Nu de prea mult timp, abia puţin peste douăzeci de ani, cuvintele „şamanism” şi „şaman” au captat atentia publicului. Până atunci, doar etnologii erau la curent cu aceste practici magico-religioase care sunt şi astăzi, printre ritualurile cunoscute şi inventariate, dintre cele mai misterioase. În principiu, despre şamani se știe că sfidează legile naturii și ale ştiinţei oficiale deopotrivă. În ciuda evoluţiei civilizației, şamanul rămâne miracolul unei ştiinţe care ar merita să determine ştiinţa noastră să se intereseze de el în loc să-l dispreţuiască.




Se aude din ce în ce mai des despre şamanism şi practicile şamanice. În Europa, dogmele instituţiei bisericești care au adus bătrânul continent în Evul Mediu, şamanismul a ajuns să fie confundat cu practicile magiei negre, vrăjitoriei etc. Această denigrare a şamanismului a fost inoculată în spatiul european odată cu cristalizarea şi dezvoltarea structurilor bisericii catolice. În vremea inchiziţiei au fost interzise cu mare brutalitate toate practicile din afara ritului catolic. Ca urmare, deşi Europa şi vechea Dacie au avut o tradiţie şamanică puternică, relevată de mai mulţi antropologi, astăzi principalele zone în care şamanismul a rămas aproape nealterat, sunt: Siberia, Finlanda, Groenlanda, Nepal, Canada, SUA, bazinul Amazonului, arealul Pacificului de Sud şi Africa tribală. În China a rămas de asemenea un adânc filon şamanic, prin practicile Tao.

Istoria șamanismului

Şamanismul este cea mai veche practică din lume care promovează vindecarea. Studiile arheologice şi antropologice, arată că această credinţă a existat încă de acum 20 000 – 40 000 de ani. Anumiți antropologi argumentează chiar că este mai veche de 100 000 de ani, adică încă de la începutul rasei umane. Urme ale şamanismului se află pe tot globul: în America, Asia, Africa, regiuni din Europa şi Australia. Românii nu uită nici ei de vrăjitoarea satului care pune oasele la loc, adună plante şi-i oblojeşte sau le dă sfaturi.

Practica spirituală şamanică cuprinde tehnici şi ritualuri care au ca scop autocunoaşterea, vindecarea şi integrarea omului în viața pămantească, cât și în cea divină. Peste practicile şi ritualurile şamanilor s-au suprapus idei din alte religii, curente religioase, sisteme ezoterice.

Şamanismul se spune că a luat naştere acolo unde el încă mai dăinuie sub forma lui cea mai pură, adică în Asia Septentrională, mai ales la populaţiile siberiene sau altele, cum sunt samoiezii şi tunguşii. Acest şamanism din nordul îndepărtat, vechi de mai multe milenii, încă n-a putut fi studiat în întregime, deoarece regiunile unde şamanii îşi exercită talentele sunt greu de explorat. Din cauza climatului neospitalier din acele zone nici turismul nu are șanse. Într-un fel, clima aspră a ținut zona departe de oameni, turiști, cercetători și alte neamuri de curioși, ceea ce a făcut ca acolo, în singurătatea îngheţată a Siberiei, să se păstreze cel mai bine tradiţiile şamanice.

Ritualurile de cinste la populaţiile de la poli (laponi, eschimoşi, indienii din Alaska, din Nordul canadian) se apropie de Ritualurile siberiene. Cele păstrate la indienii din America de Nord şi la triburile primitive din Indonezia şi Oceania prezintă, îndeaproape, incontestabile similitudini.

Pe teritoriul vechii Dacii a existat o puternică tradiţie şamanică. O dovadă a unei culturi avansate în acest sens este şi ansamblul cunoscut sub numele de Gânditorul de la Hamangia, rebotezat Gânditorul de la Cernavodă.

samani

Ganditorul de la Hamangia si femeia lui

De fapt sunt două statuete, care reprezintă un bărbat şi o femeie în două posturi diferite. S-a descoperit că cele două posturi sunt practic posturi vindecătoare iar astăzi aceste posturi se predau în toată lumea, la workshop-urile de profil.

Un alt filon puternic al tradiţiilor şamanice autohtone îl reprezintă solomonarii, acesta fiind nume de şaman în cultura dacică. Tradiţia solomonarilor a conţinuat pâna la sfârşitul secolul al XIX-lea, la vedere. Ultimul solomonar cunoscut (sau berevoi, după Vasile Voiculescu) a fost identificat pe teritoriul României la finele anilor 1800. Despre solomonari, Părintele Ghelasie aminteşte în cartea sa „Moşul din Carpaţi„, că aceştia au fost primii iniţiati în misterele lui Zalmoxe.

Despre şamanism

Şamanismul se bazează pe realitatea unei lumi interzise profanului şi deschisă cu generozitate celui inițiat in șamanism. Un șaman își dobândeşte puterile sale miraculoase, prin suferinţă, chiar prin teroare. Ca șaman ești supus unor probe initiatice atât de dure, încât, uneori, îți poți pierde viaţa sau minţile. Un șaman își ia învăţătura de la Spirite, sub formă de vise, revelaţii, care iau uneori o turnură dramatică. Dacă trece de piedicile iniţierii, află după aceea de la un şaman-strămoş teoriile extazului, folosirea obiectelor magice şi secretele pe care orice şaman trebuie să le cunoască. Atunci, acest șaman inițiat e în stare să-şi exercite funcţia, iar savanţilor care s-au apropiat de acest personaj curios nu le e permisă îndoiala. În transă, șamanul face dovada unor incontestabile însuşiri de clarviziune şi telepatie şi vindecă bolnavii. De asemenea, viziunile șamanilor nu sunt halucinaţii.

Pentru a înţelege capacitatea de a fi șaman, omul trebuie să ia distanță față de ştiinţa tradiţională, materialistă, prea mult legată de fenomenele vizibile, repetabile, palpabile. Doar așa va putea integra şamanismul ca ştiinţă a naturii şi a sufletului, mai evoluată, mai profundă chiar decât psihanaliza.

Ce este un șaman?

Şaman (tungus şaman, shaman – cel ce vede în întuneric), preot-vrăjitor tribal, oficiant de cult în tipul de religie primitivă numită şamanism, prezentă la toate populaţiile din stadiile inferioare ale civilizaţiei. Etnologii, care au preferat să nu se piardă într-un hăţiş de diviziuni şi de subdiviziuni, au făcut din cuvântul şamanism numitorul comun al tuturor ritualurilor ce prezintă asemănări, mai mult sau mai puţin evidente, cu ei. În opiniile lor este de netăgăduit faptul că leagănul şamanismului se situează în Siberia europeană sau asiatică.

Astfel, în tradiţia slavă se vorbeşte de „volhvi„. Aceşti şamani slavi erau persoane oraculare, ocupându-se cu divinaţia, cunoscând diferite tehnici magice, şi vraci, practicând medicina empirică, adesea inseparabilă de dansul cu rotire ameţitoare până la prăbuşirea în extaz.

Nu este exagerat să se spună că un şaman e un personaj excepţional, un individ enigmatic, căruia nu i se poate lipi usor o etichetă. Deoarece şamanismul nu e o religie, şamanul nu e preot. Folosindu-şi puterile magice ca să-şi ajute semenii, un șaman nu e vrăjitor, cel puţin în sensul peiorativ pe care-l dăm termenului.

Un șaman este un bărbat sau o femeie, este un fel de sacerdot, care, într-o stare psihică specială, comunică cu suflete şi spirite. Un șaman are propria sa suită de spirite pe care le controleaza și care îl ajută. Starea unui șaman nu trebuie confundată cu aceea a unui posedat şi nici cu cea a unui medium, în care conştiinta este înlocuită, fie în totalitate, fie parţial de un spirit. De asemenea, mediumul nu-şi aminteşte nimic din cele petrecute. Un șaman, dimpotrivă, este pe deplin conştient şi are întreaga situaţie sub control. Prin urmare, în cazul său este vorba de o stare cu totul de excepţie, care în mod obişnuit se numeşte extaz. Pentru ca un şaman să stăpânească întreaga situaţie şi să evite transformarea lui într-un posedat, sunt necesare, de regulă, atât aptitudini înnascute spre aceasta cât şi un antrenament sub îndrumarea unui şaman mai vârstnic.

Un mare şaman este deopotrivă, un psiholog. Probele iniţiatice fac din șaman un om puternic, cu o stabilitate psihică de neatacat. Depăşind limitele umanului, ştie cum să transmită celorlalţi echilibrul pe care aceştia l-au pierdut şi se arată mai abil decâl cel mai vestit dintre psihiatri. Un șaman are capacitatea să ghiceasca gândurile celuilalt, să practice telepatia dirijând visele și sentimentele. Acolo unde nu există şaman, sufletul colectiv al tribului, al comunităţii, riscă să se descompună pentru că şi-a pierdut elementul stabilizator.

Călătorii și cercetătorii care au fost martori la manifestarile miraculoase ale șamanilor, au văzut că aceștia își pun puterile în slujba comunității când se transpune benevol in stare de transă extatică. Căzut în această transă care-l rupe de lume, un șaman călătoreşte în domeniul astral, îi vizitează pe zei şi le adresează rugămintea lui. Ca șaman al unui grup, rolul său ocupă un loc de prim plan. Însă sacerdoţiul lui nu e întru totul de invidiat. Relaţiile pe care le întreţine cu Celălalt Tărâm nu sunt lipsite de primejdii.

Toate acestea fac din şaman omul cel mai iubit din comunitate, ca fiind înzestrat cu puteri supranaturale şi având relaţii fireşti cu forţele anonime, cu spiritele şi cu zeii. Un șaman este pentru comunitatea sa preot, teolog, magician, medic şi consilier al căpeteniei războinice. Întrucât un șaman se prezintă ca un canal viu de comunicare cu forţele misterioase ambientale, s-a vorbit despre condiţia de mysterium în care există el şi la care ajunge pe 3 căi: a halucinaţiei, a purificării, a extazului mistic (via hallucinatoriavia purgativavia mistica).

De obicei şamanii sunt chemaţi la această datorie prin două moduri: fie prin moştenire, fie prin voluntară ori involuntară spontană schimbare de către Supranatural.

Sunt şi altii care caută această învăţătură, dar aceştia nu sunt consideraţi la fel de puternici. Excepţie fac nativii Nord-Americani, care caută în vise viziuni, pentru a cere puteri de vindecare, sau ajutor din partea unui spirit păzitor.

Un şaman se deosebeşte de alţii prin numărul sau de spirite păzitoare sau gardieni, prin intensitatea viziunilor sale şi prin puterea sa. Şamanul trăieşte în două lumi: în cea reală (spirituală) şi în cea materială (trecătoare/ireală), se mai numeşte şi stare de conştinţă modificată. Şamanul are acces la cele trei zone ale cosmologiei: pământul, cerul şi lumea de jos, ce sunt conectate printr-o axă centrală, reprezentată de „un copac gigant”, sau „munte”.

Starea mentală a unui șaman este lucidă, în timpul stării de conştiință modificată, şamanul controlează această stare şi poate reţine, ceea ce a văzut în timpul acela. Prin acest mod şamanul are acces la informaţii, care nu sunt disponibile în realitatea materială. Este esenţial pentru şaman să intre în această stare, prin simpla voinţă. Sunt lucruri care îl ajută pe şaman să intre în această stare cum ar fi: sunetul tobelor, al zornăitoarei, al cântului, dansul, abstinenta sexuală, îmbăieri aromatice, privirea unei flăcări, concentrarea asupra imaginilor şi izolarea acestuia în intuneric. În starea de extaz, un șaman posedă anumite puteri, pe care le poate exercita şi în realitatea materială. Un șaman poate să vadă spirite şi poate comunica cu acestea, poate zbura până la ceruri, unde serveşte ca un intermediar între zei şi tribul său; poate coborî şi în lumea de jos, pe tărâmul celor morţi. Zborurile unui șaman sunt îndeplinite cu ajutorul metamorfozei, sau călărind cai mitici, călărind spiritele cailor sacrificaţi, prin bărci ale spiritelor etc.

Șaman este şi cel în care oamenii au o încredere deosebită pentru că deşi poate să ştie tot, absolut tot despre viaţa şi faptele unui om, până la detalii, niciodată nu foloseşte aceste adevăruri împotriva omului ci pentru a-i găsi rezolvări vieţii sale. De multe ori se îngroapă cu toate lucrurile ştiute şi niciodată spuse. Este şi motivul pentru care s-a forţat nota la maxim pentru a înlătura şi ponegri pe şaman. Adevărurile ce nu le puteau ascunde lor erau ceea ce îi făcuseră pe unii puternici, iar dacă adevărul era ştiut, supunerea comunităţii nu mai era posibilă. Şamanii „văd”, „simt”, „aud” minciuna, descoperă crima făcută sau crima de dinainte de a fi făcută. Ei pot bara calea unui om spre rău, spre răul lui sau al altora!

Probabil din aceasta cauză, unii şamani sunt consideraţi sacri şi veniți din lumea cerească a duhurilor, fapt care se întâmplă printr-o a doua naştere sau întrupare. Cei mai mulţi cred că şamanii au o relaţie mai apropiată cu natura, deoarece spiritele lor păzitoare, sunt de obicei cele ale animalelor sau plantelor. Spiritul păzitor îl îndrumă pe şaman, în celelalte realităţi, prin ferestre între lumi, deoarece şamanul primeşte cunoştintele necesare pentru ajutarea tribului său, şi pentru sat. Din acest motiv şamanul trebuie să rămană lucid, în timpul călătoriilor sale, pentru a putea aduce înapoi înţelepciunea şi cunoştintele pentru binele comunităţii sale.

Mircea Eliade aprofundează fenomenul:

„Considerate din unghiul ce le este propriu, purtările stranii ale şamanului dezvăluie cea mai înaltă spiritualitate: ele sunt într-adevăr dependente de o ideologie coerentă şi de o mare nobleţe.”

În anumite religii, şamanul are un rang dominant. La tunguşi, el poate aduce noroc la vânătoare prin aceea că prinde sufletele vânatului şi-l împuşcă; tot el trece sufletele morţilor în lumea de dincolo.

samani

Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București – d. 22 aprilie 1986, Chicago) a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago.

Totuşi, cea mai importantă sarcină pentru el este izgonirea spiritelor rele şi readucerea sufletelor alungate în cei bolnavi. Pentru majoritatea populaţiilor „primitive”, atribuţiile şamanului se rezumă la vindecări, pe când în restul cultului nu are vreun rol special.

Neo-șamanism

Din păcate, sub pretextul superstiţiei, omul de astăzi se lipseşte de conştiinţa sa intuitivă.

Despre şamanii din vechime au scris unii şi alţii. Unii au scris cunoscându-i în fapt şi fapte, alţii au scris din auzite. Cert este doar faptul că s-a scris, nicidecum nu este o certitudine că se ştie cu adevărat ce era, ce făcea ori cum trăia, în real şi nu numai, un şaman. Şamani asemenea celor din vechime mai sunt şi acum, provin mai ales din ţările Americii Latine unde, ca şi în Siberia-Mongolia, sud-estul Asiei, tradiţiile ancestrale s-au păstrat fiind transmise din generaţie în generaţie, ocult, prin iniţieri ritualice. Acolo unde civilizaţia cu o cultură din ce în ce mai cosmopolită iar conştiinţa se zbate între Credinţă (de mai puţine ori simţită, de cele mai multe ori ca regulă de bun simţ) şi Ştiinţă (care destul de rar depăşeşte pragul culturii generale) formele vechi au fost trecute în desuet. Şi nu s-a întâmplat asta pentru că ele nu ar fi eficiente ci tocmai datorită celui care ar avea mai mare nevoie de ajutor deoarece, el, suferind – oricare ar fi tipologia suferinţei – şi căutător de vindecare, refuză a avea încredere, ba, mai mult crede că trebuie să ştie totul. Ori aici se ascunde ceea ce ar trebui să ştie abia după vindecare…

Pe de altă parte, categoria naivilor a primit destule lovituri de la şarlatani şi escroci, cei care au prins ceva din limbajul autentic dar au ştiut să mânuiască în aşa fel cuvintele încât să reuşească ceva, dar nu să vindece ci să se chivernisească.

Dar când oamenii sunt în situațe de criză și realizează că au nevoie de ajutor pe acest plan încep să caute. Nu se iau în discuţie naivii ci aceia care doar ajung la disperare în căutarea problemelor dar mai ales a rezolvărilor. Şi, de obicei, le ies în cale tot şarlatanii sau „doamne” dintr-o societate arhetipală ce, chiar dacă ştiu multe, sunt puse pe căpătuială sau şi mai rău, metodele şi formele ce le utilizează (de obicei) sunt exact cele ce agravează mai târziu toate problemele personale dar şi ale descendenţilor.

Forma „neo” a trecut printr-o fază de mixtură, care păstra şi ritualurile vechi, dar se ancora în noul ştiinţific. Prin ce se deosebeşte neo-şamanismul? Întrebarea poate avea un răspuns, însă nu foarte precis, tocmai datorită motivului enunţat: adevăratele taine ale şamanismului tradiţional doar şamanii tradiţionali le ştiu. Întrebarea ce poate primi răspuns este: ce este caracteristic neo-şamaniului?

Neo-şamanismul este şi el adaptat, cumva, nevoilor oamenilor de astăzi. A lucra cu anumite tehnici şi ritualuri străvechi nu are nici o legătură cu vreo înfăţişare anume, cu gesturi speciale sau incantaţii sofisticate şi greoaie. Asta e pentru Hollywood. O apariţie în blugi e la fel de spirituală ca oricare alta cu condiţia ca ceea ce face, spune persoana să fie în acord cu mentalitatea, moralitatea şi viziunea şamanică asupra vieţii. Cuvintele simple şi pline de înţelepciune şi simţire sunt mai bune decât orice frază sofisticată şi ticluită dinainte. O voce sonoră şi o atitudine deschisă şi sinceră sunt de preferat unei voci construite şi unei atitudini mieroase şi false.

Neo-şamanismul propune o reconectare la acele elemente de care oamenii moderni au uitat: Creator, Spirit, Mama Pământ, Soare, Lună, Natură, Plante, Animale, Apă, Foc, Aer, privindu-le ca fiind vii şi pline de energie. Se adresează celor care vor să-şi amintească faptul că suntem Spirite venite să experimentăm viaţa pe pământ în corpul energetic şi cel material, că tot ce facem în această viaţă e deosebit de important, că ar fi frumos să trăim conştienţi de legătura pe care o avem cu tot ce ne înconjoară.

Şamanul modern, neo-şamanul este un om ca toţi ceilalţi. Chiar nimic nu-l deosebeşte, pentru cei neiniţiaţi, de ceilalţi oameni. Diferit este ceea ce nu poate fi văzut. Căci nimeni nu are cum găsi modalitatea de accesare a informaţiei din alte planuri, căci el nu va fi niciodată văzut executând ritualuri, aşezându-se în anumite poziţii, folosind anumite substanţe. Uneori nu poate să i se înţeleagă vorbăria. Şi totuşi accesul la informaţie există. Inteligent, bun psiholog, căutător, întrebător, clarvăzător? Să fie acestea caracteristici ale neo-şamanului?

El este un cautător, dar nu practica acel gen de căutare febrilă, încrâncenată, asupra problemelor. Mai degrabă se poate vorbi de o atenţie multi-distributivă, o caracteristică pe care a dobândit-o prin iniţiere. De aici e bine să se înţeleagă şi altceva: şaman devine cineva care are o atenţie distributivă. Multi-distributivitatea are avantajul de a fi cel ce „nimic nu-i scapă”, fără a vrea să ţină totul sub control. O intuiţie superioară îl face să fie atent, atunci când trebuie să fie atent la ceea ce trebuie să fie atent.

Întrebător însă este totdeauna. Căci doar prin întrebări se găsesc răspunsurile. Dar nu se poate spune că inventează întrebări. Faptul că își pune întrebări este un fel de a spune, căci niciodată nu le rosteşte, nici măcar în gând. Ele pur şi simplu pleacă spre sursa de informaţie…

De unde şi când se culege informaţia? Informaţia vine de acolo de unde nu vrea societatea materialistă şi super-realistă să accepte. Vine tot timpul şi ea se stratifică în memorie. Rămâne acolo şi iese în momentul în care acest lucru este necesar. Memoria ciudat de mare este o altă caracteristică a şamanului. Memorie de mare durată (de peste vieţi chiar) dar şi memorie de mică durată.

Când informaţia este ascunsă de cei care au grijă să o ascundă sau când propagă idei false despre cei cărora li se vrea arătată o altă faţă, informaţia este „căutată” în somn. Un somn „de lemn” al şamanului care, „obligat” de propria-i menire dar şi de dorinţa celui afectat de a scăpa de relele de pe capul lui, pierde majoritatea simţurilor umane şi, aproape fără să se mai mişte în spaţiul fizic al vieţii, bate drumuri de „mii de ani-lumină„, pe urmele adevărului subtil.




Orice șaman, indiferent de epoca în care trăiește, nu se poate opri până când nu rezolvă problemele. Căci din momentul în care pleacă în luptă, alături de cei care le cer asta, devine parte co-beligerantă. Un șaman, chiar dacă rămâne singur în această luptă, indiferent din ce motiv este lăsat singur, nu mai are cale de întoarcere. Unii îşi pun problema încălcării aşa-zisului Liber Arbitru… Dar oare cei care se retrag din luptă nu procedează ei primii la această încălcare? Se mai gândeşte cineva şi la faptul că acesta ştiind deja care este „deznodământul” luptei are toate motivele să nu mai dea înapoi? Că dacă nu a dat înapoi atunci când „a luat contact” cu informaţiile, de ce ar mai face-o după ce toate ecuaţiile sunt scrise?

După cum se vede, neo-şaman nu poate fi oricine. Aproape oricine poate fi vindecător, terapeut, nu însă şaman. Un șaman este ales de către cei care recunosc în el un viitor şaman… În vremurile de azi mulţi copii (cam 1 din 100) pot ajunge mai repede unde trebuie să ajungă! Ce-ar fi dacă n-ar mai fi puse piedici de către părinţi? Ce-i face pe părinţi să se opună? Nu îngrădiți intuiția copiilor, căci e posibil să blocați calea unui viitor șaman!

Surse

  • http://3d-neosamanism.blogspot.ro/2012/03/samani-samanism.html
  • http://3d-neosamanism.blogspot.ro/2012_04_01_archive.html