Iată ce experiență interesantă a trăit unul dintre cititorii noștri, domnul Mircea Vladimir Duduman. Și dumnealui, ca și noi, considerăm că este o experiență fascinantă care trebuie împărtășită cu cât mai mulți oameni. Printre noi există multe persoane inițiate, sau chiar oameni simpli care au trăit unele lucruri fascinante pe care nu le pot discuta cu oricine. Ne-am bucura dacă mai mulți dintre dumneavoastră ne-ați scrie despre aceste lucruri bizare trăite, pentru că numai așa vom putea afla mai multe despre potențialul spiritual uman.




Știți că părinții sunt bucuroși când află că au un copil cu diferite talente, sau caută să îi afle talentele și îl înscriu la diferite cercuri de dans, pictură, muzică. Înainte era o moda obligatorie, să zicem așa, ca un copil de familie bună să fie dat să învețe un instrument muzical. Credem că astăzi mulți tineri au capacități paranormale, sau li se pot trezi foarte ușor capacitățile paranormale. Iar în acest sens, credem că familiile își vor da copilul pe lângă oameni cu adevărat inițiați, ca să le dezvolte aceste „talente”. Curând vor fi doctori și alți oameni de știință, sau arheologi etc, care vor colabora cu astfel de persoane. Aceste capacități paranormale sunt un know how pur și simplu. Acum ne par bizare, dar când vor începe să fie folosite în masă, vor deveni perfect normale. Din informații care răsuflă se știe că armata lucrează demult cu astfel de oameni deosebiți. Poate ați văzut filme și seriale care au popularizat ideea unui paranormal care ajută politia să investigheze diferite cazuri. Vă imaginați cum ar fi ca și doctorii să colaboreze cu ei? De multe ori chiar și un doctor bun poate greși un diagnostic. Știți cum e cu cuvântul diagnostic? S-ar împărți în „di” și „a-gnostic„. Adică „doi nu știu„. Unul dintre ei fiind pacientul, pe celălalt îl ghiciți dumneavoastră. Un vindecător energetic poate găsi din prima „buba” și nu s-ar mai pierde timpul cu tratamente date pe încercate, care uneori pot bulversa și mai mult organismul. Acesta este doar un exemplu despre cum oamenii cu capacități speciale ar putea fi folosiți. Viitorul aparține celor care vor îmbina tehnicile convenționale cu cele neconvenționale, indiferent de domeniu!

Dar haideti să trecem la istorisirea domnului Duduman:

„Evenimentul pe care aș dori să vi-l dezvălui acum are legătură cu cartea „Șapte ani apocaliptici” de Ion Țugui, carte tipărită în 1992. Am cumpărat această carte în 1993 după adnotările de pe carte și cred că evenimentul s-a petrecut în vara anului 1993.

Sincer, am fost foarte impresionat de conținutul acestei cărți, ce are legătură cu tărîmul Shambala – tărâmul sacru al Tibetului. Deci, într-o noapte a verii anului 1993, în timp ce citeam această carte, în jurul orei 12 noaptea, fiind impresionat de cele scrise și de curajul celui ce a pătruns pe tărâmul Shambala, mi s-a transmis telepatic, am fost interogat telepatic, dacă sunt destul de puternic și pregătit de a trăi astfel de experiențe. Răspunsul meu a fost „Da!”. Apoi, următorul mesaj recepționat a fost: „Mă aflu la scara blocului tău și urc spre tine.”

Am dat curs mesajului, m-am postat la ușa de la intrare și priveam pe vizor. La aproximativ un minut văd prin vizor apariția unui bărbat ce urca scările, ușa mea fiind amplasată chiar în fața scărilor la etajul 2. Bărbatul avea o constituție foarte robustă, trăsături caracteristice unui om trecut prin prin grele încercări, calm și o pălărie mare de paie în cap ca a mexicanilor. Când s-a apropiat de ușa mea el s-a oprit; n-a sunat la ușă și nici n-a bătut. Eu priveam la el prin vizor și cred că și el se uita la mine ca și cum putea privi prin ușă. Nu i-am transmis telepatic informația clară referitoare la ce apartament stau. Omul m-a privit prin ușă și eu l-am privit prin vizor circa un minut-două. Am continuat să văd ce face omul meu, a mai făcut doi trei pași înainte, după care s-a întors și a coborât lin scările.

În prezent am 69 de ani și aș dori să cunoască această experiență a mea și alte persoane inițiate deoarece prietenii nu mă cred și nici soția care era în casă la momentul respectiv. Alte persoane persoane consideră că era Satana. Rămân la ipoteza că am intrat în contact direct cu cineva din Shambala. Cu altă ocazie voi dezvălui intrarea în contact direct cu alte civilizații și călătorii în afara corpului în timp și spațiu. Vă salut și pe curând!”