Marea Piramidă (cunoscută şi ca Piramida lui Kheops sau Piramida lui Khufu) are 230 de metri lungime, 137 de metri înălţime şi timp de 4.000 de ani a fost cea mai înaltă construcţie din lume. Este formată din nu mai puţin de 2.600.000 de blocuri de piatră, fiecare cântărind între 2 şi 20 de tone. În ciuda uneltelor primitive pe care constructorii se presupune că le-ar fi folosit, fiecare bloc de piatră este perfect îmbinat în structură, asta fără a se folosi ciment sau alţi adezivi.




Însă ce este cu adevărat impresionant este precizia matematică cu care Marea Piramidă a fost amplasată perfect în centrul geografic al Pământului, cu laturile în direcţia celor patru puncte cardinale: Nord, Sud, Est şi Vest. Cum a fost posibil aşa ceva acum 4.500 de ani, având în vedere că în anul 1600 oamenii încă mai credeau că Pământul este plat?

Misterul mormântului faraonului Kheops

Potrivit lui Herodot, Marea Piramidă de la Giza a fost construită pentru a-i servi drept mormânt faraonului Kheops (sau Khufu aşa cum acesta era cunoscut de vechii egipteni). Însă în anul 621, după ce arabii au cucerit Egiptul, au descoperit Marea Piramidă intactă, şi după ce au deschis-o, căutând comoara lui Kheops, au găsit sarcofagul gol. Dacă piramida a fost construită pentru a-i fi mormânt faraonului Kheops, iar sigiliul de la intrare era intact, atunci cum a dispărut corpul faraonului?

Piramida lui Kheops - imagine interioara

Marea Piramidă – imagine interioară

Câteva aspecte ale camerei mortuare i-au uluit însă pe prădătorii arabi. Camera regelui se află în inima piramidei, putând fi accesată numai prin Marea Galerie şi printr-un coridor ascendent. Sarcofagul, care ar fi trebuit să conţină trupul lui Kheops, este modelat din granit roşu, la fel ca şi pereţii camerei.

Toate blocurile de piatră din interior se îmbină atât de bine încât nu poţi strecura nici măcar o coală de hârtie între ele. Sarcofagul este orientat conform punctelor cardinale şi este cu numai 1 cm mai mic decât intrarea în cameră. Arheologii cred că sarcofagul a fost aşezat în interiorul camerei în timpul construcţiei.

O sarcina imposibilă

În lume există multe situri arheologice ale căror mistere încă mai tulbură somnul arheologilor din ziua de astăzi. Marea Piramidă de la Giza este una dintre aceste construcţii. De fapt, problema care se pune este una cât se poate de simplă: luând în considerare ceea ce se ştie despre vechii egipteni, despre capacităţile lor tehnologice şi despre nivelul lor de cunoştinţe matematice şi astronomice, Marea Piramidă nu ar fi putut fi construită, cel puţin nu în decursul unei generaţii.

Atunci cum a fost aceasta ridicată? Prin ce mijloace şi cu ajutorul cui? De ce au investit egiptenii atâta efort şi atât de multe resurse pentru construirea unui singur…mormânt? De ce nu au ales să ridice Marea Piramidă aproape de carierele de piatră, lucru care ar fi facilitat mult transportul de materie primă şi ar fi redus timpul de construcţie la jumătate; şi au ales în schimb să înalţe piramida la sute de kilometri depărtare?

Să vedem ce spune scriitorul american Richard Koslow despre construcţia Marii Piramide:

“Ar fi practic imposibil să aduni suficienţi muncitori în jurul unui bloc de piatră de patru tone care probabil nu avea mai mult de un metru lungime pe un metru lăţime. Ca să poţi muta un astfel de bloc pe o barjă, iar apoi să îl poţi muta şi poziţiona în interiorul structurii piramidei, ar fi fost nevoie de zece oameni, câte trei pe fiecare latură şi câte doi la fiecare capăt. Dar asta ar însemna că fiecare om ar fi trebuit să ridice o greutate de aproximativ 400 de kilograme! În mod evident, un asemenea afişaj de putere nu este doar foarte puţin practic, dar şi imposibil. Aceste piramide construite de egipteni acum 4.000 – 4.500 de ani sunt fără doar şi poate minuni ale lumii. Dacă ar fi existat texte care să facă referire la modul în care acestea au fost construite, aceste texte s-au pierdut odată cu Biblioteca din Alexandria.”

Unele teorii spun că însuşi faraonul Kheops ar fi vrut să supervizeze construcţia de la balconul palatului său, motiv pentru care piramida a fost amplasată atât de aproape de oraş. Însă este greu de crezut că faraonul ar fi acceptat zgomotul infernal al lucrărilor doar de dragul de a superviza evoluţia acestora, lucru care ar fi fost posibil oricum, indiferent de locul în care piramida ar fi fost construită.




Dar să revenim la monumentala sarcină reprezentată de construcţia Marii Piramide. Să ne imaginăm că o armata întreagă de muncitori plătiţi şi sclavi ar fi reuşit uimitoarea performanţă de a căra şi asambla câte zece blocuri masive în fiecare zi. Având în vedere că vorbim de aproximativ 2.6 milioane de astfel de blocuri, atunci ar fi fost nevoie de nu mai puţin de 250.000 de zile pentru a termina construcţia. Asta înseamnă 664 de ani! Vorbim aici despre un monument care ar fi necesitat şapte generaţii de muncitori pentru a-l construi!

Marea Piramidă naşte controverse

Urmând firul logic al analizei, să presupunem că, folosind un sistem extrem de complex de pârghii şi scripeţi (pe care cercetătorii din zilele noastre nu au reuşit să-l recreeze), blocurile de piatră ar fi putut fi transportate şi montate. Vorbim totuşi de efortul a sute de mii, dacă nu un milion de muncitori, sclavi, matematicieni, ingineri, arhitecţi, comercianţi, fermieri şi mulţi alţii. Poate un milion de oameni nu înseamnă mult în zilele noastre, însă întreagă populaţie a globului la acea vreme era undeva între 3 şi 7 milioane de suflete! O treime din populaţia lumii a lucrat la ridicarea unui singur mormânt?

Să presupunem prin absurd că egiptenii au găsit o modalitate de a aduna un număr suficient de mare de muncitori. De unde i-au adus? Cum? Cu ce îi hrăneau pentru că în mod evident câteva mii de fermieri şi comercianţi nu puteau furniza suficientă hrană pentru un milion de persoane (neincluzând aici restul populaţiei Egiptului: armata, nobilimea, faraonul şi toţi cei din jurul său, etc).

În lucrarea sa “Amintiri despre viitor” autorul de origine elveţiană Erich von Däniken nota:

“Nu cunoaştem mai nimic despre când, cum şi de ce a fost construită Marea Piramidă. Un munte artificial de aproape 140 de metri înălţime şi cântărind peste 6.5 milioane de tone stă aici ca mărturie a unui nivel tehnologic incredibil. Şi noi ar trebui să credem că acest monument nu este nimic altceva decât mormântul unui rege extravagant? Oricine vrea să creadă aşa ceva este liber să o facă…”

Numerele din jurul Marii Piramide sunt de-a dreptul incredibile: 2.6 milioane de blocuri masive de piatră (şi nu trebuie să uităm că iniţial mai exista un strat superior din blocuri de calcar perfect asamblate şi netezite care “îmbrăcau” întreaga construcţie); amplasamentul calculat la milimetru pentru a coincide cu centrul geografic al Pământului; circumferinţa piramidei împărţită la înălţimea originală dă ca rezultat celebrul număr pi (număr care nu a fost descoperit decât un mileniu mai târziu); înălţimea originală înmulţită cu 10⁹ are ca rezultat distanţa dintre Pământ şi Soare; şi “coincidenţele” continuă.

Un alt fapt uimitor este că raportul dintre baza şi vârful piramidei este de 1:43.200 – reprezentarea matematică a emisferei nordice! Practic, tot ceea ce trebuie făcut pentru a afla circumferinţa Terrei este să măsurăm perimetrul bazei şi înălţimea Marii Piramidei şi să înmulţim totul cu 43.200. Coincidenţă?

Să nu uităm că până la începutul secolului al XX-lea, nici o altă civilizaţie nu a fost capabilă de o asemenea realizare arhitecturală şi de asemenea calcule matematice complexe.

Amprentele zeilor – misterul lui Orion

Nu există urmă de îndoială că piramidele au fost gândite pentru a îndeplini mai multe funcţii. În mod paradoxal, cele mai interesante corelaţii matematice nu sunt raportate la Terra, ci sunt raportate la stele.

De exemplu, ştiaţi că prin axul sudic al Camerei Regelui din Piramida lui Kheops se poate vedea Centura lui Orion? Iar din Camera Reginei se poate observa steaua Sirius?

Însă adevăratul mister abia acum urmează.

Aşa cum ştim, Universul este într-o permanentă mişcare, la fel cum şi Pământul este în raport cu restul galaxiei. Din această cauză, poziţia stelelor pe cer se “schimbă” în timp. “Harta” galaxiei de acum 100.000 de ani este diferită de “harta” galaxiei de astăzi. Pentru a calcula poziţia stelelor în raport cu perioadele de timp, cercetătorii folosesc computere extrem de performante, capabile să efectueze trilioane de calcule matematice pe secundă.

Marea Piramidă - imagine satelit

Marea Piramidă – imagine satelit

Dar egiptenii au reuşit să realizeze calcule similare acum 4.500 de ani! Dovadă stă întregul Platou Giza (din care face parte şi Marea Piramidă).

Cercetările au arătat că poziţionarea piramidelor de la Giza este o reprezentare aproximativă a celor trei stele care formează Centura lui Orion, reprezentare valabilă pentru toate epocile, cu excepţia uneia singure: cele trei piramide de la Giza sunt reflecţia perfectă a poziţiei celor trei stele din Centura lui Orion în anul 10.450 î.e.n (şi doar pentru acea dată exactă). Acest lucru nu poate fi o coincidenţă deoarece în acel an au avut loc două evenimente celeste extrem de rare.

Centura lui Orion

Centura lui Orion

Primul este reprezentat de ceea ce astronomii numesc “precesia echinocţiilor Pământului.” Fenomenul este unul extrem de straniu şi complex, motiv pentru care a rămas un mare mister timp de secole. În termeni populari, echinocţiile Pământului se deplasează, foarte încet, în fiecare an. Procesul este unul ciclic şi are o durată calculată de 25.765 de ani. Fenomenul alterează felul în care stelele sunt vizibile de pe Pământ.

Raportându-ne la Centura lui Orion, cele trei stele “urcă” şi “coboară” pe cer, din cel mai jos punct până în cel mai înalt în cicluri care se repetă la aproximativ 13.000 de ani. Ultima dată când Centura lui Orion s-a aflat în cel mai jos punct de pe boltă a fost în anul 10.450 î.e.n! Dar piramidele au fost construite multe milenii mai târziu. Întrebarea care se pune este: cum au putut calcula egiptenii poziţia Centurii lui Orion la acea dată fixă din trecut?

Este ca şi cum un arhitect misterios a folosit o hartă gigantică în care a combinat elemente naturale şi artificiale pentru a-şi începe grandiosul plan. Arhitectul a folosit cursul Nilului pentru a reprezenta forma Caii Lactee (aşa cum aceasta arăta la data respectivă), apoi a gândit piramidele pentru a reprezenta cele trei stele. A calculat cu precizie poziţia acestora iar după ce toate calculele au fost puse pe hârtie, a demarat proiectul.

Imaginaţi-vă cât de dificil ar fi de pus în practică un astfel de plan astăzi, chiar având la dispoziţie ultima tehnologie; cât de dificil îi este unui constructor să lucreze pe planul făcut de un predecesor al său. Apoi imaginaţi-vă acelaşi proiect gândit şi realizat în decursul a şapte generaţii de constructori!

Platoul Giza este dovada unor realizări grandioase. Un efort deosebit a fost făcut acolo pentru a “imortaliza” în arhitectură o anume dată cosmică, pentru a lăsa o amprentă eternă generaţiilor viitoare. De ce? Răspunsul la această întrebare încă se mai lasă aşteptat.

Bibliografie

  • Hancock, Graham – „Fingerprints of the Gods”. Canada: Anchor Canada, 2005
  • Dolan, Richard – „UFOs For the 21st Century Mind” New York: Richard Dolan Press, 2014
  • Daniken, Erich – „Chariots of The Gods” New York: Berkley Books, 1970