Barbados, insula cea mai răsărită din Indiile de Vest, este sursa unei poveşti stranii pe care unii scriitori o consideră una dintre cele mai mari taine ale secolului al XIX-lea. Misterul coşciugelor care se mişcă intrigă şi astăzi, după aproape 200 de ani de la straniile evenimente, iar misterul a rămas unul nedesluşit, deşi aproape două generaţii de scriitori, ziarişti, investigatori şi pasionaţi de paranormal au încercat să-l dezlege.




Potrivit legendei, misterioasele evenimente au avut loc în cavoul familiei Chase, la Christchurch, localitate care domină golful Oistin. Straniile fapte s-au desfăşurat în anii 1812 şi 1819 (sau 1820 după alte surse) şi implică mai multe coşciuge care şi-au schimbat locul şi poziţia.

Strania întâmplare din Barbados

Prima relatare despre coşciugele care se mişcă a fost publicată de Sir J. E. Alexander în cartea sa „Schiţe transatlantice” (1833) în care scria:

„De fiecare dată când cavoul era deschis, sicriile erau plasate în ordinea lor obişnuită, adică trei puse pe sol unul lângă altul iar trei deasupra lor. Apoi cavoul a fost închis bine; poarta (un bloc masiv de piatră pe care pentru a-l urni era nevoie de şase sau şapte oameni) a fost cimentată de zidari; şi deşi solul era acoperit de nisip nu existau urme de paşi sau apă. Ultima dată cavoul a fost deschis în anul 1819 şi era prezent şi Lordul Combermere, guvernatorul coloniei. Sicriele au fost găsite împrăştiate în dezordine prin cavou, unele răsturnate. Ce fenomen a putut provoca lucrul acesta? Aşa ceva nu s-a întâmplat în nici un alt cavou de pe insulă.”

De-a lungul timpului povestea s-a modificat şi au apărut mai multe versiuni. Mai mult decât atât, martorii care se presupune că au asistat la eveniment s-au dovedit nesiguri pe propriile declaraţii. Un foarte bun exemplu este cel al reverendului Thomas H. Orderson, parohul localităţii Christchurch, care a dat mai multe serii de declaraţii contradictorii în faţa investigatorilor.

Misterul cosciugelor care se misca - asezare initiala

Misterul cosciugelor care se misca – asezare initiala

Alte relatări au fost publicate în 1844 („Istoria insulei Barbados” de Sir Robert Schomburgk) şi în 1860 („Faptele morţilor” de doamna D. H. Cussons). În ediţia din decembrie 1907 al revistei „Folk-Lore”, cunoscutul folclorist englez Andrew Lang a recapitulat întregul episod, bazându-se nu doar pe sursele tipărite existente, ci şi pe cercetările întreprinse în Barbados de cumnatul sau, Forster M. Alleyne.

Acesta a examinat arhiva legată de cavou, dar nu a găsit nimic care să vină în sprijinul celor povestite, iar ziarele din perioada respectivă nu menţionau nimic legat de acest subiect. Totuşi, el a dat peste o descriere nepublicată de Nathan Lucas, care a fost prezent la ultima înhumare în cavou, în aprilie 1820. Tatăl lui Alleyne, care în 1820 se afla pe insulă, a făcut referire la tulburările cu sicrie în corespondenţă cu ce s-a păstrat până în prezent.

Misterul coşciugelor care se mişcă - aşezare după presupusul eveniment

Misterul coşciugelor care se mişcă – aşezare după presupusul eveniment

Interesul lui Lang a fost alimentat şi de puternica sa atracţie pentru cercetările psihologice. El a relevat un raport în legătură cu întâmplări asemănătoare petrecute într-un cimitir luteran din insula Oesel, din marea Baltică în anul 1844. Dovada despre această întâmplare – recunoaşte el, se baza în întregime pe o poveste istorisită de diplomatul american Robert Dale Owen (preluată în „Paşi la graniţa cu cealaltă lume”, 1860); nu au existat dovezi scrise şi nici nu se cunoaşte să se fi aflat vreuna de atunci şi până acum. Lang socotea posibil că aceia care îl informaseră pe Owen să fi plagiat istoria din Barbados, adăugându-i nişte înflorituri proprii (de pildă amănuntul cu mâna sinucigaşei care se ivea din unul din coşciuge).

Misterul cosciugelor care se miscă – relatări similare

S-a aflat şi despre un alt episod cu sicrie mişcătoare, care însă nu putea să se fi inspirat din episodul de la Barbados pentru simplul fapt că acest caz a fost cunoscut înainte ca să fi avut loc evenimentele din Barbados. Revista „The European Magazine” din septembrie, 1815, informa despre „cazul ciudat petrecut la cavoul Stanton din Suffolk” unde coşciugele „au fost deplasate” de mai multe ori în condiţii misterioase. Natham Lucas, presupusul martor al ultimei înhumări care a avut loc în 1820 la cavoul Chase, menţionează cazul petrecut în Anglia, citând articolul pe care el însuşi îl scrisese în 1824.




O altă poveste similară este istorisită de F. A. Paley şi redată în „Însemnări şi îndoieli”, din 9 noiembrie, 1867, despre „cazul care după cunoştinţa şi amintirea mea s-a petrecut (în urmă cu vreo 20 de ani) în parohia Gretford, lângă Stanford (Anglia), al cărui paroh era tatăl meu. De două ori, dacă nu de trei ori, când a fost deschis cavoul sicriele au fost găsite împrăştiate, în dezordine. Chestiunea a stârnit emoţie şi interes în sat la vremea respectivă şi – bineînţeles – a fost o temă fertilă de alimentare a superstiţiilor populare; cred însă că s-a impus tăcere cu privire la cele întâmplate din respect pentru familia căreia îi aparţinea cavoul”. Paley cita declaraţiile unei femei care pretindea că îşi aminteşte incidentul.

O farsă masonică?

Aceste patru cazuri petrecute în secolul al XIX-lea, pentru care există documente, nu au un echivalent în secolul care a urmat, dar ele au reţinut atenţia unor scriitori de seama, precum Lang, Rupert T. Gould şi Joe Nickell, care au efectuat şi cercetările cele mai aprofundate în zilele noastre.

Dintre aceştia numai Nickell trage o concluzie fermă. El susţine că nici unul din incidentele menţionate nu s-a petrecut în realitate. Singurul caz, pentru care există multe informaţii – episodul de la Barbados – este îmbâcsit de simboluri şi fraze ce vor fi recunoscute de francmasonerie.

Nickell, care anterior examinase un alt fals masonic – o legendă despre o comoară îngropată – relevă că „povestea din Barbados” a fost însăilată în jurul alegoriei masonice despre cavoul tainic ce, – potrivit unui text masonic – este simbol al morţii în cadrul misterelor străvechi unde doar adevărul divin va fi descoperit. În mod semnificativ, noi vorbim despre locul iniţierii ca fiind cavoul secret unde domnesc tăcerea, taina şi întunericul.

În sensul acesta, al pătrunderii prin mormânt în viaţa veşnică marele maestru considera simbolismul obscur, dar minunat, al cavoului secret. Ca toate celelalte mituri şi alegorii ale masoneriei, relaţia istorică poate fi adevărată sau falsă; ea poate fi găsită în fapt sau poate fi inventată prin imaginaţie, lecţia rămâne, iar simbolismul învaţă fără a ţine seama de istorie.

Prin investigaţiile sale, Nickell a stabilit că oamenii care se presupune că au participat la evenimente erau francmasoni, ca – de pildă – Robert Dale Owen, cronicarul aşa-numitului episod de la Oesel.

De asemenea, se presupune că francmasonii proeminenţi aveau cunoştinţă despre înşelătorie. Sir Arthur Conan Doyle a fost acela care, abordând cazul sicrielor din Barbados într-un articol din 1 decembrie 1919, publicat în revista „The Strand”, folosea cuvântul „effluvia” a cărei semnificaţie era cunoscută numai de masoni. Potrivit afirmaţiilor lui Nickell „cuvântul este bine cunoscut masonilor deoarece el apare la gradul Maestrului Masonic…nu doar ca atare, ci face referinţă şi la mormânt”.

Cavoul familiei Chase

Cavoul familiei Chase există şi astăzi, însă cripta a rămas goală de la întâmplările din 1819. Nimeni nu a mai îndrăznit să depună vreun sicriu acolo.

Şi astăzi, după aproape 200 de ani, misterul din jurul criptei familiei Chase a rămas nerezolvat iar lipsa dovezilor ştiinţifice care să poată explica cu exactitate ce s-a întâmplat atunci i-a făcut pe mulţi să afirme că legenda coşciugelor care se mişcă nu este altceva decât o simplă farsă.

Tot ce s-a putut determina cu exactitate este faptul că o familie Chase a locuit într-adevăr în Barbados în anul 1819, iar familia respectivă a fost cea care a folosit ultima cripta.

Bibliografie

  • Jerome Clark – „Enciclopedia Fenomenelor Inexplicabile”, ed. Enigmele Universului, 1999
  • http://www.slightlywarped.com/crapfactory/awesomemysteries/movingcoffins.html
  • http://mysteriousuniverse.org/2014/07/the-mysterious-moving-coffins-of-barbados/
  • Rupert T. Gould – „Oddities”, document publicat în anul 1969
  • http://www.castleofspirits.com/coffins.html