Dacă ați citit deja cartea „Dimineața magicienilor” scrisă de Louis Pauwels și Jacques Bergier, sunteți deja inițiați, iar articolul de față nu vă va spune nimic nou. Pentru cei care nu au citit încă această carte, le-o recomand cu tot entuziasmul. Este fascinantă!




Mai jos sunt câteva rânduri despre cei doi autori. De reținut ar fi faptul că Bergier a fost om de știință. Deci cercetările celor doi cu privire la alchimie nu au fost făcute de doi poeți visători. Cercetările întreprinse de ei au fost făcute prin prisma formației științifice.

Pe scurt, despre Louis Pauwels și Jacques Bergier

Louis Pauwels (n. 2 august 1920, Gent, Belgia – d. 28 ianuarie 1997) a fost jurnalist și publicist francez de origine belgiană. Pauwels l-a întâlnit pe Jacques Bergier în 1954 pe când era director literar al Bibliothèque Mondiale. Împreună cu Bergier (precum și cu François Richaudeau), a fondat revista bilunară Planète în octombrie 1961 (revistă urmărită și de Mircea Eliade în anii ’70 – ’80).

Jacques Bergier, o personalitate complexă și fascinantă, s-a născut la 8 august 1912. A studiat la Sorbona şi la Şcoala Naţională Superioară de Chimie. A făcut studii de fizică nucleară în laboratorul lui Andre Helbronner. El descoperă primul folosirea apei grele în tehnica reactoarelor şi face sinteza poloniului pornind de la bismut şi apă grea. Cercetările sale îl fac să ajungă secretar general al Institutului Francez de Documentare Ştiinţifică şi Tehnică, precum şi membru al Academiei de Ştiinţe din New York. A fost colaborator ştiinţific al revistelor sovietice „Ştiinţă şi Putere” şi „Moskva” si comentator ştiinţific al radio-televiziunii americane. A scris peste 15 cărţi după război.

În timpul razboiului s-a distins în calitate de combatant în Rezistenţa franceză, a provocat distrugerea bazei germane de rachete din înalta Peenemiinde, a fost arestat şi deportat în lagărul de la Mauthausen. Recunoaşterea meritelor i s-a făcut printr-un Certificat de servicii excepţionale aduse Naţiunilor Unite, eliberat de mareşalul Montgomery, printr-un Certificat de servicii excepţionale aduse Statelor Unite, eliberat de generalul Eisenhower în numele preşedintelui H. Truman, prin Medalia de curaj poloneză, prin Crucea de război cu palme, citat prin ordin de zi pe armată şi prin Medalia Rezistenţei cu rozetă. A fost avansat la rangul de Cavaler al Legiunii de Onoare militare.

Întâlnirea cu un alchimist

Iată cum descrie Louis Pauwels prima sa întâlnire cu un alchimist misterios.

„Am avut cel mai modem contact posibil cu alchimia: o conversaţie într-un bistrou din Saint-Gcrmain-des-Pres. (…) Am întâlnit pentru prima dată un alchimist în martie 1953. Faptul se petrecea la cafeneaua Procope, care se mai însufletise puţin pe atunci. În timp ce-mi scriam cartea despre Gurdjieff, un mare poet îmi aranjase întâlnirea şi aveam să-l mai văd adesea pe acest om ciudat, fără a-i pătrunde tainele.

Aveam, despre alchimie şi alchimişti, nişte idei primare scoase din imageria populară şi eram departe de a şti că mai existau încă alchimişti. Omul care şedea în faţa mea, la masa lui Voltaire, era tânăr, elegant.

Făcuse serioase studii clasice, urmate de studii de chimie. În prezent, îşi câştiga viaţa din comerţ şi frecventa mulţi artişti, ca şi câţiva oameni de lume.

Nu ţin jurnal intim, dar mi se întâmplă, în unele ocazii importante, să-mi notez observaţiile sau sentimentele. În noaptea aceea, ajuns acasă, am scris următoarele:

Ce vârstă să aibă? Spune că are treizeci şi cinci de ani. Asta derutează. Păr alb, cret, decupat pe craniu ca o perucă. Riduri multe şi adânci sub o carne roz, pe o faţă plină. Puţine gesturi, lente, măsurate, abile. Un zâmbet calm, nas ascutit. Ochi care râd, dar într-un fel detaşat. Totul exprimă o altă vârstă. În vorbele lui, nici o fisură, nici o îndepărtare, nici o slăbire a prezenței de spirit.

Ε ceva de sfinx îndărătul acestui chip afabil din afara timpului. De neînţeles. Şi nu e doar impresia mea. A.B., care-l vede aproape în fiecare zi de săptămâni în şir, îmi spune că nu l-a surprins niciodată, nici o secundă, abdicând de la „obiectivitatea-i superioară”.

(…)

Îi pun nişte întrebări despre alchimie ce trebuie să i se pară de o prostie dezgustătoare. Se face că nu observă nimic şi răspunde:

– Nimic altceva decât materie, nimic decât contact cu materia, travaliu asupra materiei, lucru manual.

Insistă mult în această privinţă :

– Vă place grădinăritul? Iată un bun început, alchimia este comparabilă cu grădinăritul. Vă place să pescuiţi? Alchimia are ceva comun cu pescuitul.

Muncă de femei şi joc de copii. Alchimia nu s-ar putea învăţa. Toate marile opere literare care au străbătut secolii poartă o parte din această învăţătură. Ele aparţin unor adulţi – cu adevărat adulţi – care li s-au adresat copiilor respectând legile cunoaşterii adulte. Niciodată o mare operă nu păcătuieşte în privinţa „principiilor”. Însă cunoaşterea acestor principii şi calea care duce la această cunoaştere trebuie să rămână ascunse. Cu toate astea, există o datorie de întrajutorare între cercetătorii de prima mână.

Pe la miezul nopţii, îl întreb de Fulcanelli, iar el mă lasă să înţeleg că Fulcanelli n-a murit:

– Se poate trăi, îmi spune, infinit mai mult decât îşi închipuie omul care n-a ajuns în starea de trezie. Şi înfăţişarea ţi se poate schimba total. Ştiu asta. Ochii mei o ştiu. Mai ştiu şi că piatra filozofală este o realitate. Dar este vorba de o altă stare a materiei decât cea cunoscută nouă. Starea aceasta permite, ca şi toate celelalte stări, măsurători. Mijloacele de lucru şi de măsurare sunt simple şi nu necesită aparate complicate: muncă de femei şi joc de copii…

Adaugă :

– Răbdare, speranţă, muncă. Şi orice fel de muncă ar fi, niciodată nu se munceşte destul. Speranţă: în alchimie, speranţa se întemeiază pe certitudinea că există un scop. N-aş fi început, spune, dacă nu mi s-ar fi dovedit limpede că acest scop există şi că e posibil să fie atins în această viaţă.”

Ce este alchimia în viziunea celor doi autori

După această întâlnire cu misteriosul alchimist, Louis Pauwels îl cunoaște pe Jacques Bergier, care nu coborâse boem dintr-o mansardă prăfuită și plină de cărţi vechi, ci din miezul realității unde lucrase, în laboratoare şi birouri de informaţii. Bergier căuta şi el ceva pe calea alchimiei, fiind preocupat de tainele energiei atomice. Bergier se bucura de încrederea câtorva din cei care şi la vremea respectivă se ocupau cu alchimia. Aceștia știau că există raporturi strânse între alchimia tradiţională şi ştiinţa de avangardă.

Este foarte posibil ca într-un trecut foarte îndepărtat, oamenii descoperiseră tainele energiei şi ale materiei. Nu numai prin meditaţie, ci şi prin manipulare. Nu numai în mod spiritual, ci şi tehnic.

Louis Pauwels începe să studieze alchimia împreună cu Jacques Bergier. Cercetările lor au ajuns la câteva concluzii. Nu s-au precocupat într-atat de istoria şi filozofia acestei ştiinţe tradiţionale, cât au căutat niște puncte comune între visurile vechilor „filozofi chimici” şi realităţile din fizica modernă.

alchimist

Louis Pauwels si Jacques Bergier

Astfel, ei au concluzionat că alchimia ar putea fi unul din cele mai importante reziduuri dintr-o ştiinţă, o tehnică şi o filozofie aparţinând unei civilizaţii dispărute. Ceea ce au descoperit ei în alchimie, corelat cu ştiinţa modernă, i-a făcut să creadă că alchimia, cu tehnicile ei subtile, nu este numai produsul unei „revelaţii divine” picate din cer. Ei nu resping neapărat ideea de revelaţie sau de inspirație. Însă nu credeau că alchimiștilor li se arăta vreun Dumnezeu care să le spună într-un limbaj tehnic: „O, fiule aşează-ţi creuzetul sub lumină polarizată și spală scoriile tale cu apă tridistilată!

De asemenea, cei doi nu credeau că tehnica alchimică ar fi putut să se dezvolte prin tatonări, prin încercare-eroare, prin minuscule bricolaje și fantezii. În fond, zic ei, alchimia însemna o dezintegrare atomică. Iar pentru asta trebuia să deții niște tehnici precise.

Ei credeau că în alchimie subzistă fragmente dintr-o ştiinţă dispărută, greu de înţeles şi de utilizat, în lipsa unui context clar.

Alchimistul, la capătul „travaliului” său asupra materiei, vede, conform legendei, cum se petrece în el însuşi un fel de transmutație. Ceea ce se întâmplă în creuzet se întâmplă şi în conştiinţa sau în sufletul lui. Ε o schimbare de stare. Toate textele tradiţionale insistă în această privinţă, evocă momentul când Opus Magnum se desăvârşeşte şi când alchimistul devine un „om treaz la minte„.




La ce se refera toate textele sacre când se referă la ideea de „trezire„? Poate se referă la faptul că omul când „se trezește” obține o cunoaștere clară a legilor materiei şi energiei, inclusiv cunoaşterea tehnică. Se pare că fiecare civilizație se îndreptă spre o astfel de trezire, spre o astfel de cunoaștere. Spre asemenea cunoaştere se îndreaptă si civilizaţia noastră. Nu pare absurd să ne gândim că oamenii sunt chemaţi, într-un viitor relativ apropiat, să-şi „schimbe starea„, sa sufere o „transmutație” lăuntrică, precum alchimiştii legendari. De asemenea, este posibil ca civilizaţia noastră sa piara în întregime cu o clipă înainte de a-şi atinge scopul, așa cum, poate, şi alte civilizaţii au dispărut, autodistrugându-se pe drumul „trezirii” și al cunoașterii.

Dar, cum evoluția se petrece în spirală, nu ar fi o problemă nici autodistrugerea. Asta deoarece urmașii acestei civilizații își vor începe viața și căutările de pe o treaptă mai înaltă a spiralei.

Sursa:

  • LOUIS PAUWELS & JACQUES BERGIER, Dimineața magicienilor, Editura Nemira
  • JACQUES BERGIER, Cărțile blestemate, Editura Pro Editură și Tipografie
  • https://ro.wikipedia.org/wiki/Louis_Pauwels