Principala noastră recomandare este să nu citiţi articolul de mai jos seara, înainte de culcare. Lista întocmită de noi cuprinde mituri şi legende urbane adunate din toată lumea, unele sunt vechi de secole, altele mult mai recente, însă toate au ceva în comun: poveştile sunt de-a dreptul terifiante.




Mai ţinem să menţionăm că cele zece legende urbane prezentate mai jos nu sunt singurele povestiri de acest fel. Faptul că celelalte nu şi-au găsit loc în topul nostru nu înseamnă că sunt mai puţin înfricoşătoare şi nu ar trebui menţionate.

10. Kuchisake-onna

Kuchisake-onna

Kuchisake-onna (sau legenda „femeii cu gura tăiată”) este originară din Japonia, însă legenda este extrem de populară şi în China şi Coreea.

Conform acestui mit, a existat cândva o femeie extrem de frumoasă care s-a căsătorit cu un mare samurai. Suspectând că femeia îi este infidelă, samuraiul a pedepsit-o crestandu-i cu sabia faţa dintr-un capăt până în celălalt, după care i-a spus: „Acum cine o să mai creadă că eşti frumoasă”?

Mitul Kuchisake-onna a luat naştere în anul 1979 în Nagasaki, Japonia, după o serie de crime violente ale căror autor a rămas şi astăzi neidentificat, şi s-a răspândit atât de rapid încât poliţia a fost nevoită să trimită mai mulţi ofiţeri în zonă pentru a păstra calmul în rândul populaţiei.

Se spune că „femeia cu gura tăiată” umblă noaptea pe străzile Japoniei, purtând o masca chirurgicală pentru a-şi ascunde chipul deformat. Dacă îi iese cineva în cale, se va apropia de persoana respectivă şi o va întreba: „Crezi că sunt frumoasă”? Dacă răspunsul este „Da”, atunci îşi va scoate masca dezvelindu-şi cicatricea îngrozitoare şi va repeta întrebarea. Dacă răspunsul este „Nu”, atunci legenda spune că nefericita victimă va fi ucisă într-un mod oribil. Nici alternativa nu este mai puţin îngrozitoare. Dacă şi a doua oară răspunsul este „Da”, atunci Kuchisake-onna va scoate o pereche de foarfece cu care va tăia gura victimei, de la o ureche până la cealaltă pentru a o face „la fel de frumoasă ca ea”.

Kuchisake-onna urmăreşte în special copii. Cea mai recentă apariţie a fost raportată în anul 2004 în Coreea de Sud. Femeia purta o masca de culoare roşie iar în zonă au avut loc două crime rămase cu autor necunoscut.

9. Slender Man

Slender Man

Legenda lui Slender Man a ajuns în atenţia publicului în anul 2009 după ce o poveste stranie publicată pe internet a devenit virală.

Slender Man este descris că fiind un bărbat foarte înalt, slab, îmbrăcat în costum negru. Braţele îi sunt neobişnuit de lungi, atârnând până aproape de genunchi. Dar ce este mai înfricoşător la Slender Man este faptul că strania creatură nu are chip.

Legenda spune că Slender Man este capabil să-şi contorsioneze şi să-şi răsucească braţele într-un mod nenatural. Îşi foloseşte degetele lungi şi palide asemenea unor gheare cu care zgârâie ferestrele viitoarelor sale victime.

Slender Man poate fi văzut în interiorul sau apropierea pădurilor. Dacă eşti la o ieşire cu cortul sau la o urcare pe munte, după apusul soarelelui se spune că, uneori, îl poţi zări pentru o fracţiune de secundă cu colţul ochiului, stand acolo, nemişcat, în depărtare. Victimele sale sunt exclusiv copii.

După ce Slender Man a devenit popular pe internet, cel care a publicat povestea a recunoscut că aceasta nu s-a vrut a fi decât o farsă. Cu toate acestea, în mod straniu, mai mulţi pasionaţi de paranormal au reuşit să găsească similitudini între mitul lui Slender Man şi apariţii asemănătoare în mai multe culturi de pe glob. De exemplu, în Brazilia au fost descoperite mai multe picturi rupestre care înfăţişau oameni anormal de înalţi, foarte slabi şi cu braţe extrem de lungi.

În anii 1800 s-a raportat existenţa unui “Bărbat Înalt” care ademenea copiii în păduri. În mod straniu, fiecare apariţie a lui Slender Man pare să fie asociată cu mai multe cazuri de copii dispăruţi.

Iată cum „Omul Înalt” este descris într-o veche poveste: „Omul Înalt stătea în luminiş îmbrăcat complet în negru precum un nobil. Umbrele dansau în jurul lui, întunecate ca o noapte fără lună. El avea multe braţe, toate lungi şi subţiri, asemenea unor şerpi, care se zbăteau precum viermii în cârlig. El nu a vorbit, dar şi-a făcut intenţiile clare.”

8. Nam Koo Terrace

Nam Koo Terrace

Legenda Nam Koo Terrace este mai puţin cunoscută, dar asta nu înseamnă că povestea este mai puţin înfricoşătoare decât precedentele legende urbane.

Totul a început în Hong Kong acolo unde există o clădire abandonată numită Nam Koo Terrace, clădire care nu a fost renovată sau demolată în ciuda faptului că Hong Kong-ul se confruntă cu o acută criză a spaţiilor pentru locuinţe.

Nam Koo Terrace, deţinută acum aproximativ 100 de ani de o familie extrem de bogată, este acum o adevărată ruină. În timpul celui de al doilea Război Mondial, familia a fost forţată să-şi părăsească locuinţa care a fost folosită că o locaţie în care soldaţii japonezi se puteau „relaxa” alături de femei forţate să le devină sclave sexuale. Ultimii membrii ai familiei s-au mutat înapoi în Hong Kong după terminarea războiului, dar la scurt timp toţi au murit în condiţii suspecte.

De atunci, proprietarii clădirii s-au tot schimbat iar în prezent Nam Koo Terrace este deţinută de „Hopewell Holdings”. Foarte straniu este că dezvoltatorul imobiliar a dorit să demoleze vechea construcţie pentru a ridica un hotel luxos în locul acesteia. Planul, deşi aprobat de municipialitate, nu a mai fost niciodată pus în aplicare. Compania refuză să comenteze situaţia.

Pe de altă parte, localnicii spun despre Nam Koo Terrace că este bântuită – se spune că spiritele prostituatelor care au murit în clădire încă mai bântuie, şi există numeroase relatări ale celor care au auzit ţipete din interiorul casei.

În anii 1960, o tânăra a ieşit din casă şi i-a atacat cu extremă violenţă pe ofiţerii de poliţie chemaţi de vecinii speriaţi de sunetele deranjante care se auzeau din clădire. Se pare că poliţiştii trimişi la faţa locului au perturbat un ritual de exorcizare care avea loc în interior.

Însă acea întâmplare nu a fost singulară. În anul 2003 un grup de opt adolescente s-au decis să testeze teoria “casei bântuite”. Tinerele au intrat în Nam Koo Terrace cu intenţia de a-şi petrece noaptea acolo în încercarea de a surprinde câteva „manifestări paranormale”. Şi au primit experienţe paranormale din plin. Trei dintre cele opt adolescente au devenit extrem de agitate şi nervoase iar una dintre fete a suferit o cădere psihică în momentul în care tinerele s-au panicat şi au încercat să fugă din casă. În tot acest timp, o altă fată a rămas, conform spuselor celor veniţi la faţă locului, înţepenită în pragul casei. Când poliţiştii au încercat să o scoată cu forţa, această a devenit extrem de violentă şi a fost nevoie de doi poliţişti pentru a o imobiliza. Martorii spun că fata vorbea într-o limbă necunoscută cu o voce care nu era a ei.

Din 2003 şi până în prezent nu mai puţin de 30 de cadavre au fost descoperite în interiorul casei – toate cazurile au fost clasate drept sinucideri. O parte din trupuri au fost găsite în interiorul clădirii, în timp ce altele au fost descoperite spânzurate în copacii din spatele casei.

Cei care au intrat în clădire au spus că nu mai sunt dispuşi să repete experienţa. Mai multe persoane au auzit voci de femei iar unii martori chiar au afirmat că ar fi văzut mai multe femei decapitate umblând prin camere. Au existat şi câţiva martori care au declarat că au zărit un bărbat îmbrăcat în negru plimbându-se pe coridoare.

7. Clovnul

Clovnul

Legenda urbană a statuii în formă de clovn îşi are originea în casa unei familii înstărite unde o tânăra bonă a fost angajată pentru a avea grijă de cei doi copii ai familiei – o fată şi un băiat.

Într-o seară, părinţii au fost invitaţi la o petrecere aşa că tatăl a rugat-o pe bonă să culce copii iar apoi să rămână în casă până când ei se întorc de la petrecere. Deoarece în casă se găseau mai multe lucruri de valoare, părinţii nu au vrut că bona să cotrobăie peste tot şi nu i-au permis să stea decât în sufragerie.




După ce i-a culcat pe copii, fata a coborât în sufragerie pentru a se uita la televizor. Însă nu mică i-a fost mirarea când într-un colţ al camerei a observat o statuie în formă de clovn. Speriată, fata a încercat să ignore statuia însă imaginea clovnului din colţul camerei începea să o deranjeze aşa că s-a decis să-i sune pe părinţii copiilor pentru a-i întreba dacă poate muta statuia în altă cameră. „Am culcat copii – este în regulă dacă mut clovnul în altă cameră? Este foarte deranjant”, i-a spus tânăra tatălui la telefon. Îngrozit, acesta i-a cerut să urce imediat la etaj, să ia copii şi să fugă cu ei la un vecin, iar de acolo să sune imediat la poliţie.

Fata se conformează, ia copii şi fuge cu ei din casă. După ce anunţă poliţia, îl sună din nou pe tatăl copiilor pentru a-i cere lămuriri. Acesta îi spune că ei nu au o astfel de statuie dar că ambii copii s-au plâns în repetate rânduri că un clovn sinistru îi priveşte noaptea cum dorm.

Ofiţerii de poliţie veniţi la faţa locului nu au găsit nici o statuie în formă de clovn.

6. Copiii cu Ochii Negri

Copiii cu ochii negri

În anul 1998, Brian Bethel, jurnalist la ziarul „Abilene Reporter” din Abilene, Texas, a publicat un articol în care relatează straniile întâmplări de care acesta a avut parte cu doi ani înainte. Indiferent dacă alegeţi să credeţi următoarea legendă urbană, sau nu, trebuie să ştiţi că persoanele despre care se vorbeşte aici sunt cât se poate de reale.

Deşi articolul a fost publicat abia în 1998, întâmplarea prezentată a avut loc în vara anului 1996. Brian se afla în oraş când şi-a amintit că avea de plătit o factură de internet. A tras maşina pe dreapta, lângă un cinematograf, şi şi-a scos carnetul de cecuri cu intenţia de a scrie un cec pentru compania de cablu.

Nu a apucat însă să oprească bine când a auzit un ciocănit în geam. Când şi-a ridicat privirea, Brian a zărit doi băieţi (nu mai mari de 16 ani). Ambii purtau hanorace cu glugă şi stăteau în dreptul portierii maşinii.

Neştiind despre ce este vorba, Brian a coborât geamul maşinii. Acela a fost momentul când a simţit cum un sentiment de panică nejustificată îi cuprinde întreg corpul. „Mă simţeam de parcă însăşi Moartea m-a apucat şi încerca să mă tragă cu ea în abis”, a scris Brian.

Unul dintre băieţi a început să vorbească, încercându-i să-i explice jurnalistului că veniseră să vadă un film însă uitaseră banii acasă şi că aveau nevoie de cineva să-i ducă cu maşină pentru a lua banii de bilet. Povestea părea una cât se poate de banală, dar inexplicabil, acel sentiment de frică pe care Brian îl resimţea se intensifica cu fiecare secundă care trecea.

În timp ce băieţii încercau să-l convingă să-i lase să urce în maşină, Brian a aruncat o privire peste reclama luminoasă a cinematografului şi a observat că filmul deja începuse. În timpul de care ar fi avut nevoie să-i ducă pe băieţi casă, apoi înapoi la cinematograf, filmul s-ar fi terminat de mult.

Băiatul care părea a fi mai în vârstă a început să devină tot mai insistent. Îi tot spunea că nu sunt decât niste copii şi că drumul până acasă şi înapoi nu ar dura mult. Deşi era aproape împietrit de frică, jurnalistul a simţit cum mâna îl trădează şi se îndreaptă singură către butonul care bloca uşile. Cu o putere incredibilă a rezistat tentaţiei de a deschide portiera maşinii însă cei doi copii i-au observat indecizia.

Restul poveştii este de-a dreptul terifiant.

Când şi-a ridicat privirea, Brian a îngheţat de spaimă. Conform spuselor sale, ambii băieţi aveau ochii complet negrii, fără iris, fără pupile. Jurnalistul a încercat să spună câteva cuvinte însă nu a putut să scoată decât un mormăit inteligibil. Cuprins de frică, a ridicat geamul maşinii şi a demarat în trombă.

Brian povesteşte că a gonit prin oras aproximativ 10 minute, după care a tras pe dreapta pentru a se calma. Imediat s-a auzit un ciocănit insistent în geam şi un strigăt de afară: „Nu putem intra dacă nu ne inviţi tu. Lasă-ne să intrăm!” Îngrozit, bărbatul a accelerat şi s-a făcut nevăzut în noapte.

Fiind jurnalist, Brian a notat întreaga experienţă, dar a avut nevoie de aproape doi ani de zile pentru a-şi face curajul să publice povestea. Imediat ce articolul a fost publicat, ziarul a fost contactat de mai multe persoane care au descris întâlniri asemănătoare. Deşi există unele diferenţe, toate poveştile par să graviteze în jurul unor elemente comune: de fiecare dată este vorba de doi copii (nu neapărat de doi băieţi), întotdeauna aceştia cer ajutor (în unele cazuri aceştia au bătut la uşi în toiul nopţii pentru a cere voie să folosească baia), de fiecare dată copii cer să fie „lăsaţi înăuntru” (indiferent dacă este vorba despre o maşină, casă, clădire publică, sau diferite clădiri anexe). Aparent copii nu pot intra într-un spaţiu locuit decât dacă sunt invitaţi.

Nu se ştie ce se întâmplă dacă Copiii cu Ochii Negri sunt lăsaţi să între. Nu este clar nici dacă întreaga poveste este o farsă sau nu. Însă de ce şi-ar pune Brian Bethel (de altfel o persoană perfect normală şi un jurnalist de succes) întreaga reputaţie la bătaie pentru o simplă farsă? Iar dacă nu este vorba decât de o glumă proastă, cum se face că atâtea persoane (care nu s-au întâlnit niciodată) au relatat întâmplări atât de asemănătoare?

Citeşte partea a II-a