În limba mongolă, “almas” înseamnă om sălbatic. Aceste fiinţe stranii, jumătate om, jumătate maimuţă antropoidă, se crede că ar trăi undeva în munţii Altai din Mongolia de Vest şi în munţii Tian Şan din provincia învecinată Sinkiang, a Republicii Populare Chineze.




Astfel de creaturi (jumate om, jumătate maimuţă) se regăsesc şi în relatările altor popoare. De exemplu, în cultură euroasiatică se crede că fiinţe cu aspect foarte asemănător ar trăi şi undeva în munţii Caucaz, între Marea Neagră şi Marea Caspică.

Legendarul om maimuţă

Legenda omului maimuţă nu este una recentă şi poate fi întâlnită la mai multe culturi de pe glob. Pornind de la deja celebrii Bigfoot (coasta de NV a Statelor Unite) sau Yeti (regiunea Himalaya) şi terminând cu almas (despre care o să discutăm în acest articol), toate aceste fiinţe au fost menţionate în scrierile sau în arta a nenumărate civilizaţii de-a lungul timpului.

Cea mai veche menţiune scrisă care se referă la almas o găsim în jurnalul de călătorie al nobilului bavarez Hans Schiltberger care, în jurul anului 1420, a străbătut lanţul de munţi Tian Şan ca prizonier al mongolilor. El nota:

“În creierii munţilor trăieşte o populaţie care nu are nimic comun cu alte fiinţe omeneşti. Trupul acestor făpturi este acoperit în întregime cu blană şi numai mâinile şi faţa le sunt libere. Aceştia hălăduiesc prin munţi ca animalele, mănâncă frunze, iarbă şi ce mai pot găsi.”

Potrivit jurnalului de călătorie, Hans văzuse cu ochii lui două astfel de creaturi pe care o căpetenie locală le capturase şi le oferise cadou acelora care îl prinseseră pe bavarez. Sute de ani mai târziu, câţiva exploratori aveau să descopere că blana almasilor era folosită de populaţia locală pentru a decora templele budiste.

Almas

O altă menţiune, extrem de clară, care face referire directă la almas, se găseşte într-un manuscris mongol de istorie naturală de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în care se poate vedea desenat un om sălbatic. Explicaţia scrisă în limbile tibetană, chineză şi mongolă menţionează că desenul reprezintă un “om-animal.” Cartea este completată cu alte câteva sute de desene reprezentând diferite specii de animale. Faptul că almas a fost adăugat alături de celelalte specii de animale, ne face să credem că vechii mongoli nu considerau creatura a fi una sacră, supranaturală, ci mai degrabă o altă specie de animal. De altfel, Almas nu este şi nu a fost niciodată considerat un element apartinând folclorului mongol, ci este văzut, mai degrabă, ca o fiinţă obişnuită din carne şi sânge.




Prima expediţie care a avut ca scop declarat identificarea şi posibil studierea straniului om-maimuţă a fost întreprinsă de profesorul Tsyben Zhamtsarano. Acesta a colectat relatări despre almas de la nomazi şi alte populaţii din ţinuturile unde se credea că trăiau aceste făpturi. Profesorul a fost însoţit în expediţia sa şi de către un artist care l-a ajutat să întocmească hărţi exacte ale locurilor vizitate şi să chestioneze martorii oculari.

Din nefericire, în anul 1930, pe când Zhamtsarano locuia în Leningrad, a căzut victimă terorii staliniste după ce a fost etichetat drept “naţionalist burghez” datorită interesului sau pentru folclorul mongol. Zhamtsarano a murit în închisoare, 10 ani mai târziu, iar toate cercetările sale au fost distruse.

Almaşii pe cale de dispariţie?

Unul dintre colaboratorii profesorului Tsyben Zhamtsarano, Dordji Meiren, a depus mai târziu mărturie că datele culese de ei păreau să indice faptul că, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, apariţiile de almas s-au redus considerabil. Conform spuselor lui Meiren, almasii au dispărut aproape în totalitate din sudul Mongoliei Exterioare şi din Mongolia Interioară, cel mai probabil datorită presiunii exercitate de civilizaţie. Având tot mai puţine locuri ferite în care să trăiască, almasii au început să migreze către apus.

Ce este cu adevărat curios este că, spre deosebire de celelalte dovezi ale existenţei unei specii de om-maimuţă (cele pe care le-am amintit mai sus), orice dovadă recentă a existenţei almaşului pare să dispară în mod inexplicabil. Documentele sunt fie distruse, fie “rătăcite” definitiv.

La fel s-a întâmplat şi cu cercetările anatomistului V. A. Khakhlov care, în 1913, a prezentat descoperirile sale despre almas (o documentaţie extrem de stufoasă şi bine pusă la punct) Academiei Imperiale de Ştiinţe a Rusiei. Se pare că nici aceste dovezi nu mai există, dispărând în mod straniu din arhivele universităţii.

Pe urmele almaşilor

În anul 1936, M. K. Rosenfeld include aceste făpturi în romanul sau “Râpa almasilor,” care altminteri era un roman obişnuit de aventuri. Rosenfeld auzise despre ciudatele creaturi în timpul unei călătorii în Mongolia întreprinse în jurul anului 1920 şi a fost fascinat de poveştile oamenilor locului.

Tot în aceeaşi perioadă, un alt savant mongol – Y. Rinchen – a efectuat mai multe studii şi expediţii în zonele care se credeau a fi populate de legendarele fiinţe. Inspirat de interesul pe care populaţia îl avea faţă de Yeti din Himalaya (“abominabilul om al zăpezilor”), Rinchen a apelat la ajutorul Academiei Sovietice de Ştiinţe care a înfiinţat “Comisia pentru studierea problemei omului zăpezilor.” Principalul membru al acestei comisii, Boris Porschnev, a avut mai multe întâlniri cu Rinchen, convingându-l pe acesta din urmă să publice o parte din materialul pe care îl strânsese în urma cercetărilor sale.

La fel ca şi predecesorii săi, Rinchen a conchis că populaţia almasă era tot mai redusă şi că se retradea. De atunci, mai mulţi savanţi ruşi şi mongoli au publicat materiale despre almaşi, mare parte dintre acestea fiind bazate pe relatările martorilor oculari şi pe surse literare.

Din descrieri reiese că almaşii sunt înalţi de aproximativ 2.5 m, că sunt păroşi, foarte retraşi, cu sprâncene groase, bărbia trasă înapoi şi maxilarele proeminente, ieşite în afară. Dietă lor constă, în special, în mamifere mici şi plante. Almaşii nu folosesc decât unelte primitive şi nu par să aibă o limba vorbită.

Antropologul britanic Myra Shackley descria almaşii astfel:

“[…] modul de viaţă foarte simplu şi înfăţişarea lor sugerează cu tărie că almaşii ar putea reprezenta rămăşiţele unui mod de viaţă preistoric şi poate chiar o formă timpurie a omului, al cărui cel mai bun reprezentant este, desigur, omul de Neanderthal.”

În 1941, la scurt timp după ce Germania nazistă a invadat URSS, a apărut un raport conform căruia un “om sălbatic” a fost capturat de un grup de soldaţi ruşi undeva în munţii Caucaz. Conform descrierii din raport, fiinţa avea trăsăturile unui bărbat solid, foarte înalt, însă era acoperită în întregime cu a blană deasă de culoare închisă. Creatură a fost interogată însă aceasta a refuzat sau a fost incapabilă să comunice. Soldaţii ruşi au ucis prizonierul crezând că este un spion german.

Fiinţa descrisă în raport pare să semene izbitor de mult cu un almas însă cea mai mare parte a raportului a fost clasificată “strict secret” de KGB.

Bibliografie

  • Manuscrisul lui Hans Schiltberger’s disponibil la librăria municipală din Munich
  • Myra Shackley (1983) – “Still Living?”
  • Bayanov, Dmitri (1996) – “In the Footsteps of the Russian Snowman: A Record of Investigation Compiled and Discussed by Dmitri Bayanov” ed. Crypto-Logos
  • Loren Coleman; Jerome Clark (1999) – “Cryptozoology A to Z: The Encyclopedia of Loch Monsters, Sasquatch, Chupacabras, and Other Authentic Mysteries of Nature” ed. Fireside / Simon and Schuster
  • Jerone Clark (1993) – “Enciclopedia Fenomenelor Inexplicabile” ed. Enigmele Universului