Baal zeu

Baal

In Istorie și civilizații by A.B.BLasă un comentariu

Foarte pe scurt, Baal în ebraică înseamnă “stăpân”. Denumirea de Baal nu se aplică numai unui singur zeu, ci descrie, în general, numeroase grupuri de spirite sau demoni. Creștinismul este cel care a venit cu o personificare a acestui nume, conturând-o ca pe o creatură ce stapânește Iadul, având în subordine 66 de legiuni de demoni.

Baal, mitologie și proveniență

Baal (Baʿal) este denumirea unor zei vest-semitici. În limbi precum feniciana (canaaneana) și ebraica, Baal semnifică: „stăpân”, „proprietar”, „domn” sau „soț”/„bărbat”.

Baal corespunde zeului Bel sau Belu din Mesopotamia (Akkad, Asiria,Babilon). În mitologia canaanită, Baal sau Baal Hadad – este zeul ploilor, al furtunilor, al fulgerului și trăsnetului, al vânturilor, al munților, precum și zeul vieții, care fertilizează pământul și zeu al timpului.

El este descris ca un luptător extrem de puternic, luptând impotriva forțelor răului ce încearcă să distrugă lumea (legenda conflictului sau cu zeul Mot al morții și infertilității).

El este privit în miturile canaanite-feniciene și arameice-siriene ca un erou, ca un războinic neprihanit, purtând un coif cu coarne, ținând într-o mână o măciucă, iar în celalaltă un fulger. Coarnele pe care le poartă simbolizează fertilitatea. Baal calcă norii, glasul său răsună ca tunetul. Sălașul său este pe muntele mitic Sapan (în ebraică Tzafon – inseamna Nord) identificat în zilele noastre cu muntele Jebel al Aqra de la frontiera siriano-turcă la vărsarea râului ‘Asi (Oronte) în Marea Mediterană. Pe acest munte cad în fiecare an ploi torențiale.

Cultul lui Baal la Ugarit

La Ugarit, pe țărmul Mării Mediteraneene, au fost descoperite pentru prima oară dovezi ale cultului canaanit al lui Baal. În anticul Ugarit (la Ras Shamra de astăzi) s-a excavat un templu al lui Baal Hadad, lângă altul dedicat lui Dagon, considerat uneori tatăl său. Textele cuneiforme descoperite în arhiva din Ugarit, descriu pe Baal ca zeu al vremii. El putea controla fulgerele, vântul, ploaia, plantele, fertilitatea.

Inițial Baal din Ugarit era un epitet al zeului Hadad. Cu timpul, epitetul a devenit numele propriu zis al zeului, iar Hadad a devenit epitet. În Canaan a existat multă vreme cultul Soarelui întruchipat de zeița Shapash sau de zeul Shamash. Vara secetoasă era explicată de absența lui Baal aflat în lumea subpământeană, iar ploile și furtunile din toamnă care reînviau țara erau corelate cu întoarcerea lui Baal. Din cauza acestui rol al zeului în agricultură, cultul lui Baal, zeul ploilor, a înlocuit în cele din urmă în Canaan pe cel al distantului zeu El ca zeu suprem. Baal era invocat și în vreme de război, fiind considerat mai activ în viața oamenilor decât zeul El.

Orașul libanez Baalbek a fost numit după Baal. În textele din Ugarit atât Baal cât și El erau asociați cu taurul, simbolizând forța și rolul fecundator. Baal era foarte pornit împotriva șerpilor, și din cauză că erau reprezentanți ai lui Yam sau Yammu, zeul canaanean al mării și al rîurilor.

Ca învingător al mării, Baal este considerat de fenicieni și canaaneni drept patron al marinarilor și al negustorilor care străbat marea. Ca biruitor al zeului canaanean al morții, Mot, Baal era cunoscut și ca Baal Rapiuma, conducător al spiritelor ancestrale Refaim, mai ales al dinastiilor regale. În scrierile de la Ugarit, Baal este numit adesea „Baal cel victorios”, Aliyn Baal, „Cel Puternic” (Demaran), „Cel mai puternic dintre eroi” (Aliy Qrdm).

Locuința zeului

Locuința sa, în ochii locuitorilor Ugaritului, era Muntele Sapan, identificat ca Jebel al Aqra (în arabă „Muntele pleșuv”) la aproximativ 48 km nord de Ugarit. Încă înaintea descoperirii documentelor din Ugarit era cunoscut din surse akkadiene și egiptene numele unui zeu Baal Sapan.

Ce spune Biblia despre el

După Vechiul Testament cultul acestui zeu implica uneori și lupte cu arme și fapte de auto lezare cu scurgere de sânge, iar în cazuri extreme sacrificii umane. Într-o inscripție găsită la Ugarit s-au descifrat instrucțiuni în vreme de asediu a cetății, pentru jertfirea primului născut pe altarul zeului Baal, pentru a ajuta la înfrângerea dușmanului și la oprirea asediului.

Cultul lui a fost cel mai celebru cult rival cu care s-au confruntat conducătorii religioși ai iudaismului timpuriu. Uneori poporul se închina atât lui Yahve cât și lui Baal. În Transiordania și în Moab și israeliții au venerat pe Baal Peor. Ghedeon (Gideon) a lansat un război contra preoților lui Baal și după ce i-a biruit, numele i-a fost schimbat în Yerubaal, nume interpretat ca „se va răfui cu Baal”.

Baal

Un Baal reprezentând fertilitatea

După moartea lui Ghedeon israeliții au continuat să-l venereze si pe zeul Baal-brit. Unul din fiii regelui Saul se numea Ish-Baal, denumire care ca și numele fiilor lui Ionatan Merivbaal și Meribaal, denota popularitatea cultului lui Baal în rândurile evreilor (israeliților) antici. Unul din fiii regelui David s-a numit Baalyada. În acelaș timp, însă, comentatorii evrei tradiționali ai Bibliei au exprimat opinia că și înainte de difuzarea cultului lui

Baal între israeliți, numele Baal, având înțelesul de Domn sau Stăpân, era aplicat și ca titlu al Dumnezeului lui Israel, și de aceea ar fi intrat în componența numelor fiilor lui Saul, Ionatan și David (Yehuda Kil). Aceasta ar fi și explicația unor nume ca Bealya („Yahve este Baal” sau „Stăpân”,Beelyada („Baal știe”), ca și Eliyada („Dumnezeu știe”).

În schimb, în mai multe locuri în Pentateuh, numele „Baal” a fost înlocuit cu cuvântul „boshet” (cu sensul „ocară”). De exemplu: Yeruboshet, Ish Boshet, reflectând ostilitatea autorilor cărților biblice față de cultul lui Baal. Acest procedeu este cunoscut drept „kakofemie”.

În timpul regelui Ahab cultul canaanean-fenician al lui Baal s-a propagat în mare măsură în Țara Israel. Un apogeu în combaterea cultului lui Baal a reprezentat activitatea profetului Ilie (Eliahu) care, după cum povestește Biblia, în vreme de secetă, a provocat pe Muntele Carmel o întrecere cu preoții acestui zeu. Ei nu au fost în stare să coboare un foc peste altar, așa cum a făcut Ilie și atunci regele Israelului i-a executat.

Biblia ebraică mai descrie un masacru al adepților lui Baal de către Iehu. Aceste acte de violență erau privite și ca represalii față de încercarea soției regelui Ahab al Israelului, regina Izabela (Izevel), fiica regelui Itbaal al Sidonului, și adeptă a zeului fenician Baal (Baal Melkart), de a nimici pe prorocii lui Yahve. După opinia unor cercetători, Izabela nu a introdus cultul lui Baal la Samaria, ci doar a întărit cu fermitate un cult care se practica acolo deja de multe secole. Cultul lui Baal a fost condamnat sever și de profetul Hoshea. În

Israelul antic adepții cultului lui Yahve, cult care a devenit baza religiei monoteiste iudaice, au interzis poporului cultul zeului Baal, blamat, între altele, pentru sacrificarea copiilor. În regatul antic al Israelului, zeul a mai fost adorat o lungă perioadă de timp.

Baal în „Dicționarul Diabolic”

Iată cum apare descris în „Dicționarul Diabolic” al lui Jacques Collin de Plancy:

„Mare duce, a cărui putere în infern este nemărginită. Câțiva demonologi îl consideră comandantul suprem al armatelor infernale. Era divinizat de caldeeni, de babilonieni și de sidonieni, uneori chiar și de izraeliți. Citindu-l pe Arnobe, aflăm că cei care i se închinau nu știau dacă e bărbat sau femeie. Mahomedanii povestesc că Abraham, cunoscându-l pe adevăratul Dumnezeu, a pândit momentul când tatăl lui era plecat, a sfărâmat statuile idolilor, cu excepția celei a lui Baal, la gâtul căreia a atârnat securea cu care le-a sfărâmat pe celelalte. Când tatăl lui s-a întors, Abraham i-a spus că idolii s-au certat între ei din cauza unei ofrande de grâu, și că Baal, cel mai puternic, i-a distrus pe ceilalți. Pentru această ispravă, adaugă unii cercetători, regele Nemrod a fost cât pe ce să-l ardă pe Abraham”.

Despre Baal în lucrarea lui Werner Keller „Și totuși Biblia are dreptate

1) S-a descoperit reprezentarea unui „templu-cort” („cort transportabil în deșert„, „tabernacol„, „cortul sfânt„) pe un mic relief din templul închinat lui Baal din Palmyra (Thadmor). După această descoperire, s-a spus că templul-cort reprezentat la Palmyra era unul extrem de mic, și deci nu ar fi o reprezentare a tabernacolului ci chiar a chivotului legii.

2) „Atunci s-a asezat Israel în Sitim, dar poporul a început să se spurce, păcătuind cu fetele din Moab. / Că acestea îi chema la jertfele idolilor lor și mânca poporul din acele jertfe și se închina la dumnezeii lor.” (Numerii 25:1, 2)

Nu avem de a face aici cu atracția păcatului, care i-ar fi putut ispiti pe copiii lui Israel, a păcatului care se regăsește în întreaga lume, la toate popoarele. Nu este vorba de prostituate de profesie care i-ar fi putut atrage pe israeliți, ci de fetele și femeile moabiților și madianiților. Ele i-au atras pe fii lui Israel spre cultul lui Baal, spre culturile închinate fertilității practicate în Canaan. Israeliții se văd expuși, încă înainte de a apuca să traverseze Iordanul, unui univers de o mare bogăție culturală al fenicienilor cu multitudinea lor de zei.

3) Anat este sora și soția lui Baal, zeul furtunilor și precipitațiilor. Animalul lui simbolic este taurul. El fertilizează vitele de pe pășuni cu ploaie, ca să se îngrașe. Are grijă și de înmulțirea lor. Dacă moare la schimbarea anotimpurilor, dacă este copleșit „ca taurul sub cuțitul celui care aduce jertfa”, aceste sarcini sunt preluate de fiul său. „Atunci, fii lui Israel au început a face rele înaintea Domnului și s-au apucat să slujească Baalilor” (Judecători 2:11).

Nu numai o dată cultele lui Baal prinseseră rădăcini adânci, pătrunzând până în templul lui Iahve, până în Sfânta Sfintelor.

Dar zeii El și Baal întruchipau – în pofida tuturor admonestărilor profeților – și valori morale. Astfel, El era „sfânt”, iar Baal se îngrijea – la fel ca Dumnezeul legământului biblic – de dreptate, ca „judecător”.
El și Baal au fost zeii regi ai panteonului canaanit. În locul lor a trecut mai târziu Iahve, dumnezeul „Poporului Ales” al Bibliei. Au existat, însă, anumite diferențe. Zeul El era mai degrabă static, odihnindu-se în sine, inaccesibil. În schimb, Baal era dinamic, activ, prezent. Potrivit unui mit canaanit, El crease lumea, Baal, în schimb, îi dăruia mereu fertilitate nouă și viață nouă. El era zeul îndepărtat, Baal zeul apropiat. Iahve, Dumnezeul mitic al „celor aleși”, reunește trăsăturile esențiale ale celor doi. Dominația lui asupra celorlalți dumnezei a fost imaginată mai radicală, până la negarea totală a tuturor dumnezeilor de lângă el.

Baal prezentat în celebra lucrare „Miturile esențiale”

El este un zeu de origine mesopotamiană, s-a răspândit mult în cultele populațiilor semitice, cu atribuții foarte diverse, precum: zeu al jurămintelor, stăpân al norodului, demon răufăcător. În Ugarit era venerat ca zeu tânăr, binefăcător și ocrotitor al oamenilor și care a făcut rânduială în univers. În unele interpretări, pătrunderea lui Baal în gura zeului Mot, în urma unui conflict, ar fi o metaforă reprezentând pătrunderea ploii în pământ (Mot fiind zeul mortii și al infertilității, cum aminteam anterior).

Baal este zeul care pune în ordine elementele cosmice. Era un zeu cu o mare arie de răspândire în lumea popoarelor semite din antichitate, adorat în special ca tânăr simbol activ al renașterii. Dar perspectiva de adorație a luat alte turnuri cu timpul. Baal a fost privit la început ca zeu-stăpân (la fenicieni), devenind doar un idol străin pentru evreii iahvisti. Dacă în Ugarit Baal era venerat ca tânăr coordonator cosmic, textele biblice l-au detronat la rangul de demon nefast (Baal Zebub, de unde a derivat mai târziu, în epoca Evangheliilor, noțiunea religioasă de Belzebuth – prinț al demonilor, diavol, Satan).

+ Surse

Lasă un comentariu