Încheiem articolul despre sirene cu opiniile științifice privitoare la acest subiect, dar și cu ineditele opere ale falsificatorilor de sirene. În principiu, cu toții înclină să creadă că un falsificator este un fel de neica nimeni fără calități, care merită tot oprobiul, însă oamenii de tipul acesta se dovedesc a fi inovatori și foarte creativi, profitând de ultimele tehnici ale vremurilor lor.




Deși unii oameni de ştiinţă din secolele trecute au crezut în existenţa sirenelor, zoologii de azi par mai circumspecti (toată treaba este să nu pară circumciși, dar să trecem peste frivolități). Ei spun că cei care au crezut că au zărit sirene, au văzut de fapt niște mamifere acvatice cu o înfățișare umană înșelătoare. Cum să confunzi mitologicele creaturi cu grosierele mamifere? Ține această ipoteză?

Ce spune știința despre sirene?

O madonă Dugong?

Iată ce povestește un marinar olandez care călătorea, în 1798, în largul Mării Arabiei:

„Am zărit – deși se aflau la o distanță de câteva sute de picioare de corabie, le-am văzut bine – 3 femei ale mării. Erau scufundate până la brâu în apă și li se vedeau sânii rotunzi și grei; păreau a privi țintă spre noi. Una dintre ele ținea strâns la sân un prunc…”.

Marinarii văzuseră, oare, viețuitoare ale mării neștiute de ei, dugongi, cărora, în secolele următoare, corăbierii le vor zice „vaci-de-mare” (sau „mâncătoare de varză„, dat fiind apetitul lor deosebit când descopera vreun „câmp” de varză-de-mare, o specie de alge foarte apreciată de dugongi)? Vaci-de-mare! Cum s-a putut naște o asemenea confuzie?



Vor fi fost tulburați acei navigatori care ne-au transmis atari mărturii? Au privit ei dugongii de la o mare departăre, lăsându-se amăgiți de un anumit amănunt anatomic care poate înșela într-o măsură privirile? Spre osebire de alte mamifere maritime, cum sunt morsele sau focile, femelele din această specie de sirenide – nume dat de zoologi ca o extrapolare ușor ironică a eroinelor din legendele mediteraneene – au două mamele dispuse simetric pe piept, ca omul. În plus, hrănindu-se cu plante acvatice, atunci când se ridică la suprafaţa apei au de multe ori plante agăţate de corp. Probabil marinarii altor vremuri au interpretat aceste plante ca fiind părul sirenelor. În plus, e bine ştiut faptul că apa distorsionează siluetele. Uneori, femelele dugong se înalță din valuri ținând puiul la sân. Zărindu-le de la o mare distanță, corăbierii au făcut asemenea confuzii, poate și datorită încețoșării spiritului de observație, sub influența atâtor povești marinărești despre amăgitoarele fecioare ale mării. În ce privește relatările despre farmecul și grația sirenelor, ele ar rușina chiar și pe vestitul Baron de Munchhausen.

sirene

Dugongul – mamifer marin

Femelele dugong nu au nimic atrăgător. Sunt masive, cu trup greoi, capul le este mic, disproporționat față de trunchi. Botul lor are buze despicate și groase, înconjurate de peri țepoși; de altfel, și pe trup, ici-colo, se ițesc smocuri păroase, ce nu se potrivesc nici pe departe cu cosițele seducătoarelor nimfe din legende. Nu fac excepție de la acest portret nici dugongii ce populează Oceanul Indian, nici sireneidele din apele mărilor ce scaldă peninsula indiană și arhipelagul filipinez, nici lamantinii care l-au intrigat pe Cristofor Columb. Și totuși, când se aprinde imaginația…

Cântecul milacopului

Mitologia spune că pe Iason și pe camarazii săi de aventură îmbarcați pe Argo au încercat să-i amagească, pentru a le îndrepta corabia spre năprasnicii colți de piatră ascunși sub ape, nimfe cu atrăgător chip de femeie și trup de pasăre zburătoare (din această plăsmuire li s-a tras și numele, serinos). Nimfele mediteraneene, care-l îmbie cu dulce cânt pe mult încercatul Odisseus, nu-s mai puțin ispititoare, dar bustul lor cu sâni feciorelnici se prelungește pe nesimțite în trup de pește cu coada bifurcată, smălțuită de solzi argintii. Neîntrecutul Homer a fost atât de convingător în tabloul descris, încât – în mitologia heladică și apoi în viziunea lumilor ce s-au nutrit din substanța ei – imaginea nimfelor mării așa a rămas: jumătate femeie, jumătate pește. Este posibil ca legenda despre sirenele cu voci încântătoare să fi fost alimentată într-un fel de… realitate. Milacopul, pește al cărui nume științific este Sciaena, emite serii de sunete melodioase care intrigă ascultătorii, când nu le cunosc originea.

Sirene măsluite

În Evul Mediu, orașul flamand Antwerpen (cunoscut și sub numele franțuzesc Anvers) devenise o piață de desfacere a monștrilor plăsmuiți de meșteri îndemânatici, care speculau credulitatea oamenilor. Plăsmuitorii din bogatul oraș fabricau mai cu seamă basilici, fantastici șerpi zburători cu coronițe împărătești pe creștet. Cu secole în urmă, Pliniu cel Bătrân, înșelat de cine știe ce poveste (ce-și avea, poate, sorgintea în spaima unui navigator neștiutor ce zărise pe pământ african vreo viperă cu coarne), acreditase în scrierile sale existența unei asemenea fabuloase făpturi purtătoare a unei coronițe de aur. Acest basileus, „împărat al tuturor șerpilor și șerpoaicelor„, era vândut de plăsmuitori pe bani grei după lungi tocmeli. Un cărturar care a trăit la Zurich pe la mijlocul celui de-al XVI-lea secol, medicul Konrad Gessner, a relevat într-un op voluminos absurditatea credinței în existența unor asemenea monștri, demascând cu amănunte precise mijloacele și tehnica folosită de impostori pentru a plasa atari rarități. El a arătat că „materia primă” o constituia un calcan de mari dimensiuni al cărui trup discoidal, înzestrat cu puternice aripioare – prin tăieturi, cusături și flexiuni bine dirijate – se preta unor iscusite manipulări. Aripioarele pectorale deveneau „aripi zburătoare”, ventralele, răsucite cu dibăcie, se transformau în picioare posterioare. Suprarealiști avant la lettre, meșterii din Antwerpen îi modelau apoi capul, folosind cu o remarcabilă imaginație speculativă fiecare amănunt caracteristic. Nările protuberante, lărgite (și prin adaosul unor bile de sticlă colorată) deveneau ochi încercănați; gura peștelui – larg tăiată de natura – era și mai mult deschisă, încât să sugereze un râs diavolesc.



Încrețind pielea capului și modelând-o apoi cu aplicație de sculptori, plăsmuiau un soi de mitră episcopală. Unii fabricanți de basilei, nefăcând economii, plasau o coroniță de aur deasupra creștetului înfricoșătoarei făpturi. Fantasmagoria era spectaculoasă. Și „împăratul tuturor șerpilor și șerpoaicelor” se vindea atât de repede și cu atâta câștig pentru plăsmuitori, încât în curând au apărut ateliere ce fabricau monștri, basilei, sirene, atât la Milanosi la Verona, cât și în alte orașe europene.

Filip, arhiduce de Austria, a achiziționat, în 1548, o „sirenă” îmbălsămată, plătind cu bani grei „nemaivăzuta făptură” prinsă, chipurile, cu năvodul din adâncurile mării. El o expuse într-o raclă de sticlă, stârnind uimirea privitorilor care nu osteneau să cerceteze fața zbârcită a nimfei și licărul argintiu al solzilor ce-i acopereau trupul, începând mai jos de piept și sfârșind către vârful cozii bifurcate.

Plătise o adevarată avere pentru micuța sirenă: o sută de dubloni de aur, și a ținut să rămână secret numele celui care îi furnizase această „minune a naturii”.

Mult mai târziu, arhiducele a fost încredințat că extraordinarul exponat din galeria de curiozități a palatului său era doar o contrafacere, o meșteșugită îmbinare a două animale: un cimpanzeu și un pește abisal de mari dimensiuni. Istețul falsificator cususe cu atâta iscusință bustul unei maimuțe de coada peștelui de adânc, încât nu se zărea nicicum locul unde a fost practicată înnăditura. Fața maimuței fusese de asemenea epilată cu infinită răbdare, apoi remodelată și colorată cu felurite tincturi pentru a accentua asemănarea cu chipul omenesc; în sfârșit, a fost tratată cu un anume balsam ce împiedica alterarea țesuturilor. Supusă unei asemenea prelucrări, capodopera fabricanților de monștri antropomarini a alungat orice urmă de bănuială din mintea nobilului cumpărător. Se spune că nici după ce i s-a relevat adevărul, arhiducele Filip nu a vrut să-l accepte; plătise mult prea scump nimfa mării și a lăsat-o moștenire, ca un bun de mare preț, urmașilor săi.

Alţii au văzut în sirene posibilitatea de a se îmbogăţi, iar una dintre cele mai cunoscute poveşti este cea a căpitanului american Samuel Barrett Eades şi a sirenei Feejee. În 1822, căpitanul călătorea în Indonezia la bordul vasului Pickering şi într-o localitate de pe ţărm a văzut o arătare ciudată ce semănă grozav cu ilustraţiile cu monştri marini atât de celebre în Evul Mediu. Cum arăta? Avea coadă de somon şi trunchi şi cap de urangutan, dar căpitanul era convins că era vorba de o sirenă mumificată, aşa că a vândut repede partea sa de navă şi a cumpărat sirena. Apoi a plecat să colinde lumea şi să câştige bani, dar curiozitatea celor dispuşi să plătească pentru a vedea creatura nu a ţinut mult şi la sfârşitul anului 1822, creatura nu îi mai aducea niciun profit americanului; până în 1842 nu s-a mai ştiut nimic de sirena lui Eades, dar în acel an fiul său a vândut-o unui muzeu. Mai târziu s-a aflat şi adevărul: totul era o făcătură! Sirena fusese confecţionată din hârtie, părţi din peşti exotici şi alte animale.

Sirene moderne sau măsluiri moderne?

Raportări actuale ale sirenelor există, dar sunt foarte rare. Spre exemplu, în 2013, a fost văzută o sirenă lângă oraşul israelian Kiryat Yam, la apusul soarelui.

“Eram cu un prieten când am văzut o femeie stând la soare, pe plajă. La început, am crezut că este doar o femeie care vrea să se bronzeze, dar, când ne-am apropiat, aceasta a sărit în apă şi i-am văzut coada spectaculoasă”, a declarat atunci israelianul Sholmon Cohen.

Pentru a promova tursimul în acea zonă, autorităţile au anunţat că oferă un milion de dolari recompensă celui care va fotografia o astfel de creatură. “Dacă într-adevăr există o sirenă pe aici, cred că nu am exagerat când am spus că oferim o astfel de sumă drept recompensă. Turiştii vor veni în Kiryat Yam şi vom avea foarte mult de câştigat”. Din nefericire, nimeni nu a mai văzut creatura, de atunci.

În 2012, un documentar intitulat “Mermaids: The body facts”, a stârnit din nou interesul pentru aceste creaturi. Documentarul prezenta povestea unor oameni de ştiinţă care au găsit sirene, pe fundul oceanului. În final, producătorii au recunoscut că totul a fost ficţiune.

Pe internet a mai circulat o imagine cu un schelet misterios, aparținând unei ființe pe jumătate om, jumate pește. Se spunea că fusese descoperit de un profesor bulgar pe coasta orașului Sozopo. S-a dovedit ulterior că scheletul a fost făcut (și la propriu și la figurat) cu ajutorul unui program de editare foto pentru un concurs organizat de site-ul Worth1000. Tema concursului: descoperiri arheologice senzaționale – schelete de dragoni, de giganți și ale altor creaturi imaginare.

sirene

Istoricul bulgar Bojidar Dimitrov si sirena photoshopata.

Mai târziu, cineva l-a adăugat în imagine pe Bojidar Dimitrov, un istoric bulgar specializat în epoca medievală, director al Muzeului Național de Istorie, politician și realizator TV. Se pare că gluma i-a fost direct adresată lui Dimitrov, care și-a atras diferite antipatii prin felul său de a fi, cât și prin faptul că este fost colaborator al securității bulgare, dar și pentru că se lăuda cu descoperiri aparent fabuloase pe care nici el nu le ia în serios. De pildă, în 2001 a pretins că ar fi găsit chiar o bucată din Arca lui Noe, care ulterior s-a dovedit o ambarcațiune veche de numai câteva sute de ani. Iar mult mai recent, Dimitrov a susținut că a găsit în Sozopol, orașul său natal, moaștele Sfântului Ioan Botezătorul. Dimitrov nu s-a supărat pe gluma cu scheletul de sirenă, ci a răspuns cu tentă: “Și ce pot eu să fac cu o sirenă? Doar să mă pozez cu ea!”.

Nu știm dacă mai există artiști care să creeze falsuri de sirene la fel ca în Evul Mijlociu, însă programele sofisticate de animație și efectele spectaculoase, pot păcăli ușor și un ochi format. Totuși, dacă vrem să credem și să visăm la asemenea ființe, nu ne oprește nimic. Poate imaginația oamenilor, se va condensa în real, materializând minunați oameni ai mării alături de care vom conviețui într-o lume ideală. „You may say I’m a dreamer/ But I’m not the only one/ I hope someday you’ll join us/ And the world will be as one„…

(părțile anterioare: partea I și partea a II-a)

Articol sugerat de Anda Bolovan Bejan

Bibliografie:

  • MIHAI GHEORGHE ANDRIES, Enigmele oceanului planetar, Editura Saeculum I.O. & Editura Vestala. Bucuresti, 1995
  • YUAN KE, Miturile Chinei antice, traducere de Toni RADIAN, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987
  • VICTOR KERNBACH, Miturile esentiale – ANTOLOGIE DE TEXTE cu o introducere in mitologie, comentarii critice si note de referinta, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1978
  • https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tima_Apelor
  • http://www.formula-as.ro/2011/979/enigme-16/uriasii-din-adancuri-14010
  • http://www.livescience.com/39882-mermaid.html
  • https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2014/02/20/mistere-ale-istoriei-speciei-umane/
  • http://www.zooland.ro/sirene-si-tritoni-intre-legenda-si-realitate-4899
  • http://www.lovendal.ro/wp52/oameni-ai-marii-si-sirene-fiinte-fantastice-sau-adevarate/
  • http://intunel.com/2014/01/31/sirenele-mit-sau-realitate/
  • http://protv.md/stiri/fun/misterul-scheletului-de-sirena-din-bulgaria-descoperitorul-ar–533261.html
  • http://www.romaniatv.net/sirenele-exista-in-realitate-o-creatura-ciudata-jumatate-femeie-jumatate-peste-pe-o-plaja-din-hawaii_186931.html
  • http://www.livescience.com/5642-mermaid-sightings-claimed-israel.html