Undeva la graniţa dintre ştiinţă şi ficţiune există o teorie care a intrigat şi a creat controverse timp de mai bine de 400 de ani: teoria “Pământului gol” sau “The Hollow Earth Hypothesis”.




Acest concept extrem de interesant gravitează în jurul existenţei unui “Soare pitic” (sau a ceea ce se presupune a fi un obiect cu proprietăţi asemănătoare) în interiorul Pământului, în jurul existenţei unei rase de oameni superiori, a unei civilizaţii mitologice şi a mai multor oraşe subterane.

Câteva evenimente recente par să confere un oarecare suport celor care cred în această teorie. Dovezile, aşa cum sunt ele prezentate, sunt greu de ignorat, atât de greu încât mai mulţi cercetători şi-au îndreptat eforturile către studiul ipotezei “Pământului gol”.

Controversata teorie a “Pământului gol”

Conceptul de “tărâm subteran” există încă din antichitate unde lumea subterană era adesea asociată cu suferinţa, tortura şi pedeapsa eternă. Astfel de concepte de tărâm subteran se pot întâlni în mitologiile greacă (Hades), nordică (Svartalfheim), creştină (Iad) şi ebraică (Sheol), dar şi în literatura Kabalistica unde apar numeroase descrieri ale unui “Pământ interior”.

În anul 1692, Edmond Halley a lansat ideea conform căreia Pământul ar fi format dintr-un strat gol de aproximativ 800 de km grosime, două inele concentrice şi un miez interior de mărimea planetei Marte. Sferele interioare sunt separate de atmosfere diferite şi fiecare sferă are proprii poli magnetici. Sferele se rotesc cu viteze diferite. Halley credea că între sfere există lumină şi că, cel puţin primul strat exterior, ar putea adăposti forme de viaţă.

Hartă a Pământului Interior

Hartă a Pământului Interior

În cartea “Lands Beyond”, De Camp şi Ley au propus o nouă teorie a “Pământului gol”. Aceştia au pornit de la ideea lansată de Halley, însă au propus o versiune mult simplificată. Conform celor doi autori, la 1.000 de km în interiorul Pământului există un Soare care degajă căldură şi lumină pentru civilizaţiile din interior. Cei doi autori nu au numit sursele pe care s-au bazat în momentul la care au ajuns la această concluzie, însă într-o scrisoare pe care Ley i-a adresat-o prinţesei germane Euler, acesta admitea că teoria lor se baza pe unele experimente pe care le-ar fi efectuat pe un “Pământ în miniatură”.

O altă teorie a “Pământului gol” a fost lansată în anul 1818 de John Cleves Symmes Jr. care sugera că scoarţa Pământului ar avea o grosime de aproximativ 1.300 de km cu câte o deschidere la ambii poli. Sub scoarţă ar exista un spaţiu gol, aşa cum propuseseră şi predecesorii săi. Diferenţa majoră între teoria lansată de Symmens şi teoriile anterioare constă în faptul că nouă teorie este prima care sugerează o posibilă conexiune între suprafaţă şi lumea de dedesubt.

De fapt, Symmens şi-a dorit o expediţie la Polul Nord cu care să dovedească existenţa aşa numitora “cratere de legătură”. Însă, deşi a obţinut suportul şi banii necesari pentru expediţie, preşedintele Statelor Unite de la acea dată, Andrew Jackson, nu a aprobat cererea. Refuzul nu a făcut decât să alimenteze speculaţiile conform cărora guvernul Statelor Unite ştia de existenţa lumii de dedesubt şi de craterele care fac legătura cu aceasta.

Adolf Hitler credea în existenţa unei lumi subterane

Societatea secretă Thule, a cărei activitate era foarte bine cunoscută de Adolf Hitler, a întocmit mai multe rapoarte între anii 1940 şi 1944, rapoarte care făceau referire la miturile tibetane despre “mari deschideri care duceau către adâncuri”.

Există mai multe teorii conform cărora Adolf Hitler a cerut mai multe expediţii în Antarctica. În anul 1944, amiralul Donitz a ţinut un discurs în faţa soldaţilor germani în care a vorbit despre o “mare fortificaţie invizibilă construită special pentru Fuhrer”. Mai apoi, în timpul procesului de la Nuremberg, acelaşi amiral Donitz a vorbit despre “o cetate invizibilă în inima ţinutului gheţii eterne”.

Este bine ştiut că marea ambiţie a lui Hitler a fost crearea unei rase de oameni superiori (Ayran), o rasă asemănătoare atlanticilor, al cărei scop ar fi fost dominaţia mondială. Hitler a crezut că acest lucru este posibil în urma studierii mai multor mituri antice, inclusiv a teoriei “Pământului gol”.

În ceea ce priveşte expediţiile naziste în Antarctica, rapoartele oficiale au dispărut imediat după terminarea războiului. Există unele voci care spun că mai mulţi soldaţi, comandaţi şi oameni de ştiinţă nazişti au reuşit să fugă în ultimele zile ale războiului în Antarctica unde găsiseră o intrare către “Pământul interior.”

Bombardier Ho 18

Bombardierul invizibil Ho 18

Conform Societăţii pentru Cercetarea Pământului Interior din Ontario, Canada, nu mai puţin de 2.000 de oameni de ştiinţă din Germania şi Italia, alături de aproape un milion de cetăţeni germani au dispărut imediat după încheierea războiului. Se pare că Aliaţii au descoperit o serie de documente în care se vorbea despre o civilizaţie necunoscută, extrem de avansată din punct de vedere tehnologic, civilizaţie care, aparent, ar trăi “sub scoarţa terestră”. Aceleaşi rapoarte sugerau că naziştii ar fi venit în contact cu respectiva civilizaţie, care le-ar fi oferit acces la mai multe tehnologii extrem de avansate (inclusiv tehnologiile pentru avioanele de luptă germane Ho 2-29 şi pentru bombardierele Ho 18 care ar fi urmat să arunce o bombă atomică peste New York).

Aventurile amiralului Byrd

Richard E. Byrd, amiral în cadrul Marinei Statelor Unite a întreprins două expediţii: prima la Polul Nord în anul 1926, iar a doua în Antarctica în anul 1929.

În ceea ce priveşte prima expediţie, Byrd a notat în jurnalul personal: “[…] aş vrea să văd tărâmul de dincolo de Polul Nord, este Centrul Marelui Necunoscut.”

În jurnal, Byrd descrie o aventură de-a dreptul extraordinară. Acesta povesteşte cum a găsit intrarea către “Pământul interior” unde a călătorit aproape 35 de km peste munţi, lacuri, râuri, vegetaţie luxuriantă şi animale. Amiralul povesteşte despre animale uriaşe care semănau extrem de mult cu mamuţii din antichitate şi vorbeşte despre oraşe şi o civilizaţie înfloritoare.

Civilizaţia Agartha

Civilizaţia Agartha

Avionul amiralului a fost întâmpinat de nave zburătoare, foarte diferite ceea ce văzuse el până atunci. Acestea l-au escortat într-un oraş unde a fost întâmpinat de emisari ai civilizaţiei Agartha. După ce s-au odihnit, Byrd şi echipajul sau au fost duşi în faţa reginei şi a regelui din Agartha. Aceştia i-ar fi spus că i s-a permis accesul în oraşele lor datorită standardelor sale înalte de morală şi a caracterului ireproşabil. Apoi, atât regele cât şi regina şi-au exprimat îngrijoarea pentru ceea ce se întâmpla la suprafaţă: faţă de război şi faţă de bombele testate de guvernele lumii. După ce întrevederea s-a terminat, atât Byrd cât şi echipajul său au fost conduşi la suprafaţa planetei.

Byrd a mai notat că cele două deschideri de la Polul Nord şi Polul Sud nu sunt singurele căi de acces către “Pământul interior”.

Dovezi care contrazic teoria “Pământului gol”

Prima şi cea mai importantă dovadă care contrazice ideea existenţei unei alte lumi în interiorul Pământului este gravitaţia. Obiectele masive au tendinţa să se grupeze împreună, ducând la apariţia obiectelor sferice cu interior solid pe care noi le numim planete sau stele.

Obiectele sferice compacte sunt cea mai bună modalitate de a minimaliza energia gravitaţională potenţială în interiorul lor. Din această cauză, spaţiile goale în interior nu ar avea sens din punct de vedere energetic. În plus, materia obişnuită nu este suficient de puternică pentru a putea susţine cavităţi interioare la nivel planetar, asta împotriva forţei gravitaţionale.




Un locuitor al “Pământului interior” nu ar putea sta în picioare pe suprafaţa respectivă deoarece forţa gravitaţională nu apasă pe obiecte, ci le atrage. De fapt, în teorie, dacă fiinţe ar exista cu adevărat în interiorul Pământului, aceastea ar pluti practic în derivă.

Şi masa Pământului contrazice teoria “Pământului gol”. Dacă Terra ar fi o uriaşă sferă goală, atunci masa totală ar fi cu mult mai mică decât cea calculată, iar forţa gravitaţională de la suprafaţă ar fi mult redusă.

A două dovadă este reprezentată de informaţiile obţinute în urma testelor “seismice”. Deşi nucleul Pământului nu este vizibil cu ochiul liber, acesta poate fi observat folosind o tehnică specială ce implică vibraţiile seismice. Este vorba despre aceeaşi metodă care le-a permis cercetătorilor să concluzioneze că Terra este formată dintr-o manta, un nucleu exterior şi un nucleu interior.

Cea de-a treia şi ultima dovadă este dată de săpăturile efectuate până în prezent. Cea mai adâncă gaură săpată vreodată poartă denumirea de SG-3 şi are 12.3 km adâncime. Săpăturile au confirmat structura internă a Pământului, aşa cum o ştim cu toţii.

Misterul Shaver (Rasa Primordială)

Una dintre cele mai ciudate poveşti legate de lumea de dedesubt a fost publicată în anul 1945 în revista “Amazing Stories”. Articolul, scris de Ray Palmer, spune povestea unui scriitor şi artist american pe nume Richard Shaver. În articol erau descrise mai multe evenimente aşa cum Shaver le relatase.

Conform acestuia, în adâncuri, ar fi trăit o rasă străveche, “Rasa Primordială” (sau Titanii aşa cum erau cunoscuţi în antichitate). Aceşti titani erau vizitatori dintr-o altă lume care au căutat refugiu pe Terra. La scurt timp însă, au realizat că Soarele nostru le cauzează îmbătrânire prematură, aşa că Titanii s-au refugiat sub pământ, unde au construit sisteme complexe de peşteri şi oraşe impunătoare. În cele din urmă, Titanii au părăsit Terra în căutarea unei lumi mai primitoare, lăsând în urmă o adevărată comoară tehnologică.

Shaver afirmă că Titanii au lăsat mai mulţi roboţi pentru a păzi comorile din oraşele abandonate. Maşinăriile gigantice construite de “Rasa Primordială” funcţionează şi astăzi şi sunt responsabile pentru zgomotul care, uneori, se aude din străfundurile pământului (vezi Murmurul din Taos).

În ciuda succesului incredibil de care s-a bucurat articolul din “Amazing Stories”, Palmer a refuzat să divulge locaţia intrării în subteran. Deşi numeroşi cititori au crezut povestea, cei mai mulţi erau convinşi că Shaver suferea de probleme psihice.

Articol sugerat de Radu Răzvan

Bibliografie

  • http://www.crystalinks.com/hollowearth.html
  • http://www.crystalinks.com/thule.html
  • https://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Sharpe_Shaver#The_Shaver_Mystery
  • Clark Jerome – „The UFO Book: Encyclopedia of the Extraterrestrial”, ed. Visible Ink, 1998
  • William Sherwood Fox – „Greek and Roman Mythology”
  • G. S. Kirk – „Myth: its meaning and functions în ancient and other cultures”, 1970