Dominând șesturile netede ale Somerset-ului, colina Glastonbury, străjuită de o turlă ruinată de biserică, joacă rol de simbol inconfundabil al unuia din locurile cele mai misterioase din Anglia. Glastonbury, locul unde s-a înălțat una din cele mai vechi construcții creștine din țară, este un spațiu impregnat de legende, istorii cavalerești și mituri.




Legendele colinei Glastonbury spun că aici ar fi poposit Iosif din Arimateea atunci când a pus piciorul pe pământul Angliei, aducând cu sine Sfântul Graal, tot aici presupunându-se a fi şi mormântul regelui Arthur şi al reginei sale Guinevere și încă multe altele. Animatul orășel de provincie, primește tot soiul de vizitatori: călătorii romantici sunt atrași de legendele regelui Arthur, pelerinii de vechea moștenire creștină, misticii de Sfantul Graal, iar astrologii sunt ispitiți de posibilitatea că ar exista ascuns în configurația locurilor, un zodiac natural.

Rămășițe istorice

În vremea în care primii creștini s-au aciuat în Glastonbury, colina era ca o insulă înconjurată de mlaștini și ape ieșite din matcă. Aceasta ar fi fost în jurul lui 705 d.H., când regele Ine a ctitorit aici o mănăstire, care avea să devină în secolul X o abație benedictină. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme ale unor construcții mai vechi de pământ întărit cu nuiele, însă de-a lungul secolelor aveau să fie ridicate un mare numar de edificii de piatră, din care astăzi nu mai sunt vizibile decât fundațiile sau baza zidurilor. Resturi mai substanțiale sunt cele rămase din biserica principală a abației, construită în secolele XIII-XIV.

Glastonbury

Cum ar fi arătat în trecut colina Glastonbury înconjurată de ape.

Așa-zisa Capelă a Doamnnei (Lady Chapel) este o parte a abației datând din secolul XII. Aceasta este înălțată pe locul unei alte biserici mistuite de flăcări în 1184. Aceasta era chiar „Biserica Veche”, întemeiată de Iosif din Arimateea, acel bogat comerciant de cositor, care înfășurase trupul lui Iisus și îl depusese în Mormânt. O legendă povestește că Iosif avea mai tarziu să călătorească în Glastonbury, unde s-a stabilit, ridicând și o biserică. O altă legendă spune cum Iosif, călătorind pe mare, a acostat la Wearyall Hill și cum, pe țărm, sprijinit în toiag, a început să se roage. Toiagului i-au crescut rădăcini, transformându-se în măceșul de la Glastonbury, care înflorește și astăzi de Paște și de Crăciun în incinta abației și în fața bisericii St. John.

A fost regele Arthur îngropat aici?

Misterul cel mai însemnat al acestor locuri este cu siguranță legat de înhumarea regelui Arthur pe pământul abației. Deși călugării pretindeau a fi descoperit în 1190 rămășițele regelui și ale soției lui, Guinevere, incertitudinile continuă să planeze asupra poveștii, mai ales că probe recente ar sugera că mormântul regelui s-ar afla la Bridgend, în sudul Țării Galilor. După ultima lui bătălie de la Camlann, al cărei loc de desfășurare nu a fost încă identificat, regele, rănit de moarte, a fost dus pe insula Avalon. Aici, el i-a poruncit lui Sir Bedivere să-i arunce măreața spadă, Excalibur, iar când cavalerul a aruncat-o deasupra unui lac, o mână s-ar fi ivit din acele ape, prinzând-o. Ipoteza este că această stranie întâmplare s-ar fi petrecut în zona unui iaz, astăzi secat, de la Pomparles Bridge, lângă Glastonbury.




Mormântul din incinta abației a fost descoperit după ce secretul înhumării de aici a lui Arthur i-a fost dezvăluit regelui Henric al II-lea de un bard galez. Regele i-a făcut cunoscut acest fapt abatelui de la Glastonbury și în cele din urmă, odată cu refacerea abației după incendiul din 1184, călugării au săpat în căutarea mormântului. La o adâncime de aproximativ 2m au găsit o lespede de piatră și o cruce din plumb cu inscripția „hic jacet sepultus inclitus rex arturius in insula avalonia” („Aici zace spre odihnă vestitul rege Arthur în insula Avalon„). La încă 2,7m sub lespede se afla un sicriu făcut dintr-un trunchi de copac scobit pe dinăuntru, conținând osemintele unui bărbat de 2m și 40 cm, cu craniul spart, dar și niște oase mai mici cu resturi de păr blond alături. Acestea s-au presupus a fi rămășițele reginei Guinevere. Un arheolog englez, dr. Ralegh Radford, a confirmat în 1962 că acela era un loc de înhumare, dar că nu se putea afirma cu certitudine cui aparținea mormântul.

Glastonbury

Abația Glastonbury.

Locul din incinta abației, marcat astăzi drept Mormântul lui Arthur, este în realitate locul în care oasele au fost reînhumate în 1278, sub o piatră tombală din marmură neagră, în fața altarului principal. Mormântul originar nu este marcat, dar se găsește la aproximativ 15m de intrarea sudică în Capela Doamnei.

Legendele colinei Glastonbury

Regele Arthur era legat de istoria colinei Glastonbury printr-o poveste mai veche, înainte de descoperirea așa-zisului său mormânt. Melwas, regele din Somerset, a rapit-o pe Guinevere, ținând-o prizonieră la Glastonbury. Arthur, însoțit de un pâlc de cavaleri, a plecat să-și elibereze soția, închisă într-un loc fortificat, despre care se presupune a fi chiar pe colină, însă abatele a pus la cale o înțelegere înainte ca lupta dintre cei doi regi să fi început.

În timpul săpăturilor din anii ’60 ai acestui secol, pe culmea de 150m înălțime a colinei au fost descoperite urme ale unor construcții din lemn, fără a se putea stabili dacă era vorba de sălașul regelui Melwas sau doar de o așezare monahală. Foștii locuitori par să fi dus aici o viață confortabilă, după urmele unor cămine lucrate în metal, ale unor oase de animale rămase de la ospețele cu fripturi de vită, oaie și porc, plus piese de ceramică ce sugerau că s-ar fi băut vinuri din regiunile mediteraneene.

În vremurile medievale, călugării de la Glastonbury au clădit pe vârful colinei o biserică, închinând-o Arhanghelului Mihail, însă biserica s-a dărâmat în timpul unui cutremur. Turla care a rezistat până astăzi pe colină, este tot ceea ce a mai rămas dintr-o altă biserică ridicată pe locul celei dintâi.

Glastonbury

Turla care a rezistat până astăzi pe colina Glastonbury.

Este posibil că intenția călugărilor fusese să sfințească vechea colină păgână. Legenda spune că ea era poarta de intrare în Annwn, un tărâm ascuns al lumii subpământene, al cărui stăpânitor era Gwyn ap Nudd, crai al zânelor. În secolul al VI-lea, când Sf. Collen l-a vizitat pe Gwyn pe colină, el a trebuit să acceadă printr-o intrare secretă spre interiorul palatului acestuia. Încercat de viziuni și ispite, Sf Collen a stropit în jur cu apă sfințită, palatul dispărând în cele din urmă, iar sfântul s-a trezit singur pe colina pustie.

Zodiacul din Glastonbury

Sculptorița engleză Katharine Maltwood a stârnit în 1929 un val de controverse prin publicarea cărții Templul stelar de la Glastonbury. Ea pretindea că a descoperit un grup de figuri uriașe în configurația unui teren din regiunea Somerset, la sud de Glastonbury după ce a studiat o ediție din cartea „Înalta istorie a Sfântului Graal”, scrisă în jurul anului 1200 de un călugăr. Aceste figuri sunt „desenate” de râuri, poteci, dealuri, canale etc., reprezentând, în opinia cercetatoarei, cele douăsprezece zodii, efigiile fiind înscrise într-un cerc cu diametrul de 16 kilometri. Simbolistica acestui presupus zodiac a fost studiată, completată cu detalii de numeroși adepți ai acestuia. Mai mult chiar, Katharine Maltwood a reușit să descopere anumite relații între simbolistica acestor figuri gigantice și legendele Sfântului Graal și ale regelui Arthur.

Glastonbury

Sculptorița engleză Katharine Maltwood.

Zodiacul din Glastonbury, este la fel de bătrân ca dealurile care îi servesc drept efigii, sau râurile care îl conturează. Oamenii timpurilor străvechi au completat modelul astrologic ascuns în cofigurația locurilor cu drumuri, canale și valuri de pământ. Acest Templu Stelar reprezintă o sinteză între tradiția astrologică, legendele despre Arthur și filozofia New Age. Înțelegerea semnificației sale cere o răbdare și o putere de imaginație deosebite, el fiind bazat în mare parte pe asociații între nume de locuri și legende, mai curând decât pe date istorice.

Însă, figura zodiacală de la Glastonbury prezintă si unele particularităţi. În primul rând, este de remarcat absenţa semnului Balanţei. Această absenţă, oarecum anormală în ciclul zodiacal, se datorează faptului că Balanţa nu a fost întotdeauna un semn zodiacal, ea fiind la origine un simbol polar, numele ei fiind atribuit fie constelaţiei Ursa Mare, fie complexului format din Ursa Mare şi Ursa Mică. Din această cauză, trebuie să admitem că efigiile de la Glastonbury, în centrul cărora Polul este reprezentat sub forma unui cap de şarpe ce ne trimite cu gândul la Dragonul Celest, este anterioară perioadei în care Balanţa a intrat în zodiac.

 Glastonbury

Zodiacul din Glastonbury.

Atât securea dublă cât şi simbolismul dublu a lui Ianus, au aceeaşi formă cu Balanţa, care în zodiacul de la Glastonbury semnifică ideea de Pol sau Centru. Arthur este Săgetator, regina Guinevere e Fecioara, vrăjtorul Merlin e Capricorn, iar Sir Lancelot e Leu. Glastonbury este plasat în semnul Vărsătorului. Semnul Vărsătorului beneficiază de o imagistică oarecum suprinzătoare, fiind reprezentat printr-o pasăre în care putem recunoaşte mistica Pasăre Phoenix şi ideile de regenerare şi viaţă veşnică. Urmând tradiţia arabă, pasărea Phoenix nu se aşează niciodată pe pământ în nici un alt loc afară de muntele polar, iar muntele polar, în tradiţia menţionată, este locul unde se află Columna Cerului sau Axis Mundi/ Axa Lumii, pe care autorii antici greci şi romani o numeau Polus Geticus. Fântâna Potirului se află în ciocul păsării, colina este capul, iar abația este castelul Graalului.

 Glastonbury

Zodiacul din Glastonbury.

În acelaşi zodiac despre care vorbim, mai apare o pasăre, anume o lebădă clocind Oul Lumii, a cărei aripă corespunde stelelor din Ursa Mare, astfel simbolismul său fiind mai degrabă polar decât zodiacal.

Englezoaica Mary Caine, profesor de litere, este o pionieră a studiilor despre Zodiacul din Glastonbury. Ea este membră a Ordinului Londonez al Druizilor, contribuind la îmbogățirea simbolismului acestui zodiac cu o mulțime de noi detalii. Chiar a relizat și o filmare din aer a acestuia. Principalul său aport la cunoașterea Zodiacului a fost descoperirea în semnul Gemenilor de la Dundon Hill Camp, la jumatatea distanței dintre orașele Glastonbury și Somerton, a unei imagini a chipului cristic. Mary Cane a extins studiul unor astfel de figuri, reușind să descopere un zodiac similar in jurul localității Kingston-on-Thames din Surrey, Anglia.

Dacă este adevărat că Glastonbury şi regiunile învecinate au constituit într-un trecut îndepărtat un colosal templu solar delimitat de traseul pe sol al unor efigii gigantice reprezentând bolta cerească reflectată pe suprafaţa Pământului, atunci ruta efigiilor relevă faptul că amplasamentul nu a fost ales întâmplător, ci în virtutea unei anumite „predestinări”. Or, aceasta implică stăpânirea unei cunoaşteri tainice, moştenită de călugării de la Glastonbury de la înaintaşii lor, druizii celţi, primită la randul lor de la civilizatori îndepărtaţi, pelasgii, cunoscuţi sub numele de Tuatha de Danaan în legendele celtice.

Într-un alt scenariu am putea vedea in ansamblul figurii de la Glastonbury că într-o anumită măsură poate fi prototipul „Mesei Rotunde” a cavalerilor Graalului, ea reunind în jurul său 12 personaje asemenea Zodiacului. Întotdeauna sunt binevenite mai multe ipoteze, pentru a nu cădea în ispita de a vedea în aceste personaje doar nişte constelaţii. Aceasta, cu atât mai mult cu cât efigiile de la Glastonbury ne relevă în mod enigmatic şi încifrat o poveste a unui alt ţinut, a Pământului Soarelui, a ”Ţării Sfinte” – denumiri aplicate Centrului Spiritual Suprem.

Se pare că templierii au avut un rol însemnat în păstrarea efigiilor de la Glastonbury, fapt ce coincide într-o oarecare măsură cu titulatura lor de „păzitori ai Ţării Sfinte”. În acest sens, coincidenţă, sau nu, aproape întotdeauna aşezările monastice ale templierilor se află în proximitatea unor monumente megalitice sau a unor vestigii preistorice. Urmărind în detaliu legendele Graalului devine evident că între aceste efigii şi titlurile de „Păzitori ai Sfântului Graal” şi „Păzitori ai Ţării Sfinte” deţinute de templieri, există o corespondenţă ce nu poate fi trecută cu vederea, mai ales ca templierii erau un ordin monastic şi iniţiatic.

Glastonbury

Vedere aeriană a colinei Glastonbury.

Iisus, una dintre legendele colinei Glastonbury

Biblia vorbeşte despre Mîntuitor pe cînd era copil de 12 ani, apoi adult la 30 de ani, fără să se menționeze unde a fost şi ce a făcut în cei 18 ani de viaţă. Biblia relatează faptele Lui şi îndemnurile pe care ni le-a transmis, însă referitor la viaţa lui personală, amănuntele sunt puţine. Astfel s-au lansat teorii conform cărora Iisus ar fi trăit printre iudei, esenieni, tibetani, britanici, amerindieni sau daci.

Unele legendele arthuriene îl dau pe Iisus copil drept călător, împreună cu Iosif, în Britania, unde s-ar fi stabilit la Priddy, iar mai apoi și-ar fi construit primul bordei din nuiele la Glastonbury. Poetul William Blake s-a inspirat din această legendă, scriind poemul „And Did Those Feet in Ancient Time„. Unele variante ale legendei spun că Iosif, care nu a fost tatăl Mîntuitorului, ci unchiul lui (Iosif din Arimateea, un negustor bogat, comerciant de cositor, cu o flotă mare de nave care a făcut comerţ pentru romani, între Anglia şi Marea Mediterană) i-ar fi luat cu el pe Iisus si Maria in Britania. Gordon Strachan (2009) crede că tânărul Iisus ar fi ajuns în insulă pentru a studia cu preoții druizi.

Legendele colinei Glastonbury mai spun că ruinele abaţiei Glastonbury reprezintă pentru mulţi creştini locul cel mai sfânt din Insulele Britanice. Asta deoarece, conform sfântului Gides care a murit în Bretania în anul 570 şi care este considerat unul din primii istorici englezi, Iisus ar fi venit să „mediteze” însoţit de Iosif din Arimateea, la abaţia din Glastonbury în anul 27 al erei noastre, sub domnia lui Tiberiu. Dovada că abaţia exista în secolul VI, o face Sf. Augustin care o descrie pe larg într-una din scrisorile sale adresate Papei Gregorie.

Fântâna potirului

Glastonbury

Puțul vechi.

La poalele colinei se află un puț vechi, ale cărui ape țâșnesc cu un zgomot care se asemuiește bătăilor inimii, apa având o culoare roșiatică din cauza oxidului de fier.

Din acest motiv puțul a fost botezat și Izvorul Sângelui. Dar cel mai cunosut nume al său este Fântâna Potirului, deoarece tradiția spune că Graalul a fost ascuns chiar aici. Graalul, acest vas legendar, este chiar potirul din care a băut la Cina cea de Taină Iisus. Se spune că Graalul a fost adus în Anglia de Iosif din Arimateea. Legendele spun că potirul avea puteri miraculoase, motiv pentru care cavalerii Mesei Rotunde ai regelui Arthur îl căutau asiduu.

Glastonbury

Izvorul Sângelui.

Legendele colinei Glastonbury au poate prea puține baze reale, dar au reușit să confere regiunii o atmosferă de mister, pe care nu multe locuri o au. Cronicarul William de Malmesbury scria în secolul XII despre Glastonbury că:

„O mireasmă de sfințenie cerească răzbate din însăși temeliile ei, răspândindu-se asupra întregului ținut”.

În ciuda modificărilor ulterioare și a dezvoltarii epocii moderne, Glastonbury, rămâne încă „un sălaș ceresc coborât pe pământ„.

Bibliografie:

  • JENNIFER WESTWOOD & COLABORATORII, Locuri misteroase, Editura Șchei, Brasov, 1997
  • JULIUS EVOLA, Misterul Graalului, Editura Humanitas, Bucureşti
  • RENE GUENON, Simboluri ale ştiinţei sacre, Editura Humanitas, Bucureşti
  • GREGORIAN BIVOLARU, Cartea Misterelor – O antologie a faptelor stranii, Editura Shambala
  • http://cultural.bzi.ro/anii-pierduti-ai-lui-iisus-misterul-ce-continua-sa-uimeasca-cercetatorii-23023
  • http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=8029
  • https://quadratus.wordpress.com/tag/iosif-din-arimateea/