Haideți să continuăm prima parte a articolului despre geniul lui Leonardo da Vinci și să încercăm să punem cap la cap diferite idei interesante venite pe filiera serialului „Demonii lui da Vinci„, cu date reale scoase din biografiile sale, sau chiar din celebrele Carnete pe care le ținea. Vă spuneam în prima parte că maniera în care îi este redată personalitatea lui Leonardo da Vinci în serial, mi se pare una originală și mult mai potrivită unui om de o asemenea anvergură, decât imaginea de savant cumințel care se ia prea în serios, propusă de cărți.




Poate ca adevărul este, ca de obicei, undeva la mijloc. Doar nu degeaba o fi existând o cale de mijloc, nu degeaba se află corpul calos la mijloc, chiar și ochiul sacru stă la mijlocul triunghiului, asta că sa nu mai amintim că cel mai bine e să dormi pe mijlocul patului. Plus că nimeni nu are chef să fie întrerupt în mijlocul unei discuții. Sau al unui articol.

Totuși, ce scrieri ar fi putut consulta Leonardo da Vinci?

Nu știm mai nimic despre aceasta. Întrebarea mi-a venit văzând în serial cum căuta da Vinci mereu în cărti să își confirme punctul de plecare al unor idei care îi veneau. Practic pleca de la un principiu deja descoperit și testat de cineva, pe care îl îmbunătățea; sau vedea un potențial al acelui principiu, pe care autorul inițial nu îl văzuse.

De exemplu, este posibil să îl fi studiat pe Leonardo Fibonacci, care a trăit cu peste 250 de ani înaintea lui.

În cartea „Istoria ascunsă a lumii” de Jonathan Black este prezentată o imagine, un detaliu, dintr-un manuscris al secolului al XIII-lea care seamănă foarte mult cu un celebru desen al lui da Vinci:

Leonardo da Vinci

Aceasta ne poate duce la ideea că a cultivat în secret filozofia ezoterică și, de ce nu, poate a frecventat și vreo societate secretă, poate a și experimentat anumite stări mistice deprinse în cadrul acelei societăți. Este oare posibil ca înşişi cei care au contribuit din plin la conturarea paradigmei moderne, materialiste şi ştiinţific orientate, să fi crezut în secret în cu totul altceva? Newton, Kepler, Voltaire, Paine, Washington, Franklin, Tolstoi, Dostoievski, Edison, Wilde, Gandhi, Duchamp… ar putea fi oare adevărat că toţi au fost iniţiaţi într-o tradiţie secretă, învăţaţi să creadă în puterea minţii asupra materiei şi să comunice cu spirite neîntrupate? Biografiile recente ale unora dintre aceste personalităţi abia dacă amintesc despre dovezile ce atestă că respectivii erau interesaţi de asemenea idei. Iar pe fondul climatului intelectual actual, atunci când sunt menţionate, ele sunt în general minimalizate şi considerate doar un hobby, o excentricitate temporară: idei amuzante, folosite ca divertisment sau ca o metaforă a activităţii ştiinţifice, însă niciodată luate în serios. Newton a practicat alchimia toată viaţa, considerând că aceasta era cea mai importantă realizare a sa. Voltaire a participat la activităţi de magie ceremonială în întreaga perioadă în care a dominat viaţa intelectuală a Europei. Când a fondat oraşul ce-i poartă numele, Washington a invocat un mare spirit celest. Iar când afirma că este îndrumat de steaua sa, Napoleon nu vorbea metaforic, ci se referea la spiritul care i-a arătat ce destin îl aşteaptă şi i-a conferit măreţie şi invulnerabilitate.

De exemplu, un alt motiv care duce la ideea ca Leonardo da Vinci era un inițiat în științele ezoterice, ar fi o altă schiță de-a lui care înfătâțisează pe Madona cu doi prunci Iisus:

Leonardo da Vinci

Schita apartine de London National Gallery

De unde pleacă ideea de „doi prunci Iisus”?

Uneori, tradiţia secretă tinde să privească lucrurile cu o simplitate copilărească. Cele două evanghelii care descriu copilăria lui Isus, cele după Luca şi Matei, prezintă versiuni diferite ale acesteia, începând cu genealogia lui, cu momentul şi locul naşterii, şi sfârşind cu vizita păstorilor în Evanghelia după Luca şi a magilor în cea după Matei. Această deosebire a fost strict păstrată şi redată în arta Evului Mediu, pierzându-se însă ulterior. Deşi în cadrul serviciului religios este trecută cu vederea, teologii din mediile academice recunosc că, dat fiind deosebirea dintre ele, una dintre cele două relatări trebuie să fie falsă, măcar în privinţa aspectelor asupra cărora nu coincid; această concluzie este deranjantă, fireşte, pentru toţi cei care cred că scripturile sunt de inspiraţie divină. În cadrul tradiţiei secrete însă, acest lucru nu constituie nicidecum o problemă, fiindcă cele două evanghelii se referă la doi copii pe nume Isus, între care exista o înrudire misterioasă. Nu erau gemeni, deşi semănau aproape până la identitate. În textul gnostic al Pistis Sophia, contemporan cu cărţile canonice din Noul Testament şi pe care unii specialişti îl consideră tot atât de autentic, există o relatare ciudată privindu-i pe aceşti doi copii. Maria vede la un moment dat un băiat care arată exact ca fiul ei şi, fireşte, crede că este el. Dar copilul o uimeşte atunci când îi cere să-i vadă pe fiul ei, pe Isus. Temându-se că are în faţă un soi de demon, Maria leagă copilul de pat şi pleacă pe câmp, căutându-i pe Iosif şi pe Isus, pe care îi găseşte punând araci pentru vie. Când se întorc toţi trei acasă, băieţii se privesc unul pe celălalt, uimiţi, şi apoi se îmbrăţişează.

Tradiţia secretă care urmăreşte procesul subtil, dar complex, prin care au fost îmbinate trupul omenesc şi conştiinţa umană are un fir paralel ce descrie procesul de asemenea extrem de complex al întrupării Cuvântului. În cadrul său, a fost necesar ca unul dintre cei doi copii Isus, cel ce purta în sine spiritul lui Krişna, să-şi sacrifice în mod misterios identitatea individuală, pentru binele celuilalt. Economia spirituală a universului impunea această jertfă, pentru ca băiatul care supravieţuia să fie gata mai târziu, la botez, să primească spiritul cristic. Aşa cum ni se spune în Pistis Sophia, „voi aţi devenit una şi aceeaşi fiinţă„.

Această tradiţie a celor doi prunci Isus a fost păstrată în cadrul societăţilor secrete şi este reprezentată pe portalul nordic al catedralei din Chartres, pe mozaicul din absida bisericii San Miniato de lângă Florenţa şi în picturile multor iniţiaţi, printre care Bordone, Rafael, Leonardo da Vinci şi Veronese.

De asemenea s-a sugerat că în fresca „Cina cea de Taină„, Leonardo da Vinci face referire la doctrine secrete privind rolul femeilor în creştinism.

Mulţi magi trăiau în Italia renascentistă, în vremea lui Leonardo da Vinci. Adesea lucrau în cadrul strâns unit al atelierului unui artist, unde pictorul şi progresul spiritual evoluau împreună şi puteau fi îndrumaţi concomitent. Spre exemplu, matematicianul şi filozoful ermetist Pacioli, primul care a scris în mod deschis despre formulele secrete aflate la baza pentaclului venusian, a fost unul dintre maeştrii lui da Vinci în privinţa „numărului divin“. Un alt mag despre care ştim că şi-a exercitat influenţa asupra lui Leonardo (fiindcă artistul avea câteva dintre cărţile lui şi i-a menţionat numele în însemnările sale) a fost un arhitect dintr-o generaţie anterioară. Leon Battista Alberti a conceput proiectul palatului Rucellai din Florenţa, unele dintre primele construcţii clasice din Italia renascentistă, şi pe cel al faţadei bisericii Santa Maria Novella, tot din Florenţa. De asemenea, este autorul uneia dintre cele mai bizare cărţi în limba italiană: „Hypnerotomachia Poliphili„, povestea protosuprarealistă a lui Poliphilo. (Titlul s-ar traduce, aproximativ, prin „cel ce iubeşte multe lucruri în strădania sa pentru dragoste într-un vis“.)

Leonardo da Vinci și obsesia sa pentru studiul apei și al ecologiei

Leonardo da Vinci apare ca primul ecologist. Ecologia, știința legăturii și interconexiunii diferitelor forme de viață, în pofida tuturor divagațiilor la care s-a ajuns astăzi, este o știință utilă, poate indispensabilă propriei noastre supraviețuiri. Leonardo da Vinci a fost primul care a descris un sistem ecologic.

Ideea de bază i-a fost furnizată de ciclul apei. Pentru el, apa era sângele pământului, sursa oricărei vieți, elementul fundamental și esențial al tuturor creaturilor, vegetale sau animale. În jurnale și Carnete el revine permanent la această idee. Fără să ne putem imagina cum a ajuns el la această concluzie, el știe că omul este compus din 90% apă, ceea ce s-a dovedit a fi adevărat.

Pentru el, apa este începutul și sfârsitul. Leonardo imaginează o succesiune de potopuri și descrie unul în ceea ce se poate considera o primă povestire SF. Această idee a primordialității apei este ideea esențială, axa gândirii sale. Ba chiar este singurul element sigur pe care ne putem fundamenta o cunoaștere a psihologiei lui Leonardo. Într-adevar, analizele lui Freud au fost desființate de Meyer Schapiro, alt distins psihanalist. Ceea ce ne amintește de cuvintele lui Bertrand Russel: „În psihanaliză, realitatea este ceea ce cred psihanaliștii, iar imaginația, ceea ce cred pacienții.

Ecologia este o știință a zilelor noastre și ar putea fi, cu atât mai mult, o știință a zilelor de mâine. Circuitul apei nu este cunoscut decât de puțin timp, dar, din cauza activităților industriale moderne, ne putem teme că a fost perturbat. Astfel, se are în vedere acoperirea deficitului de apă dulce prin desalinizarea apei de mare, poate cu ajutorul energiei atomice.

Astfel, preocupările moderne se apropie de cele ale lui Leonardo da Vinci. Unele dintre proiectele sale concrete s-a păstrat până azi. Pentru a pune capăt unui război interminabil între Florența și Pisa, se gândise să abată cursul râului Arno, privând astfel Pisa de fluviul ei. Mult mai târziu, pentru învingerea Egiptului, cineva s-a ândit să abată cursul Nilului…

Ce credea Leonardo da Vinci despre matematică

Remarcile sale asupra matematicii sunt uimitoare penru epoca sa:

„Numai matematica aduce certitudinea. Imediat ce o problemă este susceptibilă de discuții metafizice și de controverse, trebuie să nu o mai studiezi, pentru că atunci nu mai este o adevarată problemă științifică, ci un lucru inutil, precum discuțiile teologice.”

Poate credea că într-o zi matematica și științele bazate pe ea vor elimina religia.

Dar, ca și Einstein mai târziu, avea o capacitate uimitoare de a găsi matematicii o aplicație practică. Și se considera tot un inginer și un practician.

Codice Atlantico ansamblu de 4000 de foi cu desene și texte, pline de un scris mărunt, conțin puțin din opiniile lui Leonardo da Vinci, cu excepția unui anumit număr de considerații despre importanța matematicii, îndeosebi pentru inginer. Leonardo nu este un creator în matematică, nu a făcut-o să progreseze. Leonardo a descris mașini irealizabile în epoca sa, dar perfect logice. Singurul lucru care i-a lipsit ca să construiască aceste mașini a fost rulmentul cu bile. Și aproape că nu este un paradox să spunem că tehnologia modernă, îndeosebi în domeniile aviației și automobilisticii, se datorează lui Leonardo, plus rulmentului cu bile.

Dar despre fizică?

Fizica este iărași un domeniu în care și-a spus cuvântul. În urma studiilor și experiențelor amănunțite asupra apei, Leonardo da Vinci a ajuns la concluzia că toate legile fizice fundamentale stau la baza oricărui fenomen. În cartea sa „Studii asupra științelor naturii„, Carlo Zammatio comenta cu entuziasm: „Cercetările lui Leonardo cu privire la forța apei, în momentul căderii ei, erau atât de vizionare, încât el a ajuns la niște teorii, pe care, mult mai târziu, au reușit să le formuleze trei renumiți savanți. Cu excepția unei terminologii imprecise, da Vinci a stabilit principiile de bază ale hidrodinamicii, pe care în 1738 le-a dezvoltat elvețianul Daniel Bernoulli, un membru al unei strălucite familii de matematicieni.” Cu mult înaintea savantului englez Sir Issac Newton (1643-1727), Leonardo da Vinci afirma: „Oricare centru de masă, neperturbat, se mișcă rectiliniu și uniform.

Studiile sale consacrate forței de ciocnire, precum și forței de atracție, i-au asigurat lui da Vinci cunoștințe care erau foarte apropiate de legile mișcării newtoniene. Da Vinci susținea că un corp se menține mereu, în același loc, în repaus, atâta timp cât nici o forță din afară nu acționează asupra lui. Odată el afirma: „Nimic nu se mișcă de la sine, ci mișcarea este provocată de ceva anume. Și acel „ceva anume” este forța.

Așadar, cu mult înaintea lui Newton, Leonardo da Vinci vorbea despre inerție.

Leonardo da Vinci cunoștea geometria sacră

O chestie importantă despre această geometrie sacră este că ea operează deopotrivă în spaţiu şi în timp.

O lucrare interesantă este cartea „Floarea Vieții” a lui Drunvalo Melchizedek. Pentru cei care au dezvoltat simtul geometric pot studia cu foaia și creionul toate câte le spune Drunvalo. Dar pentru articolul de față, mă rezum să scot câteva pasaje din carte pentru a vă stârni curiozitatea.

Iată un citat din primul volum al cărții lui Drunvalo:

„Această stea tetraedrică suprapusă pe faimosul desen al lui Leonardo da Vinci (fig. 2-31) va deveni unul din elementele cele mai importante pentru a înţelege ceea ce prezentăm aici. Voi îl vedeţi pe hârtie, în două dimensiuni, dar încercaţi să vi-l imaginaţi în trei dimensiuni. În jurul corpului fiecărei entităţi umane există o stea tetraedrică, aşa cum este desenată aici. Noi vom vorbi mult despre acest subiect, în speranţa că veţi ajunge să vedeţi sau să simţiţi această geometrie în jurul corpului vostru. Notaţi mai ales tubul central care traversează corpul de la un capăt la celălalt şi prin care putem respira forţa vieţii, energia vitală pe care o numim şi prana. Remarcaţi de asemenea cele două extremităţi, de sus şi de jos ale acestui tub, care leagă a 3-a de a 4-a dimensiune. Prin acest tub puteţi inspira prana direct din a 4-a dimensiune. Puteţi fi în vid total, fără aer de respirat, şi să supravieţuiţi complet, dacă puteţi să aplicaţi principiile enunţate aici.

Leonardo da Vinci

Imaginea reprezinta (fig. 2-31) la care face referire Drunvalo in primul sau volum al cartii Floarea Vietii.

Cum Richard Hoagland a demonstrat Naţiunilor Unite şi la NASA, noi începem acum să redescoperim acest câmp energetic. El există pretutindeni, în jurul corpului lui Leonardo din faimosul desen, în jurul planetelor, a soarelui şi chiar a corpurilor cereşti mai mari. Aceasta ar putea explica cum pot supravieţui unele planete. De ce? Deoarece planetele iradiază de pe suprafaţa lor mult mai multă energie decât primesc de la soare. Mult mai multă. Dar de unde vine această energie? Ei bine, dacă Leonardo da Vinci ar fi fost o planetă în loc să fie un om, deschiderile situate la polul nord şi la sud ar fi adus o cantitate enormă de energie, provenind din altă dimensiune (sau dimensiuni). Planetele există simultan în mai multe dimensiuni, şi dacă aţi putea vedea planeta Pământ în toată gloria sa – adică diferitele câmpuri electromagnetice şi alte energii din jurul planetei – aţi fi extaziaţi.”

Iată și un extras din volumul al II-lea al cărții „Floarea Vieții„:

„Consideram că Leonardo şi Vitruvius au lucrat folosind aceleaşi principii pe care le-am învăţat şi eu de la Thot, dar încă nu eram absolut sigur. În inima mea eram sigur, dar nu aveam încă dovezi obiective. Într-o zi, eram la New York pentru un seminar, locuiam în gazdă la o doamnă care organizase acest seminar şi care avea o bibliotecă extraordinară. Am remarcat o carte despre Leonardo da Vinci, pe care nu o mai văzusem până atunci. Cartea se numea „The Unknown Leonardo” – era o compilaţie de dizertaţii, desene şi cercetări ale lui Leonardo da Vinci pe care majoritatea criticilor le-au considerat lipsite de importanţă. Erau multe desene făcute de mană, care nu fuseseră niciodată reproduse în lucrările publicate în decursul secolelor. Când am început să răsfoiesc cartea, pe care nu o mai văzusem până atunci, privirea mi-a căzut brusc pe conţinutul paginii redate în figura 9-31. Leonardo desenase Floarea Vieţii! Ori, aceasta nu era o simplă schiţă. Erau calcule serioase ale unghiurilor, studiate şi înţelese din geometriile asociate Florii Vieţii.

Leonardo da Vinci

Imaginile 9-31 respectiv 9-32 la care face referire Drunvalo in volumul II al cartii Floarea Vietii.

Figura 9-32 este o reproducere a unei alte pagini, care demonstrează diferitele combinaţii geometrice extrase din Floarea Vieţii. De exemplu, geometria florii desenate la punctul A – model care se găseşte peste tot în lume – este însuşi miezul Florii Vieţii. Veţi descoperi această imagine în biserici, mănăstiri şi diverse locuri de pe pământ, raportându-se la esenţa informaţională a creaţiei, pe care noi am uitat-o. Leonardo a aprofundat calea tuturor relaţionărilor posibile şi a calculat toate unghiurile posibile. Din câte ştiu eu, Leonardo a fost primul care a găsit toate aceste rapoarte, ca apoi să le aplice în invenţiile sale. Plecând de la aceste rapoarte, a inventat lucruri uimitoare (fig. 9-33a), cum ar fi elicopterul, pe care l-a imaginat pentru prima dată în istorie, rapoartele de transmisie care se regăsesc astăzi la cutiile de viteză ale autovehiculelor noastre. Toate acestea au fost inspirate de studiul asupra Florii Vieţii! Editorul cărţii nu a înţeles tot ce se ascundea în aceste desene. El a menţionat doar că toate invenţiile lui Leonardo da Vinci sunt inspirate din aceste desene. Leonardo a umplut nenumărate pagini, străduindu-se să descopere cât mai multe rapoarte.

Leonardo da Vinci

Figurile 9-33a, respectiv 9-33b la care se face referire in Floarea Vietii volumul II. Acestea reprezinta desenele mai multor rapoarte si proportii folosite de Leonardo da Vinci in inventiile sale.

Figura 9-33b reproduce o altă pagină de studiu. Acum pot afirma cu certitudine că Leonardo s-a aflat pe aceeaşi cale a geometriei care m-a învăţat Thot şi care reprezintă informaţia pe care urnează s-o transmit în această lucrare. Eu cred că învăţăturile lui Thot şi studiile lui Leonardo se bazează pe o înţelegere identică a geometriei simbolistice din Floarea Vieţii.

Există o altă persoană, la fel de celebră, care a urmat aceeaşi cale: Pitagora.

Noi ştim acum că doi dintre cei mai mari oameni ai trecutului, Leonardo da Vinci – una dintre cele mai importante figuri ale trecutului şi Pitagora – tatăl lumii modeme, cunoşteau semnificaţia profundă a simbolului Floarea Vieţii şi au aplicat această cunoaştere în viaţa de zi cu zi.”

(continuarea în partea a III-a)

Bibliografie

  • JACQUES BERGIER, Stapanii oculti ai timpului, Traducator: Nicolae Constantinescu, Editura: Pro Editura si Tipografie, 2006
  • JACQUES BERGIER & LOUIS PAUWELS, Dimineata Magicienilor, Traducere: Dan Petrescu, Editura NEMIRA, 1994
  • PETER KRASS, Cronica Akashica, Traducator: George Sanpetrean, Editura LUCMAN, 1999
  • DRUNVALO MELCHIZEDEK, Floarea vieţii, Volumele I si II, Editura: MEDIALUX
  • JONATHAN BLACK, Istoria ascunsa a lumii, Traducator: Adriana Badescu, Editura Nemira
  • JAN VAN HELSING, Sa nu atingi aceasta carte, Traducator: Stefan Ciobanu, Editura: ANTET, 2005
  • http://www.ziarulromaniamare.ro/misterul-mintilor-stralucite-17-leonardo-da-vinci-5/
  • http://www.ziarulromaniamare.ro/misterul-mintilor-stralucite-16/
  • http://www.ziarulromaniamare.ro/misterul-mintilor-stralucite-15/
  • http://www.ziarulromaniamare.ro/misterul-mintilor-stralucite-14/
  • http://www.ziarulromaniamare.ro/misterul-mintilor-stralucite-13/
  • http://www.cinemagia.ro/filme/da-vincis-demons-578838/
  • https://axlandra.wordpress.com/2013/06/09/o-duminica-cu-demonii-lui-da-vinci/
  • http://www.x-tremeradio.ro/geniu-si-nonconformism-in-serialul-da-vincis-demons-2013/11101
  • http://blogatu.ro/2013/09/demonii-lui-da-vinci.html