Molibdomanţie: aşa se numeşte, mai „ştiinţific”, ghicirea în metal topit, o veche practică divinatorie întâlnită în diverse ţări ale Europei, inclusiv în România, deşi tot mai puţin practicată. În Germania, de exemplu, e o activitate tradiţională în noaptea de Anul Nou, iar în România, e folosită de ghicitoare pentru a afla viitorul „clientului”.




Metalele utilizate sunt în general, plumbul şi cositorul, metale cu punct de topire scăzut. Acestea sunt topite şi apoi turnate în apă rece, unde se solidifică în forme aparent neregulate, dar care, pentru cel care ghiceşte, au nişte semnificaţii anume: în ele se pot vedea – după imaginaţia fiecăruia – chipuri, drumuri, animale şi alte imagini care sunt interpretate după fantezia şi experienţa ghicitoarei (de obicei, în aşa fel încât clientul să fie mulţumit :) ).

Încă din Evul Mediu, alchimiştii au observat cu mirare că o bară de cositor, îndoită, scoate un sunet ciudat. Acest „strigăt al cositorului„, cum a fost numit, i-a convins că au de-a face cu un metal straniu, iar pe atunci, tot ceea ce era straniu era diabolic. De aceea, cositorul apare în unele scrieri alchimice drept un „metal al diavolului„, pe care practicanţii alchimiei îl mânuiau cu teamă şi precauţie.

Sunetul cu pricina e mai curând un scrâşnet, dar, în fine, e „glasul” unui metal, fenomen destul de ciudat pentru a aprinde închipuirea. Imaginaţi-vă uimirea superstiţioasă şi, în acelaşi timp, fascinaţia alchimiştilor medievali la auzul acestei voci a unui corp neînsufleţit!

Dar să lăsăm alchimiștii despre care s-au scris mii de pagini pro sau contra. În cele ce urmează am să vă povestesc experiența mea cu cositorul, metalul straniu, pe care am trăit-o în copilărie. Eh… copilăria este o perioadă frumoasă, cu trăiri din cele mai diverse, cu exacerbări de sentimente și „măsuri” în consecință. Cine nu a „tras sperieturi groaznice” în copilărie? Cine nu s-a temut de ființe imaginare care inițial au suscitat interesul pentru ca, mai apoi, să îngrozească?

Pentru toate acestea, exista leacul tradițional și general valabil al bunicii: turnatul de cositor. Experiența mea de acum 25 de ani mi-a ramas clară în minte și mi-a dat sentimentul unei „purificări sufletești” care mi-a alungat temerile.

O sperietură destul de puternică, într-o noapte în care mă aflam singură în casă, mi-a dat mult de furcă, mie și familiei mele. Nu aveam somn nopțile, eram epuizată fizic și psihic. Părinții îmi spuneau că e un lucru neînsemnat și că ar trebui sa trec peste, dar trăirile mele negative se intensificau noapte de noapte, săptămână după săptămână. Ajunsesem să urăsc faptul că se lasă noaptea și că trebuie să dorm. Dormeam, pe rând, cu părinții mei care erau destul de îngrijorați de starea mea, dar, cu toate acestea, cum simțeam că au adormit, mă asaltau viziuni îngrozitoare, panica se instala în sufletul meu și toate simțurile mi se ascuțeau pentru a cerceta camera în care dormeam, pentru a analiza toate zgomotele pe care le auzeam. Eram îngrozită de frică!

Era evident ca trebuia sa găsim o soluție, iar părinții mei au cerut sfatul bunicii care, la vremea aceea, era „înțeleptul” familiei. Bunica m-a oprit la ea pentru cateva zile și, împreună, am mers la o bătrână, vestita în zonă că se ocupă cu „turnatul de cositor„.

Tot ascultând discuțiile purtate în jurul acestei chestiuni îmi imaginam că bătrâna aceea trebuie sa fie un fel de vraci care să trăiască într-un loc dedicat acestor lucruri nemaiîntâlnite cu care se ocupa, să fie altfel decât oamenii obișnuiți, o persoană în care eu îmi puneam toate speranțele să mă ajute să scap de coșmarurile care îmi tulburau existența. Mare mi-a fost mirarea și dezamăgirea, recunosc, când bunica m-a dus într-o curte sărăcăcioasă, plină de păsăret și unde, sub un șopron cu unelte, cum se gasesc în toate curțile oamenilor, bătrâna – a cărei fizionomie nu mi-o pot aminti pentru că am uitat-o deîndată ce am plecat – mi-a „turnat cositorul”. Nu imi amintesc, de asemenea, nimic din ceea ce a facut, știu doar că „operațiunile” s-au petrecut deasupra creștetului meu. În schimb, la final, le-am auzit pe cele două spunând așa:

„Uite ce a ieșit, numai coarne, mamă!”

Curioasă, am privit la formele pe care le căpătase cositorul turnat pentru mine și am primit explicațiile aferente: cositorul trebuia să ia forma lucrului/ființei/fenomenului care mă speriase și într-adevăr arăta ca niște capete cu coarne. Nu am primit alte explicații, desi le-am cerut!

Bătrâna mi-a spus, înfricoșată:

„Să te duci, mamă, să le arunci la o răspântie! Nu toate într-un loc, ci în patru zări! Și ai să vezi că o să treacă frica! Așa să faci, mamă!”

Marturisesc că, pe loc, mi s-a părut o mare prostie și chiar mi-am reproșat, tacit, că am acceptat sa trec prin tot ritualul acela, de neînțeles pentru mine. Am păstrat bucățile de cositor și nu m-am grăbit deloc să le arunc, așa cum îmi spusese bătrâna. Într-un târziu mi-am amintit de ele și am ieșit într-o seară, m-am postat în cea mai apropiată intersecție sperând să nu fiu vazută de nimeni și am aruncat, nu cu mari speranțe, bucățile de cositor.




Așa cum probabil va imaginați, coșmarurile mele nu s-au oprit. Mai ales că eram sigură că ceea ce făcusem fusese absolut în zadar. Dar, asta a mai durat cam două săptămâni după ce am aruncat bucățile de cositor. Aproape fără să-mi dau seama, în zilele următoare, un somn odihnitor a luat locul coșmarurilor și groazei pe care o simțeam în trecut și nu numai atât – devenisem și foarte curajoasă, astfel încât, pusă în situația de a fi singură, noaptea, chiar în locuri necunoscute, eram de neclintit.

Așadar, CE sau CINE m-a speriat? A funcționat „turnatul de cositor” sau a lucrat subconștientul?

Acestea sunt, iată, întrebări fără răspuns, de atunci… Dacă ați încercat asemenea trăiri sau dacă ați avut experiențe mai mult sau mai puțin complexe decât a mea, nu ezitați să le împărtășiți. Poate, împreună, găsim o explicație a acestor fenomene. Sunt curioasă dacă a mai avut cineva astfel de experiențe legate de cositor.

Articol trimis de Cici Mihaela Grigore