Legenda Omului Molie (Mothman) este, fără îndoială, una dintre cele mai stranii şi mai bine documentate legende urbane din câte există. Spre deosebire de alte relatări similare (Slenderman – personaj care practic a luat naştere în mediul online, Bloody Mary – una dintre primele legende urbane dar a cărei veridicitate nu poate fi probată, monstrul din canalizarea oraşului New York, etc.), legenda Omului Molie este susţinută de nenumărate documente, cercetări, relatări ale martorilor oculari şi chiar şi înregistrări audio.




Mothman, aşa cum strania creatură a ajuns să fie cunoscută în Statele Unite, este una dintre cele mai ciudate apariţii raportate vreodată. Cazul, rămas nerezolvat, încă mai reprezintă un punct de interes pentru cei pasionaţi de paranormal.

O creatură maronie cu caracteristici umane

Întâmplările şi evenimentele legate de Mothman au început pe 12 noiembrie, 1966, lângă Clendenin, West Virginia. Cinci bărbaţi se aflau în cimitirul local pregătind un mormânt pentru ceremonia de înmormântare programată pentru a doua zi. În timp ce săpau groapa, “ceva” pe care bărbaţii l-au descris ca pe “o creatură maronie cu caracteristici umane” s-a ridicat şi a zburat dintr-un copac apropiat. Cei cinci au rămas şocaţi. Nu părea să fie o pasăre, ci mai degrabă un om cu aripi.

Mothman a fost descris că fiind o fiinţă bipedă, de aproximativ 2.5 – 3 metrii înălţime cu caracteristici umane. Creatura avea un corp masiv, însă părea să poată zbura cu mare uşurinţă. Pielea era de o culoare maronie sau gri. Ochii erau mari, roşii, sclipitori şi poziţionaţi foarte aproape de zona umerilor (creatura nu părea să aibă gât). Mothman nu comunica direct, în schimb emitea nişte zgomote înalte care au fost descrise că fiind foarte asemănătoare cu “ţipătul unei femei.”

Câteva zile mai târziu, Mothman avea să şocheze şi să îngrozească întreagă comunitate printr-o serie de apariţii succesive.

Mothman îngrozeşte două cupluri de tineri

În seara zilei de 15 noiembrie, două perechi de tineri căsătoriţi au avut parte de o întâlnire terifiantă cu ciudata creatură.

Pe când conduceau pe lângă o fabrică abandonată de TNT din Point Pleasant, West Virginia, tinerii au observat “doi ochi uriaşi” ataşaţi de “ceva ca un om dar mai mare, de aproximativ 2.5 – 3 m înălţime […] cu o pereche de aripi uriaşe strânse în jurul corpului.”

Mothman

Cele două cupluri de tineri după întâlnirea cu Mothman, 1967

În momentul în care creatura s-a îndreptat spre intrarea în fabrică, tinerii s-au speriat şi au demarat în trombă. Câteva minute mai târziu, au observat aceeaşi făptură aşteptându-i pe marginea drumului. Îngrozit, şoferul maşinii a accelerat în încercarea de a scăpa de urmăritor. Conform spuselor celor patru, deşi maşina rula cu aproximativ 150 de km/oră, “pasărea zbura pe lângă ei fără probleme.”

Tinerii au declarat în faţa şerifului Millard Halstead că strania făptură i-a urmărit pe autostrada 62 până la ieşirea din Point Pleasant, după care s-a făcut nevăzută în noapte.

Dar asta nu a fost singură apariţie din noaptea de 15 noiembrie!

Următoarea întâlnire cu Mothman a fost una şi mai bizară. În jurul orei 22:30, Newell Partridge, un constructor din Salem (oraş situat la aproximativ 145 de kilometrii de Point Pleasant), se uita la televizor în propria sufragerie când intreaga casă s-a scufundat, brusc, în întuneric. Newell a declarat că ecranul televizorului s-a umplut de forme şi culori ciudate iar de afară a auzit un ţipat strident, asemenea unui vaiet prelungit.

Alertat de câinele sau, Bandit, Newell a luat o lanternă şi a ieşit pe verandă de unde a observat câinele lătrând insistent în dreptul hambarului. În momentul în care bărbatul a îndreptat lumina lanternei spre animal, a observat ceva ce avea să-i îngheţe sângele în vene: doi ochi roşii, strălucitori îl priveau din întuneric.

Bandit, un excelent câine de vânătoare, s-a avântat de-a lungul curţii spre ciudata creatură. Extrem de speriat, Newell a încercat să-şi cheme câinele înapoi însă acesta s-a făcut nevăzut în noapte.

Câteva zile mai târziu, un ziar local a publicat povestea celor două cupluri de tineri căsătoriţi. Unul dintre aceştia, Roger Scarberry, a declarat pentru ziar că în ziua următoare întâlnirii cu Mothman s-au întors la fabrica de TNT unde nu au găsit nimic în afară de cadavrul unui câine de talie mare.

Oamenii în negru

Oamenii in negru

Oameni în negru

Point Pleasant a devenit rapid un centru fierbinte pentru cercetători, investigatori, “vânători de fantome” şi pasionaţi de paranormal. Toţi au năvălit în zonă în căutarea ciudatei creaturi.

Însă neobişnuită a fost venirea a doi bărbaţi îmbrăcaţi în negru care au început să chestioneze populaţia locală. Martorii i-au descris că având o piele măslinie, cu oarecare trăsături asiatice. Bărbaţii erau îmbrăcaţi în costume de culoare neagră, purtau pălării de culoare neagră şi ochelari de soare. Din relatările celor care i-au întâlnit, hainele păreau a fi croite dintr-un material ciudat. Oamenii în negru au dispărut din Point Pleasant la fel de brusc cum au apărut.

Zeii din vechime

Conform celebrului autor John Keel, omul a fost dintotdeauna conectat cu supernaturalul. Keel s-a făcut remarcat datorită poziţiei sale în ceea ce priveşte viaţa extraterestră şi a faptului că a încercat să delimiteze fenomenele cu adevărat inexplicabile de “curentul OZN” în general.

Keel credea cu tărie în intervenţia “străinilor misterioşi” în viaţa unor mari figuri istorice precum Thomas Jefferson sau Malcolm X. Conform teoriilor sale, unii oameni, “cei aleşi”, au ocazia să simtă prezenţa “vechilor zei.” Aceşti zei antici se pot înfăţişa sub diferite forme: extratereştrii, demoni, îngeri, monştrii sau chiar fantome.

Keel a devenit unul dintre principalii cronicari ai evenimentelor ce aveau să fie asociate cu Mothman. Între noiembrie 1966 şi noiembrie 1967, acesta a adunat nu mai puţin de 100 de mărturii de la cei care se întâlniseră cu strania creatură.

Prăbuşirea podului de peste răul Ohio

Pe data de 15 decembrie 1967, la ora 17:00, podul care făcea legătură între Point Pleasant şi Ohio s-a prăbuşit sub greutatea coloanei de maşini care îl traversa. Zeci de vehicule au căzut în apele întunecate ale răului Ohio şi 46 de oameni au murit.

În noaptea tragediei, o familie care locuia în apropierea fabricii abandonate de TNT a observat 12 lumini stranii pe cer. Luminile au “plutit” deasupra casei, după care s-au făcut nevăzute în pădurea apropiată.

Foarte straniu este şi faptul că apariţiile lui Mothman au încetat imediat după prăbuşirea podului. În schimb, în jurul datei de 23 decembrie, un bărbat îmbrăcat în negru, cu trăsături asiatice, a intrat în oficiul poştal din Point Pleasant. Bărbatul nu s-a arătat interesat de prăbuşirea podului, a vrut însă să afle mai multe despre luminile care au zburat deasupra localităţii în noaptea tragediei.

Cum angajaţii nu au dorit să discute cu el, omul a plecat. A vizitat însă casele a mai multor martori ai evenimentului. Din relatările acestora, bărbatul avea un accent ciudat, aproape mecanic. S-a prezentat a fi reporter al universităţii Cambridge, Ohio însă nu a ştiut să precizeze unde este situat pe hartă oraşul Columbus, Ohio, deşi cele două oraşe sunt despărţite de doar câţiva kilometri.

Prevestitorii dezastrelor

John Keel descria Point Pleasant ca pe o zonă “fereastră,” un loc marcat de perioade întregi de activitate paranormală extrem de intensă. Prăbuşirea podului peste răul Ohio nu poate fi atribuită fenomenelor paranormale, însă Keel credea că atât apariţia Omului Molie, cât şi a straniilor lumini pe cer, s-a vrut a fi un semnal de alarmă pentru locuitorii din Point Pleasant.

Evenimente similare s-au petrecut şi înainte. Un bun exemplu sunt terifiantele întâmplări din Cornstalk din anii 1770 pe care promitem să le prezentăm în amănunt într-un articol viitor. Indiferent dacă Mothman a fost sau nu un prevestitor al tragicului eveniment, Omul Molie va rămâne una dintre cele mai stranii şi mai bine documentate apariţii paranormale din Statele Unite.

Bibliografie

  • www.prairieghosts.com
  • John Keel – “The Complete Guide to Mysterious Beings” publicată în 1970 şi retipărită în 1994
  • John Keel – “The Mothman Prophecies by John Keel” 1975
  • Joe Nickell – “The Mystery Chronicles: More Real-Life X-Files” University Press of Kentucky, aprilie 2004
  • Mark Moran, Mark Sceurman şi Matt Lake – „Weird U. S. The ODDyssey Continues – Your Travel Guide to America’s Local Legends and Best Kept Secrets”
  • Clark, Jerome – “Extraordinary Encounters: An Encyclopedia of Extraterrestrials and Otherworldly Beings Santa Barbara, California” 2000