Există momente în care o persoană „simte” o familiaritate faţă de locuri pe care în realitate nu le-a vizitat niciodată sau o legătură cu oameni pe care nu i-a mai întâlnit până atunci. De cele mai multe ori, aceste „simţiri” sunt ignorate sau sunt descrise ca simple experienţe neobişnuite, sentiment de deja-vu, sau banală coincidenţă.




Însă lucrurile se schimbă radical atunci când persoana în cauză îşi aminteşte în detaliu evenimente la care nu a luat parte, iar în unele cazuri poate înţelege sau vorbi o limbă pe care nu a studiat-o niciodată.

Astfel de experienţe există şi despre ele s-a discutat mult de-a lungul timpului, motiv pentru care tot mai mulţi oameni de ştiinţă şi-au îndreptat atenţia asupra acestui fenomen. În ultimii ani au existat mai multe studii al căror scop a fost acela de a valida aceste experienţe, însă există unele situaţii pentru care nici măcar ştiinţa nu a putut oferi un răspuns plauzibil.

Ce se ascunde de fapt în spatele acestor relatări? Să fie oare vorba despre amintiri din vieţi anterioare? Să fie oare vorba despre cazuri veritabile de reîncarnare a sufletului?

Reîncarnare: O definiţie simplă pentru un fenomen complex

Subiectul pe care am ales să-l dezbatem în acest articol este unul cât se poate de complex. Din această cauză considerăm că o definiţie a termenului „reîncarnare” este mai mult decât necesară.

În primul rând trebuie menţionat că termenul „reîncarnare” nu este sinonim cu „regresia hipnotică” sau cu „amintirile din viaţa anterioară”, deşi aceste două tipuri de experienţe sunt adesea folosite ca „dovezi” ale reîncarnării.

Revenind la definiţia termenului „reîncarnare”, cea mai simplă descriere a fenomenului s-ar putea rezuma la următoarea propoziţie: reîncarnarea reprezintă renaşterea sufletului în alt trup. Cei care cred în acest fenomen văd trupul şi mintea ca fiind două entităţi distincte. De aici şi ideea că atunci când trupul (partea fizică) moare, mintea (spiritul) părăseşte corpul şi îşi continuă călătoria într-o altă viaţă.




În multe cazuri, reîncarnarea este asociată cu karma, sau ideea conform căreia sufletul se află într-o permanentă călătorie spirituală iar deciziile pe care individul le ia în timpul unei vieţi se vor reflecta şi asupra vieţilor viitoare.

Copiii şi amintirile din vieţi anterioare

Există o multitudine de cazuri documentate de copii care şi-au amintit experienţe din vieţi anterioare. Unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători în domeniu a fost Dr. Ian Stevenson care a studiat peste 2.500 de astfel de cazuri. Conform constatărilor sale, cel puţin 1.200 de cazuri dintre cele 2.500 prezintă suficiente dovezi pentru a putea fi validate fără urmă de îndoială. Dr. Stevenson a studiat fenomenul în zonele unde credinţa în reîncarnare este extrem de puternică (Asia, India, etc.). În cei peste 40 de ani de cercetare, Dr. Stevenson a reuşit să evidenţieze şapte particularităţi comune ale acestui fenomen unic:

  1. Copilul începe să descrie experienţele din viaţa anterioară imediat ce acesta este capabil să comunice cu cei din jur;
  2. Copilul îşi aminteşte perfect circumstanţele care au condus la moartea sa într-o viaţă anterioară;
  3. Copilul este capabil să ofere suficiente elemente descriptive despre familia din viaţa anterioară pentru ca aceasta să poată fi identificată, fără urmă de îndoială. Există cazuri în care copilul a oferit detalii care l-au condus pe Dr. Stevenson către o familie care recent pierduse pe cineva drag. Între cele două familii (noua familie în care sufletul a renăscut şi vechea familie) nu s-a găsit nici o legătură, iar cele două familii locuiau la sute de kilometri distanţă una de cealaltă;
  4. Dr. Stevenson a observat o anume continuitate de-a lungul mai multor reîncarnări succesive, continuitate care se reflectă în obiceiurile, preferinţele, pasiunile şi personalitatea celor studiaţi;
  5. Genul persoanei se păstrează în peste 90% dintre cazuri;
  6. Trăsăturile fizice tind să fie foarte asemănătoare;
  7. Reîncarnarea reuneşte legăturile de familie sau legăturile sociale. De exemplu, există mai multe cazuri documentate în care o familie şi-a pierdut în mod tragic unul dintre copii. După o perioadă de timp (fie că este vorba de luni, ani, sau chiar zeci de ani), membrii familiei respective ajung să intre în contact cu o persoană nouă, o reîncarnare a spiritului celui pierdut.

Cazul Hanan Monsour/Suzanne Ghanem

Incredibilul caz Hanan Monsour/Suzanne Ghanem este, fără doar şi poate, una dintre cele mai cunoscute relatări ale unui copil care şi-a amintit o viaţă anterioară.

Hanan s-a născut în anul 1935 în Lebanon. În jurul vârstei de 20 de ani s-a măritat cu un bărbat pe nume Farouk Monsour, împreună cu care a avut două fete: Leila şi Galareh. După naşterea celui de-al doilea copil, doctorii au descoperit că Hanan suferea de o gravă malformaţie la inimă, motiv pentru care i-au recomandat să nu mai aibă alţi copii. Aceasta a ignorat însă avertismentul şi în anul 1962 a dat naştere celui de-al treilea copil, un băiat.

Un an mai târziu, starea de sănătate a Hananei s-a agravat şi femeia a fost nevoită să meargă la un spital din Virginia pentru o operaţie pe cord. Înainte de a intra în sala de operaţie, Hanan a încercat în repetate rânduri să-şi contacteze una dintre fiice, pe Leila, pentru a discuta cu aceasta modul în care bijuteriile de familie ar fi urmat să fie împărţite între cele două fete în cazul în care ea nu ar fi supravieţuit operaţiei.

Hanan Monsour/Suzanne Ghanem

Hanan Monsour/Suzanne Ghanem

Hanan a murit pe masa de operaţie în urma unor complicaţii. Zece zile mai târziu s-a născut Suzanne Ghanem.

Prima întâmplare ciudată a avut loc 16 luni mai târziu când Suzanne a ridicat telefonul şi a început să şoptească în receptor: „Alo, Leila?”. Întâmplarea i-a surprins pe părinţi deoarece aceştia nu cunoşteau pe nimeni pe nume Leila. Câteva luni mai târziu, Suzanne le-a spus părinţilor că Leila este de fapt fiica ei şi că numele ei real nu este Suzanne, ci Hanan.

Până la vârsta de doi ani, Suzanne deja ştia numele a 13 membrii ai familiei din viaţa anterioară. Surprinşi de acurateţea cu care fata descria oameni pe care nu-i întâlnise niciodată, părinţii au început să caute mai multe informaţii despre familia Mansour.

Cele două familii s-au întâlnit pentru prima dată câteva luni mai târziu. În mod evident încă exista o urmă de scepticism, însă scepticismul a fost spulberat imediat ce Suzanne a început să recunoască persoane în pozele aduse de familia Monsour.

Familiile au păstrat legătura. La vârstă de 5 ani Suzanne l-a sunat în repetate rânduri pe Farouk, iar când acesta a venit să o viziteze, Suzanne s-a aşezat în braţele lui, şi-a rezemat capul de pieptul bărbatului şi i-a povestit întâmplări pe care doar Hanan le-ar fi putut cunoaşte. Acela a fost momentul în care orice urmă de îndoială din inima lui Farouk a fost spulberată şi bărbatul a acceptat faptul că Suzanne este reîncarnarea soţiei pierdute cu ani în urmă.

Regresia hipnotică

Considerată ca învăţătură spirituală, reîncarnarea necesită existenţa unei memorii a sufletului (un ADN al spiritului) în care sunt incluse lecţii pe care le avem de învăţat în fiecare viaţă. Scopul acestui proces este acela de a evolua, de a ascede spre o stare spirituală superioară. Un mijloc de a pătrunde în memoria abisală este regresia hipnotică prin care putem accede la elementele vieţilor anterioare.

Ciclul vieţii şi al morţii

Ciclul vieţii şi al morţii

Pentru a experimenta o regresie hipnotică, subiectul trebuie să treacă mai întâi printr-o şedinţa de hipnoză, procedeu al cărui scop este acela de a determina subiectul să-şi amintească elemente ale vieţii anterioare. De cele mai multe ori, cei care participă la astfel de şedinţe îşi doresc să „vindece” anumite probleme din viaţa prezentă sau să înţeleagă motivul pentru care spiritul s-a reîncarnat. Participanţii ajung să experimenteze evenimente din viaţa trecută sub atenta îndrumare a unui terapeut.

Datorită acestor aspecte, şedinţele de regresie în viaţa anterioară sunt mult mai des întâlnite în cazul adulţilor, şi mult mai rare în cazul copiilor. Foarte mulţi sceptici (inclusiv Dr. Stevenson) cred că amintirile din vieţile anterioare sunt mult mai greu de validat în cazul adulţilor, motiv pentru care experienţele din timpul şedinţelor de regresie în viaţa anterioară pot fi “pătate” de amintiri care (în mod conştient sau nu) au fost create chiar de către subiecţii experimentului.

Poate una dintre cele mai solide dovezi ale existenţei reîncarnării este xenoglosia, vorbirea într-o limbă străină, necunoscută subiectului. Se cunosc numeroase cazuri în care subiecţii, sub hipnoză, vorbesc şi chiar conversează în limbi străine, unii dintre ei având, în stare naturală, mari carenţe de cultură care fac imposibilă cunoaşterea unei limbi străine pe care, însă, în regresia hipnotică o cunosc la perfecţie. Indubitabil, xenoglosia este legată de amintiri dintr-o viaţă anterioară.

Indiferent dacă această terapie dă roade sau nu, majoritatea subiecţilor s-au declarat extrem de mulţumiţi de rezultate şi în foarte multe cazuri şedinţele de regresie în viaţa anterioară au ajutat persoanele respective să depăşească momente dificile din viaţa prezentă. Aceste şedinţe nu promit rezultate excepţionale, ele sunt îndreptate, de obicei, spre a ajuta subiectul să se „rupă” de anumite obiceiuri şi practici nocive pe care spiritul se presupune că le păstrează de-a lungul mai multor vieţi.

Experienţele traumatice pot rămâne imprimate în memoria sufletului

O altă problemă care a fost ridicată de experţii în domeniu este cea a experienţelor traumatice, sau a unei morţi extrem de violente.

Oamenii de ştiinţă au studiat posibilitatea ca amintirile să fie transmite prin intermediul genelor. Într-un studiu publicat în revista „Nature Neuroscience” în anul 2013, cercetătorii au determinat un cobai să se teamă de o anumită aromă prin aplicarea unor şocuri electrice de câte ori aroma era prezentă. Oamenii de ştiinţă au observat apoi cum puii cobaiului prezentau aceeaşi teamă faţă de mirosul respectiv, deşi aceştia nu au fost niciodată supuşi şocurilor electrice. În urma experimentului, cercetătorii au concluzionat că o anumită cantitate de „memorie genetică” este transmisă de la o generaţie la alta.

Este foarte posibil ca o astfel de memorie genetică să fie prezentă şi în cazul oamenilor. De câte ori nu aţi simţit o teamă iraţională faţă de o situaţie anume, un obiect sau o vietate? Mulţi dintre noi se confruntă cu o frică iraţională faţă de insecte, şerpi, şobolani, etc, asta deşi nu s-au confruntat niciodată cu aceste vietăţi.

Pe de altă parte, există foarte multe voci care combat teoria reîncarnării. Aceste voci îşi argumentează punctul de vedere pe câteva elemente extrem de simple.

În anumite circumstanţe anormale, unii indivizi îşi abandonează brusc personalitatea obişnuită şi capătă o cu totul altă personalitate. Caracterul se transformă, memoria le dispare, numele li se schimbă, iar ideile şi tendinţele sunt diferite. Noua persoană o poate recunoaşte pe cea veche, dar vorbeşte despre ea ca despre cineva străin, uneori ca despre un inamic. Această alterare poate apărea spontan sau poate fi sugerată. Ea poate dura câteva momente sau ani întregi şi nu este deloc vorba de o simulare, ci de un fenomen perfect autentic, cunoscut încă din Antichitate.

Reîncarnarea în sine este o ipoteză ce nu trebuie exclusă din chestiune. Însă capacităţile de clarviziune ale copiilor precum şi această posibilitate a convingerii unei persoane că este altcineva decât în realitate, sunt premise solide, care atestă oricum manifestări de ordin paranormal, dar combat măcar parţial teoria reîncarnării.

Bibliografie

  • Cunningham, P.F. – „An Experimental Investigation of Past-Life Experiences”, 2009.
  • Dias, B.G. si Ressler, K. J. – „Parental olfactory experience influences behavior and neural structure în subsequent generations”, 2013
  • Freier, S. – „Extraordinary Evidence for Past Lives”, 2013
  • Gallagher, J. – „Memories Pass Between Generations”, 2013
  • Institute for the Integration of Science, Intuition, and Spirit (IISIS) – „The Reincarnation Research of Ian Stevenson MD”
  • Jawer, M. – „Children Who Seemingly Remember Past Lives”, 2014
  • Life Research Academy – „Research on Reincarnation”, 2008