Salutare tuturor! Începeți să vă obișnuiți cu mărturiile cititorilor noștri, pentru că vor mai fi. Sperăm ca aceste mărturii să atragă altele la fel de interesante, pentru că bizarul nu mai e o temă tabu. Trebuie să avem curajul să vorbim despre aceste lucruri stranii care se petrec în viața noastră. Nu suntem nebuni, nu avem halucinații. Vorbesc în numele celor din echipa ClubEnigma care au avut experiențe ciudate și în numele cititorilor ale căror mărturii le publicăm. Aici nu încape vorba de cazuri patologice. Rugăm pe cei care încă sunt sceptici sau iau în derâdere aceste lucruri, să își mai treacă încă o dată viața în revistă sau să fie cu ochii larg deschiși (sau de ce nu – închiși) la viața care se petrece chiar acum, la viața care va urma. Sigur vor găsi mici evenimente care să ii pună pe gânduri. Dacă tocmai v-ați amintit ceva despre care va spuneți: „Băi, n-are cum…„, fix de acel lucru vorbim.

Iată relatarea cititoarei noastre, căreia îi mulțumim pentru încredere și pentru curajul de a face publică această experiență.

„Înainte cu câteva luni, poate două, să moară tata, m-a sunat fina noastră să mă întrebe dacă tata e bine și să îmi spună să am grijă de el. Mama murise înainte cu un an. Fina tocmai visase că se dusese în vizită la mama, care locuia într-o casă mică și mama tot mătura, deși, avea un musafir. Fina a rugat-o să înceteze 10 minute cu măturatul cât stă ea în vizită. Și mama i-a spus: „Nu pot, că îl aștept pe Costel să vină”..

În decembrie l-am internat și pe 8 februarie a murit în spital. Își dădea duhul de 10 ori pe zi, ceea ce era dureros și pentru el și pentru noi să-l vedem că trăgea să moară și nu putea. Am chemat mai mulți preoți și toți spuneau că nu promit nimic, având multe angajamente.

Cineva din salon ne-a spus că nu-i a bună ce se întâmplă cu tata, că nu-și poate da sufletul, că nu e lucru curat la mijloc. Și ne-a spus să ne ducem la o femeie, Maria, din comuna Mârșa care ține de Roata (sau cam așa). Fiindcă femeia asta are niște capacități paranormale. Avusese cancer și în urma unui maslu s-a vindecat și a căpătat aceste clarviziuni și alte capacități paranormale.

Și-am plecat la drum! Făceam cu schimbul la căpătâiul tatălui și a rămas unul din frați cu tata. Caută acul în carul cu fân, nu știam adresa, iar omul care ne-a spus nu mai știa nici dacă trăiește femeia aia. Am întrebat prin comună și ne-au îndrumat spre casa Mariei. Avea capacități paranormale, într-adevăr, ne-a spus să ne întoarcem cu lumânări sfințite de la nu știu ce biserică și alte acareturi, nu mai țin minte… A făcut ea ceva acolo, a aruncat lumânările pe pământ și unele s-au făcut în cruce, care „era de rău„, cred, că a spus ceva de genul ăsta.




În fine, am plecat și când am ajuns în București veniseră trei preoți la spital la tata, care toți i-au spus ceva bisericesc. Toți trei, fara să știe unul despre altul, au spus că nu era vremea lui tata să moară încă. Peste o zi sau două ne trezim cu sora lui tata din provincie că vine la spital și ne spune să plecăm ca stă ea cu tata. Era sora mai mare a lui tata și tata se simțea bine în compania ei. Peste maxim două ore primim telefon că tata a trecut dincolo. Înainte să moară, i-a spus sorei lui că a văzut-o în ziua aia sau ziua precedentă pe mama intrând pe ușa salonului și i-a spus: „Hai, pregătește-te că am venit să te iau!„. Și s-a dus după ea… Oricum viața fără ea i se părea lipsită de sens…” (G.O)