Se știe că Stonehenge a fost un sofisticat laborator astronomic, dar și un loc destinat ritualurilor religioase. Când spui Stonehenge spui: sunet, frecvențe, vibrații, rezonanțe.

Despre Stonehenge se mai spune că este un loc rezonator. Studiile au arătat că pietrele veritcale au fost prelucrate în ideea de a crea condiții acustice pentru amplificarea sunetelor din interior, cu scopul de a induce transa unor persoane, posibil preoți, sau oameni mai special dotați.




Există o legendă despre dispariția unui grup de inși care campau lângă ansamblul megalitic Stonehenge în august 1971. La acea vreme oamenii puteau vizita locul zi sau noapte, accesul nefind îngrădit.

Legenda

În august 1971 un grup de oameni și-au făcut o mică tabără în formă de cerc, aprinzând un foc în mijloc. Pe la orele două ale dimineții, o furtună puternică a cuprins rapid câmpia Salisbury. Fulgerele au început să lovească inclusiv copacii din apropiere și pietrele ansamblului.

Un fermier și un polițist au declarat că ansamblul Stonehenge a fost cuprins de o lumină albastră orbitoare, atât de intensă că au trebuit să își ferească privirea. S-au auzit strigăte dinspre corturi, iar cei doi martori s-au reprezit spre mica tabără crezând că erau oameni răniți acolo.

Ce au văzut acolo i-a șocat pur și simplu: corturile arse și inundate plus resturile focului de tabără erau tot ce mai rămăsese.

Unde erau oamenii? Până în prezent dispariția acestora nu a fost elucidată.

Unii cred ca oamenii de acolo au fost făcuți scrum de fulgere, dacă e posibil să se întâmple așa ceva…

Linii-ley

DACĂ povestea este adevărată, chiar se pune problema ce s-a întâmplat cu acei oameni care campau. Stonehenge este poziționat în centrul unui „hub„, adică o rețea de linii de energie magică, ceea ce face din monument un potențial portal de energie, sau un loc de putere. Sunt 14 linii de energie magică ce converg la Stonehenge și formează, ceea ce mulți cred să fie, un vortex extrem de puternic. O metodă tradițională de a identifica liniile de energie magică este prin trasarea unei linii care să conecteze două monumente antice sau biserici.

Bisericile erau adesea construite pe site-uri vechi pentru a-și trage energia din ele. În unele cazuri, bisericile au fost construite pe locul unui „henge„, cum ar fi Catedrala Winchester, sau Avebury un sat întreg care stă în mijlocul unui „henge„. Aceste „henge” sunt situri formate din pământ bătut care conțin un șanț și în afara acestuia un mal inelar înălțat.

Aceste „linii-ley” (linii energetice) interconectează majoritatea siturilor vechi din Marea Britanie. Termenul de „linii-ley” a fost inventat de omul de afaceri britanic Alfred Watkins în cartea sa „Old Straight Track„, publicată în 1925. El a prezentat redescoperirea acestui fenomen natural cunoscut de antici. Teoria sa a fost că siturile vechi din jurul Marii Britanii fuseseră de fapt construite sau formate pe un sistem de alinieri energetice ale lor cu peisajele.

Denumirea de „linii-ley” pornește de la un cuvânt anglo-saxon care înseamnă „poiană” sau „teritoriu de pământ curăţat„. Lucrarea lui A. Watkins a devenit un bestseller, iar la scurt timp după publicarea ei deja căutarea regulilor dispunerii obiectivelor istorice şi naturale a devenit un hobby în masă. Adepţii teoriei lui Watkins s-au unit într-un club şi chiar au început să editeze o revistă, „Ley Hunter Magazine” („Vânătorii de linii-ley„).

A. Watkins afirma că vechile drumuri din Europa Occidentală sunt aşezate chiar de-a lungul liniilor-ley, iar una dintre denumirile utilizate pentru aceste linii era şi „vechile drumuri drepte„.

Însă liniile-ley nu pot fi considerate un fenomen exclusiv englez. Aceleaşi legi se manifestă pe întreaga suprafaţă terestră, fiind consemnate şi în alte culturi, cum ar fi la indienii nord-americani şi la cei din America de Sud. În literatura contemporană, referitor la liniile-ley se utilizează frecvent o expresie din folclorul indienilor „drumurile pe care umblă spiritele„.

În anii ’60 interesul faţă de liniile-ley a renăscut. S-a lansat ipoteza că „vechile drumuri drepte” posedă o energie ascunsă, încă nestudiată. Tot atunci a apărut şi ideea cum că liniile-ley sunt legate înt-un anumit mod de OZN-uri. Ipoteza a fost propusă de Aime Michel, în cartea intitulată „Farfuriile zburătoare şi taina Drumurilor drepte„. Această carte a fost în continuare extinsă de pilotul Tony Wedd. S-a exprimat si ideea că traseele OZN-urilor coincid cu liniile-ley. Wedd, fiind pasionat de civilizaţiile extraterestre, considera chiar că piloţii OZN-urilor îşi conduceau navele după vechile linii, orientându-se după anumite puncte de pe suprafaţa terestră. Ideile lui Wedd i-au starnit pe oponenţii săi care l-au judecat că acesta discută din punctul de vedere al unui pilot din secolul al XX-lea, şi nicidecum ca un reprezentant al raţiunii terestre.

Printre entuziaştii contemporani ai teoriei respective se vehiculează ideea că liniile-ley sunt o manifestare a unor proprietăţi fizice ale Pământului, încă nedefinite din punct de vedere ştiinţific. Întreaga planetă este străbătută de o reţea de linii-ley, iar pe suprafaţa terestră acestea pot fi văzute ca nişte lanţuri de obiective care prezintă „anomalii„.

Ştiinţa contemporană are o atitudine în cel mai bun caz reţinută faţă de această teorie. Însă vânătoarea de „drumuri nevăzute” şi practicile spirituale legate de aceasta rămîn o preocupare fascinantă pentru entuziaştii romantici care locuiesc în diferite ţări.

Watkins nu a atribuit vreodată o semnificație supranaturală acestor linii. El credea că erau pur și simplu căi care fuseseră folosite în scopuri comerciale sau ceremoniale, de origine foarte veche, probabil datând din neolitic. Obsesia sa față de ele s-a născut cumva în mod natural deoarece era pasionat de fotografierea peisajelor și iubea mediul rural britanic. Era o persoană foarte rațională, cu un intelect activ, și ar fi probabil puțin dezamăgit să afle felul exagerat în care unii abordează liniile-ley.

Inițial, arheologii și topografii au considerat liniile-ley o pura speculație.Dar Watkins a demonstrat că există aliniamente similare descoperite în locații îndepărtate, inclusiv în deșertul Atacama din Chile, în sud-vestul Statelor Unite și în alte locuri. Ele au legatură cu istoria și asociate cu activități ceremoniale și astronomice. Aceste fapte demonstrabile mai temperează multitudinea de conotații mistice, iar conceptul de linii-ley devine acceptabil pentru academicieni.

Persoanele cu abilității paranormale au cu siguranță capacitatea de a detecta aceste linii-ley prin vibrații sau percepții. Liniile-ley sunt considerate a fi de natură magnetică. Este foarte posibil să fie tot una cu acele „linii” pe care păsările, mamiferele, insectele și bacteriile le folosesc pentru a migra pe distanțe lungi.

Probabil că în trecut, oamenii fiind mai intuitivi și cu subconștientul mai deschis, „simțeau”, „adulmecau” aceste linii în călătoriile lor și își alegeau locul casei în funcție de ele. Se știe că în trecut oamenii erau foarte atenți la zona unde își construiau așezările și edificiile, unde își cultivau plantele sau își creșteau animalele.

Liniile-ley pot fi foarte bine liniile după care se ghidează geomanții și pot fi legate de orice subiecte esoterice care au legătură cu Pământul, și cu siguranță sunt implicate în aspecte spirituale mai ample și mai presus de înțelegerea noastră.

În China Antică în perioada împăratului chinez Kung Yu (2205 – 2197 î.Hr.) nimeni nu avea voie să construiască o locuință până ce zona nu era testată de specialiștii imperiali cu capacități paranormale.

De asemenea, romanii înainte de a construi un oraș, lăsau cirezile de vite să pască timp de un an pe locul unde urma să fie ridicat orașul, după care le sacrificau și le inspectau organele interne pentru a vedea dacă sunt sănătoase.

Rețeaua Hartmann

Nu putem să nu asociem ley-lines cu Rețeaua Hartmann. După cum se știe, descoperirile unor fenomene apar simultan în mai multe colțuri ale lumii. Primele cercetări pe tema liniilor energetice au fost inițiate în Germania de către Carl Reichenbach în anul 1834. Apoi a urmat Alfred Watkins în Anglia în anii 1920, baronul Gustav Freiherr von Pohl în anii 1930 – cel care a făcut legătura între stresul geopatic și apariția cancerului, doctorul german Ernst Hartmann în perioada 1940-1960, primul care a descris radiațiile geomagnetice, Manfred Curry în anii 1950 ce a continuat cercetările lui Hartmann, descriind rețeaua care-i poartă numele și influențele acesteia.

În România, studierea focarelor geopatogene a început în octombrie 1961, în secret, în câteva unități militare, prin metode paranormale. Dacă nu mă înșel,chiar binecunoscutul Vasile Rudan, cercetător român în domeniul fenomenologiilor de frontieră, a condus cercetările…

Rețea Hartmann este numele unei zone formate din benzi de radiații cosmo-telurice emise de scoarța terestră care se intersectează perpendicular. Rețeaua este organizată după modelul meridianelor și paralelelor Pământului și orientate pe direcțiile Nord-Sud și Est-Vest.

Denumirea a fost dată de doctorul german Ernst Hartmann în anul 1942, cel care a studiat fenomenul. Zonele din rețeaua Hartmann sunt considerate zone geopatogene (geo – pământ și pathos – suferință, boală), ca fiind nocive pentru toate organismele vii. Șederea permanentă a unei ființe în astfel de zone poate fi cauza unor îmbolnăviri foarte grave. Zonele Hartmann sunt deseori asociate cu apariția fenomenelor paranormale. Radiațiile Hartmann se pot pune în evidență prin măsurători cu instrumente radiestezice.

În afară de rețeaua Hartmann sunt cunoscute și alte rețele telurice care poartă numele celor ce le-au descoperit și le-au studiat: Curry, Peyré, Palm, Romani, Wismann, Airaudi.

Majoritatea ființelor vii suferă dacă sunt plasate pe liniile Hartmann, dar mai ales în dreptul unui nod Hartmann. În ochiurile rețelei nu se simte nici un fel de influență. Principalele perturbații produse de zonele patogene sunt:

– la om: reducerea vitalității, somn agitat, oboseală, stress, coșmaruri, disfuncții, randament scăzut la locul de muncă, afecțiuni ale inimii, rinichilor, sistemului circulator, respirator, ale metabolismului și afecțiuni cronice grave precum cancerul.

– la plante: în aceste zone iarba și plantele nu cresc, tulpinile pomilor sunt răsucite și pe ele sunt prezente tumori canceroase.

– la animale: caii sunt sensibili, semnalându-se cazuri de pareză; bovinele sunt sensibile dacă dorm pe zone nocive, capătă comportamente bizare, taurii devin agresivi; peștii dintr-un acvariu sunt mai puțin activi și nu ocupă zona nocivă; albinele sunt agresive și hiperactive; păsările de curte au o mortalitate crescută. Excepție prezintă felinele, albinele, viespile și furnicile care caută și se așează pe nodurile Hartmann. Nu degeaba se spune despre pisici că acolo unde se așează este un punct de energie negativă. Se spune că înainte să îți decorezi camera, să lași pisica să vezi unde se va așeza, iar în acel loc în nici un caz să nu pui patul.




Pentru protejare, cea mai simplă soluție este mutarea patului sau a biroului de pe zona nocivă într-un alt loc. De asemenea, se pot amplasa cristale (cuarț), sau așchii de marmură.

Altă metodă este amplasarea la parterul clădirilor, sub pardoseală, a două plăci metalice, de preferință din oțel galvanizat cu dimensiunile de 0,9 – 1,2 m lățime și 1,8 – 2,4 m lungime, așezate în unghi drept una față de alta.

Surse:

  • http://www.phantomsandmonsters.com/2012/06/stonehenge-ancient-vortex.html
  • https://www.lovendal.ro/wp52/misterioasele-linii-ley-liniile-invizibile-de-pe-suprafata-pamantului-ce-poseda-o-energie-ascunsa/
  • https://ro.wikipedia.org/wiki/Re%C8%9Bea_Hartmann