Stonehenge exerictă un magnetism puternic. Oameni de tot soiul sunt atrași de aura uriașelor și străvechilor lui pietre, de la arheologi cu pregătire științifică specială, care încearcă să-i descifreze misterele, până la turiștii de rând care vin să viziteze acest loc magic. Stonehenge rămâne însă o enigmă uimitoare. Nici cele mai strălucite minți nu au reușit să-i afle secretul și scopul construirii. Lordul Byron se face, în poemul Don Juan, se întreabă retoric: „Crângul druizilor e dus – cu-atât mai bine. Stonehenge trăiește încă, dar ce țel păgân ascunde?”




Saxonii sunt cei care au numit acest grup de pietre verticale „Stonehenge„, adică „Pietrele ridicate„, în timp ce scriitorii Evului Mediu îi spuneau „Dansul Uriașului„. Inigo Jones, celebrul arhitect din secolul al XVII-lea, care a studiat primul în mod serios problema, afirma că ar fi vorba de un templu roman. William Stukeley, colecționar și arheolog francmason din secolul al XVIII-lea, a reușit să convingă pe mulți că Stonehenge a fost cândva un templu al druizilor din insulele britanice. Abia în secolul nostru arheologii au stabilit adevărata vechime a monumentului, propunând ipoteze mult mai realiste asupra scopului pentru care a fost construit.

Construirea monumentului de la Stonehenge

Relieful neted al regiunii Wiltshire din inima Angliei de Sud, în care se găsește și Stonehenge, adăpostește o suită de urme preistorice. Woodhenge, Durrington Walls, Cursus și cei peste 350 de tumuli din zonă sunt mărturia vieții comunitare intense duse de populațiile de păstori seminomazi care creșteau animale, cultivau grâu și își venerau zeii în Campia Salisbury. Cam pe la anul 3500 i.C. ei au început ridicarea monumentului de la Stonehenge.

stonehenge

Arheologii britanici și în primul rând Richard Atkinson au stabilit în anii ’50 că primul Stonehenge fusese alcătuit dintr-un șanț și un val de pământ circulare, cu 56 de găuri săpate în jurul perimetrului, cunoscute sub numele de „Gropile lui Aubrey”. Cea mai veche piatră este Piatra Înclinată, ridicată în fața unicei intrări a construcției. Cel de-al doilea Stonehenge a fost construit cu cel puțin 20 de ani mai târziu. Noii constructori au trasat o alee de valuri de pământ paralele, alee care unește monumentul cu râul Avon, aflat la circa 3,2 km distanță. Ei au transportat aici 80 de blocuri din granit albastru din munții Prescelly din sud-vestul Țării Galilor, deci de la 320 km depărtare. Aceste pietre uriașe au fost probabil transportate cu plute de-a lungul coastelor galeze și apoi în sus pe un alt râu care se varsă iî dreptul orașului Bristol. Pe râuri mai mici și pe pământ ele au fost în cele din urmă împinse pe trunchiuri de copac până la aleea de pământ din Stonehenge, unde au fost înălțate în două cercuri concentrice.

Stonehenge

Ritual al unor druizi moderni la Stonehenge.

Cercurile de granit albastru aveau să fie curând dărâmate pentru a face loc pietrelor gigantice care domină de atunci împrejurimile. Cum unii dintre megaliți cântăresc în jur de 26 de tone, transportarea lor din nordul regiunii Wiltshire și până aici trebuie să fi cerut un efort considerabil și un mare număr de persoane. Cei care le-au ridicat erau fără îndoială meșteri pricepuți, căci au reușit să fasoneze și să fixeze „grinzile” orizontale care se sprijină pe perechile de pietre verticale, într-o îmbinare precisă. Numite trilitoni, fiind formate din trei pietre unite laolaltă, aceste elemente formau contururile de cerc și potcoava vizibile până astăzi.

Templul mistic de la Stonehenge

Pietrele de granit mai vechi au fost ulterior reînălțate în interiorul cercului de megaliți și pot fi văzute și acum, sub forma unor stâlpi de piatră mult mai mici decât trilitonii. În exteriorul cercului principal fuseseră de asemenea săpate gropi pentru fixarea și înălțarea unui dublu cerc de pietre de granit albastru, dar din motive necunoscute construcția s-a oprit la acest stadiu. La aproximativ 1500 ani dupa începerea primei construcții a avut loc ultima modificare: pietrele de granit au fost din nou mutate și înălțate în interiorul cercului, în configurația lor de astăzi. În aceeași epocă, piatra cunoscută sub numele de Piatra Altarului, un mare bloc de gresie verde adus tot din sudul Țării Galilor, a fost amplasată în fața unuia din trilitoni.

Care era destinația monumentului?

Proiectul complex și meșteșugul execuției, ca și miile de ore de lucru de persoană care au fost necesare pentru construirea lui demonstrează cât de important era Stonehenge. Iar faptul că arhitecții lui au avut nevoie de granit albastru și gresie verde din Țara Galilor sugerează că acești megaliți erau un element indispensabil pentru o corectă materializare a proiectului. Desigur, Stonehenge nu era destinat a fi un simplu loc de adunare pentru țăranii din regiune. Care era atunci destinația lui? Câteva indicii extrem de incitante dezvăluie una din posibilele funcții ale monumentului. Soarele răsare în miezul verii exact între Piatra Înclinată și o altă piatră azi dispărută, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă nu cumva Stonehenge era un loc în care rămășițele strămoșilor erau expuse luminii dătătoare de viață a soarelui din acest moment al anului. Mormintele de incinerație descoperite în cele 56 de gropi ale lui Aubrey arată că aici aveau loc rituri funerare și că gropile simbolizau probabil porți de intrare în lumea subpământeană.

stonehenge

Astronomul american Gerald Hawkins a folosit un computer pentru a descifra modul de aliniere al pietrelor, ajungând la concluzia ca Stonehenge juca rolul unui sofisticat instrument de observare a bolții cerești. Este însă greu de spus cât de precise erau aceste observații și dacă cei din vechime urmăreau cu adevărat să facă descoperiri, asemeni oamenilor de știință de astăzi. Țelul lor cel mai probabil pare să fi fost fixarea unui calendar elementar și cartografierea mișcării corpurilor cerești în scopuri religioase.

Constructorii de la Stonehenge nu erau oameni primitivi și nu trăiau ca niște simpli cultivatori. Deși nu au lăsat nici un fel de maăturii scrise, ei posedau aproape sigur cunoștințe și meșteșuguri remarcabile. Poate că nimeni nu-și imaginează încă adevărata destinație a monumentului de la Stonehenge. Și poate că John Michell, scriitor și cercetător al secretelor ezoterice, are dreptate să afirme că Stonehenge era „un templu cosmic închinat celor 12 zei ai zodiacului”. El înfățișează o cosmologie ideală, imaginea perfectă și completă a Universului.

Stonehenge își păstrează atracția

Cu toate că templul mistic de la Stonehenge a fost abandonat cu circa 3000 de ani în urmă, ceea ce rămâne din el continuă să exercite o magie inepuizabilă. Vechile povești spuneau că însuși Merlin a înălțat pietrele, iar oamenii din partea locului credeau cândva că pietrele au puteri vindecătoare, care, trecute asupra apei, puteau alina tot felul de suferințe. Secole de-a rândul s-au ținut aici adunări ale sătenilor și, în ultimii 80 de ani, druizi moderni (fără vreo legătură cu preoții de odinioară) au început să sărbătorească solstițiul de vară la Stonehenge. Cam 20 de ani mii de oameni obișnuiau să se strângă aici în luna iunie, pentru un festival anual. Dar în 1985 autoritățile au interzis atât festivalul cât și prezența druizilor, de teamă că pietrele și terenul din jur ar putea fi deteriorate.

Arhitectul devenit arheolog

Un rege este cel care a inițiat primul studiu serios despre Stonehenge. În anul 1620, pe când se afla în vizită pe domeniile ducelui de Pembroke, curiozitatea lui Iacob I a fost stârnită de un grup de pietre verticale din apropiere. Regele a trimis după arhitectul Inigo Jones și i-a cerut să afle tot ce se putea despre monument.

stonehenge

Arhitectul englez Inigo Jones.

Jones studiase arhitectura în Italia și avea mai târziu să proiecteze câteva clădiri importante din Londra, printre care Catedrala Sf. Paul și Sala Banchetelor din Whitehall. El a cercetat în amănunțime pietrele de la Stonehenge, fiind primul care a făcut măsurători aici. Concluzia lui a fost ca era vorba de ruinele unui templu roman dedicat zeului Coelus și înălțat puțin după anul 79 d.C.

Vizitatori celebri

Interesul pe care regii Angliei îl arătau străvechilor ruine de la Stonehenge a atras aici și alte personalități. Renumitul memorialist Samuel Pepys s-a numărat printre primii astfel de vizitatori. După vizita lui din iunie 1668, a scris: „Mergeți să le vedeți și le veți găsi la fel de minunate pe cât spun despre ele poveștile ce le-am auzit eu însumi; nu veți regreta drumul făcut. Numai Dumnezeu știe la ce vor fi servit! Nu spun nimic, și totuși câte s-ar putea spune despre ele!”

Druizii de la Stonehenge

Asocierea dintre Stonehenge și druizi a fost fixată în conștiința publicului de ceremoniile oficiale ale solstițiului de vară, desfăsurate până în 1985 printre pietrele templului. Ritualurile erau îndeplinite de descendenții în mantii albe ai Ordinului Antic al Druizilor, întemeiat de francmasoni la Londra în 1833. Aceștia nu aveau însă nici o legătură cu druizii din vechime. În zorii solstițiului de vară, „druizii” moderni cântau din harfe și trompete, salutau Piatra Înclinată și pietrele din cerc, murmurând cânturi și purtând crengi de stejar sau tămâie aprinsă.




Un îndrăzneț profesor de astronomie

Interpretările date monumentului au cunoscut o nouă întorsătură în anii ’60, când Gerald Hawkins, profesor de astronomie la Universitatea din Boston, a afirmat că pietrele erau utilizate odinioară ca observator și mașină de calcul. Cu ajutorul unui computer, el a „decodat” pozițiile soarelui, lunii și stelelor așa cum erau ele în jurul anului 1500 i.C., reușind să pună în evidență corespondențe între liniile descrise de anumite pietre și evenimente importante ale calendarului solar și lunar, precum răsăritul din ziua solstițiului sau cel mai nordic punct al apusului de lună. Hawkins a demonstrat de asemeni că Stonehenge putea servi ca instrument de calcul pentru a prevedea datele eclipselor de soare și de lună.

Sursa:

  • JENNIFER WESTWOOD & COLABORATORII, Locuri misteroase, Editura Șchei, Brasov, 1997