Chivotul legii

Chivotul legii

In Istorie și civilizații by Maya1 comentariu

Obiectele cu puteri sacre asociate cu istoria iudeo-creștină, așa cum este ea considerată în Biblie și în diverse texte apocrife, au fascinat credincioșii timp de secole. Fie că vorbim despre vestigiile fizice ale Arcei lui Noe sau despre potirul din care Isus a băut vinul de Paște la Cina cea de Taină, controversele legate de existența reală a anumitor obiecte menționate în Biblie au persistat timp de mii de ani și continuă să fie prezente și în actualul mileniu.

Încă din perioada captivității babiloniene, în secolul al VI-lea î.H., locul unde se află Chivotul legii a constituit un mister. Descris în Vechiul Testament, Chivotul era semnul vizibil al prezenței lui Dumnezeu, arătat israeliților. Aceștia aveau să se adune și să-și învingă dușmanii când obiectul era adus la locul bătăliei, iar toți cei din preajma Chivotului, care erau dușmani ai lui Dumnezeu, își trădaseră jurământul față de Dumnezeu sau pur și simplu uitau de puterea imensă a artefactului erau practic condamnați la moarte. Potrivit Bibliei, ultima oară Chivotul legii s-ar fi aflat în Templul lui Solomon din Ierusalim. Nu se știe dacă a fost distrus, furat, mutat sau a rămas ascuns după ce trupele babiloniene au cucerit orașul și au distrus din temelii templul, în anul 587 î.H.

O altă enigmă privind Chivotul o reprezintă conținutul lui. Se spune că ar fi adăpostit numeroase relicve sacre, inclusiv tablele legii dăruite de Dumnezeu lui Moise și aduse de pe Muntele Sinai, toiagul lui Aaron, un fel de baston cu măciulie pe care ar fi crescut, în mod miraculos frunze ca un semn al încrederii avute de Dumnezeu în Aaron, fratele lui Moise și o bucată de mana, misteriosul aliment oferit că sursă inepuizabilă de hrană israeliților, atunci când aceștia rătăceau prin deșert. În plus, Chivotul posedă o putere supranaturală care îi uimea și copleșea pe cei ce îl priveau și care de asemenea era un mijloc prin care Dumnezeu își putea face cunoscută voința.

Ideea unui Chivot a fost exprimată de Dumnezeu față de israeliti și a fost concretizată de meșteșugari pricepuți pe la anul 1462 î.H. Ei au construit un cufăr lung de circa un metru și înalt de ceva mai mult de jumătate de metru, folosind lemn de salcâm îmbrăcat în aur curat. Artefactul era transportat cu ajutorul a două prăjini făcute din lemn de salcâm poleite, de asemenea, cu aur care treceau prin inele de aur, pe fiecare latura a cufărului. Prăjinile nu erau niciodată scoase din inele. Chivotul avea un capac de aur pe care erau sculptati doi heruvimi față în față, fiecare având aripile întinse. Poruncile Domnului se făceau auzite dintr-un nor apărut între cei doi heruvimi.

Inițial, Chivotul a oferit siguranță israeliților în timpul călătoriei lor spre Tărâmul Făgăduinței. Puterea artefactului s-a manifestat de câteva ori și inamicii au fost puși pe fugă. Când preoții care cărau Chivotul au intrat în râul Iordan, apa a încetat să mai curgă și israeliții au reușit să-l traverseze. În bătălia de la Ierihon, Chivotul a fost transportat în procesiune, în jurul zidurilor cetății timp de șapte zile, după care zidurile s-au prăbușit și israeliții au ieșit învingători.

După ce au pierdut o serie de bătălii cu filistenii, israeliții au adus pe câmpul de luptă Chivotul, sperând că el va inspira și va produce groază în rândurile inamicului. Dar filistenii au câștigat lupta și au capturat artefactul, văzând în această o victorie asupra israeliților și Dumnezeului lor. Chivotul a fost considerat un trofeu, dar mai multe dezastre s-au abătut apoi asupra filistenilor, inclusiv a molimă, care s-a răspândit rapid, și o invazie de șoareci în oricare loc ar fi plasat obiectul. În cele din urmă, filistenii au construit un car în care au pus Chivotul și reprezentări ale nenorocirilor care-i afectaseră; au înjugat doi boi la car și i-au mânat departe de teritoriul lor. Carul s-a înapoiat pe teritoriul Israelului, unde Chivotul a intrat în posesia locuitorilor din Bethsames și mulți dintre ei au pierit uciși, când nu au dat slavă cuvenită artefactului. Temându-se de puterea lui, localnicii l-au dăruit celor din așezarea învecinată, Cariathiarum, care l-au luat în primire cu venerația de rigoare.

Ulterior, când David a devenit rege al Israelului și a făcut din Ierusalim centrul sfânt al națiunii, Chivotul a fost adus aici. De-a lungul drumului însă, carul s-a stricat, iar Chivotul a început să alunece într-o parte. Temându-se ca el să nu-și piardă puterile, un om s-a grăbit să-l sprijine, dar a căzut pe dată mort, ca fulgerat. Chivotul a fost pe urmă găzduit într-un loc situat nu departe de oraș, unde a fost venerat timp de câteva luni, înainte de încheierea călătoriei spre Ierusalim. Va mai fi încă o dată scos din Ierusalim spre a inspira armata lui David, în lupta cu Absalom.

În cele din urmă, obiectul a fost depus în noul Templu al lui Solomon din Ierusalim. Ocazional, a mai fost scos din templu, pentru vreo bătălie sau vreo procesiune, dar curând nu s-a mai permis ca el să părăsească incinta sacră. Pe măsură ce deceniile treceau, sacralitatea și puterile sale începeau să fie uitate. Când Ierusalimul a fost atacat și ocupat de către babilonienii regelui Nabucodonosor al II-lea (630-562 î.H.; Captivitatea babiloniană a început în anul 587 î.H.) locul unde a ajuns Chivotul a devenit un mister. Fie a fost distrus, odată cu orașul, fie, cum se sugerează în Regii 4:25, a fost dus la Babilon, ca pradă de război.

Unii teologi afirmă că israeliții rămași credincioși Dumnezeului lor ar fi fost preveniți de apropiată cucerire a Ierusalimului și ar fi mutat Chivotul în siguranță. Se spune că Ieremia l-ar fi dus într-o peșteră de pe Muntele Sinai, masivul egiptean unde Moise vorbise pentru prima oară cu Dumnezeu. Taimudul, o sursă străveche și influentă referitoare la istoria evreilor sugerează că artefactul ar fi fost păstrat într-un loc secret din Templul lui Solomon și ar fi supraviețuit distrugerii și jefuirii Ierusalimului. Templul lui Solomon a fost reclădit pe fundațiile originale după captivitatea babiloniană. Pe la 150 î.H., un succesor al lui Alexandru cel Mare a invadat Ierusalimul și a luat bunurile de preț din noul templu, dar Chivotul nu a fost menționat între acestea.

O varianta afirmă că fiul nelegitim al lui Solomon și al reginei din Saba ar fi furat Chivotul pe la 1000 î.H. și l-ar fi ascuns la Aksum, în Etiopia, unde a fost păzit de un călugăr, într-o biserică. Alte povești pretind că obiectul ar fi fost transportat în timpul unei migrații evreiești în Abisinia (Etiopia), înainte de captivitatea babiloniană. Acolo, potrivit acestei versiuni, ar fi rămas pe o insulă, în mijlocul Lacului Tana. Odată cu răspândirea creștinismului în lumea romană, pe la 300 d.H., Abisinia a devenit în mare parte creștină. Ulterior, în secolul al XVI-lea au avut loc bătălii crâncene între regatul creștin al Abisiniei și invadatorii musulmani, care au provocat multe pagube, inclusiv distrugerea mănăstirilor de pe insula Tana Kirkos, unde se credea că ar fi fost păstrat Chivotul. După ce armatele musulmane s-au retras, aici s-a construit o catedrală, în interiorul căreia, potrivit legendei, s-ar fi depus, în siguranță, artefactul.

În decembrie 2000, Erling Haagensen și Henry Lincon și-au publicat ipoteza că Sfântul Graal și Chivotul legii ar fi fost ascunse pe insula Bornholm, din Marea Baltică, pe la 1170.

Interesul față de Chivotul legii a revenit, de-a lungul secolelor. În epoca medievală, s-a afirmat că templierii ar fi intrat în posesia lui. În vremurile noastre, interesul a fost reînnoit, datorită filmului Raiders of the Lost Ark, unde Chivotul devine, în anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial, obiectul unei căutări contracronometru desfășurate, pe de o parte, de forțele naziste, pe de alta de arheologul american Indiana Jones. Chivotul este descoperit și, ca și în Biblie, puterea lui ucide pe toți cei care nu-i acordă respectul cuvenit. În film, ca și în Vechiul Testament, prezența Chivotului aduce distrugerea păcătoșilor și vanitoșilor. În Raiders of the Lost Ark, relicva ajunge în cele din urmă într-o ladă fără inscripții dintr-un supraaglomerat depozit al guvernului SUA, așteptând să fie arhivată.

În decembrie 2001, reverendul John McLuckie a găsit o tăbliță de lemn într-un dulap din Biserica Episcopală Sf. Ioan din Edinburgh, Scoția. Prelatul, care trăise în Etiopia, a recunoscut artefactul ca fiind sacru pentru creștinii ortodocși din această țară și a aranjat ca tăbliță să fie înapoiată în Africa, printr-o ceremonie specială, în 2002.

+ Surse

Lasă un comentariu

 

Comentarii

  1. Da, se spune ca este o adevarata tehnologie acest chivot, cu ajutorul ei s.au făcut multe lucruri considerate minuni, dar si edificii importante, temple, si mai nou, catedralele din Evul Mediu.