei s-a ghemuit sub masă și a apucat-o pe Eusapia de picioare. Alți doi participanți s-au plasat de-a stânga și de-a dreapta ei, asigurându-l pe Carrington că femeia nu se mișcase deloc de când îi ceruse să-i aducă masa, și că ei o împiedicau să facă vreun gest. După ce au fost luate aceste precauții, Carrington a încercat din nou să ridice măsuța, dar de fiecare dată o forță necunoscută îi zădărnicea eforturile. În cele din urmă, entitatea s-a plictisit de joc și, cu o ultimă zvâcnire, l-a aruncat pe cercetător, cu masă cu tot, din cabinet, trântindu-l pe podea.

În 1909, la o ședință desfășurată la New York, unde Palladino fusese adusă la solicitarea parapsihologilor americani, mediumul și-a încununat repretoriul ei uzual de efecte paranormale, materializând o mână de mici dimensiuni, în aer. Ulterior, Carrington a declarat că mâna părea albă, în lumina slabă a laboratorului și că brațul era vizibil până la osul translucid al cotului. Palma și antebrațul au fost văzute clar de cercetătorii din cameră, în vreme ce brațele Eusapiei erau legate de doi oameni, de-o parte și de alta. În vreme ce investigatorii o priveau ca hipnotizați, mâna fantomatică s-a deplasat spre medium și i-a desfăcut, cu abilitate, legăturile. După ce spiritul a desfăcut funiile, a aruncat una dintre ele în pieptul observatorului, iar pe cealaltă a izbit-o de peretele cel mai îndepărtat al încăperii.

Bonomul medium s-a amuzat de isprava mâinii spiritului și le-a cerut cercetătorilor să o lege din nou. Însă abia ce o legaseră la loc, mâna spiritului s-a rematerializat, dezlegând-o din nou.

Misterul mediumnității Eusapiei Palladino are multe fațete. Carrington nota că, de pildă, femeia fusese adesea surprinsă că înscenase unele lucruri, printre care trucuri foarte ușor de depistat până și de cel mai lipsit de experiență investigator.  Natura ei era dominată de o viclenie nativă, iar femeia era mereu pusă pe șotii. Eusapia încerca mereu să trișeze la jocurile de cărți sau la crochet. Carrington era de părere că femeia făcea toate acestea pentru ca savanții care o testau să vadă cât de departe putea merge în ironizarea lor sau fiindcă era o persoană leneșă și voia să vadă dacă îi poate păcăli cu câteva trucuri ca să o lase în pace și să nu mai fie nevoită să facă efortul de a intra în transă.  Când a realizat că nu îi putea deloc păcăli pe examinatori, Palladino a acceptat să producă unele dintre cele mai remarcabile fenomene paranormale consemnate vreodată și la care au fost martori numeroși investigatori sceptici.

Eusapia Palladino

Mandolina (instrumentul dungat, din dreapta sus) levitează deasupra capului lui Palladino, în fața perdelelor. Fotografie făcută în timpul ședinței din Munchen, Germania, 13 martie 1903.

Cea mai complexă cercetare întreprinsă cu Eusapia a fost organizată în perioada 1904-1906 de Jules Courtier, profesor de psihologie la Sorbona, cu participarea câtorva oameni de știință de renume, printre care Richet, Bergson, Ballet, Perrin, d’Arsonval și soții Curie. Rapoartele cercetării relatau mișcări ale obiectelor aflate la distanță de Eusapia și de cercetătorii care o supravegheau și melodii emise de instrumentele muzicale. Investigatorii s-au simțit uneori ciupiți sau trași de păr, alteori desfăcându-li-se nodul de la cravată. Pierre Curie a descris cum a văzut și simțit un scăunel ce fusese așezat în afara cercului de cercetători, înaintând spre el și părând că încearcă să-l escaladeze, și o măsuță care se ridicase de pe podea și pătrunsese în cerc, descriind “un arc încântător” în zborul ei, potrivit formulării lui.

Prima întâlnire a soților Curie cu Eusapia Palladino a avut loc în 1905. În afară de soții Curie, întâlnirea a inclus oameni de știință precum Charles Richet, Henri Bergson, Jacque-Arsene d’Arsonval, William Crookes, Jean Perrin, Louis Geroges Gouy și Paul Langevin.

Pierre Curie i-a raportat prietenului său Gouy:

„Am avut o serie de seance-uri (ședințe) cu Eusapia Palladino la SPR. A fost foarte interesant, fenomenul pe care l-am văzut s-a manifestat în mod inexplicabil, niște mese s-au ridicat în aer, s-au mișcat singure mai multe obiecte, am putut simți mâini care ne prindeau sau ne mângâiau, apariții luminoase, toate într-un cadru pregătit de noi, cu un număr mic de spectatori, toți cunoscuți și fără un posibil complice. Singurul truc posibil este cel care ar putea rezulta dintr-o instalație extraordinară făcută chiar de medium; dar cum explicați trucurile atunci când cineva ține mâinile și picioarele mediumului și când lumina este suficientă pentru a vedea tot ce se întâmplă?”

Soții Curie au privit ședințele spiritiste ca pe niste experimente științifice. Au luat notite și au discutat concluziile cu alți cercetători. Este posibil ca ei să fi cautat sursa unei energii necunoscute. Pierre era mult mai fascinat de seance-urile cu Palladino decât Marie. Cu toate acestea, atenția marilor cercetători a făcut din Eusapia unul dintre cele mai influente mediumuri spirituale ale lumii.

Mai târziu, trei membri ai Societății pentru Cercetări Metapsihice (SPR), versați în modalitățile de producere a scamatoriilor și cu experiență în acțiunea de demascare a falșilor mediumi, au procedat la cercetarea Eusapiei la Napoli. Dar, spre necazul acestora, ea a putut produce nu numai fenomene PK, în timp ce doi dintre ei îi supravegheau mâinile și picioarele, iar cel de-al treilea urmărea ce se întâmplă, dar ciocăniturile, melodiile instrumentelor muzicale, ghionturile primite și mișcarea obiectelor erau mai frecvente în sesiunile în care spiritul director (ghidul) al Eusapiei, fiind bine dispus, le permitea să mărească volumul luminii, astfel încât puteau vedea realmente că, deși ea executa uneori mișcări convulsive ca pentru a împinge sau a trage obiecte, ea nu se atingea de obiectele acelea.

Pe parcursul unei cercetări a Eusapiei Palladino desfășurată sub o riguroasă supraveghere, medicul Enrico Morselli și colegii săi au observat că în timpul testelor apăreau frecvent în încăperea unde se aflau ei tot felul de obiecte – cuie, pietre, flori.

Eusapia Palladino și emisiile de ectoplasmă

Ectoplasma este o substanță spirituală mediumurile o emană în timpul transei.

Termenul de ectoplasmă a fost creat de Charles R. Richet. Charles Robert Richet a fost fiziolog francez ce și-a adus numeroase contribuții în neurochimie, digestie, termoreglare, respirație. Ca apreciere a activității sale, în 1913 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Medicină. Richet este un nume de referință în studiul paranormalului, fiind unul dintre cei mai importanți cercetători metapsihici.

În relatările de început referitoare la ectoplasmă se spunea că, de obicei, aceasta apărea întâi ca o fâșie de ceață sau ca o luminozitate care se condensa treptat în forma unor mâini omenești sau câteodată în chip uman.

Eusapia Palladino

Eusapia Palladino într-o ședință. Mâinile de deasupra capului său sunt mâini din ectoplasmă care s-au materializat.

Sir William Crookes (savantul care a descoperit elementul chimic taliu, iar mai târziu a iventat radiometrul, element esențial în aparțtia televiziunii) a spus despre ectoplasmă că “pare că se formează un nor luminos, apoi aceasta se concentrează, capătă formă și se preschimbă într-o mână omenească perfect structurată, pe care pielea pare la fel de umană ca a celor prezenți”. La nivelul încheieturii sau al brațului însă părea să rămână ca un fel de bază, de nor sau ceață luminoasă. Asta până când au apărut și mediumuri care puteau produce materializări complete.

Ectoplasma emisă de alți mediumi semăna însă cu un fel de muselină. Ea emana din gură, urechile și chiar din sfârcurile sânilor, din cap sau din vârfurile degetelor. Doctorul Gustave Gelley care a lucrat cu mediumul Eva C în timpul și după primul război mondial spunea că atunci când ectoplasma își face apariția la Eva C “către genunchi îi coboară un cordon de substanță albă de grosimea a două degete. Acest șnur ia sub ochii noștri diferite forme: de membrană mare, perforată, cu umflături și spații goale; se strânge la un loc, se retrage, se umflă și se îngustează din nou”. Culoarea putea varia, fiind uneori neagră, albă sau intermediară. La pipăit era “moale și întrucâtva elastică” atunci când se întindea, devenind ulterior “tare, noduroasă și fibroasă”, devenind practic palpabilă. De obicei ieșea din medium treptat, dar putea și să apară sau să dispară brusc.

Crearea de “pseudopode” – extensii fantomatice de ectoplasmă ieșind din corpul mediumului – a constituit unul din fenomenele fizice cu care s-au confruntat cercetătorii ce o studiau pe Eusapia Palladino. Ercole Chiaia, primul cercetător care s-a ocupat de ea, adresând invitația criminalistului Cesare Lombroso să vină să vadă cu propriii săi ochi, se întreba cu privire la Eusapia:

Câte mâini și câte picioare are ea? Nu știm. În vreme ce brațele îi sunt imobilizate de spectatori neîncrezători, putem vedea cum îi apar alte membre”.

Lombroso, nevenindu-i nici lui să creadă așa ceva, a consimțit în cele din urmă să o testeze pe Eusapia Palladino, împreună cu trei colegi de-ai săi, ajungând să admită ulterior că era “nespus de rușinat și mâhnit” că pusese la îndoială spusele lui Chiaia. Continua să se îndoiască, sublinia el, de interpretarea spiritistă a fenomenelor, “dar faptele ca atare există, iar eu mă mândresc că sunt sclavul faptelor reale”.

Într-unul din experimentele cărora li s-a supus Eusapia la Cambridge în 1895, doamna Myers a fost rugată să țină picioarele mediumului. În timp ce ea le ținea, deși camera se afla în semiîntuneric, putea vedea forma spatelui Eusapiei conturată în reflexul din tavan al luminii lumânărilor. Din spatele acesteia scria ea după ședință, a văzut cum au apărut două protuberanțe “ca un gât de lebădă”, “un fel de cioturi” ieșind din șolduri.  Vederea în fapt a pseudopodelor este un lucru neobișnuit, dar în majoritatea ședințelor cu Eusapia participanții le puteau simți sub formă de ghionturi, ciupituri sau gesturi jucăușe ce creau impresia unui braț sau a unei mâini invizibile. “Am fost loviți în spate și înghiontiți în coaste și asta a durat timp de câteva minute”, relata J.J. Thomson – profesor de fizică experimentală la Cambridge, cel ce avea curând să devină descoperitorul electronului. Cum el avea grijă de o mână a Eusapiei, cealaltă fiind sub supravegherea Lordului Rayleigh, știa bine că ea nu s-ar fi putut folosi de mâini. Scamatorul John Maskelyne, care a luat și el parte la una din ședințele de la Cambridge, a fost cel care a susținut că ar fi descoperit cum își realiza Eusapia trucurile, dar din relatarea sa nu reieșea absolut nimic concret. În ciuda faptului că el și fiul lui îi țineau mâinile, au putut vedea o mână care în nici un caz nu putea fi falsă și au simțit “palme și ghionturi”.

Încă de la începuturile investigațiilor cu Eusapia s-a găsit o modalitate prin care să se poată cerceta din ce erau alcătuite pseudopodele și ce erau capabile să facă, amplasându-se la distanță de medium un vas de argilă în care acesta putea lăsa amprente prin acțiuni metapsihice, ceea ce ea și făcea deseori, așa cum, mai târziu aveau să facă și alți mediumi.

+ Surse

Lasă un comentariu