Spuneam în articolul cu Observatorii că doresc să deschid o serie de articole despre lucrurile enigmatice pe care le-am vazut preluate de filme și care pornesc de la o serie de realități mai puțin populare, dar totuși realități. Probabil este ceva adevăr în acele teorii care susțin că filmele sunt făcute să popularizeze anumite concepte, să familiarizeze publicul cu unele ipoteze bizare, să manipuleze opinia publicului într-o anume direcție.

De data aceasta voi croșeta pe marginea serialului „Demonii lui da Vinci” apărut în 2013. „Fringe” apăruse în 2008. Amintesc și de el, deoarece, acestea sunt două seriale care abordează lucruri mistice, ezoterice, științe de frontieră. Cu siguranță vor mai apărea filme pe acest calapod. Și nu cred că este doar o întâmplare. Cred că acestea anunță că lumea chiar se schimbă, iar tematica lor vorbește despre sensul în care lumea se schimbă – descoperiri stranii, confirmări științifice ale unor vechi credințe, călătorie în timp, supra-oameni care dețin/își activează puteri paranormale, universuri paralele. Dacă urmărești aceste două seriale și cauți noțiunile cheie din fiecare, iți faci ușor o cultură generală pe domenii de parapsihologie și ocultism, pentru că ele abordează aproape toate subiectele populare enigmatice. Dacă în trecut existau filme/seriale care abordau o singură temă, gen extratereștrii, puteri paranormale, locuri bântuite, acum noile filme parcă vor să epuizeze domeniul supranaturalului, subliniind că toate au legătură cu toate, încercând cumva, să prezinte o teorie unificată a lumii.




Vizionând serialul, m-am întrebat dacă unele chestii fantastice jucate acolo ar putea fi adevărate. Deși prejudecata ne spune că un geniu e un tip mizantrop și nepriceput într-ale lumii, am putea trece peste și să îl reconsiderăm. Poate Leonardo era un geniu uns cu toate alifiile. Poate era un tip dibaci, versat, diplomat, fin cunoscător al psihologiei umane. Poate o fi fost și spion, poate a acționat în cine știe ce stranii uneltiri elaborate. Poate făcea parte dintr-o societate secretă, poate consuma substanțe psihedelice pentru a-și spori procesul de creație, sau, din contră, pentru a-și calma gândurile, așa cum este prezentat în film. Poate a experimentat stări holotropice, poate chiar asta a fost metoda prin care a putut Leonardo călători în timp…daca a facut-o… Poate o fi băut din acea „fântână a amintirilor” de care vorbește turcul din film. Poate această fântână o fi cronica akashică? Am făcut câteva săpături și am aflat chestii interesante. Nu lămuritoare, dar destul cât să întrețină focul fanteziei aprins de film, destul cât să mă facă să visez în continuare la o altfel de realitate la îndemâna noastră și totuși, parcă, atât de inaccesibilă.

Câte ceva despre serialul „Demonii lui da Vinci”

Demonii lui da Vinci” este de fapt o mini serie. Dacă vă așteptați să vedeți o biografie prea scrobită și un geniu ciufut și scorțos în turnul său de fildeș, dar mai ales dacă vă deranjează abordările isotrice aiuristice, mai bine nu vă apucați de serial. Serialul nu este un documentar istoric, ci o operă de ficţiune inspirată, doar, facut, probabil, pentru a atinge audiența maximă și pentru a se vinde, ceea ce i-a și reușit. Cu toate că se vrea comercial, nu o face într-un mod prostesc. Deci dacă nu vă așteptați la acuratețe istorică, la o abordare renascentistă riguroasă, nici la un Leonardo ca la un savant sobru, o să găsiți că serialul e superb. Eu cred că este de apreciat doza de escapism pe care o oferă. Este o altă abordare a vieții și a geniului lui da Vinci, una care te entuziasmează, îți face mintea să puiască cele mai năstrușnice idei, îți inflamează imaginația, te inspiră, iți pune mintea pe moațe.

Nu știu cum au stat lucrurile în vremurile anilor 1500, dinspre partea mea, asta poate să rămână în cârca istoricilor. Ceva îmi spune că familia De Medici, Florența, Vaticanul, superstițiile și cutumele acelor timpuri sunt bine redate. Plus că toate episoadele te țin în suspans. Dacă vreți să știți, Da Vinci și cu gașca lui dau o tură și prin Valahia pe la nemuritorul Vlad Țepeș (Dracula), prezentat într-un mod foarte întunecat și sumbru în primul sezon, ușor zombi, bolnav cu capul, cu sufletul vândut Necuratului pentru a-i bate pe turci și pentru a se căpăta cu nemurire.

Serialul prinde încă de la început, este genul de serial complet, are câte un strop din fiecare gen şi poate chiar asta îl face atât de interesant: are umor, intrigă, acțiune, violență, scene dramatice, strategii de luptă, trădări, dragoste, erotism, replici inteligente, iar actorii sunt foarte buni și expresivi. Plus că mai nou, chiar și filmele comerciale s-au plictisit de ideea de a separa total binele de rău. Așa că dacă v-ați creat antipatii sau simpatii în primul sezon, veți avea surpriza să vă resetați opiniile, pentru că binele se contopește cu răul și nu mai știi exact pe cine să pariezi.

Serialul îl are în prim plan pe Leonardo da Vinci, cu tot ceea ce reprezintă el: viziune, nebunie, genialitate, pasiune, artă. Unii îl condamnă, alţii îl invidiază, unii îl venerează, alţii caută să-l distrugă. Dar el reuşeşte de fiecare dată să iasă din orice impas, veşnic calculând, analizând, plănuind câte ceva. Filmul ne prezintă viața tânărului Leonardo Da Vinci într-o manieră cât se poate de științifico-fantastică. Filmul îl redă pe omul renascentist Leonardo da Vinci la 25 de ani, în timp ce inventează și construiește viitorul, printr-o fantezie istorică ingenioasă și misterioasă. Protagonistul este în căutarea unui manuscris enigmatic și a unei societăți secrete. Rezident al Florenței, Leonardo Da Vinci este recrutat de familia Medici ca inginer de război pentru iminenta ciocnire între familia Medici și Papa Sixtus al IV-lea. Nepotul papei, Contele Riario este cel care va încerca să îl elimine pe Leonardo din plan, el fiind principalul antagonist al seriei. Premisele acestui film se complică, pe măsură de curajosul geniu, interpretat de Tom Riley, va fi inclus în lupta familiei Medici, condusă de Lorenzo (Elliot Cowan) cu papa Sixtus IV (James Faulkner), care e ajutat de acolitul său Riario (Blake Ritson) și frumoasa amantă a lui Lorenzo și Da Vinci, Lucrezia Donati (Laura Haddock). Deși pasiunea pentru femei frumoase și băutura î0i stau uneori în cale eroului nostru, vom descoperi că datorită anumitor „stimulente” Leonardo va veni cu idei ce îl vor face celebru în toată lumea. Încă din primul episod descoperim pasiunea sa pentru zbor și încercările, nereușite, de a zbura.

În fond ideea filmului este că două facțiuni își dispută dorința de a controla informațiile și cunoștințele acumulate de-a lungul timpului, Biserica Catolică (vedem imaginate și pivnițele Vaticanului cu tot soiul de comori pe care le tăinuiesc ele, printre care și o misterioasă pagină din Catea Frunzelor, care își schimbă constant informațiile și pe care numai anumiți oameni o pot citi; veți vedea la finalul filmului maniera interesantă prin care se decodează informațiile acelea mereu schimbătoare)și Fii lui Mithras. Eroul nostru se vede ademenit la fiecare pas de către Fii lui Mithras, iar din dorința de a-și satisface nevoia de adevăr, Leonardo se vede împins pe un drum plin de lucruri ciudate, viziuni și transcenderi în timp.

Deși de multe ori, vizionarea acestui serial poate da bătăi de cap, tocmai din cauza viziunilor și combinării istoriei cu fantasticul, la finalul fiecărui episod lucrurile devin destul de clare datorită geniului personajului principal.

Filmul amintește de cam toate proiectele vizionare ale lui da Vinci, așa că îl vedem cum se dă cu parapanta, inventând tancurile, traversând apele cu submarinul dar și în costumul de scafandru.

Nu o mai lungesc. Puneți ceaunul cu floricele pe foc până se încarcă episoadele și dați-i bătaie! Pardon, play, ca să nu instigăm la violență.

Despre OMUL Leonardo da Vinci

În afară de numele serialului amintit, cu toții am auzit de Leonardo da Vinci, măcar prin prisma renumitului său tablou, Gioconda. Nu se știe de ce această pictură, care nu este chiar cea mai valoroasă lucrare a lui da Vinci, exercită asemenea fascinație asupra publicului care se înghesuie (mai ceva ca la shaorma) să o vada într-una din sălile Luvrului. Poate nu toți știu că pictura și sculptura erau pentru el o ocupație secundară. În primul rând, el a fost savant și inginer. A încercat, printre altele, să construiască un aparat de zbor. Nu a reușit deoarece nivelul atins de tehnică la acea vreme nu se ridica la nivelul cunoștințelor și ideilor sale.

Există anumite puncte din biografia lui Leonardo da Vinci asupra cărora toată lumea este de acord, chiar dacă această biografie are mari lacune. Ce se știe despre acest om? Din informațiile oficiale aflam că Leonardo da Vinci s-a născut la 15 aprilie 1452 în Anchiano, un sat din apropierea orășelului Vinci. Despre copilăria lui Leonardo se știu foarte puține, dar se pare că și-a petrecut-o în localitatea de baștină din ținutul Toscanei. La vârsta de 17 ani împreună cu tatăl său, Ser Pietro, se mută la Florența. Despre mama lui se știu puține lucruri. După câte se spune, băiatul era rodul unei legături a tatălui său cu Catrina, fiica de numai 16 ani a unor țărani. Evident legatură dintre cei doi nu era legitimă și abia la Florența, unde tatăl găsi o slujbă de notar, ei se căsătoriră și Leonardo deveni fiu legitim.

Diverșii autori care au scris despre viața lui Leonardo da Vinci sunt unanim de acord că tânărul era de o frumusețe cu totul aparte. Giorgio Vasari, unul dintre biografii lui da Vinci scrie în volumul al IV-lea al cărții sale apărute în 1550, „Le vite de piu eccelenti Pittori, Scultori e Architetori„:

„El era frumos, puternic, grațios în mișcări, iar în conversații se arăta atât de fermecător, încât toată lumea se simțea atrasă de el.”

Tatăl lui Leonardo și-a trimis fiul să studieze sub îndrumarea lui Andrea del Verrocchio (1436-1480, pictor, sculptor și cioplitor în lemn). În 1472, când împlinise 20 de ani, Leonardo primi atestatul de pictor: „Leonardo di Ser Piero de Vinci dipintore„. În același an au apărut primele sale opere. El pictase „Vestea„, „Ginevra Benci„, „Madona cu vaza de flori” și ceva mai târziu „Madona în grotă„.

După cum e și firesc, începuturile artistice ale lui Leonardo poartă pecetea influenței maestrului său. Când va împlini 30 de ani, da Vinci va părăsi Florența și casa tatălui său. El se mută la Milano și lucrează pentru Ludovico Sforza, însă nu ca pictor. Era inginer, tehnician în construcții și armurier.

În 1482 începu lucrul la statuia ecvestră a lui Francisco Sforza, iar în 1496-1497 era gata cunoscută a sa operă de artă „Cina cea de taină„. N-a apucat să termine statuia fiindca în 1499 când da Vinci împlinea 47 de ani a fost silit să părăsească Milano. Reîntors în Florența, el deveni inginerul general al lui Cesare Borgia, care dorea cu tot înadinsul să unifice Italia. Da Vinci se devotă trup și suflet acestei idei și construi pentru proiectul său fortificații și canale (chestia asta este adaptată și în film; practic de aici cam pleaca totul, în momentul în care Leonardo își pune geniul ingineresc la bătaie pentru a susține ideea de a uni Italia cea puternic fărâmițată). În paralel lucra la renumita sa „Mona Lisa„. Dar aceasta nu era suficient: în 1502 Leonardo își începu activitatea de cartograf. În 1515, la 64 de ani, da Vinci deveni pictorul curții regale a lui Francisc I al Franței. Era ultima „stație” a carierei sale plurivalente. La 2 mai 1519, în vârstă de 67 de ani, la castelul Amboise din departamentul Indre-et-Loire, Leonardo da Vinci trecea în eternitate.

Leonardo da Vinci

Portretul unui om în cretă roșie (circa 1512), expus la Biblioteca Regală din Torino, este în general acceptat ca fiind un autoportret al lui Leonardo da Vinci. Se crede că da Vinci a realizat acest portret în jurul vârstei de 60 de ani. Portretul a fost intens reprodus și a devenit o celebră reprezentare a lui Leonardo drept un spirit universal sau „om renascentist”.

Ce ar mai putea fi spus despre el?… Prin Carnetele lui risipite prin toată lumea apar tot felul de chestiuni stranii. De exemplu, un lucru bizar este că el afirma de multe ori că nu are timp să își claseze metodic notele. Tot timpul lui era consacrat cercetării și acumulării de informații. Toți biografii săi au subliniat această pasiune, această bulimie de informație. Ce a făcut cu această informație adunată, nimeni nu știe. Dar poate a transmis-o cuiva, în altă lume, pentru a-i informa în detaliu despre epoca în care trăia… În acest sens, Jacques Bergier îl include în lucrarea sa „Stăpînii oculţi ai timpului”, considerandu-l un călător în timp, aterizat, din viitor, în secolul XV.

Unii istorici îi reproșează florentinului lipsa de spirit de sinteză. Dar uită că Leonardo da Vinci nu este un savant, ci un inginer. Nu-i pasă de ideile generale. Și a-i reproșa că nu a dedus, pe baza observațiilor făcute, de exemplu, circulația sângelui, este absurd. Ceea ce Leonardo urmărea era că încerca sa învețe cât mai multe lucruri cu putință despre lumea noastra, ca și cum aceasta ar fi fost nouă pentru el. În același timp, trebuia să-și asigure existența, fiind nevoit să picteze. Unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui, Fra Pietro della Novellara, scrie:

„Trudește din greu asupra geometriei și nu-i mai place pensula. (…) Lucrările sale de matematică l-au îndepărtat atât de mult de pictură, încât se înfurie când vede o pensulă.”

Detesta războiul, dar nu ezita să perfecționeze armele din vremea sa. Până la un anumit punct, totuși. Găsim la Leonardo da Vinci tancuri, parasute, submarine, dar se pare că și-a distrus unele invenții prea ucigătoare, ca și cum ar fi riscat să duca la o dispariție prematură acea civilizație din care facea parte.




În film o sa îl vedeti de câteva ori pe Leonardo cumpărând porumbei din târg, doar pentru a le da drumul și a-i schița în timp ce zboară. Niște efecte speciale foarte faine sub formă de schite de mână apar să sublinieze că Leonardo descompunea în minte imaginea zborului. Ideea aceasta este bazată pe cele spuse de Sir Kenneth Clark, în cartea sa „Leonardo da Vinci„. Acesta semnalează prezența în Carnetele lui Leonardo a unor crochiuri de păsări în zbor, care ar fi necesitat ca ilustrul florentin să fi dispus de filme proiectate cu încetinitorul. Și conchide:

„Probabil că nervii ochiului și creierului lui Leonardo da Vinci erau supranormali și îi permiteau să vadă și să descompună mișcări ultrarapide.”

Totuși, nu s-a văzut niciodată, în cadrul speciei umane, o ființă înzestrată cu organe de simț atât de sensibile si de rapide. Bunul-simț nu ne lasă să credem că Leonardo da Vinci a putut să vadă filme cu încetinitorul, însă în cazul unui astfel de personaj, bunul-simț nu este de ajuns. Sigur că filmul lasă bunul simț în afara platourilor și îl putem vedea pe Leonardo construind și o cameră de filmat. În fine, poate acest om era capabil să gândească și în patru dimensiuni, poate avea nişte structuri mentale diferite. A fost Leonardo da Vinci o mutație favorabilă în specia umană? A fost el un călător prin timp, așa cum presupune Bergier? Sau vreun extraterestru camuflat în acest italian misterios? Și dacă tot am amintit de Bergier, scot aici ceva din cartea lui, „Dimineața Magicienilor„, cu referire la mutații. Ceva ce se mulează perfect pe ființa lui da Vinci:

„Să se petreacă oare o mutaţie în speţa umană ? Asistăm noi oare la apariţia unor fiinţe care exterior ni se aseamănă, dar care sunt totuşi diferite ? (…) Există oare printre noi fiinţe care să ne semene, dar al căror comportament să ne fie la fel de străin „precum acela al efemeridei sau al balenei” ? Bunul simţ replică pe dată că aceasta s-ar şti, că, dacă nişte indivizi superiori ar trăi printre noi, i-am vedea şi noi. John W. Campbell, după câte ştim, a fost acela care a demontat acest argument al bunului simţ, reducându-l la mai nimic, într-un editorial din revista Astounding Science Fiction, apărut în 1941: „Nimeni nu se duce la doctor ca să-i declare că e sănătos tun. Nimeni nu se duce la psihiatru ca să-i comunice că viaţa e un joc facil şi delicios. Nimeni nu sună la uşa unui psihanalist ca să-i spună că nu suferă de nici un complex. Mutaţiile defavorabile sunt detectabile. Dar cele favorabile?” Totuşi, obiectează bunul simţ, mutanţii superiori s-ar face remarcaţi prin prodigioasa lor activitate intelectuală. „Absolut deloc„, răspunde Campbell. „Un om genial aparţinând speciei noastre, un Einstein, de exemplu, publică rodul muncii sale. Se face remarcat. Ceea ce-i aduce multe necazuri, ostilitate, neînţelegere, ameninţări, exil. Einstein la sfârşitul vieţii declară : „Dacă aş fi ştiut, m-aş fi făcut instalator.” Peste nivelul lui Einstein, mutantul este suficient de inteligent ca să se ascundă. Işi păstrează descoperirile pentru sine. Duce o viaţă pe cât de discretă posibil, încercând doar să menţină contactul cu alte inteligenţe de felul său. Câteva ore de lucru pe săptămână îi ajung ca să-şi satisfacă nevoile, iar restul timpului şi-l foloseşte cu activităţi despre care n-avem nici măcar idee.

Acţiunile noastre sunt iraţionale, iar inteligenţa intră prea puţin în deciziile pe care le luăm. Putem imagina Ultra-
Umanul, noua treaptă a vieţii pe Pământ, ca pe o fiinţă raţională şi nu doar una care raţionează, o fiinţă înzestrată cu o inteligenţă obiectivă permanentă şi care nu ia nici o hotărâre decât după ce examinează lucid, complet, masa de informaţii aflată în posesia sa. O fiinţă al cărei sistem nervos ar fi o fortăreaţă în stare să reziste oricărui asalt al impulsurilor negative. O fiinţă cu mintea rece şi rapidă, echipată cu o memorie totală, infailibilă. Dacă mutanţii există, ei sunt probabil ca această fiinţă care fizic seamănă cu un om, dar diferă radical de el prin simplul fapt că îşi controlează inteligenţa şi uzează de ea fără nici o clipă de zăbavă. Felul acesta de a vedea lucrurile pare simplu. El este totuşi mai fantastic decât tot ce ne sugerează literatura SF. Biologii încep să întrevadă modificările chimice care ar fi necesare creării acestei noi specii. Experienţele cu tranchilizante, cu acidul lisergic şi derivatele sale, au arătat că ar fi suficientă o foarte slabă urmă din anumiţi compuşi organici încă necunoscuţi ca să ne protejeze contra permeabilităţii excesive a sistemului nostru nervos şi să ne permită astfel să exercităm în toate ocaziile o inteligenţă obiectivă. La fel cum există mutanţi fenilcetonici a căror chimie este mai puţin bine adaptată la viaţă decât a noastră, tot aşa putem presupune că există mutanţi a căror chimie este mai bine adaptată decât a noastră la viaţa din această lume în transformare. Aceşti mutanţi, ale căror glande ar secreta spontan tranchilizante şi substanţe ce dezvoltă activitatea cerebrală, ar fi vestitorii speciei chemate să înlocuiască omul. Locul lor de şedere n-ar fi vreo insulă misterioasă ori o planetă interzisă. Viaţa a fost capabilă să creeze fiinţe adaptate abisurilor submarine sau atmosferei rarefiate de pe piscurile cele mai înalte. Tot ea este capabilă să creeze şi fiinţa ultra-umană a cărei locuinţă ideală este Metropolis, pământul fumegând de uzine, pământul trepidant al afacerilor, pământul vibrând de sute de noi radiații(…)”

Si a-propos de pasari si de zbor, in film, Leonardo da Vinci este tocmit de casa de Medici sa realizeze un porubmel mecanic. Se pare ca in viata reala, chiar a realizat asa ceva. Leonardo da Vinci a fost, așa cum bine se știe, fascinat de ideea zborului. Cum spuneam anterior, a studiat în mod obsesiv mișcarea păsărilor în timpul zborului și a creat zeci de modele de mașini de zbor în toate formele și mărimile – de la planoare în formă de liliac și până la elicoptere în formă de tirbușon.

Leonardo da Vinci

A disecat și analizat aripi de zburătoare în încercarea de a descoperi secretele zborului și a notat toate descoperirile sale într-un codex dedicat în întregime zborului. La începutul secolului al XVI-lea, da Vinci a folosit cunoștințele dobândite pentru a construi o pasăre mecanică ce avea să fie folosită ca recuzită într-o piesă de teatru. Pasărea era formată dintr-un mecanism simplu ce îi permitea operatorului să-i miște aripile în sus și în jos acționând un cablu. Asemenea păsări mecanice au continuat să fie folosite în Florența în cadrul festivităților „Scoppio del Carro” în timpul cărora un porumbel mecanic („Columbina”) era folosit pentru a aprinde un cărucior plin cu artificii. Tradiția s-a păstrat până în ziua de azi și anunța venirea sărbătorii de Paște. E adevarat, în serialul „Demonii lui da Vinci”, protagonistul construiește un porumbel mecanic extrem de complex, mult mai rafinat decât o simplă recuzită.

Ce credea Leonardo da Vinci despre sine și ceilalți oameni

Ceea ce credea Leonardo da Vinci despre el însuși nu știm. Când vorbește despre el unui eventual mecena, se descrie doar ca inginer militar. Faptul că pictează, că desenează pare fără importanță pentru el. Ca și cum, acolo în lumea stranie din care el provine, toți ar fi pictat și desenat în mod natural, și, în consecință, talentul în aceste domenii era lipsit de importanță.

Nu doar că era homosexual, dar și detesta femeile și chiar ideea procesului de reproducere îi provoca oroare. Iată consemnată o afirmaţie surprinzătoare a sa:

„Organele sexuale ale omului sînt atît de dezgustătoare, încît este de mirare că fiinţele umane au reuşit să se reproducă”.

În film apare o scena în care lui Leonardo îi este intentat un proces legat de sodomie. Și aici filmul are o bază reală. Când avea 23 de ani, Leonardo chiar a fost acuzat de sodomie. De fapt unul din ucenicii săi, Gian Giacomo Caprotti, îi fusese amant. Înainte să se despartă, i-a realizat portretul în semn de dragoste, şi Leonardo a purtat cu el pictura timp de 17 ani.

Leonardo da Vinci

Unul dintre Caietele lui Leonardo da Vinci, mai precis Codexul Forster III, expus in institutia londoneza „Victoria and Albert Museum”.

Sir Kenneth Clark observa o altă latură bizară, imposibil de înțeles a lui Leonardo:

„Ne-au rămas în Carnetele și notele sale urme complete ale minții sale. Nici o minte omenească nu a lăsat atâtea urme. Și totuși, în acest material enorm, nu există nici o frântură de emoție omenească. Nu știm nimic despre afecțiunile lui, despre gusturi, despre sănătatea lui, despre opiniile lui privind evenimentele curente.”

Parcă la Observatori am mai văzut această lipsă de emoție și de empatie descrisă în „Compendium Lugubrum„.

Aceasta este o mentalitate dintr-o altă epocă, poate dintr-o altă specie. Cele câteva reflecții ale sale despre om arată că avea față de el cel mai profund dispreț. Pentru el, oamenii erau superstițioși, dedicându-se acelei activități bestiale, respingătoare și stupide care se numește război și dovedindu-se incapabili să-și stăpânească natura.

De aceea, a anunțat Potopul, și nu doar potopul de apă ci și potopul de foc. Desenele care îi însoțesc notele sunt înspăimântătoare, iar Leonardo da Vinci pare sigur că civilizația este distrusă periodic. Și că va fi din nou. Și pare că el ar cunoaște și durata ciclului său de viață.

Viața enigmatică a lui Leonardo da Vinci

Acest om – un mare artist ce acoperea mai multe domenii, dar în fața celor mai mulți oameni s-a impus ca pictor – a trăit o viață plină de enigme. Cum spuneam, ne-au rămas de la el numaroase însemnări bogate in informatie, care mai întâi trebuie găsite și apoi ordonate sistemaic, deoarece acestea se află împrăștiate în întreaga lume.

Multe manuscrise de valoare s-au pierdut, printre acestea numărându-se și acelea care tratau despre suprafața tabloului, domeniu în care acesta era un inventator.

În cele ce urmează voi aborda mai mult activitatea sa ca inginer, inventator și tehnician, dar și aceea de geolog și cartograf. De asemenea și în domeniul mecanicii, pur și simplu s-a întrecut pe sine.

Când a împlinit 38 de ani, în 1490, a proiectat o roată dințată care se atașa la partea superioară a altei roți pentru a putea angrena un mecanism de transmisie. Respectivul mecanism era fixat pe circumferința roții. În acest mod, angrenajul era capabil să transmită mișcarea în ambele direcții. Da Vinci a reușit pentru prima oara să realizeze o mișcare de rotație permanentă. Mecanismul său era completat de o cremalieră, cu ajutorul căreia se angrena în mecanismul de transmisie.

Dar aceasta încă nu era suficient. Creației lui da Vinci i-a mai fost adusă o perfecționare: a instalat un lanț articulat, care făcea posibilă transmiterea mișcării aparatului. Acest lanț articular seamănă într-un mod izbitor cu lanțul motocicletei de azi.

Automobilul există doar de 100 de ani. Dar deja în secolul al XVI-lea inventatorul italian a construit un vehicul al cărui sistem de propulsie se compunea din doi arbori cotiți. Aceștia aflau forța necesară, succesiv și neîntrerupt, punerii în mișcare a vehiculului. Deci nu ar fi greșit să se spună că Leonardo da Vinci a conceput modelul strămoșului automobilului.

Așa cum ne informează scrierile vremii, Leonardo da Vinci se mută de la Florența la Milano, unde își oferă serviciile ducelui Ludovico il Moro Sforza.

La sfârșitul secolului al XV-lea, Italia era dezmembrată în nenumărate formațiuni statale mici. Acest lucru presupunea o permanentă stare conflictuală între sătucele vecine și rivale. Da Vinci văzu în acest lucru șansa de a-și pune în aplicare proiectele și astfel se alătura ideii protectorului său. O descoperire de-a sa i-a sugerat să construiască modelul unui aparat care se apropie de construcția mașinii cu abur de mai târziu.

În orice caz, să ne imaginam un balon de sticlă, care prin utilizarea aburului, se mișcă într-un cilindru. Și asta cu 300 de ani înainte de James Watt. Da Vinci se gândea deja la posibilitatea de a utiliza puterea aburului în materializarea proiectelor sale din domeniul militar.

În film îi vine ideea lui da Vinci că Florența oricum nu are armată și va angaja numai oameni cu mușchi, nu și oameni cu creier, așa că decide să își facă reclamă în oraș și să se promoveze ca inginer militar, nu ca pictor. Încearcă să ajungă în Casa Medici, printr-un șiretlic diplomatic. Îi face o schiță amantei lui Lorenzo de Medici pentru ca aceasta să pună o vorbă bună pentru el să îi fie tocmit ca pictor. Practic pictura/arta va fi camuflajul care îl va ajuta să își vânda ce avea de vândut familiei Medici, și anume, geniul său militar. Toată chestia asta pornește dintr-o urmă de adevăr. Citiți scrisoarea de mai jos și luati aminte la cum o întoarce în final. Scrisoarea a fost trimisă ducelui Ludovico il Moro Sforza, în care își expunea câteva idei care spera să îi atragă atenția:

„1. Eu cunosc metoda prin care pot să construiesc poduri transportabile, ușoare și robuste, pentru a urmări dușmanul și, în caz de nevoie, pentru a-l pune pe fugă.

2. Ocupăm un loc fortificat, apa o deviem în șanțuri, apoi eu voi construi un mare număr de poduri, berbeci de spart ziduri, scari de asalt și ustensile pentru acest gen de acțiune.

3. Cunosc metoda prin care putem să distrugem o fortăreață construită pe stânci.

Tot astfel știu metoda prin care se pot construi tuneluri subpământene și galerii secrete și întortocheate, care să ne ducă la locul dorit. În afară de asta, voi construi care de luptă, sigure și inatacabile, care, cu tunurile lor, vor ataca prin surprindere rândurile dușmanului și nu va fi nevoie de nici o aglomerare de persoane înarmate.

Tot astfel voi produce, la nevoie, bombe și mortiere.

Pentru vremurile de pace, mă gândesc la un proiect, în care e vorba despre o casă privată, aprovizionată de o conductă de apă. Pot să fac sculptură în bronz, marmură sau lut. În orice caz, pot să realizez un cal din bronz care să fie un monument pentru eternizarea memoriei tatălui Dumneavoastră și a renumitei case Sforza.”

Aristocraticul stăpân se simți foarte măgulit de ultima propunere a lui da Vinci, și nu-i surprinzător cp îl primi pe Leonardo în slujba sa. În acea scrisoare în care da Vinci își arăta intențiile, se găsesc câteva din virtualele realizări ale acestui geniu universal. Edificator în acest sens este acel pasaj al scrisorii în care scria: „Care de luptă sigure și inatacabile, iar tunurile lor vor ataca prin surprindere rândurile dușmanului.” Să fie vorba despre un strămoș al tancului?

Din scrisoare observăm cum Leonardo expedia în câteva rânduri geniul său de pictor și de sculptor, dar zăbovea asupra calităților excepționale de inginer militar. Totuși, iar lucrul acesta pare clar dovedit, nu a făcut niciodată studii de specialitate.

A fost un tânăr sărac, a învățat să citească, să scrie și să numere. Mai târziu, a devenit ucenic în atelierul lui Verrochio, frecventând atunci doar un mediu exclusiv artistic. Totuși, cunoștea perfect matematica. Și avea cunoștințe precise de fizică și chimie. Vorbește despre un fluid mai subtil decât apa, care provoacă fulgerul. Unde a învățat el toate astea? Și mai ales când?

Istoricii de artă și filozofii care l-au studiat pe Leonardo da Vinci trec peste aceste aspecte, ei crezând că florentinul citea mult și că în felul acesta și-a dobândit cunoștințele. Însă aceștia nu știu cu ce se mănâncă științele, că este extrem de greu, aproape imposibil să înveți singur matematica.

Pe de altă parte, Leonardo da Vinci cunoștea foarte bine lucrările lui Arhimede care sunt scrise în grecește. Unii presupun că ar fi existat traduceri latine, însă nu s-a dovedit ca existau astfel de traduceri în acea epocă.

Toate acestea ne obligă la ipoteza destul de excentrică și anume că Leonardo da Vinci trebuie că și-a dobândit extraordinarele cunoștințe într-o altă viață, deoarece nu există în viața lui loc pentru astfel de studii și nici timpul necesar dobândirii lor.

(continuarea în partea a II-a)

Bibliografie

  • JACQUES BERGIER, Stapanii oculti ai timpului, Traducator: Nicolae Constantinescu, Editura: Pro Editura si Tipografie, 2006
  • JACQUES BERGIER & LOUIS PAUWELS, Dimineata Magicienilor, Traducere: Dan Petrescu, Editura NEMIRA, 1994
  • PETER KRASS, Cronica Akashica, Traducator: George Sanpetrean, Editura LUCMAN, 1999
  • DRUNVALO MELCHIZEDEK, Floarea vieţii, Volumele I si II, Editura: MEDIALUX
  • JONATHAN BLACK, Istoria ascunsa a lumii, Traducator: Adriana Badescu, Editura Nemira
  • JAN VAN HELSING, Sa nu atingi aceasta carte, Traducator: Stefan Ciobanu, Editura: ANTET, 2005
  • http://www.ziarulromaniamare.ro/misterul-mintilor-stralucite-17-leonardo-da-vinci-5/
  • http://www.ziarulromaniamare.ro/misterul-mintilor-stralucite-16/
  • http://www.ziarulromaniamare.ro/misterul-mintilor-stralucite-15/
  • http://www.ziarulromaniamare.ro/misterul-mintilor-stralucite-14/
  • http://www.ziarulromaniamare.ro/misterul-mintilor-stralucite-13/
  • http://www.cinemagia.ro/filme/da-vincis-demons-578838/
  • https://axlandra.wordpress.com/2013/06/09/o-duminica-cu-demonii-lui-da-vinci/
  • http://www.x-tremeradio.ro/geniu-si-nonconformism-in-serialul-da-vincis-demons-2013/11101
  • http://blogatu.ro/2013/09/demonii-lui-da-vinci.html