Aparatul lui Uriel

Recomandare carte – Aparatul lui Uriel

In Comunitate by A.B.BLasă un comentariu

Aparatul lui Uriel

Titlu original: Uriel’s Machine
Titlu în limba română: Aparatul lui Uriel
Autori: Christopher Knight si Robert Lomas
Traducător: Anca Gavrilă
Pagini: 489
Dimensiunea: 14.0×21.0 cm
Editura: Aquila ’93 Oradea
Data apariției: 1999 (în România, 2006)
Categoria: Spiritualitate, Arheologie
Disponibilă pe: eMAG.ro , Libris.ro , carturesti.ro

Doi cercetători britanici, Christopher Knight si Robert Lomas, cercetând cele scrise în „Cartea aştrilor cerești” a patriarhului Enoh, au pus bazele unei teorii interesante. Toate detaliile sau fost expuse în această lucrare amplă, intitulată „Aparatul lui Uriel„.

Christopher Knight şi-a completat educaţia cu o diplomă în publicitate şi desen grafic. A fost dintotdeauna interesat de mecanismele comportamentului social şi de sistemele de cunoaştere. Timp de mai mulţi ani a fost un psiholog implicat în planificarea de noi produse şi în comercializarea lor. El este preşedintele unei companii de marketing şi publicitate.

Robert Lomas detine o diplomă de merite deosebite în inginerie electrică, înainte de a i se decerna titlul de Doctor în Fizică pentru cercetările în domeniul fizicii stării solide şi a structurilor cristaline. Ulterior, s-a ocupat de sistemele de arme electronice şi a manifestat dintotdeauna un interes sporit pentru astronomia observaţională şi istoria ştiinţei. În prezent, ţine un curs despre sisteme de informare la Centrul Universitar de Management Bradford.

Lucrarea „Aparatul lui Uriel” susține ideea că marile situri arheologice megalitice din Insulele Britanice, mai vechi cu aproape 1000 de ani decât Marea Piramidă din Egipt, au fost la vremea lor create pentru a măsura mișcările pe termen lung ale planetei Venus și pentru a le furniza oamenilor care le-au construit un sistem de măsurare a timpului, cu o precizie de câteva secunde, la o perioadă de patruzeci de ani. Această teză se bazează pe date științifice concrete.

Aparatul lui Uriel” arată ca o unitate preistorică de măsurare, cu o precizie de până la o fracțiune de milimetru, provine dintr-o astronomie observațională și explica modul în care poate fi reprodus aparatul de către oricine dorește să repete acest experiment.

Această carte ne schimbă perspectiva asupra trecutului și pune viitorul într-o cu totul altă lumină.

Lasă un comentariu