Şamanismul este una din cele mai vechi forme de dezvoltare personală şi terapie ce revine în vogă în lumea occidentală. Cuvântul şaman provine din Siberia, însemnând „cel care vede în întuneric„, vraci, vindecător. Acelaşi tip de terapeut este regăsit în jungla amazoniană cu numele de „curandero” iar în România ca „solomonar„. Deşi în occident au fost uitate, tehnicile de vindecare ale şamanilor s-au păstrat pînă astăzi intacte în anumite triburi din America, Siberia, Africa sau Ţările Baltice. Românii nu uită nici ei de vrăjitoarea satului care pune oasele la loc sau care vindecă prin leacuri de plante.




Tehnicile de lucru ale şamanului au fost aduse în Europa de oameni care au studiat direct cu şamanii din America, amintind aici pe englezii Kenneth Meadows, Howard Charing sau Michael Harner, fondatorul Fundaţiei de Studii Șamanice din Statele Unite sau psihiatrul american Alberto Villoldo.

Recuperarea sufletului, numită şi „restaurarea de energie vitală” sau „refacerea forței vitale” a fost studiată de psihoterapeuţi experimentati. Ei au constatat că aceasta completează în mod fericit procesul de conştientizare a diferitelor traume sau blocaje apărute în viaţa emoţională, afectivă sau mentală a clientului lor.

În psihologie, de exemplu, se vorbește frecvent despre o „disociere psihologică” și despre un „sindrom de stres” apărute în urma experiențelor traumatice, abuzive, de suferință. Șamanii ar numi disocierile psihologice „fragmentări ale sufletului” sau „pierderea sufletului„. Asta înseamnă fragmentarea ființei individului pus în fața durerii. O parte din energia vitală refugiindu-se din fața durității vieții zilnice.

Uneori, pierderea sufletului e un lucru bun. E maniera prin care supraviețuim durerii. Dacă cineva ar suferi un accident rutier, ultimul loc în care ar vrea să fie în momentul impactului, e în corpul său. Psihicul uman nu ar putea suporta acel gen de durere. Astfel, psihicul uman are acest mecanism de autoprotecție, prin care o parte a esenței, sau a sufletului nostru, părăsește trupul ca noi să nu simțim complet impactul durerii. De exemplu în cazul unor accidente grave, al unor violuri, bătăi, sufletul nu poate suporta durerea, suferinţa, agresivitatea, brutalitatea şi se producere o conservare, o distanţare de evenimentul propriu-zis, o parte a energiei persoanei rămânând blocată în această fază şi retrăind permanent evenimentul sau uitându-l de tot, ca o amnezie. Ceea ce rămâne cu noi nu este întregul fiinţei ci numai o parte fragmentată a acesteia. Pe lângă traumele severe amintite, pierderea sufletului poate avea loc şi în situaţii emoționante precum: cearta dintre un părinte şi un copil, severitatea unui profesor, despărţirea de un iubit sau iubită, lipsa de afectivitate a părinţilor, divorţul, pierderea cuiva drag, etc.

Deşi modernitatea înțelege pierderea sufletului ca pe un mecanism de supravieţuire, şamanismul crede că partea de suflet care a părăsit fiinţa nu se mai poate întoarce înapoi în multe cazuri. Așa cum amintit deja, acest lucru este numit disociere în psihologia modernă. Cu toate aceste terminologii, psihologia modernă nu ştie ce anume se disociază şi nici unde pleacă partea disociată. Şamanismul dă o explicaţie spunînd că o parte de suflet pleacă într-un alt soi de realitate paralelă, unde stă sau rătăceşte, şi aşteaptă până vine cineva care îi facilitează întoarcerea. De multe ori partea de suflet găseşte singură modalitatea de a se întoarce în momentul în care trauma a încetat.

De aceea rolul şamanului în acest „joc” a fost acela de a intra într-o stare modificată de conştiinţă şi de a detecta în această „realitate paralelă” unde anume este blocată partea de suflet şi de a o aduce înapoi în trupul omului respectiv.

Problemele încep atunci când forța vitală rămâne pierdută după ce amenințarea a dispărut. Persoana în cauză trăiește impresia unei neapartenențe la viața proprie, se simte dezechilibrat, nu-și mai recunoaște anumite emoții, gânduri, amintiri, reacții corporale.

Fraze precum „de atunci nu am mai fost eu însumi„, „de atunci nu am mai fost la fel„, „am impresia că s-a rupt ceva din mine„, „nu am putut niciodată să uit„, „el era viața mea„, „sunt sclavul ei„, „nu am putut să-i spun nu„, „mă simt de parcă aș fi rupt în bucăți„, „mă simt ca un olog emoțional„, „mă simt amorțit„, „mă simt devastat„, „mă simt pierdut, blocat, prins în capcană„, „nu mai simt nimic” semnalează o pierdere de energie vitală sau, cum spun şamanii, o pierdere de suflet. De asemnea, simptome ale pierderii de suflet sunt şi depresiile sau ruşinea generalizată sau difuză, sentimentul că nu eşti complet sau că nu mai ești ca altădată. Alte simptome ar mai fi dependența (fie ea de droguri, alcool, sex, muncă, mâncare sau alte obiceiuri autodistructive), slăbirea sistemului imunitar sau diverse boli din copilărie, neputinţa de a avea o relaţie armonioasă cu un partener de viaţă, stimă de sine scăzută, frică de a avea încredere, boli psihice, sindromul de personalitate multiplă, frica de singurătate, întuneric și orice alte frici persistente de-a lungul unei perioade de viaţă.

Această listă nu este nici completă, nici infailibilă. Nu neapărat cineva care prezintă aceste simptome suferă cu adevărat de pierderea sufletului. Cel care poate afla cu certitudine şi remedia acest lucru este cel ce poate să vadă sufletul, adica şamanul.

Tehnica recuperării sufletului este una suficient de complexă încat să necesite pentru cei interesaţi parcurgerea unor cursuri centrate pe această problematică. Ea este considerată una dintre cele mai eficiente practici vindecătoare ale șamanului dedicate restaurării energiei vitale. În esenţă, practicantul şamanic sau şamanul face o călătorie către situaţia care a generat această pierdere a unei părţi a sufletului, găsește și aduce înapoi forța vitală care este blocată acolo. O dată cu readucerea acestei parţi vor reveni anumite calităţi pe care clientul le-a pierdut, creativitatea blocată în acea experienţă, dar şi emoţia pe care fiinţa a experimentat-o, care nu întotdeauna este plăcută dar care se doreşte vindecată. De aceea, în momentul în care se efectuează o astfel de lucrare, clientul va fi pus în temă cu ceea ce el va avea de făcut după recuperarea sufletului pentru ca partea de energie vitală readusă acasă să poată fi reîncorporată întregului.

Howard Charing amintește faptul că acest concept al pierderii de suflet și a recuperării ceremoniale a acestuia se regăsește în multe culturi șamanice:

„În tradiția tibetană Bon, de exemplu, una dintre cele mai importante practici ale șamanilor Căii Sichen constă din „lalu” („răscumpărarea” sau „cumpărarea înapoi” a sufletului) și „chilu” („re-amintirea” forței vitale).”

Unele dintre aceste păstrătoare ale practicilor șamanice, ca de exemplu în Japonia, în Peru, în Tuva sfătuiesc pacientul ca, după o recuperare a sufletului să meargă în natură, să se cufunde în aceasta, să se simtă una cu copacii și cu pacea care, în sine, este dătătoare de vigoare și odihnitoare.




O recuperare a sufletului poate produce multiple efecte pentru pacient, variind de la persoană la alta. De exemplu unele se pot simți mai bine ancorate în propriul trup, altele simt mai multă bucurie de a trăi, unora le revin anumite amintiri și e bine să urmărească procesul conștientizării și sedimentării acestora iar pentru unii oameni schimbările sunt atât de subtile încât nici nu le conștientizează până nu lucrează mai mult pentru integrarea sufletului. După ce o persoană primește înapoi o parte a energiei vitale trebuie să lucreze în continuare asupra situației. E sarcina fiecăruia să caute modalități de a duce o viață plină de vindecare, de a atrage relații sănătoase, de a crea un prezent și un viitor pozitiv, de a trăi cu toată ființe, și nu doar a supraviețui pur și simplu.

Surse:

  • https://spiritdrummer.wordpress.com/page/3/
  • http://www.shamanicteachers.com/soulretrieval/soulretrievalromanian.html