Pasionații de ozenistică si paleoastronautică sunt convinși că, încă din vremuri străvechi, extratereștrii au luat contact cu omenirea. Ei își justifică această convingere pe baza unor lucrări vechi de artă, în care apar obiecte zburătoare stranii, dar și ființe care aduc a extratereștrii sau a cosmonauți.




Într-o pictură de pe peretele unei mănăstiri din România este zugrăvit un disc ce emană un fum ciudat, parcă prăbușindu-se deasupra unor clădiri. Mai exact, este vorba de „Biserica Mănăstirii” (sau „Biserica Mănăstirii Dominicane”), din oraşul Sighişoara, loc în care s-a născut Vlad Țepeș, figura istorică pe care se bazează legenda lui Dracula. Se bănuiește că această pictură datează din secolul al XVI-lea, iar ufologii cred că aceasta este doar una dintre multele picturi vechi care par să prezinte dovezi ale vizitatorilor din altă lume.

Fotografia a fost făcută de o turistă cu numele de Cătălina Bortă, fiind trimisă experților de la Organizaţia de Cercetare a Fenomenelor Extraterestre și a OZN-urilor din Israel (EURA).

Legenda picturii murale spune: „Israel, hoffe auf den HERRN!„, adică: „Israel, ai nădejde în Domnul!„. Aceaste cuvinte fac referire la versetul al 3-lea din Psalmul 130: „Să nădăjduiască Israel în Domnul, de acum şi până în veac!„. Cercetătorii EURA afirmă că pictura este greu de datat, din cauza faptului că mănăstirea ridicată în secolul al XIV-lea, a fost apoi distrusă și reconstruită în secolul al XVII-lea. Specialiștii au putut doar estima că fresca ar fi fost făcută după 1523, dată la care Biblia a fost tradusă pentru prima oară în limba germană.

Experții OZN au comparat pictura aceasta cu alte lucrări celebre, care par să înfățișeze farfurii zburătoare. De exemplu cu pictura „Botezul lui Hristos” realizată în anul 1710 de pictorul flamand Aert de Gelder, pictură aflată în prezent la Muzeul Fitzwilliam (Cambridge, Anglia). De asemenea și cu o ilustrație din manuscrisul „Prodigiorum liber„, al istoricului Julio Obsequens, despre care se crede că ar fi trăit la mijlocul secolul al IV-lea.

Vă vom prezenta în finalul articolului și alte exemple de lucrări vechi în care sunt înfățișate obiecte stranii ce par a fi OZN-uri.

Autorul volumului „UFO Investigator’s Manual” (Manualul căutătorilor de OZN-uri), Nigel Watson, spune:

„Farfurii zburătoare și alte obiecte ciudate de pe cer au fost reprezentate constant de-a lungul istoriei omenirii (…) De la desenele rupestre, și până la picturile religioase din perioada Renașterii, precum și în cărțile ilustrate ale diverșilor cronicari și povestitori, apar obiecte asemănătoare OZN-urilor și ființe stranii ce par extrateretrii.

(…)Unele dintre imaginile care seamănă cel mai izbitor cu un OZN apar în arta Renașterii. De exemplu, una dintre lucrări ar fi o frescă de pe la 1350, intitulată „Răstignirea„, aflata în Mănăstirea de la Dečani, Iugoslavia. În această lucrare apar două obiecte zburătoare sferice care sunt conduse de câte un pilot. (…) Sau o altă lucrare, pictura florentinului Domenico Ghirlandaio, intitulată „Madonna cu Sfântul Giovannino copil„, aflată în Palazzo Vecchio din Florența, care prezintă un obiect zburător discoidal, care aruncă un soi de raze peste umărul stâng al Fecioarei Maria. Un om cu un câine aflați în spatele Fecioarei, privesc acest obiect curios (…)

O explicație pentru aceste obiecte stranii care emană raze, aflate în picturile biblice, ar fi că ele sunt reprezentări simbolice ale îngerilor și că razele de lumină ar reprezenta pe Duhul Sfânt . Aceste fascicule de lumină pot reprezenta, de asemenea, modul miraculos prin care Fecioara a rămas grea (…) Este posibil ca oamenii din trecut să fi venerat drept zei pe niște astronauti veniți de pe alte planete.

Desigur, simbolismul și licența artistică sunt obiectul muncii artiștilor, dar dacă acestea se bazează pe observații reale făcute de artiștii și oamenii acelor vremuri? Cert este că, reale sau imaginare, aceste picturi uimesc epoca prezentă, având un impact puternic asupra psihicului nostru.”




Cum vă spuneam anterior, vă prezentăm în final mai multe lucrări în care apar astfel de imagini stranii. Începem cu cele la care facem referire în articol:

Fresca din Biserica Mănăstirii Dominicane, Sighișoara, România

Este chiar pictura cu descrierea careia ne-am început articolul:

OZN

Pictura „Botezul lui Hristos” în viziunea lui Aert de Gelder

Pictura „Botezul lui Hristos” a fost realizată în anul 1710 de pictorul flamand Aert de Gelder, pictură aflată în prezent la Muzeul Fitzwilliam (Cambridge, Anglia). În această pictură se poate observa pe cer, un disc ce seamănă izbitor cu o farfurie zburătoare care emite raze luminoase asupra Mântuitorului. Imaginea poate fi, desigur, interpretată în sensul în care Dumnezeu sau un înger ar emana lumină, dar asemănarea incontestabilă a obiectului respectiv cu o navă spațială creează mari îndoieli că autorul ar fi încercat să redea o prezență sfântă în tabloul său. Ca o mică paranteza, să ne amintim ca Biblia Olandeză, în care apar menționați Observatorii, apare la 1711…

OZN

Manuscrisul lui Julio Obsequens

Prodigiorum liber„, manuscris al istoricului Julio Obsequens prezintă sus, în stânga și în dreapta paginii, două obiecte stranii:

OZN

Fresca din Mănăstirea de la Dečani, Iugoslavia

Aceasta este o reprezentare murală ce se află deasupra altarului Mănăstirii Visoki Decani din Kosovo, Iugoslavia. A fost realizată în 1350. În colțurile superioare ale picturii, de-a dreapta și de-a stânga lui Iisus, se află reprezentat câte un vehicul zburător, cu pilot la bord. Una dintre aeronave este decorată cu două stele strălucitoare, al căror model se aseamănă cu emblemele aplicate pe unele aparate de zbor moderne:

OZN

Pictura „Madonna cu Sfântul Giovannino copil”

Pictura florentinului Domenico Ghirlandaio, intitulată „Madonna cu Sfântul Giovannino copil”, aflată în Palazzo Vecchio din Florența, care prezintă un obiect zburător discoidal sus pe cer in stânga. Acesta emană un soi de raze peste umărul stâng al Fecioarei Maria. Un om cu un câine aflați în spatele Fecioarei, privesc acest obiect curios:

OZN

Pictura „Adormirea fecioarei”

Această pictură se numeste „Adormirea fecioarei” de ANON. A fost pictată în 1490. Se poate vedea clar cerul împânzit de obiecte zburătoare asemanătoare OZN-urilor:

OZN

O xilogravură elvețiană

Imaginea de mai jos este o xilogravura din secolul al XVI-lea. Ea este un fel de imagine-reportaj, să zicem, deoarece a fost făcută special pentru a imortaliza un fenomen straniu, și anume niște sfere văzute peste Basel, în Elveția, la data de 7 august 1566. ( Xilogravura aparține de Wickiana Collection, Zurich, Biblioteca Centrală):

OZN

Desen egiptean

Aceasta ființă bipedă aduce cu un extraterestru:

OZN

Pictură chinezească

Pictură chinezească infățișând un car zburător:

OZN

OZN-uri deasupra orasului Hamburg

Această imagine ilustrează o priveliște cu OZN-uri deasupra Hamburgului (4 Noiembrie 1697). Obiectele au fost descrise la acea vreme, ca fiind „două roți strălucitoare”:

OZN

OZN în Japonia

Desen din cartea japoneză „Ume No Chiri” (Praful Caiselor), scrisă în 1803. Această ilustratie înfățișează un OZN zărit de mai mulți martori pe tărâmul maritim din Haratono, Prefectura Ibaragi, Japonia. Lângă acest desen, în carte stă scris că „o navă străină și echipajul ei” au fost zărite în Haratonohama. Tot aici se menționează că stratul exterior al farfuriei zburătoare era confecționat din metal și sticlă, purtând însemne ciudate. Imaginea din cartea japoneză prezintă și patru exemple ale acestor hieroglife extraterestre:

OZN

Pictura florentină

Pictura realizată de Masolino Da Panicale, în jurul anului 1440, în Florența, Italia, în Biserica Santa Maria Maggiore, îi înfățișează pe Iisus și pe Maria pe un nor mai degrabă asemănător cu un vehicul zburător, însoțit de o mulțime de farfurii zburătoare care acoperă cerul până la orizont:

OZN

Botezul lui Iisus în viziunea lui Piero della Francesca

În această pictură, norii lenticulari de pe cer seamănă mult a nave extraterestre:

OZN

Lucrarea „Buna-Vestire”

În lucrarea „Buna-Vestire” (1486) realizată de Carlo Crivelli, se poate observa un disc strălucitor care emite fascicule de lumină spre capul Fecioarei Maria. Acest disc a fost a fost interpretat drept o navă spațială. Tabloul se află la National Gallery din Londra:

OZN

Cartea amiralului Blaeu

În acest tablou realizat în 1660, două vase aflate în Marea Nordului sunt survolate de un obiect straniu aflat în cer. Acesta pare constituit din două discuri de dimensiuni diferite. Sursa acestei întâlniri este cartea intitulată „Theatrum Orbis Terrarum„, scrisă de amiralul Blaeu. Aceste cărți au reprezentat compilații de articole ale diferiților autori, ce constau în informații cartografice ale îndelungatelor ieșiri în largul maritim. Este interesant de observat că marginile concentrice care înconjoara cele două sfere aeriene respectă modelul cromatic al drapelului olandez, precum și faptul că se pot distinge unul, respectiv trei chipuri, în interiorul discurilor:

OZN

O frescă din Georgia

O frescă din secolul al XVII-lea, prezentând răstignirea lui Hristos, localizată în Catedrala Svetishoveli din Mtskheta, Georgia, ilustrează, în plan îndepărtat, în lateralele Mântuitorului, două obiecte zburătoare, ce par prevăzute cu flăcări de propulsie stilizate:

OZN

Pictura rupestră din canion

Această frescă are în jur de 1000 de ani vechime. Fotografia a fost făcută în canionul de 9 mile din Utah, SUA, care de fapt are 40 de mile lungime si contine peste 1000 de pietroglife create de diferite culturi străvechi, incluzând aici culturile Anasazi, Fremont și Ute. Această pictură pe piatră a fost realizată de cultura Fremont:

OZN

Ilustrație tibetană

Imaginea de mai jos provine din gama de ilustrații a textului tibetan din secolul al X-lea, scris în limba sanskrita, „Prajnaparamita Sutra„. Jos, în colțul din dreapta, se pot observa cu ușurință două obiecte asemanatoare unor pălării care par să zboare:

OZN

Un fel de monedă

Aceasta este imaginea unui „jeton”, întrebuințat ca substituent general al oricăror unități monetare. Era folosit ca formă de câștig legal și monedă de schimb mai ales în cazul jocurilor de noroc. Acest jeton franțuzesc din 1680 înfățișează pe una dintre fațetele sale ceea ce pare a fi un OZN aflat în cer. Aceasta reprezentare devine și mai misterioasă citind inscripția în limba latină aflată pe marginea ei: „A sosit la momentul oportun„:

OZN
Manuscrisul „Annales Laurissenses”

Imagini din manuscrisul „Annales Laurissenses” (secolul al 12-lea). Acest manuscris este denumit „Volume despre Evenimente Istorice și Religioase„. Textul relatează, iar imaginile ilustrează asediul saxonilor asupra castelului Sigiburg, din Franța, in anul 776. Atacatorii îi înconjuraseră complet pe francezii medievali, atunci când lumini ciudate au apărut pe cer, deasupra unei biserici din apropiere. Presupunând că francezii sunt protejati de aceste obiecte, saxonii s-au speriat și au renunțat la atac.

OZN

Pictură din biserica „San Lorenzo”, Italia

Această pictură se intitulează „Glorificarea Sfintei Liturghii”. A fost pictată de Bonaventura Salimbeni, în 1600. Astăzi se află în biserica San Lorenzo din San Pietro, Montalcino, Italia. A se observa dispozitivul de forma unui satelit sovietic Sputnik, despre care unii cred că ar fi reprezentarea stilizată a Pământului.

OZN

„Cartea Moralității” de la 1338

Ilustrație din Cartea Moralității, scrisă de Jacques Legrand, in 1338. Această ilustrație a atras atenția ufologilor prin prezența acelui balon cu aer cald, asemănător cu cel proiectat de Montgolfiere. Însă asemenea invenții nu existau în Franța secolului al XIV-lea.

OZN

Sursa:

  • http://alien-ufo-sightings.com/2016/08/hovering-ufo-found-16th-century-painting-monastery/