Semnele astrale (zodiile) sunt parte din viaţa noastră. Până şi cei mai sceptici dintre noi sunt, câte o dată, tentaţi să verifice horoscopul, din curiozitate sau poate din superstiţie. Fie că avem de luat o decizie dificilă în viaţa personală, fie că trebuie să luăm o decizie importantă din punct de vedere financiar, horoscopul rămâne un “ajutor” pentru foarte mulţi dintre noi.




Poate că alinierea planetelor în momentul naşterii nu ne influenţează în nici un fel viaţa de zi cu zi sau personalitatea şi poate că toate aceste analize nu sunt altceva decât simple găselniţe, însă şi în cea mai fantastică legendă există un sâmbure de adevăr. Să nu uităm că horoscopul nu a fost inventat ieri, el există de mii şi mii de ani şi este parte integrantă în cultura multor popoare.

Simbolistica zodiilor este fascinantă, veche şi plină de elemente incredibile. Astrologia merită studiată şi înţeleasă, dacă nu pentru veridicitate, atunci măcar pentru ceea ce aceasta a reprezentat pentru popoarele antice.

Berbec (21 martie-20 aprilie)

Zodia Berbec

Berbecul este primul semn zodiacal. Având în vedere că această zodie este “străbătută” de soare în fiecare an între 21 martie şi 20 aprilie, Berbecul este considerată o zodie intimă, strâns legată de natura focului originar.

Semnul Berbecului simbolizează, în primul rând, zvâcnetul, virilitatea, curajul, independenţa şi nu în ultimul rând, energia debordantă. Cei născuţi în această zodie au ca principale caracteristici vitalitatea arzătoare, trăirea intensă şi tumultul emoţional.

Taur (21 aprilie-20 mai)

Zodia Taur

Taurul, al doilea semn zodiacal, se situează între echinocţiul de primăvară şi solstiţiul de vară. Fiind guvernat de planeta Venus, Taurul este în deplină armonie cu aceasta şi este de cele mai multe ori asociat cu simbolistica materiei prime ca element, cu pământul, cu glia mamă.

Atunci când vorbim de Taur, vorbim de putere (atât fizică cât şi psihică) şi de o pornire irezistibilă. Taurii se lasă în voia poftelor pământeşti iar setea lor de viaţă este strâns legată de temperamentul generos şi robust. Taurului îi place se deţină şi din această cauză mulţi nativi ai acestei zodii îşi petrec mare parte din viaţă muncind.

Gemeni (21 mai-21 iunie)

Zodia Gemeni

Înaintea solstiţiului de vară avem cel de-al treilea semn al zodiacului: Gemeni. Guvernaţi de planeta Mercur, Gemenii sunt dublul simbol al contactelor umane, al comunicaţiilor, al polarităţii. Această zodie a dualităţii ne introduce în lumea contrariilor polare: masculin – feminin, subiect – obiect, interior – exterior, întuneric – lumină.

Cei născuţi în această zodie sunt caracterizaţi, de cele mai multe ori, prin unitatea unei dualităţi echilibrate. Ei au o puternică dorinţă de comunicare, o mare agilitate mentală dar pot avea şi o exprimare neglijentă prin care pot jigni, bârfi, sau se pot folosi de mesaje pentru a dezinforma sau induce în eroare.

Rac (22 iunie-22 iulie)

Zodia Rac

Racul, al patrulea semn zodiacal, începe imediat după solstiţiul de vară atunci când zilele încep să scadă şi nopţile să devină mai lungi. Simbolul Racului este reprezentat de două spirale, sugerând schimbarea de sens a mişcării solare ce devine descendentă.

Racul este asociat cu Luna şi înseamnă retragerea spre sine, sensibilitate, tenacitate, timiditate. El se înfăţişează ca simbolul apei originare, apei liniştite şi adânci cu izvor şopotitor. Fiinţele marcate de acest semn se bucură de o mare putere secretă, potrivită pentru a favoriza renaşterile viitoare. Cea mai mare dorinţă a lor o reprezintă viată de familie armonioasă.

Leu (23 iulie- 22 august)

Zodia Leu

Leul este “inima zodiacului.” Plasat în mijlocul verii, cel de-al cincilea semn zodiacal se caracterizează printr-o înflorire a naturii sub razele calde ale Soarelui care este stăpânul său planetar.

Leul este simbolul ambiţiei, a bucuriei de a trăi, a orgoliului şi a elocvenţei. Semnul este reprezentat prin maiestoasa fiinţă a regelui animalelor, emblemă a puterii suverane, a puterii nobile şi este cuplat cu Soarele, ce simbolizează viaţa, sub aspectele ei de căldură , strălucire, lumină şi putere.

Cei născuţi în zodia Leu sunt orgolioşi, mândri, puternici şi autoritari. Le place să se afle în centrul atenţiei, sunt sensibili la laude şi le place să impresioneze prin personalitate.

Fecioară (23 august-22 septembrie)

Zodia Fecioara

Fecioara este cel de-al şaselea semn zodiacal, situat chiar înaintea echinocţiului de toamnă. Fecioara simbolizează secerişul şi îndemânarea manuală. Semn al lui Mercur, spre deosebire de Gemeni (ce corespunde cu aspectul aerian al vestitorilor zeilor), Fecioara este asociată cu pământul, cu planul terestru.

Cei născuţi sub această zodie pot fi caracterizaţi printr-o excelentă capacitate de a reţine, de a memora, de a stăpâni, de a controla şi de a se disciplina. Nativii în Fecioară sunt foarte ordonaţi, conştiincioşi, rezervaţi, metodici, dar şi foarte sceptici.

Balanţă (23 septembrie-22 octombrie)

Zodia Balanta

Balanţa este simbolul ponderabilităţii, al comportamentului moderat, fără excese. Cei născuţi în zodia Balanţei sunt caracterizaţi de un puternic simt al dreptăţii, se îmbracă elegant şi au maniere alese, mult apreciate de cei din jur.

Fiind cel de-al şaptelea semn al zodiacului, Balanţa stă sub puterea Soarelui ca punct median al anului astronomic. Trecerea astrului din emisfera nordică în cea sudică marchează echilibrul dintre edificiul construit şi forţele ce îi pregătesc ruina, ca şi pe cel dintre noapte şi zi.

Scorpion (23 octombrie- 21 noiembrie)

Zodia Scorpion

Scorpionii s-au născut sub oblăduirea planetei Marte şi sunt caracterizaţi prin dinamism şi tenacitate. Semnul Scorpionului face parte din a doua jumătate a trimestrului de toamnă, acea perioadă în care vântul smulge ultimele frunze îngălbenite iar natura şi animalele se pregătesc pentru o nouă existenţă.

Asociat cu Marte, zeul războiului în vechea mitologie romană, Scorpionul este şi simbol al rezistenţei, al fermentaţiei, al asprimii luptelor şi al morţii. Nativii acestei zodii au de multe ori impresia că se luptă singuri împotriva tuturor. Când aceştia au un ţel, ei vor căuta să-l atingă cu orice preţ, dispunând de o mare energie şi forţă de muncă. De obicei nu suportă discuţiile lungi preferând să acţioneze.




Însă, pe cât sunt de tenaci, nativii Scorpion pot să treacă şi prin perioade de mari crize interioare. În astfel de momente este bine să îşi stabilească un scop şi să îşi revizuiască filosofia de viaţă.

Săgetător (22 noiembrie-20 decembrie)

Zodia Sagetator

Este cel de-al nouălea semn al Zodiacului, fiind plasat înaintea solstiţiului de iarnă, când fiind terminate muncile câmpului, oamenii se îndeletnicesc cu vânătoarea. Vânătorii au reflexe iuţi, sunt independenţi, sunt tenaci.

Zodia Săgetător se găseşte sub influenţa lui Jupiter, cu toate că ar fi trebuit, mai degrabă, pusă sub puterea lui Pluto. Simbolul absolut al acestei zodii, săgeata, simbolizează drumul dinamic al omului care se transformă, prin cunoaştere, din animal în fiinţă spirituală. Cei născuţi sub această zodie sunt amabili, loiali, generoşi şi iubesc libertatea. Aceştia au un ideal pe care îl urmăresc toată viaţa. Săgetătorii sunt îndrăzneţi şi dezinvolţi.

Capricorn (21 decembrie- 19 ianuarie)

Zodia Capricorn

Capricornul reprezintă “poartă zeilor”, momentul la care începe solstiţiul de iarnă, sfârşitul unui ciclu şi începutul zodiacului din Extremul-Orient. Capricornul este reprezentat de perseverenţă, prudenţă, răbdare, simţul datoriei, pricepere şi realizare.

Aflat sub influenţa lui Saturn, semnul Capricornului este asociat oricărei situaţii dificile, întunecate şi sumbre. Cei ce aparţin acestei zodii sunt marcaţi de universul rece, tăcut, nemişcat al perioadei respective. Nativii Capricorn sunt persoane de încredere pe care te poţi baza în orice situaţie. Însă nu sunt foarte sociabili, ci mai degrabă retraşi şi timizi. Lor le plac lucrurile bine făcute şi urăsc superficialitatea şi lipsa de seriozitate.

Vărsător (20 ianuarie-18 februarie)

Zodia Varsator

Vărsătorul este semnul zodiacal situat în mijlocul iernii şi simbolizează solidaritatea colectivă, fraternitatea, cooperarea şi detaşarea de lucrurile materiale. În mod tradiţional, Vărsătorul a fost asociat cu planeta Saturn însă acestuia i-a mai fost adăugată şi asocierea cu Uranus, după ce planeta a fost descoperită.

De cele mai multe ori, Vărsătorul este reprezentat ca o fiinţă umană împlinită, cu trăsăturile unui bătrân înţelept care ţine pe braţ sau pe umăr una sau două amfore din care curge un şuvoi de apă.

Cei născuţi în această zodie au o personalitate boemă, sunt aerieni, originali, neconvenţionali. Ei iubesc libertatea fizică şi psihică, independenţa şi pot fi atraşi de lucrurile misterioase, de astrologie, sau de tot ce înseamnă tehnologie şi inovaţie.

Peşti (19 februarie- 20 martie)

Zodia Pesti

Peştii, cel de-al doisprezecelea şi ultimul semn zodiacal, ce se situează chiar înaintea echinocţiului de primăvară. Zodia Peşti simbolizează lumea întunecată, lăuntrică prin care omul încearcă să comunice fie cu divinitatea, fie cu diavolul. În termeni astrologici, cei născuţi în zodia Peşti sunt foarte impresionabili şi receptivi.

Dominanta tradiţională este Jupiter, căruia i s-a adăugat şi Neptun după descoperire. Nativii zodiei sunt generoşi, plini de contraste, inimoşi şi plini de compasiune. Fiind un semn dual, nativii au adesea două vieţi: una publică şi una care este secretă sau o împart doar cu cei foarte apropiaţi. Cei din jurul lor au uneori tendinţa să profite de nativii din Peşti deoarece ei sunt miloşi şi plini de compasiune faţă de cei suferinzi.

Bibliografie

  • Jean Chavalier şi Alain Gheerbrant – “Dicţionar de simboluri” ed.Artemis, 1995
  • Jeffrey Bennett, Megan Donohue, Nicholas Schneider, şi Mark Voit – “The cosmic perspective” ed. San Francisco, 2007
  • www.whats-your-sign.com
  • Fenton, Sasha – “Rising Signs” ed. Aquarian Press, 1991