Am citit o știre adineaori unde spune că „Unii dintre cei mai bogati și puternici oameni din lume sunt convinși că trăim de fapt o simulare pe computer. Acum ei încearcă să facă ceva în privința asta.




Ați văzut filmul „Etajul 13” („The Thirteenth Floor„)? L-am nimerit la televizor cam anul trecut, în condițiile în care greu mai nimerești ceva cât de cât bun de consumat pe această cale. Mi s-a părut interesant și am căutat informații despre el pe net. Cică a apărut în aceeași perioadă cu filmulMatrix„, care l-a și eclipsat de altfel.

Filmul „The Thirteenth Floor

Știți că atunci când compui o creație, definitorii sunt două lucruri: ori subiectul/ideea, ori maniera în care prezinți toată treaba. Poți avea o idee slabă, dar să îi faci o prezentare fabuloasă. Și viceversa. În cazul filmului de față, e valabilă viceversa: are un subiect trăznet, dar se diluează într-o prezentare ușurică.

Filmul este o poveste despre universuri care se suprapun. Mai precis, despre universuri paralele computerizate. De obicei, creațiile SF care implică lumile paralele au tot felul de ramnificații încărcate de felurite conotații profunde, și care, de obicei, sfârșesc cu o revelație sau printr-o eliberare. Filmul „The Thirteenth Floor” are un final în cea mai cea coada de pește și nu vine cu nici o explicație a existenței acelor universuri, nu știm precis cu ce scop a fost construită acea tehnologie sau de către cine.

Deci dacă aveți chef de un film cu o idee bună dar prost valorificată, e ok. De ce am pierdut vremea vorbind despre asta? Deoarece se pare că ideea unor universuri paralele computerizate este luată foarte în serios de oameni importanți ai planetei.

Miliardarii tehnologiei cred că trăim într-un Matrix

Mulți dintre cei mai bogați și puternici oameni din lume, inclusiv Elon Musk și Bank of America, cred că trăim o simulare a realității, ca într-un Matrix.

Potrivit unui raport, cel puțin doi dintre miliardarii tehnologiei din Silicon Valley investesc bani grei în efortul de a scoate omenirea din simularea computerizată în care cred că ne ducem viețile.

Filozofii au fost preocupați dintotdeauna de modul în care ar putea afla dacă realitatea noastră nu este doar o simulare foarte credibilă. Dar problematica aceasta sare din domeniul abstract al filozofiei o dată cu incredibila evoluție a inteligenței artificiale care avansează de la o zi la alta.

Elon Musk, unul dintre miliardarii tehnologiei speculează că șansele ca noi să nu trăim o astfel de simulare este de una la câteva miliarde. El a spus că a ajuns la această concluzie după o conferință unde a fost subliniată ideea că tehnologia informației și sistemul de calcul au avansat atât de mult, încât, la un moment dat în viitor, va deveni imposibil de distins între această și viața reală; dar chiar și în cazul în care ne vom da seama, nu există nici un motiv sa credem că acest lucru nu se petrece deja, iar noi nu suntem chiar în aceasta simulare. Chiar și analiștii Bank of America scriau anul trecut că sunt 50% șanse că de fapt trăim într-o lume fictivă de tipul unei rețele Matrix.

Elon Musk spune că „trăim o simulare pe computer„. Acum, cel puțin doi miliardari finanțează cercetările unor oameni de știință care încearcă să ne rupă din acea simulare. Nu este clar în ce constă munca acestor cercetări de fapt.

Mulți oameni din Silicon Valley au devenit obsedați în legătură cu ipoteza că realitatea în care trăim e doar o simulare, că ceea ce experimentăm este de fapt fabricat într-un computer„, scrie publicația „The New Yorker’s Tah Friend„. „Doi miliardari ai tehnologiei au mers atât de departe cu această obsesie încât au angajat în secret oameni de știință care să ne rupă din această simulare.




Un alt miliardar, care își spune „Mr. Altman” pentru a-și ascunde identitatea, a declarat pentru New Yorker că se teme că toate dispozitivele care ne înconjoară ar putea duce la dispariția tuturor conștiințelor din univers. Nu este mare lucru ca în viitor creierul omului și computerul să se contopească, devenind o singură entitate. Probabil vom ajunge să avem creierul încărcat într-un „cloud” (nor). El a mai spus că „Telefoanele ne controlează deja. Fuziunea a început – iar acea „contopire” este un scenariu foarte probabil. Orice versiune care nu concepe această contopire, se va lăsa cu un conflict: ne va subjuga și ne va înrobi.

Surse:

  • http://www.independent.co.uk/life-style/gadgets-and-tech/news/computer-simulation-world-matrix-scientists-elon-musk-artificial-intelligence-ai-a7347526.html?amp