Legendele urbane au reprezentat, şi încă reprezintă, sursă de inspiraţie pentru mulţi autori de romane sau regizori de filme. Miturile, unele vechi de secole, sunt transmise din generaţie în generaţie însă, înainte de apariţia internetului care să faciliteze accesul publicului larg la aceste legende, multe dintre ele nu erau cunoscute decât în zonele în care au luat naştere.




Sperăm că v-a plăcut prima parte a topului nostru cu 10 cele mai stranii legende urbane. Dacă da, continuarea topului se poate citi mai jos.

5. Masca Noh

Masca Noh

Legenda măştii Noh este una extrem de veche, avându-şi originile undeva în jurul anilor 500 e.n. Mitul măştii Noh este clasificat drept unul dintre cele mai terifiante legende Japoneze.

În general măştile Noh sunt folosite de artiştii japonezi în spectacolele de operă sau teatru. Măştile sunt confecţionate manual iar cei care îşi doresc o astfel de mască o pot achiziţiona, însă preţul nu este deloc unul de ignorat.

Însă legenda nu se referă la orice mască Noh, ci la una anume, prima mască Noh, lăsată moştenire de la o generaţie la alta. Masca este creată în aşa fel încât dă impresia că jumătate din faţă râde în timp ce cealaltă jumătate plânge. Se spune că prima masca Noh are puterea de a absorbi aurele de energie negativă (furie, ură, durere) de la cel care o deţine.

Însă de aici povestea capătă o turnură terifiantă.

Pentru a putea absorbi aceste energii, masca trebuie purtată de proprietar. Din această cauză, prima mască Noh va încerca întotdeauna să-l domine pe cel care o deţine. Conexiunea o dată stabilită, masca Noh va consuma atât aura negativă cât şi pe cel care o poartă. Corpul victimei va fi vlăguit de energia vitală iar carnea va începe să putrezească. Însă masca nu va abandona cadavrul golit de viaţă. După ce masca va găsi un nou proprietar, vechiul corp va fi „îndesat” în noua „haină” iar procesul se va repeta.

4. Camera roşie (Akai Heya)

Camera rosie

Mitul camerei roşii este altă legendă urbană originară din Japonia şi implică sinucideri, crime şi o reclamă ciudată pe internet.

Povestea începe cu un tânăr care află de existenţa unei reclame pe internet, reclamă care o dată accesată va atrage nenorociri asupra celui care o vizionează. Fiind un mare fan al paranormalului, adolescentul încearcă să găsească reclama respectivă, însă fără prea mare succes. Când era gata să renunţe, o fereastră roşie apare brusc în colţul din dreapta jos al monitorului. Reclama era una cât se foarte simplă: un chenar cu fundal roşu şi text de culoare negră din care se putea citi: „Îţi place?”

Băiatul închide reclama însă aceasta reapare imediat. Crezând că este vorba despre un virus de calculator, tânărul rulează un program anti-virus însă programul nu găseşte nimic în neregulă. Încearcă din nou să închidă reclamă însă aceasta reapare în colţul ecranului.

Vizibil frustrat, adolescentul încearcă toate modalităţile de a scăpa de enervantul chenar roşu. Închide şi reporneşte computerul, îl scoate din priză, însă de fiecare dată rezultatul este acelaşi. Atunci când computerul pornea, fereastra roşie îl aştepta în colţul din dreapta jos. Băiatul se decide să apese pe reclamă de câte ori este nevoie pentru a o face să dispară definitiv. După mai multe încercări observă că textul nu mai este acelaşi. Noi litere apăreau cu fiecare reclamă închisă succesiv.

„Îţi place c”
„Îţi place ca”
„Îţi place cam”
„Îţi place came”
„Îţi place camer”
„Îţi place camera”
„Îţi place camera r”
„Îţi place camera ro”
„Îţi place camera roş”
„Îţi place camera roşi”
„Îţi place camera roşie?”

Trupul adolescentului a fost găsit a doua zi în cameră. Pereţii încăperii erau complet acoperiţi de sânge.

O altă tragedie a avut loc în ziua de 1 iunie 2004 în Sasebo, Japonia. O tânără (cunoscută online sub numele de „Nevada-tan”) şi-a ucis cu cruzime o colegă de şcoală pe nume Satomi Mitarai. Satomi, în vârstă de 12 ani, postase mai multe comentarii răutăcioase la adresa ei.

Crima a fost de o brutalitate rar întâlnită. „Nevada-tan” a aşteptat ca Satomi să rămână singură în sala de clasă, apoi, folosindu-se de un cuţit, i-a tăiat acesteia ambele braţe, după care i-a tăiat şi gâtul. Când ceilalţi colegi au ajuns în clasă, întreaga sală era “pictată” în roşu cu sângele fetei ucise.

Şocaţi de scena crimei, investigatorii au interogat-o pe fata în vârstă de 11 ani, însă nu au reuşit să afle prea multe de la adolescentă, în afara faptului că ea considera crima săvârşită ca fiind una perfect normală. Mai târziu, pe când poliţiştii verificau computerul criminalei, au observat o reclamă stranie în colţul ecranului. În fereastra cu fundalul roşu se putea citi: “Îţi place camera roşie?”

3. Omul iepure

Omul iepure

Această legendă înfiorătoare a luat naştere în anul 1904 în Virginia, după ce un azil destinat celor cu probleme psihice extrem de grave a fost închis la cererea comunităţii care nu îşi dorea o astfel de instituţie în preajmă.

Guvernul a aranjat ca toţi pacienţii să fie mutaţi, însă autobuzul care îi transporta către un alt azil a fost implicat într-un accident grav de circulaţie. Majoritatea pacienţilor au murit pe loc, însă câţiva bolnavi psihic au supravieţuit şi au reuşit să scape ascunzându-se în pădurea de la marginea oraşului. Autorităţile i-au urmărit şi capturat pe toţi, în afară de doi: Marcus Lawster şi Douglas Griffen.

În timp ce căutările fugarilor se aflau în plină desfăşurare, localnicii au început să descopere în zonă iepuri morţi, parţial îngropaţi sau atârnaţi în copaci. Cadavrele erau jupuite de blană şi parţial consumate, probabil de cel care ucisese animalele.

După mai multe zile de căutări, autorităţile l-au găsit pe Marcus Lawster, sau ceea ce mai rămăsese din el. Corpul acestuia, jupuit de piele şi parţial consumat, a fost găsit atârnând sub un pod. Criminalul s-a dovedit a fi celălalt pacient evadat, Douglas Griffen. În ciuda eforturilor depuse de autorităţi, bărbatul nu a fost prins, acesta sărind în faţa unui tren în momentul în care poliţia a încercat să-l aresteze. Podul sub care a fost găsit trupul lui Lawster a fost denumit de localnici „The Bunny Man Bridge” (Podul Omului Iepure), nume care a fost păstrat până astăzi.

De la întâmplările din 1907 şi până în prezent, zona a fost un adevărat punct fierbinte pentru fenomene inexplicabile. De exemplu, în anul 1970, mai mulţi localnici au raportat prezenţa în zona podului a unui individ suspect îmbrăcat în costum de iepure. Bărbatul era înarmat cu un topor şi avea un comportament extrem de agresiv. Apariţii similare au mai fost raportate şi în anii care au urmat, de fiecare dată poliţiştii veniţi la faţa locului negăsind nimic suspect.

2. Povestea bărbatului care zâmbeşte

Povestea barbatului care zambeste

Povestea bărbatului care zâmbeşte este una stranie şi neliniştitoare pentru că pare a fi una dintre cele mai plauzibile legende urbane auzite până acum. Acest mit urban a luat naştere în Seattle în anul 2011 şi s-a raspândit incredibil de rapid pe internet.

Potrivit poveştii, un tânăr, mare iubitor al plimbărilor nocturne, a ieşit într-o noapte pe ruta sa obişnuită pentru a-şi limpezi mintea de problemele din timpul zilei. De fiecare dată se plimba pe acelaşi traseu şi niciodată nu avusese probleme şi nimic nu părea să prevestească că acea noapte avea să fie diferită. Ca de obicei la acea oră târzie, întreg cartierul era cufundat într-o linişte deplină, fără traficul sufocant din timpul zilei, fără pietoni grăbiţi, doar aerul rece şi calm al nopţii.




Tânărul se pregătea să-şi încheie plimbarea şi să pornească către casă când a zărit silueta unui străin mişcându-se încet în depărtare. Aproape imperceptibil, fiecare mişcare pe care străinul o făcea în ritm de dans părea că îl aduce mai aproape de tânărul nostru.

Crezând că are de-a face cu un beţiv sau cu un drogat, povestitorul nostru s-a apropiat pe cât posibil de marginea trotuarului pentru a evita orice problemă. Atunci a observat că bărbatul se mişca extrem de graţios, asemenea unui dansator profesionist. A mai observat că străinul era neobişnuit de înalt şi slab şi că purta un costum decolorat de vreme.

În momentul în care bărbatul a ajuns în dreptul unui felinar, tânărul nostru i-a putut desluşi trăsăturile stranii. Capul îi era mult aplecat pe spate, privirea îi era aţintită către cer iar pe faţă îi se vedea un rânjet ciudat.

Tânărul a simţit cum neliniştea îl cuprinde şi speriat se decide să se mute pe celălalt trotuar pentru a evita orice fel de contact cu străinul. Traversează drumul şi aruncă o privire în spate. Bărbatul nu se mai vedea nicăieri. Pentru un moment, povestitorul nostru simte o uşurare, însă imediat observă cu coada ochiului, că în spatele lui, la nici 50 de metri depărtare, se afla acelaşi bărbatul necunoscut. Se apropia în paşi de dans, lent, cu aceeaşi privire rătăcită spre cer şi cu acelaşi zâmbet înfricoşător pe faţă.

Îngrozit, tânărul grăbeşte pasul, încercând în acelaşi timp să păstreze un contact vizual cu cel care părea că îl urmăreşte. Bărbatul a rămas pe loc, învârtindu-se în piruete stranii, iar mai apoi a dispărut complet în întunericul nopţii. Crezând că a scăpat de urmăritor, tânărul s-a oprit câteva secunde pentru a-şi trage sufletul. Inima îi bătea cu putere în piept şi simţea cum pe frunte i se preling picături reci de sudoare.

Însă aventura nu se terminase. Nici nu a apucat să facă primul pas spre casă, că pe partea opusă a drumului îl vede din nou pe „bărbatul care zâmbeşte”. Stătea nemişcat, asemenea unui statui şi îl privea insistent pe tânărul nostru. Împietrit de frică, povestitorul începe să-i adreseze injurii bărbatului în speranţa că acesta se va speria şi îl va lăsa în pace. Iar planul pare să funcţioneze. Străinul se întoarce şi în pas de dans dispare pe o străduţă lăturalnică.

Însă după doar câteva secunde, tânărul vede din nou silueta urmăritorului său. De această dată, bărbatul nu mai dansa, ci fugea spre tânăr cu o viteză incredibilă. Partea superioară a corpului îi era aplecată mult înainte iar braţele lungi se mişcau lateral asemenea unor tentacule. Pe chipul bărbatului nu se putea citi nici o expresie în afară de acelaşi zâmbet ciudat.

Cu ultimele puteri, tânărul o ia la fugă către o zonă mai populată a cartierului şi nu se opreşte până nu dă peste alţi oameni. Se întoarce acasă speriat şi epuizat. Tânărului nu îi mai plac plimbările nocturne.

1. Jocul de la miezul nopţii

Jocul de la miezul noptii

Această legendă urbană este singura pe care o puteţi încerca acasă. „Jocul de la Miezul Nopţii” este numele dat unui presupus ritual păgân. Povestea este asemănătoare cu legenda Bloody Mary.

Dacă vreţi să încercaţi Jocul de la Miezul Nopţii (sincer nu ştim de ce cineva ar încerca aşa ceva), aveţi nevoie de următoarele:

O lumânare
O locaţie cu o uşă de lemn
Câteva picături din propriul sânge
O coală de hârtie
O brichetă sau o cutie de chibrituri
Sare (extrem de important)

Dacă vreţi să încercaţi jocul împreună cu alte persoane, fiecare participant trebuie să aducă obiectele de mai sus. Încă o dată, trebuie să menţionăm că nu încurajăm astfel de practici deoarece, pe lângă faptul că legenda urbană spune că Jocul de la Miezul Nopţii ar putea fi fatal pentru participanţi, există o serie întreagă de implicaţii psihologice pentru persoanele predispuse la aşa ceva.

Cum se joacă jocul:

  1. Ritualul trebuie început noaptea la ora 12:00 fix, altfel nimic nu se va întâmpla.
  2. Scrie-ţi numele complet pe o coală de hârtie, apoi pune o picătură de sânge peste nume.
  3. Stinge luminile. Mergi în dreptul uşii de lemn şi pune bucata de hârtie în dreptul acesteia, apoi aprinde lumânarea folosind bricheta sau chibritul şi aşează lumânarea peste hârtie.
  4. Bate în uşă de 22 de ori. Cea de-a 22-a bătaie trebuie să aibă loc când încă este 12:00 fix, deci toţi paşii de mai sus trebuie făcuţi în mai puţin de un minut.
  5. Deschide uşa, suflă în lumânare, şi închide uşa la loc. După ce ai închis uşa, trebuie să aprinzi lumânarea cât mai repede cu putinţă. Jocul de la Miezul Nopţii a început iar Omul a intrat deja în cameră.
  6. Acum nu trebuie să te concentrezi decât pe supravieţuirea în prezenţa Omului. Lumânarea trebuie să rămână aprinsă în permanenţă. Dacă se stinge, înseamnă că Omul este aproape. În acest caz ai doar câteva secunde la dispoziţie pentru a aprinde lumânarea din nou. Trebuie să te mişti în permanenţă, să nu stai în acelaşi loc. O să simţi un aer rece atunci când Omul este în apropiere.
  7. Jocul spune că, în unele situaţii, poţi auzi chiar şoapte sau poţi vedea o siluetă stând nemişcată în întuneric.
  8. Foarte important: dacă lumânarea se stinge şi nu o mai poţi aprinde la loc, trebuie să trasezi imediat un cerc de sare în jurul tău.

Jocul ia sfârşit la ora 3:33 dimineaţa. Dacă în timpul jocului nu ai reuşit să reaprinzi lumânarea, sau nu ai delimitat cercul de sare, mitul spune că vei suferi halucinaţii puternice. Trebuie notat că există o serie întreagă de rapoarte care implică persoane care au încercat jocul. Multe dintre acestea nu mai sunt dispuse să repete experienţa iar în câteva cazuri, victimele au fost găsite într-o stare psihotică adâncă.

Ce nu trebuie făcut sub nici o formă în timpul jocului:

  • Nu aprinde lumina în casă
  • Nu folosi lanterne
  • Nu te băga la culcare
  • Nu folosi sângele altei persoane pentru jocul tău
  • Nu înlocui lumânarea (de exemplu nu folosi o brichetă în loc de lumânare, dacă aceasta nu se mai aprinde)
  • Nu provoca Omul în nici un fel

Conform legendei urbane, odată invitat în viaţa ta, Omul nu va mai pleca niciodată, chiar dacă jocul s-a terminat.