Spuneam în articolul cu Observatorii că doresc să deschid o serie de articole despre lucrurile enigmatice pe care le-am vazut preluate de filme și care pornesc de la o serie de realități mai puțin populare, dar totuși realități. Probabil este ceva adevăr în acele teorii care susțin că filmele sunt făcute să popularizeze anumite concepte, să familiarizeze publicul cu unele ipoteze bizare, să manipuleze opinia publicului într-o anume direcție.

De data aceasta voi croșeta pe marginea serialului “Demonii lui da Vinci” apărut în 2013. “Fringe” apăruse în 2008. Amintesc și de el, deoarece, acestea sunt două seriale care abordează lucruri mistice, ezoterice, științe de frontieră. Cu siguranță vor mai apărea filme pe acest calapod. Și nu cred că este doar o întâmplare. Cred că acestea anunță că lumea chiar se schimbă, iar tematica lor vorbește despre sensul în care lumea se schimbă – descoperiri stranii, confirmări științifice ale unor vechi credințe, călătorie în timp, supra-oameni care dețin/își activează puteri paranormale, universuri paralele. Dacă urmărești aceste două seriale și cauți noțiunile cheie din fiecare, îți faci ușor o cultură generală pe domenii de parapsihologie și ocultism, pentru că ele abordează aproape toate subiectele populare enigmatice. Dacă în trecut existau filme/seriale care abordau o singură temă, gen extratereștrii, puteri paranormale, locuri bântuite, acum noile filme parcă vor să epuizeze domeniul supranaturalului, subliniind că toate au legătură cu toate, încercând cumva, să prezinte o teorie unificată a lumii.

Vizionând serialul, m-am întrebat dacă unele chestii fantastice jucate acolo ar putea fi adevărate. Deși prejudecata ne spune că un geniu e un tip mizantrop și nepriceput într-ale lumii, am putea trece peste și să îl reconsiderăm. Poate Leonardo era un geniu uns cu toate alifiile. Poate era un tip dibaci, versat, diplomat, fin cunoscător al psihologiei umane. Poate o fi fost și spion, poate a acționat în cine știe ce stranii uneltiri elaborate. Poate făcea parte dintr-o societate secretă, poate consuma substanțe psihedelice pentru a-și spori procesul de creație, sau, din contră, pentru a-și calma gândurile, așa cum este prezentat în film. Poate a experimentat stări holotropice, poate chiar asta a fost metoda prin care a putut Leonardo călători în timp…daca a facut-o… Poate o fi băut din acea “fântână a amintirilor” de care vorbește turcul din film. Poate această fântână o fi Cronica Akashică? Am făcut câteva săpături și am aflat chestii interesante. Nu lămuritoare, dar destul cât să întrețină focul fanteziei aprins de film, destul cât să mă facă să visez în continuare la o altfel de realitate la îndemâna noastră și totuși, parcă, atât de inaccesibilă.

Câte ceva despre serialul “Demonii lui da Vinci”

Demonii lui da Vinci” este de fapt o mini serie. Dacă vă așteptați să vedeți o biografie prea scrobită și un geniu ciufut și scorțos în turnul său de fildeș, dar mai ales dacă vă deranjează abordările isotrice aiuristice, mai bine nu vă apucați de serial. Serialul nu este un documentar istoric, ci o operă de ficţiune inspirată, doar, facut, probabil, pentru a atinge audiența maximă și pentru a se vinde, ceea ce i-a și reușit. Cu toate că se vrea comercial, nu o face într-un mod prostesc. Deci dacă nu vă așteptați la acuratețe istorică, la o abordare renascentistă riguroasă, nici la un Leonardo ca la un savant sobru, o să găsiți că serialul e superb. Eu cred că este de apreciat doza de escapism pe care o oferă. Este o altă abordare a vieții și a geniului lui da Vinci, una care te entuziasmează, îți face mintea să puiască cele mai năstrușnice idei, îți inflamează imaginația, te inspiră, iți pune mintea pe moațe.

Nu știu cum au stat lucrurile în vremurile anilor 1500, dinspre partea mea, asta poate să rămână în cârca istoricilor. Ceva îmi spune că familia De Medici, Florența, Vaticanul, superstițiile și cutumele acelor timpuri sunt bine redate. Plus că toate episoadele te țin în suspans. Dacă vreți să știți, Da Vinci și cu gașca lui dau o tură și prin Valahia pe la nemuritorul Vlad Țepeș (Dracula), prezentat într-un mod foarte întunecat și sumbru în primul sezon, ușor zombi, bolnav cu capul, cu sufletul vândut Necuratului pentru a-i bate pe turci și pentru a se căpăta cu nemurire.

Serialul prinde încă de la început, este genul de serial complet, are câte un strop din fiecare gen şi poate chiar asta îl face atât de interesant: are umor, intrigă, acțiune, violență, scene dramatice, strategii de luptă, trădări, dragoste, erotism, replici inteligente, iar actorii sunt foarte buni și expresivi. Plus că mai nou, chiar și filmele comerciale s-au plictisit de ideea de a separa total binele de rău. Așa că dacă v-ați creat antipatii sau simpatii în primul sezon, veți avea surpriza să vă resetați opiniile, pentru că binele se contopește cu răul și nu mai știi exact pe cine să pariezi.

Serialul îl are în prim plan pe Leonardo da Vinci, cu tot ceea ce reprezintă el: viziune, nebunie, genialitate, pasiune, artă. Unii îl condamnă, alţii îl invidiază, unii îl venerează, alţii caută să-l distrugă. Dar el reuşeşte de fiecare dată să iasă din orice impas, veşnic calculând, analizând, plănuind câte ceva. Filmul ne prezintă viața tânărului Leonardo Da Vinci într-o manieră cât se poate de științifico-fantastică. Filmul îl redă pe omul renascentist Leonardo da Vinci la 25 de ani, în timp ce inventează și construiește viitorul, printr-o fantezie istorică ingenioasă și misterioasă. Protagonistul este în căutarea unui manuscris enigmatic și a unei societăți secrete. Rezident al Florenței, Leonardo Da Vinci este recrutat de familia Medici ca inginer de război pentru iminenta ciocnire între familia Medici și Papa Sixtus al IV-lea. Nepotul papei, Contele Riario este cel care va încerca să îl elimine pe Leonardo din plan, el fiind principalul antagonist al seriei. Premisele acestui film se complică, pe măsură de curajosul geniu, interpretat de Tom Riley, va fi inclus în lupta familiei Medici, condusă de Lorenzo (Elliot Cowan) cu papa Sixtus IV (James Faulkner), care e ajutat de acolitul său Riario (Blake Ritson) și frumoasa amantă a lui Lorenzo și Da Vinci, Lucrezia Donati (Laura Haddock). Deși pasiunea pentru femei frumoase și băutura î0i stau uneori în cale eroului nostru, vom descoperi că datorită anumitor “stimulente” Leonardo va veni cu idei ce îl vor face celebru în toată lumea. Încă din primul episod descoperim pasiunea sa pentru zbor și încercările, nereușite, de a zbura.

În fond ideea filmului este că două facțiuni își dispută dorința de a controla informațiile și cunoștințele acumulate de-a lungul timpului, Biserica Catolică (vedem imaginate și pivnițele Vaticanului cu tot soiul de comori pe care le tăinuiesc ele, printre care și o misterioasă pagină din Cartea Frunzelor, care își schimbă constant informațiile și pe care numai anumiți oameni o pot citi; veți vedea la finalul filmului maniera interesantă prin care se decodează informațiile acelea mereu schimbătoare)și Fii lui Mithras. Eroul nostru se vede ademenit la fiecare pas de către Fii lui Mithras, iar din dorința de a-și satisface nevoia de adevăr, Leonardo se vede împins pe un drum plin de lucruri ciudate, viziuni și transcenderi în timp.

Deși de multe ori, vizionarea acestui serial poate da bătăi de cap, tocmai din cauza viziunilor și combinării istoriei cu fantasticul, la finalul fiecărui episod lucrurile devin destul de clare datorită geniului personajului principal.

Filmul amintește de cam toate proiectele vizionare ale lui da Vinci, așa că îl vedem cum se dă cu parapanta, inventând tancurile, traversând apele cu submarinul dar și în costumul de scafandru.

Nu o mai lungesc. Puneți ceaunul cu floricele pe foc până se încarcă episoadele și dați-i bătaie! Pardon, play, ca să nu instigăm la violență.

Despre OMUL Leonardo da Vinci

În afară de numele serialului amintit, cu toții am auzit de Leonardo da Vinci, măcar prin prisma renumitului său tablou, Gioconda. Nu se știe de ce această pictură, care nu este chiar cea mai valoroasă lucrare a lui da Vinci, exercită asemenea fascinație asupra publicului care se înghesuie (mai ceva ca la shaorma) să o vada într-una din sălile Luvrului. Poate nu toți știu că pictura și sculptura erau pentru el o ocupație secundară. În primul rând, el a fost savant și inginer. A încercat, printre altele, să construiască un aparat de zbor. Nu a reușit deoarece nivelul atins de tehnică la acea vreme nu se ridica la nivelul cunoștințelor și ideilor sale.

Există anumite puncte din biografia lui Leonardo da Vinci asupra cărora toată lumea este de acord, chiar dacă această biografie are mari lacune. Ce se știe despre acest om? Din informațiile oficiale aflam că Leonardo da Vinci s-a născut la 15 aprilie 1452 în Anchiano, un sat din apropierea orășelului Vinci. Despre copilăria lui Leonardo se știu foarte puține, dar se pare că și-a petrecut-o în localitatea de baștină din ținutul Toscanei. La vârsta de 17 ani împreună cu tatăl său, Ser Pietro, se mută la Florența. Despre mama lui se știu puține lucruri. După câte se spune, băiatul era rodul unei legături a tatălui său cu Catrina, fiica de numai 16 ani a unor țărani. Evident legatură dintre cei doi nu era legitimă și abia la Florența, unde tatăl găsi o slujbă de notar, ei se căsătoriră și Leonardo deveni fiu legitim.

Diverșii autori care au scris despre viața lui Leonardo da Vinci sunt unanim de acord că tânărul era de o frumusețe cu totul aparte. Giorgio Vasari, unul dintre biografii lui da Vinci scrie în volumul al IV-lea al cărții sale apărute în 1550, “Le vite de piu eccelenti Pittori, Scultori e Architetori“:

“El era frumos, puternic, grațios în mișcări, iar în conversații se arăta atât de fermecător, încât toată lumea se simțea atrasă de el.”

Tatăl lui Leonardo și-a trimis fiul să studieze sub îndrumarea lui Andrea del Verrocchio (1436-1480, pictor, sculptor și cioplitor în lemn). În 1472, când împlinise 20 de ani, Leonardo primi atestatul de pictor: “Leonardo di Ser Piero de Vinci dipintore“. În același an au apărut primele sale opere. El pictase “Vestea“, “Ginevra Benci“, “Madona cu vaza de flori” și ceva mai târziu “Madona în grotă“.

După cum e și firesc, începuturile artistice ale lui Leonardo poartă pecetea influenței maestrului său. Când va împlini 30 de ani, da Vinci va părăsi Florența și casa tatălui său. El se mută la Milano și lucrează pentru Ludovico Sforza, însă nu ca pictor. Era inginer, tehnician în construcții și armurier.

În 1482 începu lucrul la statuia ecvestră a lui Francisco Sforza, iar în 1496-1497 era gata cunoscută a sa operă de artă “Cina cea de taină“. N-a apucat să termine statuia fiindca în 1499 când da Vinci împlinea 47 de ani a fost silit să părăsească Milano. Reîntors în Florența, el deveni inginerul general al lui Cesare Borgia, care dorea cu tot înadinsul să unifice Italia. Da Vinci se devotă trup și suflet acestei idei și construi pentru proiectul său fortificații și canale (chestia asta este adaptată și în film; practic de aici cam pleaca totul, în momentul în care Leonardo își pune geniul ingineresc la bătaie pentru a susține ideea de a uni Italia cea puternic fărâmițată). În paralel lucra la renumita sa “Mona Lisa“. Dar aceasta nu era suficient: în 1502 Leonardo își începu activitatea de cartograf. În 1515, la 64 de ani, da Vinci deveni pictorul curții regale a lui Francisc I al Franței. Era ultima “stație” a carierei sale plurivalente. La 2 mai 1519, în vârstă de 67 de ani, la castelul Amboise din departamentul Indre-et-Loire, Leonardo da Vinci trecea în eternitate.

Leonardo da Vinci
Portretul unui om în cretă roșie (circa 1512), expus la Biblioteca Regală din Torino, este în general acceptat ca fiind un autoportret al lui Leonardo da Vinci. Se crede că da Vinci a realizat acest portret în jurul vârstei de 60 de ani. Portretul a fost intens reprodus și a devenit o celebră reprezentare a lui Leonardo drept un spirit universal sau „om renascentist”

Ce ar mai putea fi spus despre el?… Prin Carnetele lui risipite prin toată lumea apar tot felul de chestiuni stranii. De exemplu, un lucru bizar este că el afirma de multe ori că nu are timp să își claseze metodic notele. Tot timpul lui era consacrat cercetării și acumulării de informații. Toți biografii săi au subliniat această pasiune, această bulimie de informație. Ce a făcut cu această informație adunată, nimeni nu știe. Dar poate a transmis-o cuiva, în altă lume, pentru a-i informa în detaliu despre epoca în care trăia… În acest sens, Jacques Bergier îl include în lucrarea sa „Stăpînii oculţi ai timpului”, considerandu-l un călător în timp, aterizat, din viitor, în secolul XV.

Unii istorici îi reproșează florentinului lipsa de spirit de sinteză. Dar uită că Leonardo da Vinci nu este un savant, ci un inginer. Nu-i pasă de ideile generale. Și a-i reproșa că nu a dedus, pe baza observațiilor făcute, de exemplu, circulația sângelui, este absurd. Ceea ce Leonardo urmărea era că încerca sa învețe cât mai multe lucruri cu putință despre lumea noastra, ca și cum aceasta ar fi fost nouă pentru el. În același timp, trebuia să-și asigure existența, fiind nevoit să picteze. Unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui, Fra Pietro della Novellara, scrie:

“Trudește din greu asupra geometriei și nu-i mai place pensula. (…) Lucrările sale de matematică l-au îndepărtat atât de mult de pictură, încât se înfurie când vede o pensulă.”

Detesta războiul, dar nu ezita să perfecționeze armele din vremea sa. Până la un anumit punct, totuși. Găsim la Leonardo da Vinci tancuri, parasute, submarine, dar se pare că și-a distrus unele invenții prea ucigătoare, ca și cum ar fi riscat să duca la o dispariție prematură acea civilizație din care facea parte.

În film o sa îl vedeti de câteva ori pe Leonardo cumpărând porumbei din târg, doar pentru a le da drumul și a-i schița în timp ce zboară. Niște efecte speciale foarte faine sub formă de schite de mână apar să sublinieze că Leonardo descompunea în minte imaginea zborului. Ideea aceasta este bazată pe cele spuse de Sir Kenneth Clark, în cartea sa “Leonardo da Vinci“. Acesta semnalează prezența în Carnetele lui Leonardo a unor crochiuri de păsări în zbor, care ar fi necesitat ca ilustrul florentin să fi dispus de filme proiectate cu încetinitorul. Și conchide:

“Probabil că nervii ochiului și creierului lui Leonardo da Vinci erau supranormali și îi permiteau să vadă și să descompună mișcări ultrarapide.”

Totuși, nu s-a văzut niciodată, în cadrul speciei umane, o ființă înzestrată cu organe de simț atât de sensibile si de rapide. Bunul-simț nu ne lasă să credem că Leonardo da Vinci a putut să vadă filme cu încetinitorul, însă în cazul unui astfel de personaj, bunul-simț nu este de ajuns. Sigur că filmul lasă bunul simț în afara platourilor și îl putem vedea pe Leonardo construind și o cameră de filmat. În fine, poate acest om era capabil să gândească și în patru dimensiuni, poate avea nişte structuri mentale diferite. A fost Leonardo da Vinci o mutație favorabilă în specia umană? A fost el un călător prin timp, așa cum presupune Bergier? Sau vreun extraterestru camuflat în acest italian misterios? Și dacă tot am amintit de Bergier, scot aici ceva din cartea lui, “Dimineața Magicienilor“, cu referire la mutații. Ceva ce se mulează perfect pe ființa lui da Vinci:

“Să se petreacă oare o mutaţie în speţa umană ? Asistăm noi oare la apariţia unor fiinţe care exterior ni se aseamănă, dar care sunt totuşi diferite ? (…) Există oare printre noi fiinţe care să ne semene, dar al căror comportament să ne fie la fel de străin „precum acela al efemeridei sau al balenei” ? Bunul simţ replică pe dată că aceasta s-ar şti, că, dacă nişte indivizi superiori ar trăi printre noi, i-am vedea şi noi. John W. Campbell, după câte ştim, a fost acela care a demontat acest argument al bunului simţ, reducându-l la mai nimic, într-un editorial din revista Astounding Science Fiction, apărut în 1941: “Nimeni nu se duce la doctor ca să-i declare că e sănătos tun. Nimeni nu se duce la psihiatru ca să-i comunice că viaţa e un joc facil şi delicios. Nimeni nu sună la uşa unui psihanalist ca să-i spună că nu suferă de nici un complex. Mutaţiile defavorabile sunt detectabile. Dar cele favorabile?” Totuşi, obiectează bunul simţ, mutanţii superiori s-ar face remarcaţi prin prodigioasa lor activitate intelectuală. “Absolut deloc“, răspunde Campbell. “Un om genial aparţinând speciei noastre, un Einstein, de exemplu, publică rodul muncii sale. Se face remarcat. Ceea ce-i aduce multe necazuri, ostilitate, neînţelegere, ameninţări, exil. Einstein la sfârşitul vieţii declară : „Dacă aş fi ştiut, m-aş fi făcut instalator.” Peste nivelul lui Einstein, mutantul este suficient de inteligent ca să se ascundă. Işi păstrează descoperirile pentru sine. Duce o viaţă pe cât de discretă posibil, încercând doar să menţină contactul cu alte inteligenţe de felul său. Câteva ore de lucru pe săptămână îi ajung ca să-şi satisfacă nevoile, iar restul timpului şi-l foloseşte cu activităţi despre care n-avem nici măcar idee.

Acţiunile noastre sunt iraţionale, iar inteligenţa intră prea puţin în deciziile pe care le luăm. Putem imagina Ultra-
Umanul, noua treaptă a vieţii pe Pământ, ca pe o fiinţă raţională şi nu doar una care raţionează, o fiinţă înzestrată cu o inteligenţă obiectivă permanentă şi care nu ia nici o hotărâre decât după ce examinează lucid, complet, masa de informaţii aflată în posesia sa. O fiinţă al cărei sistem nervos ar fi o fortăreaţă în stare să reziste oricărui asalt al impulsurilor negative. O fiinţă cu mintea rece şi rapidă, echipată cu o memorie totală, infailibilă. Dacă mutanţii există, ei sunt probabil ca această fiinţă care fizic seamănă cu un om, dar diferă radical de el prin simplul fapt că îşi controlează inteligenţa şi uzează de ea fără nici o clipă de zăbavă. Felul acesta de a vedea lucrurile pare simplu. El este totuşi mai fantastic decât tot ce ne sugerează literatura SF. Biologii încep să întrevadă modificările chimice care ar fi necesare creării acestei noi specii. Experienţele cu tranchilizante, cu acidul lisergic şi derivatele sale, au arătat că ar fi suficientă o foarte slabă urmă din anumiţi compuşi organici încă necunoscuţi ca să ne protejeze contra permeabilităţii excesive a sistemului nostru nervos şi să ne permită astfel să exercităm în toate ocaziile o inteligenţă obiectivă. La fel cum există mutanţi fenilcetonici a căror chimie este mai puţin bine adaptată la viaţă decât a noastră, tot aşa putem presupune că există mutanţi a căror chimie este mai bine adaptată decât a noastră la viaţa din această lume în transformare. Aceşti mutanţi, ale căror glande ar secreta spontan tranchilizante şi substanţe ce dezvoltă activitatea cerebrală, ar fi vestitorii speciei chemate să înlocuiască omul. Locul lor de şedere n-ar fi vreo insulă misterioasă ori o planetă interzisă. Viaţa a fost capabilă să creeze fiinţe adaptate abisurilor submarine sau atmosferei rarefiate de pe piscurile cele mai înalte. Tot ea este capabilă să creeze şi fiinţa ultra-umană a cărei locuinţă ideală este Metropolis, pământul fumegând de uzine, pământul trepidant al afacerilor, pământul vibrând de sute de noi radiații(…)”

Si a-propos de pasari si de zbor, in film, Leonardo da Vinci este tocmit de Casa de Medici sa realizeze un porubmel mecanic. Se pare ca in viata reala, chiar a realizat asa ceva. Leonardo da Vinci a fost, așa cum bine se știe, fascinat de ideea zborului. Cum spuneam anterior, a studiat în mod obsesiv mișcarea păsărilor în timpul zborului și a creat zeci de modele de mașini de zbor în toate formele și mărimile – de la planoare în formă de liliac și până la elicoptere în formă de tirbușon.

Leonardo da Vinci
Schița porumbelului mecanic acționat de un cablu (colțul din dreapta, sus) realizată de Da Vinci si porumbelul din serialul “Demonii lui Da Vinci”, care prezintă un mecanism mai complex și mai fantezist

A disecat și analizat aripi de zburătoare în încercarea de a descoperi secretele zborului și a notat toate descoperirile sale într-un codex dedicat în întregime zborului. La începutul secolului al XVI-lea, da Vinci a folosit cunoștințele dobândite pentru a construi o pasăre mecanică ce avea să fie folosită ca recuzită într-o piesă de teatru. Pasărea era formată dintr-un mecanism simplu ce îi permitea operatorului să-i miște aripile în sus și în jos acționând un cablu. Asemenea păsări mecanice au continuat să fie folosite în Florența în cadrul festivităților “Scoppio del Carro” în timpul cărora un porumbel mecanic (“Columbina“) era folosit pentru a aprinde un cărucior plin cu artificii. Tradiția s-a păstrat până în ziua de azi și anunța venirea sărbătorii de Paște. E adevarat, în serialul “Demonii lui da Vinci“, protagonistul construiește un porumbel mecanic extrem de complex, mult mai rafinat decât o simplă recuzită.

Ce credea Leonardo da Vinci despre sine și ceilalți oameni

Ceea ce credea Leonardo da Vinci despre el însuși nu știm. Când vorbește despre el unui eventual mecena, se descrie doar ca inginer militar. Faptul că pictează, că desenează pare fără importanță pentru el. Ca și cum, acolo în lumea stranie din care el provine, toți ar fi pictat și desenat în mod natural, și, în consecință, talentul în aceste domenii era lipsit de importanță.

Nu doar că era homosexual, dar și detesta femeile și chiar ideea procesului de reproducere îi provoca oroare. Iată consemnată o afirmaţie surprinzătoare a sa:

„Organele sexuale ale omului sînt atît de dezgustătoare, încît este de mirare că fiinţele umane au reuşit să se reproducă”.

În film apare o scena în care lui Leonardo îi este intentat un proces legat de sodomie. Și aici filmul are o bază reală. Când avea 23 de ani, Leonardo chiar a fost acuzat de sodomie. De fapt unul din ucenicii săi, Gian Giacomo Caprotti, îi fusese amant. Înainte să se despartă, i-a realizat portretul în semn de dragoste, şi Leonardo a purtat cu el pictura timp de 17 ani.

Leonardo da Vinci
Unul dintre Caietele lui Leonardo da Vinci, mai precis Codexul Forster III, expus in institutia londoneza “Victoria and Albert Museum”

Sir Kenneth Clark observa o altă latură bizară, imposibil de înțeles a lui Leonardo:

“Ne-au rămas în Carnetele și notele sale urme complete ale minții sale. Nici o minte omenească nu a lăsat atâtea urme. Și totuși, în acest material enorm, nu există nici o frântură de emoție omenească. Nu știm nimic despre afecțiunile lui, despre gusturi, despre sănătatea lui, despre opiniile lui privind evenimentele curente.”

Parcă la Observatori am mai văzut această lipsă de emoție și de empatie descrisă în “Compendium Lugubrum“.

Aceasta este o mentalitate dintr-o altă epocă, poate dintr-o altă specie. Cele câteva reflecții ale sale despre om arată că avea față de el cel mai profund dispreț. Pentru el, oamenii erau superstițioși, dedicându-se acelei activități bestiale, respingătoare și stupide care se numește război și dovedindu-se incapabili să-și stăpânească natura.

De aceea, a anunțat Potopul, și nu doar potopul de apă ci și potopul de foc. Desenele care îi însoțesc notele sunt înspăimântătoare, iar Leonardo da Vinci pare sigur că civilizația este distrusă periodic. Și că va fi din nou. Și pare că el ar cunoaște și durata ciclului său de viață.

Viața enigmatică a lui Leonardo da Vinci

Acest om – un mare artist ce acoperea mai multe domenii, dar în fața celor mai mulți oameni s-a impus ca pictor – a trăit o viață plină de enigme. Cum spuneam, ne-au rămas de la el numaroase însemnări bogate in informatie, care mai întâi trebuie găsite și apoi ordonate sistemaic, deoarece acestea se află împrăștiate în întreaga lume.

Multe manuscrise de valoare s-au pierdut, printre acestea numărându-se și acelea care tratau despre suprafața tabloului, domeniu în care acesta era un inventator.

În cele ce urmează voi aborda mai mult activitatea sa ca inginer, inventator și tehnician, dar și aceea de geolog și cartograf. De asemenea și în domeniul mecanicii, pur și simplu s-a întrecut pe sine.

Când a împlinit 38 de ani, în 1490, a proiectat o roată dințată care se atașa la partea superioară a altei roți pentru a putea angrena un mecanism de transmisie. Respectivul mecanism era fixat pe circumferința roții. În acest mod, angrenajul era capabil să transmită mișcarea în ambele direcții. Da Vinci a reușit pentru prima oara să realizeze o mișcare de rotație permanentă. Mecanismul său era completat de o cremalieră, cu ajutorul căreia se angrena în mecanismul de transmisie.

Dar aceasta încă nu era suficient. Creației lui da Vinci i-a mai fost adusă o perfecționare: a instalat un lanț articulat, care făcea posibilă transmiterea mișcării aparatului. Acest lanț articular seamănă într-un mod izbitor cu lanțul motocicletei de azi.

Automobilul există doar de 100 de ani. Dar deja în secolul al XVI-lea inventatorul italian a construit un vehicul al cărui sistem de propulsie se compunea din doi arbori cotiți. Aceștia aflau forța necesară, succesiv și neîntrerupt, punerii în mișcare a vehiculului. Deci nu ar fi greșit să se spună că Leonardo da Vinci a conceput modelul strămoșului automobilului.

Așa cum ne informează scrierile vremii, Leonardo da Vinci se mută de la Florența la Milano, unde își oferă serviciile ducelui Ludovico il Moro Sforza.

La sfârșitul secolului al XV-lea, Italia era dezmembrată în nenumărate formațiuni statale mici. Acest lucru presupunea o permanentă stare conflictuală între sătucele vecine și rivale. Da Vinci văzu în acest lucru șansa de a-și pune în aplicare proiectele și astfel se alătura ideii protectorului său. O descoperire de-a sa i-a sugerat să construiască modelul unui aparat care se apropie de construcția mașinii cu abur de mai târziu.

În orice caz, să ne imaginam un balon de sticlă, care prin utilizarea aburului, se mișcă într-un cilindru. Și asta cu 300 de ani înainte de James Watt. Da Vinci se gândea deja la posibilitatea de a utiliza puterea aburului în materializarea proiectelor sale din domeniul militar.

În film îi vine ideea lui da Vinci că Florența oricum nu are armată și va angaja numai oameni cu mușchi, nu și oameni cu creier, așa că decide să își facă reclamă în oraș și să se promoveze ca inginer militar, nu ca pictor. Încearcă să ajungă în Casa Medici, printr-un șiretlic diplomatic. Îi face o schiță amantei lui Lorenzo de Medici pentru ca aceasta să pună o vorbă bună pentru el să îi fie tocmit ca pictor. Practic pictura/arta va fi camuflajul care îl va ajuta să își vânda ce avea de vândut familiei Medici, și anume, geniul său militar. Toată chestia asta pornește dintr-o urmă de adevăr. Citiți scrisoarea de mai jos și luati aminte la cum o întoarce în final. Scrisoarea a fost trimisă ducelui Ludovico il Moro Sforza, în care își expunea câteva idei care spera să îi atragă atenția:

“1. Eu cunosc metoda prin care pot să construiesc poduri transportabile, ușoare și robuste, pentru a urmări dușmanul și, în caz de nevoie, pentru a-l pune pe fugă.

2. Ocupăm un loc fortificat, apa o deviem în șanțuri, apoi eu voi construi un mare număr de poduri, berbeci de spart ziduri, scari de asalt și ustensile pentru acest gen de acțiune.

3. Cunosc metoda prin care putem să distrugem o fortăreață construită pe stânci.

Tot astfel știu metoda prin care se pot construi tuneluri subpământene și galerii secrete și întortocheate, care să ne ducă la locul dorit. În afară de asta, voi construi care de luptă, sigure și inatacabile, care, cu tunurile lor, vor ataca prin surprindere rândurile dușmanului și nu va fi nevoie de nici o aglomerare de persoane înarmate.

Tot astfel voi produce, la nevoie, bombe și mortiere.

Pentru vremurile de pace, mă gândesc la un proiect, în care e vorba despre o casă privată, aprovizionată de o conductă de apă. Pot să fac sculptură în bronz, marmură sau lut. În orice caz, pot să realizez un cal din bronz care să fie un monument pentru eternizarea memoriei tatălui Dumneavoastră și a renumitei case Sforza.”

Aristocraticul stăpân se simți foarte măgulit de ultima propunere a lui da Vinci, și nu-i surprinzător cp îl primi pe Leonardo în slujba sa. În acea scrisoare în care da Vinci își arăta intențiile, se găsesc câteva din virtualele realizări ale acestui geniu universal. Edificator în acest sens este acel pasaj al scrisorii în care scria: “Care de luptă sigure și inatacabile, iar tunurile lor vor ataca prin surprindere rândurile dușmanului.” Să fie vorba despre un strămoș al tancului?

Din scrisoare observăm cum Leonardo expedia în câteva rânduri geniul său de pictor și de sculptor, dar zăbovea asupra calităților excepționale de inginer militar. Totuși, iar lucrul acesta pare clar dovedit, nu a făcut niciodată studii de specialitate.

A fost un tânăr sărac, a învățat să citească, să scrie și să numere. Mai târziu, a devenit ucenic în atelierul lui Verrochio, frecventând atunci doar un mediu exclusiv artistic. Totuși, cunoștea perfect matematica. Și avea cunoștințe precise de fizică și chimie. Vorbește despre un fluid mai subtil decât apa, care provoacă fulgerul. Unde a învățat el toate astea? Și mai ales când?

Istoricii de artă și filozofii care l-au studiat pe Leonardo da Vinci trec peste aceste aspecte, ei crezând că florentinul citea mult și că în felul acesta și-a dobândit cunoștințele. Însă aceștia nu știu cu ce se mănâncă științele, că este extrem de greu, aproape imposibil să înveți singur matematica.

Pe de altă parte, Leonardo da Vinci cunoștea foarte bine lucrările lui Arhimede care sunt scrise în grecește. Unii presupun că ar fi existat traduceri latine, însă nu s-a dovedit ca existau astfel de traduceri în acea epocă.

Toate acestea ne obligă la ipoteza destul de excentrică și anume că Leonardo da Vinci trebuie că și-a dobândit extraordinarele cunoștințe într-o altă viață, deoarece nu există în viața lui loc pentru astfel de studii și nici timpul necesar dobândirii lor.

Totuși, ce scrieri ar fi putut consulta Leonardo da Vinci?

Vă spuneam la început că maniera în care îi este redată personalitatea lui Leonardo da Vinci în serial, mi se pare una originală și mult mai potrivită unui om de o asemenea anvergură, decât imaginea de savant cumințel care se ia prea în serios, propusă de cărți.

Poate ca adevărul este, ca de obicei, undeva la mijloc. Doar nu degeaba o fi existând o cale de mijloc, nu degeaba se află corpul calos la mijloc, chiar și ochiul sacru stă la mijlocul triunghiului, asta că sa nu mai amintim că cel mai bine e să dormi pe mijlocul patului. Plus că nimeni nu are chef să fie întrerupt în mijlocul unei discuții. Sau al unui articol.

Nu știm mai nimic despre aceasta. Întrebarea mi-a venit văzând în serial cum căuta da Vinci mereu în cărti să își confirme punctul de plecare al unor idei care îi veneau. Practic pleca de la un principiu deja descoperit și testat de cineva, pe care îl îmbunătățea; sau vedea un potențial al acelui principiu, pe care autorul inițial nu îl văzuse.

De exemplu, este posibil să îl fi studiat pe Leonardo Fibonacci, care a trăit cu peste 250 de ani înaintea lui.

În cartea “Istoria ascunsă a lumii” de Jonathan Black este prezentată o imagine, un detaliu, dintr-un manuscris al secolului al XIII-lea care seamănă foarte mult cu un celebru desen al lui da Vinci:

Leonardo da Vinci

Aceasta ne poate duce la ideea că a cultivat în secret filozofia ezoterică și, de ce nu, poate a frecventat și vreo societate secretă, poate a și experimentat anumite stări mistice deprinse în cadrul acelei societăți. Este oare posibil ca înşişi cei care au contribuit din plin la conturarea paradigmei moderne, materialiste şi ştiinţific orientate, să fi crezut în secret în cu totul altceva? Newton, Kepler, Voltaire, Paine, Washington, Franklin, Tolstoi, Dostoievski, Edison, Wilde, Gandhi, Duchamp… ar putea fi oare adevărat că toţi au fost iniţiaţi într-o tradiţie secretă, învăţaţi să creadă în puterea minţii asupra materiei şi să comunice cu spirite neîntrupate? Biografiile recente ale unora dintre aceste personalităţi abia dacă amintesc despre dovezile ce atestă că respectivii erau interesaţi de asemenea idei. Iar pe fondul climatului intelectual actual, atunci când sunt menţionate, ele sunt în general minimalizate şi considerate doar un hobby, o excentricitate temporară: idei amuzante, folosite ca divertisment sau ca o metaforă a activităţii ştiinţifice, însă niciodată luate în serios. Newton a practicat alchimia toată viaţa, considerând că aceasta era cea mai importantă realizare a sa. Voltaire a participat la activităţi de magie ceremonială în întreaga perioadă în care a dominat viaţa intelectuală a Europei. Când a fondat oraşul ce-i poartă numele, Washington a invocat un mare spirit celest. Iar când afirma că este îndrumat de steaua sa, Napoleon nu vorbea metaforic, ci se referea la spiritul care i-a arătat ce destin îl aşteaptă şi i-a conferit măreţie şi invulnerabilitate.

De exemplu, un alt motiv care duce la ideea ca Leonardo da Vinci era un inițiat în științele ezoterice, ar fi o altă schiță de-a lui care înfătâțisează pe Madona cu doi prunci Iisus:

Leonardo da Vinci
Schita apartine de London National Gallery

De unde pleacă ideea de “doi prunci Iisus”?

Uneori, tradiţia secretă tinde să privească lucrurile cu o simplitate copilărească. Cele două evanghelii care descriu copilăria lui Isus, cele după Luca şi Matei, prezintă versiuni diferite ale acesteia, începând cu genealogia lui, cu momentul şi locul naşterii, şi sfârşind cu vizita păstorilor în Evanghelia după Luca şi a magilor în cea după Matei. Această deosebire a fost strict păstrată şi redată în arta Evului Mediu, pierzându-se însă ulterior. Deşi în cadrul serviciului religios este trecută cu vederea, teologii din mediile academice recunosc că, dat fiind deosebirea dintre ele, una dintre cele două relatări trebuie să fie falsă, măcar în privinţa aspectelor asupra cărora nu coincid; această concluzie este deranjantă, fireşte, pentru toţi cei care cred că scripturile sunt de inspiraţie divină. În cadrul tradiţiei secrete însă, acest lucru nu constituie nicidecum o problemă, fiindcă cele două evanghelii se referă la doi copii pe nume Isus, între care exista o înrudire misterioasă. Nu erau gemeni, deşi semănau aproape până la identitate. În textul gnostic al Pistis Sophia, contemporan cu cărţile canonice din Noul Testament şi pe care unii specialişti îl consideră tot atât de autentic, există o relatare ciudată privindu-i pe aceşti doi copii. Maria vede la un moment dat un băiat care arată exact ca fiul ei şi, fireşte, crede că este el. Dar copilul o uimeşte atunci când îi cere să-i vadă pe fiul ei, pe Isus. Temându-se că are în faţă un soi de demon, Maria leagă copilul de pat şi pleacă pe câmp, căutându-i pe Iosif şi pe Isus, pe care îi găseşte punând araci pentru vie. Când se întorc toţi trei acasă, băieţii se privesc unul pe celălalt, uimiţi, şi apoi se îmbrăţişează.

Tradiţia secretă care urmăreşte procesul subtil, dar complex, prin care au fost îmbinate trupul omenesc şi conştiinţa umană are un fir paralel ce descrie procesul de asemenea extrem de complex al întrupării Cuvântului. În cadrul său, a fost necesar ca unul dintre cei doi copii Iisus, cel ce purta în sine spiritul lui Krişna, să-şi sacrifice în mod misterios identitatea individuală, pentru binele celuilalt. Economia spirituală a universului impunea această jertfă, pentru ca băiatul care supravieţuia să fie gata mai târziu, la botez, să primească spiritul cristic. Aşa cum ni se spune în Pistis Sophia, “voi aţi devenit una şi aceeaşi fiinţă“.

Această tradiţie a celor doi prunci Isus a fost păstrată în cadrul societăţilor secrete şi este reprezentată pe portalul nordic al catedralei din Chartres, pe mozaicul din absida bisericii San Miniato de lângă Florenţa şi în picturile multor iniţiaţi, printre care Bordone, Rafael, Leonardo da Vinci şi Veronese.

De asemenea s-a sugerat că în fresca “Cina cea de Taină“, Leonardo da Vinci face referire la doctrine secrete privind rolul femeilor în creştinism.

Mulţi magi trăiau în Italia renascentistă, în vremea lui Leonardo da Vinci. Adesea lucrau în cadrul strâns unit al atelierului unui artist, unde pictorul şi progresul spiritual evoluau împreună şi puteau fi îndrumaţi concomitent. Spre exemplu, matematicianul şi filozoful ermetist Pacioli, primul care a scris în mod deschis despre formulele secrete aflate la baza pentaclului venusian, a fost unul dintre maeştrii lui da Vinci în privinţa „numărului divin“. Un alt mag despre care ştim că şi-a exercitat influenţa asupra lui Leonardo (fiindcă artistul avea câteva dintre cărţile lui şi i-a menţionat numele în însemnările sale) a fost un arhitect dintr-o generaţie anterioară. Leon Battista Alberti a conceput proiectul palatului Rucellai din Florenţa, unele dintre primele construcţii clasice din Italia renascentistă, şi pe cel al faţadei bisericii Santa Maria Novella, tot din Florenţa. De asemenea, este autorul uneia dintre cele mai bizare cărţi în limba italiană: “Hypnerotomachia Poliphili“, povestea protosuprarealistă a lui Poliphilo. (Titlul s-ar traduce, aproximativ, prin „cel ce iubeşte multe lucruri în strădania sa pentru dragoste într-un vis“.)

Leonardo da Vinci și obsesia sa pentru studiul apei și al ecologiei

Leonardo da Vinci apare ca primul ecologist. Ecologia, știința legăturii și interconexiunii diferitelor forme de viață, în pofida tuturor divagațiilor la care s-a ajuns astăzi, este o știință utilă, poate indispensabilă propriei noastre supraviețuiri. Leonardo da Vinci a fost primul care a descris un sistem ecologic.

Ideea de bază i-a fost furnizată de ciclul apei. Pentru el, apa era sângele pământului, sursa oricărei vieți, elementul fundamental și esențial al tuturor creaturilor, vegetale sau animale. În jurnale și Carnete el revine permanent la această idee. Fără să ne putem imagina cum a ajuns el la această concluzie, el știe că omul este compus din 90% apă, ceea ce s-a dovedit a fi adevărat.

Pentru el, apa este începutul și sfârsitul. Leonardo imaginează o succesiune de potopuri și descrie unul în ceea ce se poate considera o primă povestire SF. Această idee a primordialității apei este ideea esențială, axa gândirii sale. Ba chiar este singurul element sigur pe care ne putem fundamenta o cunoaștere a psihologiei lui Leonardo. Într-adevar, analizele lui Freud au fost desființate de Meyer Schapiro, alt distins psihanalist. Ceea ce ne amintește de cuvintele lui Bertrand Russel: “În psihanaliză, realitatea este ceea ce cred psihanaliștii, iar imaginația, ceea ce cred pacienții.

Ecologia este o știință a zilelor noastre și ar putea fi, cu atât mai mult, o știință a zilelor de mâine. Circuitul apei nu este cunoscut decât de puțin timp, dar, din cauza activităților industriale moderne, ne putem teme că a fost perturbat. Astfel, se are în vedere acoperirea deficitului de apă dulce prin desalinizarea apei de mare, poate cu ajutorul energiei atomice.

Astfel, preocupările moderne se apropie de cele ale lui Leonardo da Vinci. Unele dintre proiectele sale concrete s-a păstrat până azi. Pentru a pune capăt unui război interminabil între Florența și Pisa, se gândise să abată cursul râului Arno, privând astfel Pisa de fluviul ei. Mult mai târziu, pentru învingerea Egiptului, cineva s-a ândit să abată cursul Nilului…

Ce credea Leonardo da Vinci despre matematică

Remarcile sale asupra matematicii sunt uimitoare penru epoca sa:

“Numai matematica aduce certitudinea. Imediat ce o problemă este susceptibilă de discuții metafizice și de controverse, trebuie să nu o mai studiezi, pentru că atunci nu mai este o adevarată problemă științifică, ci un lucru inutil, precum discuțiile teologice.”

Poate credea că într-o zi matematica și științele bazate pe ea vor elimina religia.

Dar, ca și Einstein mai târziu, avea o capacitate uimitoare de a găsi matematicii o aplicație practică. Și se considera tot un inginer și un practician.

Codice Atlantico ansamblu de 4000 de foi cu desene și texte, pline de un scris mărunt, conțin puțin din opiniile lui Leonardo da Vinci, cu excepția unui anumit număr de considerații despre importanța matematicii, îndeosebi pentru inginer. Leonardo nu este un creator în matematică, nu a făcut-o să progreseze. Leonardo a descris mașini irealizabile în epoca sa, dar perfect logice. Singurul lucru care i-a lipsit ca să construiască aceste mașini a fost rulmentul cu bile. Și aproape că nu este un paradox să spunem că tehnologia modernă, îndeosebi în domeniile aviației și automobilisticii, se datorează lui Leonardo, plus rulmentului cu bile.

Dar despre fizică?

Fizica este iărași un domeniu în care și-a spus cuvântul. În urma studiilor și experiențelor amănunțite asupra apei, Leonardo da Vinci a ajuns la concluzia că toate legile fizice fundamentale stau la baza oricărui fenomen. În cartea sa “Studii asupra științelor naturii“, Carlo Zammatio comenta cu entuziasm: “Cercetările lui Leonardo cu privire la forța apei, în momentul căderii ei, erau atât de vizionare, încât el a ajuns la niște teorii, pe care, mult mai târziu, au reușit să le formuleze trei renumiți savanți. Cu excepția unei terminologii imprecise, da Vinci a stabilit principiile de bază ale hidrodinamicii, pe care în 1738 le-a dezvoltat elvețianul Daniel Bernoulli, un membru al unei strălucite familii de matematicieni.” Cu mult înaintea savantului englez Sir Issac Newton (1643-1727), Leonardo da Vinci afirma: “Oricare centru de masă, neperturbat, se mișcă rectiliniu și uniform.

Studiile sale consacrate forței de ciocnire, precum și forței de atracție, i-au asigurat lui da Vinci cunoștințe care erau foarte apropiate de legile mișcării newtoniene. Da Vinci susținea că un corp se menține mereu, în același loc, în repaus, atâta timp cât nici o forță din afară nu acționează asupra lui. Odată el afirma: “Nimic nu se mișcă de la sine, ci mișcarea este provocată de ceva anume. Și acel “ceva anume” este forța.

Așadar, cu mult înaintea lui Newton, Leonardo da Vinci vorbea despre inerție.

Leonardo da Vinci cunoștea geometria sacră

O chestie importantă despre această geometrie sacră este că ea operează deopotrivă în spaţiu şi în timp.

O lucrare interesantă este cartea “Floarea Vieții” a lui Drunvalo Melchizedek. Pentru cei care au dezvoltat simtul geometric pot studia cu foaia și creionul toate câte le spune Drunvalo. Dar pentru articolul de față, mă rezum să scot câteva pasaje din carte pentru a vă stârni curiozitatea.

Iată un citat din primul volum al cărții lui Drunvalo:

“Această stea tetraedrică suprapusă pe faimosul desen al lui Leonardo da Vinci (fig. 2-31) va deveni unul din elementele cele mai importante pentru a înţelege ceea ce prezentăm aici. Voi îl vedeţi pe hârtie, în două dimensiuni, dar încercaţi să vi-l imaginaţi în trei dimensiuni. În jurul corpului fiecărei entităţi umane există o stea tetraedrică, aşa cum este desenată aici. Noi vom vorbi mult despre acest subiect, în speranţa că veţi ajunge să vedeţi sau să simţiţi această geometrie în jurul corpului vostru. Notaţi mai ales tubul central care traversează corpul de la un capăt la celălalt şi prin care putem respira forţa vieţii, energia vitală pe care o numim şi prana. Remarcaţi de asemenea cele două extremităţi, de sus şi de jos ale acestui tub, care leagă a 3-a de a 4-a dimensiune. Prin acest tub puteţi inspira prana direct din a 4-a dimensiune. Puteţi fi în vid total, fără aer de respirat, şi să supravieţuiţi complet, dacă puteţi să aplicaţi principiile enunţate aici.

Leonardo da Vinci
Imaginea reprezinta (fig. 2-31) la care face referire Drunvalo in primul sau volum al cartii Floarea Vietii

Cum Richard Hoagland a demonstrat Naţiunilor Unite şi la NASA, noi începem acum să redescoperim acest câmp energetic. El există pretutindeni, în jurul corpului lui Leonardo din faimosul desen, în jurul planetelor, a soarelui şi chiar a corpurilor cereşti mai mari. Aceasta ar putea explica cum pot supravieţui unele planete. De ce? Deoarece planetele iradiază de pe suprafaţa lor mult mai multă energie decât primesc de la soare. Mult mai multă. Dar de unde vine această energie? Ei bine, dacă Leonardo da Vinci ar fi fost o planetă în loc să fie un om, deschiderile situate la polul nord şi la sud ar fi adus o cantitate enormă de energie, provenind din altă dimensiune (sau dimensiuni). Planetele există simultan în mai multe dimensiuni, şi dacă aţi putea vedea planeta Pământ în toată gloria sa – adică diferitele câmpuri electromagnetice şi alte energii din jurul planetei – aţi fi extaziaţi.”

Iată și un extras din volumul al II-lea al cărții “Floarea Vieții“:

“Consideram că Leonardo şi Vitruvius au lucrat folosind aceleaşi principii pe care le-am învăţat şi eu de la Thot, dar încă nu eram absolut sigur. În inima mea eram sigur, dar nu aveam încă dovezi obiective. Într-o zi, eram la New York pentru un seminar, locuiam în gazdă la o doamnă care organizase acest seminar şi care avea o bibliotecă extraordinară. Am remarcat o carte despre Leonardo da Vinci, pe care nu o mai văzusem până atunci. Cartea se numea “The Unknown Leonardo” – era o compilaţie de dizertaţii, desene şi cercetări ale lui Leonardo da Vinci pe care majoritatea criticilor le-au considerat lipsite de importanţă. Erau multe desene făcute de mană, care nu fuseseră niciodată reproduse în lucrările publicate în decursul secolelor. Când am început să răsfoiesc cartea, pe care nu o mai văzusem până atunci, privirea mi-a căzut brusc pe conţinutul paginii redate în figura 9-31. Leonardo desenase Floarea Vieţii! Ori, aceasta nu era o simplă schiţă. Erau calcule serioase ale unghiurilor, studiate şi înţelese din geometriile asociate Florii Vieţii.

Leonardo da Vinci
Imaginile 9-31 respectiv 9-32 la care face referire Drunvalo in volumul II al cartii Floarea Vietii

Figura 9-32 este o reproducere a unei alte pagini, care demonstrează diferitele combinaţii geometrice extrase din Floarea Vieţii. De exemplu, geometria florii desenate la punctul A – model care se găseşte peste tot în lume – este însuşi miezul Florii Vieţii. Veţi descoperi această imagine în biserici, mănăstiri şi diverse locuri de pe pământ, raportându-se la esenţa informaţională a creaţiei, pe care noi am uitat-o. Leonardo a aprofundat calea tuturor relaţionărilor posibile şi a calculat toate unghiurile posibile. Din câte ştiu eu, Leonardo a fost primul care a găsit toate aceste rapoarte, ca apoi să le aplice în invenţiile sale. Plecând de la aceste rapoarte, a inventat lucruri uimitoare (fig. 9-33a), cum ar fi elicopterul, pe care l-a imaginat pentru prima dată în istorie, rapoartele de transmisie care se regăsesc astăzi la cutiile de viteză ale autovehiculelor noastre. Toate acestea au fost inspirate de studiul asupra Florii Vieţii! Editorul cărţii nu a înţeles tot ce se ascundea în aceste desene. El a menţionat doar că toate invenţiile lui Leonardo da Vinci sunt inspirate din aceste desene. Leonardo a umplut nenumărate pagini, străduindu-se să descopere cât mai multe rapoarte.

Leonardo da Vinci
Figurile 9-33a, respectiv 9-33b la care se face referire in Floarea Vietii volumul II. Acestea reprezinta desenele mai multor rapoarte si proportii folosite de Leonardo da Vinci in inventiile sale

Figura 9-33b reproduce o altă pagină de studiu. Acum pot afirma cu certitudine că Leonardo s-a aflat pe aceeaşi cale a geometriei care m-a învăţat Thot şi care reprezintă informaţia pe care urnează s-o transmit în această lucrare. Eu cred că învăţăturile lui Thot şi studiile lui Leonardo se bazează pe o înţelegere identică a geometriei simbolistice din Floarea Vieţii.

Există o altă persoană, la fel de celebră, care a urmat aceeaşi cale: Pitagora.

 

 

 

În anul 1502, da Vinci crede că a scăpat de povara picturii intrând în serviciul lui Cesare Borgia. Ajunge atunci,așa cum vedem și în film, să fie amestecat într-un ghem de conspirații atât de încurcate, încât nici acum nu s-a reușit dezlegarea lor. Dar este sigur că, în ziua de 31 decembrie 1502, cel mai bun prieten al lui Leonardo da Vinci, Vitellozzo Vitelli, a fost sugrumat din ordinul lui Cesare Borgia.

Leonardo fuge, ajunge la Florența și este obligat să se apuce iar de pictură. Timp de trei ani pictează mult, apoi, mânat demonii săi interiori, cei ai curiozității și ai cunoașterii, își reia cercetările. Aceea este perioada în care își face notițele de la dreapta la stânga. Mulți cred că făcea acest lucru pentru că era persecutat și își codifica descoperirile. Însă acest cod ar fi putut fi spart de oricine, nu e atât de inteligent criptat. Avea cunoștințe de criptografie imense, mai ales că el considera criptografia domeniul cel mai interesant al jocurilor matematice. Dar el nu și-a codificat nimic. Cel mult distrugea direct cele ce nu dorea să iasă la iveală. Celebrul arhitect Jacques Couelle, crede că motivul pentru care Leonardo da Vinci scria invers era de o simplitate pe care bunul-simț, nu o poate atinge din cauza prejudecăților: voia să își imprime lucrările. Se pare că voia să realizeze mai multe copii ale cunoștințelor sale și să le facă să circule. A reușit el aceasta? Încă nu se știe.

Nu ar da de bănuit că a fost persecutat pentru cercetările sale, însă și-a încetat cercetările anatomice doar în urma avertismentului amical al Papei Leon al X-lea. Toate acele cercetări legate de disecție, Leonardo le-a continuat în spitalele ecleziastice, îndeosebi la Santa Maria Nuovia din Florența.

Leonardo da Vinci călător în timp? Sau deținător al secretului Cronicii Akshice?

Savanți foarte serioși au propus să fie denumită “efectul Leonardo da Vinci” percepția intuitivă a viitorului, predicția sa naturală. O ipoteză vehiculată de scriitorii de SF ar fi aceea că Leonardo da Vinci este un călător în timp, ce venea din viitor.

Din perspectiva de astăzi, este de neînțeles în cât de multe domenii s-a manifestat geniul lui Leonardo da Vinci cu cinci secole în urmă si ce descoperiri epocale a lăsat posterității. Se cunosc preocupările sale pentru științele naturii; ne-a rămas de la el un cuprinzător catalog cu schițe privitoare la anatomie și biologie.

Cunoștințele și cercetările lui da Vinci în domeniul embriologiei au fost peste secole decisive în medicină; astfel, observațiile sale referitoare la inimă și artere sunt menționate de diversele manuale. Deja la acea vreme, Leonardo da Vinci a fost capabil să explice funcționarea tendoanelor ventriculului drept.

Scriitorul și lingvistul german Peter Fiebag era de părere că: “E de-a dreptul uimitor, cum de a atins treptele unei asemenea perfecțiuni.” Fiebag făcea această remarcă referindu-se la condițiile în care a învățat da Vinci. Condițiile financiare nu i-au permis să frecventeze nici o școală superioară, iar despre universitate ce să mai zicem. Chiar și după ce tatăl său s-a mutat la Florența, condiția sa socială nu s-a îmbunătățit.

Și Kenneth Clarck, care a strâns într-un volum mărturisirile autobiografice ale marelui om, spunea: “era instruirea obișnuită a unui tânăr sărac din Florența, care se reducea la citit, scris și socotit.

Atunci cum se explică fenomenalele cunoștințe din diversele discipline științifice?

Diverși autori și-au exprimat, în diferite moduri, opiniile lor. De exemplu Gerhard R. Steinhauser, sau Ernst Meckelburg – ca și Peter Fiebag din care aminteam. “În fond, de la maestrul său Verrocchio, a primit doar câteva cunoștințe” afirmă coautorii lucrării “Plenipotențiarii cosmosului” (doctorul Johannes Fiebag și Hans- Werner Sachman) în captivantul material închinat fenomenului “Leonardo da Vinci” pe care îl considera un “gânditor al viitorului“, iar despre știința sa că “nu se trage din surse palpabile“.

Dar dacă totuși Verrocchio a putut să îi ofere și altceva, precum apropierea de o societate secretă?

Leonardo da Vinci
“Anticristul”, de Luca Signorelli. Detaliu din capela San Brizio Chapel din Orvieto. Signorelli a lucrat împreună cu Botticelli la Capela Sixtină şi, la fel ca Leonardo da Vinci, a făcut parte din atelierul lui Verrocchio, a cărui operă este saturată de aluzii ezoterice

Fiebag revine la întrebarea: “Cine era cu adevărat acest Leonardo da Vinci? Era el numai un copleșitor spirit al timpului, sau era mai mult, cu mult mai departe?” Nu este singurul care se întreabă, cum de a ajuns un singur om să posede cunoștințe atât de cuprinzătoare, lipsit de o pregătire deosebită.

Fenomenalele cunoștințe ale acestui om, e de părere Fiebag, ne duc cu gândul că Leonardo da Vinci avea acces la cele mai vechi scrieri din istoria umanității. Dar cum să fi ajuns în posesia unor astfel de surse? O fi avut acces la renumita Cronică Akashică? O fi fost el un inițiat precum Albertus Magnus, Nicola Tesla, Edgar Cayce sau aidoma Contelui de Saint-Germain care a utilizat “memoria lumii” pentru sine? Se gandea oare da Vinci sa arunce un pod peste timp? Avea el de gand sa calatoreasca prin spațiu și timp? Nu avem indicii pentru a lămuri asemenea lucruri.

Să aruncăm o geană asupra a ceea ce poartă numele de “Codex Madrid I” și să citim o notiță a maestrului: “Citește-mă, cititorule, dacă-ți face plăcere. Căci rareori mă reîntorc în această lume” – se exprima da Vinci pe un ton criptic. Să fie vorba doar despre o metaforă sau o formulare la întâmplare?

Gerhard R. Steinhauser, ocupându-se în timpul vieții cu problematica fenomenelor incerte, comentează spusele lui da Vinci, cu o nuanță speculativă:

“Ce trebuie să se întâmple când un om, în chip conștient, ar dori (sau ar putea) să se întoarcă într-o anumită perioadă din trecut, fără a fi nevoit să apeleze la mijloacele tehnice? Atunci, în spiritul ipotezei că în vâltoarea timpului lucrurile și oamenii ar putea fi răpiți din prezentul lumii noastre, ar fi oare posibil – și asta într-un sens pur speculativ – ca fiecare să profite de o anomalie a timpului și cu un anumit scop, să se înstrăineze, în situația, în care, cu forțele sale PSI, personale (și nicidecum cele tehnice) ar sparge zidurile timpului și ar pleca într-o “călătorie în timp“?” (citat din volumul “Viitorul a fost ieri”, 1977).

Leonardo da Vinci
Codexurile I si II din Madrid

Să fi fost Leonardo da Vinci un călător prin timp? Așa se întreaba și Peter Fiebag în articolul dedicat lui da Vinci “Un gânditor al viitorului“. În acest material, autorul face referiri interesante cu privire la uriașa personalitate a lui da Vinci. Fiebag precizează că, pe de o parte, nici nu se pot explica enormele cunoștințe ale lui da Vinci, iar pe de altă parte “el avea sentimentul faptei sale; el influența timpul când o dorea și când trebuia“.

Chiar și problema paradoxului timpului, “ar trebui să-i fie clară unui ipotetic călător în timp“, continuă Fiebag. Posibil de admis i se pare acestuia ideea lui Ernst Meckelburg, specialist al fenomenului timp, potrivit căreia Leonardo da Vinci ar fi fost, poate, în stare, să-și trimită spiritul într-o călătorie în timp. “Folosind limbajul de astăzi, am putea spune că a folosit un tunel pentru a putea penetra în fragilii pereți despărțitori.

Se pare că și alte lucruri neobișnuite îi dădeau târcoale minții sale geniale. De pildă, zborul și problema construirii unui aparat de zburat deveniseră obsedante pentru da Vinci.

Invențiile lui frapează. Mai întâi mașinile zburătoare care, contrar celor imaginate de alții în epoca sa, nu bat din aripi, imitând zborul păsărilor. Ale lui seamănă fie cu niște elicoptere, fie cu aeroglisoare sau planoare. Ultimele sunt perfect realizabile astăzi, cu condiția să dispui de o catapultă ca să le lansezi sau de un avion ca să le tragi. Se știe rolul jucat de planoare în al doilea război mondial; germanii chiar au construit unul care să transporte un tanc de 40 tone.

Spre edificare, să revenim la “Codex Madrid I“, asupra unei notițe bizare:

“Va fi ca zborul unei mari păsări, din spatele unei impunătoare lebede, universul cu uimirile, toate scrierile umplute de glorie, o strălucire eternă locului care l-a născut!”

Incoerență? Limbaj criptic? Nu chiar. Iată ce spune Fiebag încercând să deslușească textul: “În apropierea orășelului toscan Riesolo se afla o coamă de deal, de peste 400m înălțime, care poartă denumirea de “Monte Cecero” – care ne sugerează “spatele unei impunătoare lebede“.

A realizat Leonardo da Vinci, în cele din urmă, zborul său? Nu știm nimic exact în această privință. Contele Carl von Klinkowstroem, în volumul său “Istoria tehnicii” apărut în 1957, filozofează pe marginea ideii de zbor:

“În jurnalele sale, în care făcea tot felul de observații, lipsite de importanță, n-ai să găsești niciodată cuvântul “zbor“. De ce oare? S-a prăbușit cumva? Nu i-a reușit zborul? Sau poate i-a reușit și dintr-o ciudată gelozie pe cea mai mare aventură a vieții sale, s-a hotărât să învăluie totul în cel mai profund mister?”

Dar revenim la Fiebag care ne oferă o surpriză: o legendă al cărei conținut e în strânsă legătură cu ceea ce da Vinci numea “spatele unei lebede“. Legenda spune: “cu mulți, mulți ani în urmă, o uriașă pasăre a zburat spre înălțimi, sus, tot mai sus și în cele din urmă a dispărut în cerul etern-albastru al câmpiei toscane…

Da Vinci avea, cu siguranță și alte motive să nu dezvăluie multe din epocalele sale izbânzi. Numai dacă ne gândim la Inchizitie, acea “sfântă biserică romană” care în timpul lui da Vinci era foarte activă și vigilentă, străduindu-se în permanență să confiște tot ceea ce consideră că-i “lucrarea diavolului“, iar persoanele “suspecte” care se ocupau de anumite practici “vrăjitorești” erau schingiuite sau arse pe rug.

Dacă Leonardo da Vinci – care în notițele sale se ocupă și de rachete, pe care le-a schițat și le-a descris funcționarea și cărora le-a “testat” capacitatea de a intra în acțiune – a urcat într-adevar în spațiul ceresc, cu marea sa pasăre, rămâne încă o enigmă, dar descrierea planetei-Pământ, într-un mod absolut realist, e de-a dreptul stupefiantă. A privit oare Leonardo da Vinci pământul din cosmos?

“Îndepărtatele stele mi se păreau mai mari decât pământul nostru” nota da Vinci. În continuare, tot el afirma: “Gândește-te că o stea mai mare decât pământul nostru strălucește hăt-departe și o să-ți fie clar cât de mult se întind stelele în spațiul întunecat. Pământul este o stea, la fel ca și Luna. Totul în depărtare strălucește precum stelele.”

Era el capabil să părăsească fizic planeta noastră în vreun mod anume? Sau a reușit el, prin cunoștințele sale universale și datorită aptitudinilor sale, să pătrundă în viața astrală fără de timp a Cronicii Akashice?

Încă o propoziție criptică din notițele lui Leonardo:

“Cine se oprește pe o stea, acela nu se mai poate întoarce.”

Surse

Articole similare

Edmond André pe urmele lui Gurdjieff și ale maeștrilor săi

Mai demult am dat peste o cărțulie de 90 de pagini care mi-a spus mai multe despre spiritualitate decât îmi spuseseră toate celelalte cărți citite până atunci. Aveți obiceiul de a sublinia pasaje din cărțile…

Despre celebrul psihometrist Stephan Ossowiecki

Așa cum descriam în articolul despre psihometrie, de multe ori, evocarea întâmplărilor imprimate energetic într-un obiect poate fi foarte exactă şi fidelă. Informaţiile obţinute în acest fel pot fi de mare ajutor. Desigur că sunt…

Despre Gerard Croiset

Una dintre formele cele mai remarcabile de clarviziune este psihometria. Am vorbit despre acest fenomen într-un articol anterior. Reamintim pe scurt că termenul “psihometrie” a fost lansat de către doctorul american, Buchanan. Prin aceasta se…

2 Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

captcha