În anul 1502, da Vinci crede că a scăpat de povara picturii intrând în serviciul lui Cesare Borgia. Ajunge atunci,așa cum vedem și în film, să fie amestecat într-un ghem de conspirații atât de încurcate, încât nici acum nu s-a reușit dezlegarea lor. Dar este sigur că, în ziua de 31 decembrie 1502, cel mai bun prieten al lui Leonardo da Vinci, Vitellozzo Vitelli, a fost sugrumat din ordinul lui Cesare Borgia.

Leonardo fuge, ajunge la Florența și este obligat să se apuce iar de pictură. Timp de trei ani pictează mult, apoi, mânat demonii săi interiori, cei ai curiozității și ai cunoașterii, își reia cercetările. Aceea este perioada în care își face notițele de la dreapta la stânga. Mulți cred că făcea acest lucru pentru că era persecutat și își codifica descoperirile. Însă acest cod ar fi putut fi spart de oricine, nu e atât de inteligent criptat. Avea cunoștințe de criptografie imense, mai ales că el considera criptografia domeniul cel mai interesant al jocurilor matematice. Dar el nu și-a codificat nimic. Cel mult distrugea direct cele ce nu dorea să iasă la iveală. Celebrul arhitect Jacques Couelle, crede că motivul pentru care Leonardo da Vinci scria invers era de o simplitate pe care bunul-simț, nu o poate atinge din cauza prejudecăților: voia să își imprime lucrările. Se pare că voia să realizeze mai multe copii ale cunoștințelor sale și să le facă să circule. A reușit el aceasta? Încă nu se știe.




Nu ar da de bănuit că a fost persecutat pentru cercetările sale, însă și-a încetat cercetările anatomice doar în urma avertismentului amical al Papei Leon al X-lea. Toate acele cercetări legate de disecție, Leonardo le-a continuat în spitalele ecleziastice, îndeosebi la Santa Maria Nuovia din Florența.

Leonardo da Vinci călător în timp? Sau deținător al secretului Cronicii Akshice?

Savanți foarte serioși au propus să fie denumită „efectul Leonardo da Vinci” percepția intuitivă a viitorului, predicția sa naturală. O ipoteză vehiculată de scriitorii de SF ar fi aceea că Leonardo da Vinci este un călător în timp, ce venea din viitor.

Din perspectiva de astăzi, este de neînțeles în cât de multe domenii s-a manifestat geniul lui Leonardo da Vinci cu cinci secole în urmă si ce descoperiri epocale a lăsat posterității. Se cunosc preocupările sale pentru științele naturii; ne-a rămas de la el un cuprinzător catalog cu schițe privitoare la anatomie și biologie.

Cunoștințele și cercetările lui da Vinci în domeniul embriologiei au fost peste secole decisive în medicină; astfel, observațiile sale referitoare la inimă și artere sunt menționate de diversele manuale. Deja la acea vreme, Leonardo da Vinci a fost capabil să explice funcționarea tendoanelor ventriculului drept.

Scriitorul și lingvistul german Peter Fiebag era de părere că: „E de-a dreptul uimitor, cum de a atins treptele unei asemenea perfecțiuni.” Fiebag făcea această remarcă referindu-se la condițiile în care a învățat da Vinci. Condițiile financiare nu i-au permis să frecventeze nici o școală superioară, iar despre universitate ce să mai zicem. Chiar și după ce tatăl său s-a mutat la Florența, condiția sa socială nu s-a îmbunătățit.

Și Kenneth Clarck, care a strâns într-un volum mărturisirile autobiografice ale marelui om, spunea: „era instruirea obișnuită a unui tânăr sărac din Florența, care se reducea la citit, scris și socotit.

Atunci cum se explică fenomenalele cunoștințe din diversele discipline științifice?

Diverși autori și-au exprimat, în diferite moduri, opiniile lor. De exemplu Gerhard R. Steinhauser, sau Ernst Meckelburg – ca și Peter Fiebag din care aminteam. „În fond, de la maestrul său Verrocchio, a primit doar câteva cunoștințe” afirmă coautorii lucrării „Plenipotențiarii cosmosului” (doctorul Johannes Fiebag și Hans- Werner Sachman) în captivantul material închinat fenomenului „Leonardo da Vinci” pe care îl considera un „gânditor al viitorului„, iar despre știința sa că „nu se trage din surse palpabile„.

Dar dacă totuși Verrocchio a putut să îi ofere și altceva, precum apropierea de o societate secretă?

Leonardo da Vinci

„Anticristul”, de Luca Signorelli. Detaliu din capela San Brizio Chapel din Orvieto. Signorelli a lucrat împreună cu Botticelli la Capela Sixtină şi, la fel ca Leonardo da Vinci, a făcut parte din atelierul lui Verrocchio, a cărui operă este saturată de aluzii ezoterice.

Fiebag revine la întrebarea: „Cine era cu adevărat acest Leonardo da Vinci? Era el numai un copleșitor spirit al timpului, sau era mai mult, cu mult mai departe?” Nu este singurul care se întreabă, cum de a ajuns un singur om să posede cunoștințe atât de cuprinzătoare, lipsit de o pregătire deosebită.

Fenomenalele cunoștințe ale acestui om, e de părere Fiebag, ne duc cu gândul că Leonardo da Vinci avea acces la cele mai vechi scrieri din istoria umanității. Dar cum să fi ajuns în posesia unor astfel de surse? O fi avut acces la renumita Cronică Akashică? O fi fost el un inițiat precum Albertus Magnus, Nicola Tesla, Edgar Cayce sau aidoma Contelui de Saint-Germain care a utilizat „memoria lumii” pentru sine? Se gandea oare da Vinci sa arunce un pod peste timp? Avea el de gand sa calatoreasca prin spațiu și timp? Nu avem indicii pentru a lămuri asemenea lucruri.

Să aruncăm o geană asupra a ceea ce poartă numele de „Codex Madrid I” și să citim o notiță a maestrului: „Citește-mă, cititorule, dacă-ți face plăcere. Căci rareori mă reîntorc în această lume” – se exprima da Vinci pe un ton criptic. Să fie vorba doar despre o metaforă sau o formulare la întâmplare?

Gerhard R. Steinhauser, ocupându-se în timpul vieții cu problematica fenomenelor incerte, comentează spusele lui da Vinci, cu o nuanță speculativă:

„Ce trebuie să se întâmple când un om, în chip conștient, ar dori (sau ar putea) să se întoarcă într-o anumită perioadă din trecut, fără a fi nevoit să apeleze la mijloacele tehnice? Atunci, în spiritul ipotezei că în vâltoarea timpului lucrurile și oamenii ar putea fi răpiți din prezentul lumii noastre, ar fi oare posibil – și asta într-un sens pur speculativ – ca fiecare să profite de o anomalie a timpului și cu un anumit scop, să se înstrăineze, în situația, în care, cu forțele sale PSI, personale (și nicidecum cele tehnice) ar sparge zidurile timpului și ar pleca într-o „călătorie în timp„?” (citat din volumul „Viitorul a fost ieri”, 1977).

Leonardo da Vinci

Codexurile I si II din Madrid

Să fi fost Leonardo da Vinci un călător prin timp? Așa se întreaba și Peter Fiebag în articolul dedicat lui da Vinci „Un gânditor al viitorului„. În acest material, autorul face referiri interesante cu privire la uriașa personalitate a lui da Vinci. Fiebag precizează că, pe de o parte, nici nu se pot explica enormele cunoștințe ale lui da Vinci, iar pe de altă parte „el avea sentimentul faptei sale; el influența timpul când o dorea și când trebuia„.

Chiar și problema paradoxului timpului, „ar trebui să-i fie clară unui ipotetic călător în timp„, continuă Fiebag. Posibil de admis i se pare acestuia ideea lui Ernst Meckelburg, specialist al fenomenului timp, potrivit căreia Leonardo da Vinci ar fi fost, poate, în stare, să-și trimită spiritul într-o călătorie în timp. „Folosind limbajul de astăzi, am putea spune că a folosit un tunel pentru a putea penetra în fragilii pereți despărțitori.

Se pare că și alte lucruri neobișnuite îi dădeau târcoale minții sale geniale. De pildă, zborul și problema construirii unui aparat de zburat deveniseră obsedante pentru da Vinci.

Invențiile lui frapează. Mai întâi mașinile zburătoare care, contrar celor imaginate de alții în epoca sa, nu bat din aripi, imitând zborul păsărilor. Ale lui seamănă fie cu niște elicoptere, fie cu aeroglisoare sau planoare. Ultimele sunt perfect realizabile astăzi, cu condiția să dispui de o catapultă ca să le lansezi sau de un avion ca să le tragi. Se știe rolul jucat de planoare în al doilea război mondial; germanii chiar au construit unul care să transporte un tanc de 40 tone.




Spre edificare, să revenim la „Codex Madrid I„, asupra unei notițe bizare:

„Va fi ca zborul unei mari păsări, din spatele unei impunătoare lebede, universul cu uimirile, toate scrierile umplute de glorie, o strălucire eternă locului care l-a născut!”

Incoerență? Limbaj criptic? Nu chiar. Iată ce spune Fiebag încercând să deslușească textul: „În apropierea orășelului toscan Riesolo se afla o coamă de deal, de peste 400m înălțime, care poartă denumirea de „Monte Cecero” – care ne sugerează „spatele unei impunătoare lebede„.

A realizat Leonardo da Vinci, în cele din urmă, zborul său? Nu știm nimic exact în această privință. Contele Carl von Klinkowstroem, în volumul său „Istoria tehnicii” apărut în 1957, filozofează pe marginea ideii de zbor:

„În jurnalele sale, în care făcea tot felul de observații, lipsite de importanță, n-ai să găsești niciodată cuvântul „zbor„. De ce oare? S-a prăbușit cumva? Nu i-a reușit zborul? Sau poate i-a reușit și dintr-o ciudată gelozie pe cea mai mare aventură a vieții sale, s-a hotărât să învăluie totul în cel mai profund mister?”

Dar revenim la Fiebag care ne oferă o surpriză: o legendă al cărei conținut e în strânsă legătură cu ceea ce da Vinci numea „spatele unei lebede„. Legenda spune: „cu mulți, mulți ani în urmă, o uriașă pasăre a zburat spre înălțimi, sus, tot mai sus și în cele din urmă a dispărut în cerul etern-albastru al câmpiei toscane…

Da Vinci avea, cu siguranță și alte motive să nu dezvăluie multe din epocalele sale izbânzi. Numai dacă ne gândim la Inchizitie, acea „sfântă biserică romană” care în timpul lui da Vinci era foarte activă și vigilentă, străduindu-se în permanență să confiște tot ceea ce consideră că-i „lucrarea diavolului„, iar persoanele „suspecte” care se ocupau de anumite practici „vrăjitorești” erau schingiuite sau arse pe rug.

Dacă Leonardo da Vinci – care în notițele sale se ocupă și de rachete, pe care le-a schițat și le-a descris funcționarea și cărora le-a „testat” capacitatea de a intra în acțiune – a urcat într-adevar în spațiul ceresc, cu marea sa pasăre, rămâne încă o enigmă, dar descrierea planetei-Pământ, într-un mod absolut realist, e de-a dreptul stupefiantă. A privit oare Leonardo da Vinci pământul din cosmos?

„Îndepărtatele stele mi se păreau mai mari decât pământul nostru” nota da Vinci. În continuare, tot el afirma: „Gândește-te că o stea mai mare decât pământul nostru strălucește hăt-departe și o să-ți fie clar cât de mult se întind stelele în spațiul întunecat. Pământul este o stea, la fel ca și Luna. Totul în depărtare strălucește precum stelele.”

Era el capabil să părăsească fizic planeta noastră în vreun mod anume? Sau a reușit el, prin cunoștințele sale universale și datorită aptitudinilor sale, să pătrundă în viața astrală fără de timp a Cronicii Akashice?

Încă o propoziție criptică din notițele lui Leonardo:

„Cine se oprește pe o stea, acela nu se mai poate întoarce.”

(puteți citi aici partea I și partea a II-a)

Bibliografie

  • JACQUES BERGIER, Stapanii oculti ai timpului, Traducator: Nicolae Constantinescu, Editura: Pro Editura si Tipografie, 2006
  • JACQUES BERGIER & LOUIS PAUWELS, Dimineata Magicienilor, Traducere: Dan Petrescu, Editura NEMIRA, 1994
  • PETER KRASS, Cronica Akashica, Traducator: George Sanpetrean, Editura LUCMAN, 1999
  • DRUNVALO MELCHIZEDEK, Floarea vieţii, Volumele I si II, Editura: MEDIALUX
  • JONATHAN BLACK, Istoria ascunsa a lumii, Traducator: Adriana Badescu, Editura Nemira
  • JAN VAN HELSING, Sa nu atingi aceasta carte, Traducator: Stefan Ciobanu, Editura: ANTET, 2005
  • http://www.ziarulromaniamare.ro/misterul-mintilor-stralucite-17-leonardo-da-vinci-5/
  • http://www.ziarulromaniamare.ro/misterul-mintilor-stralucite-16/
  • http://www.ziarulromaniamare.ro/misterul-mintilor-stralucite-15/
  • http://www.ziarulromaniamare.ro/misterul-mintilor-stralucite-14/
  • http://www.ziarulromaniamare.ro/misterul-mintilor-stralucite-13/
  • http://www.cinemagia.ro/filme/da-vincis-demons-578838/
  • https://axlandra.wordpress.com/2013/06/09/o-duminica-cu-demonii-lui-da-vinci/
  • http://www.x-tremeradio.ro/geniu-si-nonconformism-in-serialul-da-vincis-demons-2013/11101
  • http://blogatu.ro/2013/09/demonii-lui-da-vinci.html