Craniile de cristal

Craniile de cristal

In Istorie și civilizații by MayaLasă un comentariu

Craniile de cristal sunt prelucrate din bucăți mari de cristal, de obicei din mineral de cuarț. Adesea, au dimensiuni similare unor cranii umane adevărate și trăsături specifice acestora (orbite, cavitate nazală și curbura craniană). Cele mai bine realizate cranii de cristal au inclusiv mandibule detașabile.

Pe lângă afirmațiile referitoare la calitățile lor paranormale, controversele legate de craniile de cristal vizează originea lor. S-a prezis că mai bine de o duzină dintre ele ar fi fost descoperite în Mexic și America Centrală, fiind datate de cei care le-au găsit sau de actualii lor deținători la sute, poate chiar mii de ani vechime. Metodele curente de datare a artefactelor nu pot nici confirma, nici infirma asemenea supoziții, dar, în general vorbind, craniile sculptate cu unelte de metal nu pot fi mai vechi de câteva sute de ani, dacă sunt originare din Mexic sau America Centrală.

Unele dintre ele au fost atribuite culturii mayașe care a înflorit în sudul Mexicului și Americii Centrale în mileniul I d.H. Dar, asa cum s-a stabilit prin studiul simbolurilor, artefactelor sau referirilor recurente din hieroglife, nu există vreo tradiție culturală cunoscută la mayași legată de craniile de cristal sau vreo venerare a acestora. Există unele indicii că în civilizația aztecă, apărută mai devreme și mai la nord de cea mayașă, craniile ar fi avut o importanță simbolică, dar sunt și mai puțini entuziaștii care le leagă de azteci. Testarea cu carbon radioactiv nu este aplicabilă cristalului, metoda fiind valabilă doar pentru entități biologice.

Entuziaștii craniilor de cristal consideră că acestea au capacitatea de a trezi conștiința umană la un nivel spiritual superior. Unii afirmă chiar că au experimentat conexiuni extrasenzoriale atunci când au privit un craniu de cristal și pretind că astfel de artefacte posedă o energie pozitivă. Craniile din cristal de cuarț, precum și alte obiecte de cuarț au, în opinia fanilor, abilitatea mistică de a înregistra evenimente, gânduri și sentimente dezvoltate în prezența lor.

Ei atribuie populațiilor străvechi făurirea craniilor de cristal, sugerând că anticii le-ar fi folosit pentru a prezice viitorul, a controla vremea, ca artefacte terapeutice, oracole de dobândire a înțelepciunii cosmice, receptori ai cunoașterii universale și ca instrument de obținere a cunoașterii divine.

Există un craniu de cristal expus la British Museum din Londra și încă unul la Muzeul Trocadero din Paris. Ambele sunt probabil originare din Mexic, existând informații sigure că ar fi fost cumpărate pe la 1890.

Muzeul londonez a achiziționat exemplarul său prin intermediul firmei de bijuterii Tiffany din New York, în anul 1898. Testele efectuate în 1995 au relevat prezența în cristal a unor fragmente de oțel, provenind probabil de la unealta unui bijutier, confirmând astfel că obiectul este de origine modernă. Datarea a fost astfel mutată, din perioada aztecă antică, la o epocă mult mai recentă, după cucerirea Mexicului de către spanioli în anul 1520. S-a zvonit că paznicii de noapte  ai muzeului ar fi refuzat să stea în preajma craniului , dacă nu era acoperit, afirmându-se că obiectul ar emite vibrații sau raze de lumină colorate sau ca ar aduce moartea.

Craniul de cristal de ametist și craniul de cristal mayaș au fost descoperite în Guatemala, prin 1900. Ultimul și-a dobândit numele fiindcă a fost găsit pe locul unor vestigii mayașe și este folosit în prezent de un clarvăzător, care pretinde ca s-ar ajuta, în predicții, de calitățile lui.

Două cranii relevă o măiestrie artistică deosebită. Craniul de cristal de cuarț roz, găsit la granița dintre Honduras și Guatemala, are mandibule detașabile, ca și Craniul Mitchell-Hedges, cel mai faimos dintre toate aceste artefacte. Numit după descoperitorii și păstrătorii săi, F. A. Mitchell-Hedges (1882-1959) și fiica sa Anna (1910-2007), este considerat cel mai frumos exemplar de craniu de cristal. Prelucrat dintr-o bucată de cuarț curat, artefactul are aproximativ dimensiunile craniului unei femei adulte, iar fălcile sunt realizate din aceeași bucată de cristal ca și restul craniului. Ele se îmbină lejer și mențin un echilibru perfect cu acesta.

Toate aceste cranii au trăsături comune, deși unii specialiști le atribuie origini diferite, sugerând că au fost executate în Babilon, în Orientul Mijlociu sau pe continentul american. Craniul de la British Museum este realizat dintr-un bloc de cuarț curat, numit și cristal de stâncă, având o greutate de aproximativ cinci kilograme.

Deși a fost cercetat cu microscopul electronic și au fost studiate microfotografiile executate după el, nu a putut fi identificată pe suprafața sa nici cea mai mică zgârietură. Totodată, s-a stabilit că lucrarea nu a fost turnată și nici realizată cu instrumente cunoscute și s-a calculat că unui om i-ar fi trebuit în jur de 300 de ani de muncă neîntreruptă, zi si noapte, pentru a șlefui un asemenea obiect.

Craniul de cristal Mitchell-Hedges

Cele două mari enigme legate de craniul Mitchell-Hedges vizează metoda de fabricare și istoria descoperirii lui. Se crede că obiectul ar fi fost format dintr-un mare bloc de cristal sculptat în forma aproximativă a unui craniu și apoi finisat definitiv cu apă și o soluție de nisip de siliciu și cristal sau poate printr-o tehnologie necunoscută. Nu există urme de prelucrare cu obiecte metalice. Dungile din interiorul craniului ar canaliza, se spune, lumina de la baza acestuia spre orbite, într-o manieră similară cu tehnologia optică modernă, iar orbitele au forme concave, care reflectă lumina în partea superioară a craniului. Se crede că prismele și tunelurile de lumină din interior ar fi motivul pentru care obiectele se vad mai mari și mai luminoase atunci când sunt ținute sub craniu.

Despre craniul Mitchell-Hedges, ca și despre alte cranii, se afimă că și-ar schimba culoarea, uneori fiind albicios, alteori trecând de la cenușiu la negru intens. Mulți dintre cei ce au admirat obiectul vorbesc despre viziuni stranii, iar unii susțin chiar că ar fi detectat un vuiet surd sau un anume miros. Ca și alte obiecte mistice, exemplarul Mitchell-Hedges are reputația de a deține puteri oraculare și tămăduitoare. Se spune că ar fi capabil să acumuleze magnetismul natural, să amplifice și să transmită energia. Proprietarul și cel care a scris pentru prima oară despre el, F. A. Mitchell-Hedges, pretinde că ar avea puterea de a ucide, citând exemplul mai multor dușmani ai săi, dispăruți astfel.

Mitchell-Hedges explorator și aventurier, a scris cărți despre căutarea triburilor pierdute și a continentului dispărut, Atlantida (Lands Wonder and Fear, 1931), ca și despre întâlnirile sale cu monștrii marini (Battles With Monsters of Giant Fish, 1923 și Battles With Monsters of the Sea, 1937). În anul 1927, Mitchell-Hedges și fiica lui Anna, curățau sfărâmăturile de pe acoperișul unui templu din orașul antic mayas Lubaantum (din actualul stat Belize), când Anna, care avea 17 ani, a descoperit ceea ce avea să devină cunoscut drept craniul de cristal Mitchell-Hedges. Câteva săptămâni mai târziu, în apropiere, ea a găsit și falca respectivului artefact.

Mitchell-Hedges nu a publicat nimic despre descoperire până în anul 1943, când a numit obiectul “Craniul blestemat” și a pretins că ar fi vechi de 3 600 de ani. În mod curios, abia de amintește despre craniu în autobiografia “Danger My Ally” (1954). După moartea lui, în 1959, fiica sa, Anna, a devenit păstrătoarea craniului.

Astăzi este unanim acceptat că Anna Mitchell-Hedges nu a descoperit faimosul craniu de cristal în ruinele orașului mayaș, în 1927, ci tatăl ei l-a cumpărat cu prilejul unei licitații la casa Sotheby’s din Londra, în anul 1943. Astfel de afirmații au fost verificate de documentele de la British Museum, care și-a disputat posesia obiectului cu familia Mitchell-Hedges.

În anul 1970, craniul a fost examinat de restauratorul Frank Dorland. Acesta a pretins că ar fi zărit un spirit după ce a studiat craniul noaptea târziu, acasă la el. Potrivit lui Dorland, testele efectuate la Laboratoarele Hewlitt-Packard din Santa Clara, California, ar pleda pentru o prelucrare fără unelte metalice a artefactului și pentru o tăiere după axa craniului. Validitatea testelor a fost pusă la îndoială, ca de altfel întreaga poveste a craniului Mitchell-Hedges.

Craniile de cristal: Craniul Max

În 1980, Jo Ann și Carl Parks au devenit proprietarii faimosului craniu de cristal din Texas, pe care-l numesc, plini de afecțiune, Max, când un vindecător tibetan l-a oferit, în contul unei datorii. Pretinzând că, inițial, n-au știut semnificația obiectului, Carl și Jo Ann, locuitori ai orasului Houston, au lăsat obiectul într-o cămară, timp de șapte ani. Abia după ce au făcut cunoștință cu F. N. “Nick” Nocerino din Pinole, California, unul dintre cei mai reputați experți în domeniul craniilor de cristal și director al Societății Craniilor de Cristal, au aflat ce artefact prețios dețineau. Nocerino căutase craniul încă din anii 1940. Știa de existența acestuia, dar îl căutase în zadar prin toată lumea.

Dintre cele 13 cranii de cristal cunoscute cercetătorilor ca având aproximativ mărimea unui cap uman, Max este cel mai mare, cântărind 9 kilograme, comparativ cu celelalte, care cântăresc între 4,5 și 5,5 kilograme. Max a fost găsit într-un mormânt mayaș din Guatemala și se estimează că ar proveni dintr-o bucată de rocă, grea de 25-30 de kilograme, veche de peste jumătate de milion de ani. În afară de Max și de craniul Mitchell-Hedges din Canada, toate celelalte artefacte, fiecare diferite ca mărime și detalii anatomice, sunt găzduite de muzee și colecții particulare.

Oamenii pretind că atunci când se află în apropierea lui Max, văd imagini și au viziuni. Ei cred că ar putea vedea astfel scene din istoria Pământului și frecvent percep mesaje și imagini legate de fenomenul OZN. “Fie crezi, fie nu crezi, dacă privești acest obiect din punct de vedere științific și arheologic nu poți să nu fi copleșit de priceperea uluitoare cu care a fost făurit”, spunea Jo Ann Parks.

Craniul de cristal expus la Muzeul Omenirii din Londra este considerat un obiect din secolul al XIX-lea. Cel puțin savanții sunt convinși că toate dovezile înclină spre o origine recentă a tuturor craniilor de cristal. Până la apariția unor noi dovezi convingătoare că o civilizație cunoscută ar fi venerat asemenea artefacte sau că sunt vestigii ale unei civilizații dispărute, credința în calitățile speciale ale craniilor continuă să persiste în mințile adepților misticismului.

Ce legende se spun despre craniile de cristal

Cine nu a văzut filmul “Indiana Jones și regatul craniului de cristal (“Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull”) (2008) regizat de Steven Spielberg? Nu e rău să mai și visăm din când în când…

Niciunul dintre cranii n-a fost descoperit vreodată la vreo săpătură arheologică oficială. De aceea, specialiștii de la Bristish Museum consideră că toate craniile de cristal sunt, probabil, falsuri.  Dat fiind ca nimeni nu știe sigur de către cine au fost realizate și când s-a întâmplat acest lucru, dar si pentru faptul că fiind compuse din materie anorganică nu li s-a putut stabili vârsta prin metoda datării cu radiocarbon (C-14), ipotezele extravagante si legendele si-au facut cuib în jurul lor. În plus,

O parte dintre cranii au fost studiate în laboratoarele Hewlett- Packard (HP), celebra firmă care produce sisteme electronice și care are cele mai performante cercetări în domeniul cristalelor. Specialiștii de la HP nu au putut să-și explice metoda anticilor de a lucra craniile dintr-un singur bloc, deseori în contra axelor naturale ale cristalului. Ei susțin că în timpul nostru, utilizând cele mai sofisticate tehnologii, ar dura un an pentru a confecționa unul și nu e sigur că, odată ajunși la configurarea maxilarului, nu s-ar fi crăpat întreaga lucrare. Însa, dacă ar fi realizate de mână, prin șlefuire, fără instrumente care ar putea produce vibrații și căldură, ar dura 300 de ani! Unul din membrii echipei de specialisti de la Hewlett Packard a spus-o pe un ton ușor exasperat că aceste cranii pur și simplu n-ar trebui să existe. Craniile sunt făcute dintr-un bloc de trei ori mai mare decât mărimea artefactului, iar artizanul din vechime n-ar fi avut de unde să știe că miezul era compact. De regulă, blocurile mari de cristal au pori și găuri în miez.

1) Traditia unor triburi spune ca adevaratele cranii vorbesc. Sunt 13,  pentru ca reprezinta Soarele, Luna si 10 planete ale sistemului nostru solar, iar al 13-lea il reprezinta pe Quetzalcoatl, Sarpele cu Pene sau Sarpele Zburator, care se va intoarce sa conduca sistemul solar. Anul mayas avea 13 luni si 20 de zile si existau 13 zei ai lumii de deasupra, fiecare reprezentat de un craniu. Triburile care au transmis legenda craniilor ce vor salva lumea sunt mayasii din Mexic, care au consemnat-o in Popol Vuh, aztecii din Mexic, indienii navajos din sud-estul SUA, cherokee si seneca (Liga irocheza) din nord-vestul SUA.

2) Se spune că cele treisprezece cranii de cuarț au capacitatea de a transmite informație prin “raze cosmice”. Se spune că aceste cranii ar fi un soi de computere avansate care pot înregistra energiile subtile provenite de la oameni sau chiar opinia că pe ele ar fi stocată o parte din istoria secretă a Terrei. Majoritatea arheologilor și oamenilor de știință sunt cel puțin sceptici, vizavi de asemenea păreri, greu de susținut prin argumente și experimente.

3) Bătrânul mayaș din linia K’iche’, Alejandro Cirilo Perez Oxlaj, se prezintă ca cel mai tradițional și mai respectat dintre puținii învățători mayași veritabili. Soția sa spune că el a primit “vara” cea sacră (punguța cu semințe sfinte de tz’ite, apreciată de oracolii din podișurile mayașe) chiar de la tatăl său, pe când avea doar 13 ani. Astfel, tatăl lui don Alejandro a constituit cea de-a treisprezecea generație de îndrumători spirituali din familia sa. Mai târziu, don Alejandro, a avut o experiență revelatoare în care i s-au arătat niște “ființe invizibile” care l-au botezat Wakatel Utiw (Lupul Rătăcitor) și l-au însărcinat să fie “Vocea junglei” și mesager al mayașilor. În cadrul misiunii sale, el călătorește prin lume ca reprezentant al mayașilor, transmițând profeții și un mesaj de respect plin de iubire față de toate ființele. Surse de pe internet îl citează pe don Alejandro care se pare ca ar fi spus următoarele:

“Craniile de cristal au fost aduse din Pleiade și vorbesc despre reîncarnare… Mama științei mayașe este pleiadiana. Aceste cranii trebuie să meargă acasă, acolo unde le este locul. Aceasta este știința viitorului, de după anul 2000. De fapt, mayaș înseamnă “poporul meu”. Ei au venit prima oara în Atlantida. Primele noastre piramide se afla acolo, sub apă. În zona Bermudelor. Numele cetății Atlantida era Tulan… Au fost multe vizite din Pleiade, iar apoi ei se întorc aici, apoi vin iar aici și coboară în Asia, în Tibet, în Kaimaya și în India. Li se spunea “Nagamaya”(…)”

4) O bună parte dintre povestirile despre craniile de cristal (cuarț) se concentrează asupra puterilor lor supranaturale sau vindecătoare. Joshua Shapiro, coautor al lucrării „Misterele dezvăluite ale craniilor de cristal”, vorbește despre pretinsele puteri tămăduitoare și abilitățile psihice extinse experimentate de către oamenii care au venit în contact cu aceste cranii.

5) Una dintre cele mai interesante observații ale specialiștilor de la HP, despre care am amintit anterior, este aceea că pot avea rol de cip de memorie, într-un mod nedescoperit încă, fiind din același material din care sunt obținute cipurile de memorie ale computerelor.

Tradiția mayașă spune că, atunci când bătrânul șaman al tribului simțea că i-a sosit ceasul, alegea un tânăr cu abilități șamanice, intrau amândoi în templul unde era ținut craniul, iar acolo bătrânul transfera toate cunoștințele sale asupra tânărului printr-un ritual ce implica acel craniu de cristal.

Urmașii de azi ai mayașilor le folosesc ca „pietre vindecătoare”. Cercetările moderne certifică faptul că vibrațiile puternice ale cristalelor intră în rezonanță cu vibrațiile organelor interne ale corpului uman, reechilibrând nivelul energetic al organismului.

6) Dintre craniile de cristal care circulă pe la diverși colecționari, patru sunt construite din cuarț antic transparent, ametist, cuarț roz și cuarț fumuriu. Acestea fac parte din cele 13 despre care legendele mayașe spun că vor asista lumea la trecerea într-un alt ciclu de viață. Ca ele să-și împlinească menirea, trebuie să fie în posesia descendenților mayașilor. Când acestea vor fi reunite vor avea puterea să salveze omenirea, transmițând date importante pentru salvarea Pământului.

7) Indienii cherokee spun că 12 planete locuite din sistemul nostru solar aveau câte un craniu de cristal în care era memorata întreaga lor istorie. Al 13-lea, cu care formau un sistem, se afla pe Pământ. Împreună produceau un flux electric extrem de puternic. De fapt, spun indienii cherokee, ar exista 52 de cranii de cristal (Ciclul Sacru al anilor Soarelui), dintre care 13 se aflau în posesia mayașilor. Acestea fuseseră aduse pe Pământ de ființe din afara Terrei și conțineau date codificate despre istoria Cosmosului, date care urmau să fie dezvăluite și pământenilor când aceștia vor putea să le înțeleagă.

8) Potrivit legendei, craniile de cristal ar fi fost aduse din spaţiu, de 13 reprezentanţi ai unor rase extraterestre diferite, care le-au încredinţat diverselor popoare. Când va sosi timpul, craniile vor fi redescoperite, prevesteşte aceeaşi legendă. Cele 12 cranii trebuie aşezate în cerc, iar al 13-lea în mijlocul acestora. Odată realizat acest lucru, lumea va fi complet schimbată, polii se vor inversa, oamenii vor dobândi cunoştinţe despre civilizaţii pierdute sau ascunse.

9) Se crede că materialul din care au fost realizate, în speță cuarțul, a fost probabil ales pentru anumite proprietăți ale lui, printre care și aceea de catalizare puternică a conștiinței de sine. Astăzi, cristalele de cuarț sunt utilizate la dispozitivele și aparatele electronice moderne. De fapt, la industria calculatoarelor se adaugă progresele majore din industriile video, film și audio, care folosesc amplificarea și abilitățile rezonatoare stabile ale cuarțului. În mod similar, cuarțul poate lucra cu sistemul energetic al corpului uman, pentru a crește capacitățile de vindecare ale cuiva sau pentru a-i extinde conștiența psihică.

Lasă un comentariu