Una dintre formele cele mai remarcabile de clarviziune este psihometria. Am vorbit despre acest fenomen într-un articol anterior. Reamintim pe scurt că termenul „psihometrie” a fost lansat de către doctorul american, Buchanan. Prin aceasta se desemnează capacitatea unui clarvăzător de a povesti istoria unui obiect sau a unei persoane, originea lor și anumite evenimente marcante din trecut, doar privindu-le adânc focusat. Psihometria este, de asemenea, utilizată în cadrul anchetelor polițiste. Dacă acest aspect este mai puțin cunoscut, se datorează faptului că poliția preferă discreția.




Unul dintre cele mai cunoscute personaje ale parapsihologiei contemporane, care a fost solicitat într-un mare numar de cazuri de ancheta politieneasca nerezolvate, mai ales privind persoane disparute, a fost Gerard Croiset.
Gerard Croiset a fost numit detectiv paranormal, datorită capacităţilor sale excepţionale de clarvăzător. Croiset şi-a descoperit această aptitudine ieşită din comun în jurul anului 1930. După cel de-Al II-lea Război Mondial,

Gerard Croiset a fost abordat în scopul cercetării de către Willem Tenhaeff, profesor de parapsihologie la Universitatea din Utrecht, viitorul director al Institutului de Parapsihologie al aceleiași universităţi.

Despre Gerard Croiset

Fizician de profesie, Gerard Croiset (1909-1980) a lucrat împreună cu profesorul Wilhelm Tehnaeff, de la Universitatea din Utrecht, Olanda.

Acesta îl implică în două tipuri de experiențe: căutarea persoanelor dispărute în colaborare cu poliția și „testul scaunului gol„. Croiset trebuia să ghicească dinainte cine urma să se așeze pe un anumit scaun în timpul unei reuniuni publice. N-a dat greș niciodată!

Croiset a rezolvat multe anchete criminalistice. În 90% din cazurile de crime pe care le-a studiat nu a reușit să indice exact vinovatul, dar a furnizat detalii foarte importante poliției care a soluționat cazurile. Cât privește cazurile de dispariții, Croiset a putut să le rezolve în proporție de 80%.

El avea capacitatea uluitoare de a prevedea dinainte locul unde va fi găsit un corp. De exemplu, în aprilie 1963, un copil a dispărut. Croiset, consultat prin telefon, a afirmat că acesta murise înecat și cadavrul său se găsea în apropierea unui pod. Câteva zile mai târziu, Croiset și-a clarificat viziunea și a spus că trupul copilului este dus de apă și va fi descoperit la distanță de două poduri de locul inițial. Chiar în ziua prezisă de el, corpul a fost găsit exact în locul indicat.

Testul „scaunului gol”

Testul „scaunului gol” la care profesorul Tehnaeff l-a solicitat pe Croiset timp de peste 20 de ani dădea rezultate uluitoare. Croiset trebuia să ghicescă dinainte cine urma să se așeze pe un anumit scaun în timpul unei reuniuni publice. Nu a greșit niciodată!

Croiset era dus într-o sală de teatru sau de conferințe, unde numărul unui scaun era ales absolut la întâmplare de o terță persoană. Croiset prezicea apoi, într-un interval cuprins între o oră și 26 de zile, cine se va așeza pe acel scaun. Descrierea dată de el nu era niciodată vaga și generalistă, ci foarte precisă, cu detalii uimitoare. Dincolo de semnalmentele individului, Croiset furniza date și despre caracteristicile personalității aceluia, și chiar anumite dificultăți emoționale cu care se confrunta în acel moment. Croiset vedea chiar trecutul subiectului și era capabil să prezică lucruri din viitorul lui.

Croiset

Gerard Croiset (10 Martie, 1909 – 20 Iulie, 1980)

De exemplu, la 7 ianuarie 1957, profesorul W. Tenhaeff a organizat împreună cu alte cadre universitare un experiment pentru studiul clarviziunii, în condiţii destul de pretenţioase.

Gerard Croiset a dat în plic închis în faţa comisiei datele caracteristice ale persoanei care în ziua de 1 februarie avea să se aşeze pe scaunul nr. 9 al unei săli din oraşul Haga, aleasă la întâmplare. Cele douăsprezece elemente specifice – începând de la sexul şi aspectul fizic şi până la preferinţele muzicale ale persoanei, o mică rană ce o avea la mână şi chiar un cadou primit de tatăl ei, toate acestea au fost constatate în seara respectivă ca fiind extraordinar de bine redate de către „clarvăzător”.

Cazul din Japonia

Faima pe care şi-a câştigat-o de-a lungul anilor, a determinat televiziunea japoneză să-l invite pentru a-și demonstra şi în acel colț de lume capacitățile uluitoare. La un moment dat, i s-au arătat şapte fotografii ale unor persoane dispărute; printre acestea, se afla chipul unei fetiţe despre care se credea că a fost răpită de gangsteri.

Privindu-i fotografia, deşi nu cunoştea Japonia, G. Croiset a descris un anume peisaj având un mare lac şi pâlcuri de arbori, cu un munte în apropiere. Apoi, a indicat că a doua zi, la o anumită oră, se va lămuri misterul dispariţiei fetiţei. Drept urmare, încă din cursul nopţii poliţia a încercuit locul respectiv care pentru localnici a fost uşor de identificat; a doua zi, televiziunea a trimis chiar şi reporterii săi. Deşi poliţiştii au devenit treptat tot mai sceptici, la ora indicată de clarvăzător, cei din teren cât şi telespectatorii au fost uimiţi văzând trupul fetiţei – dar nu adus de gangsteri cum credea poliţia, ci ridicându-se din adâncul apei lacului către suprafaţă.

Mai și greșea…

Cazurile în care cuvintele lui Gerard Croiset rămâneau obscure erau, într-adevăr, numeroase.

„De aceea noi ţinem întotdeauna — adaugă procurorul reginei — să avem drept terţ Institutul de Parapsihologie din Utrecht. Profesorul Tenhaeff, care este un psiholog profesionist, ştie mai bine decât noi să interpreteze imaginile paranormale, foarte adesea simbolice, prin care se exprimă clarviziunea lui Croiset.”

Tenhaeff oferă, între altele, precizări interesante în legătură cu anumite caracteristici ale acestei clarviziuni care nu era realmente eficace decât în cazul în care trebuia găsit un obiect sau un copil care fugise de acasă sau se înecase. El explică această stranie specializare prin faptul că Gerard Croiset avusese o copilărie nefericită şi că, într-o zi, fusese cât pe ce să se înece, fiindcă tovarăşul său de joacă îl împinsese de pe un pod unde se jucau.

El vede în toate acestea unul din motivele pentru care metagnomul a găsit, morţi sau vii, mai multe sute de copii dispăruţi. În schimb, clarviziunea lui Croiset nu dă randament în cazurile de tâlhărie.

Tenhaeff crede că motivul pentru care nu poate elucida cazurile de hoție este pentru că în copilărie, Gerard Croiset a suferit un șoc emoțional atunci când tatăl sau, un tip bizar și contradictoriu, l-a acuzat într-o zi, pe nedrept, că este hoţ. Gerard Croiset a rămas de atunci marcat pentru totdeauna de revolta produsă de asemenea erori.

Croiset Junior

Rare sunt cazurile în care urmașii moștenesc capacitățile paranormale. Gerard Croiset a avut bafta ca fiul său să îl moștenească. Croiset Junior a colaborat la rândul lui cu poliția pentru rezolvarea cazurilor mai dificile.

De exemplu, Croiset Junior a reușit să rezolve de la o distanță de mii de kilometri, dispariția misterioasă a două tinere din Carolina de Sud. Fetele ieșiseră la o plimbare pe plaja Folly Beach, în apropiere de Charleston, iar de atunci, nu se mai știa absolut nimic despre ele. Poliția căutase zadarnic. Ajunsă la disperare, mama uneia dintre fete i-a scris lui Croiset Junior, implorându-l s-o ajute. Acesta i-a răspuns printr-o scrisoare ce conținea și un desen cu o hartă a plajei (pe care n-o văzuse niciodată!). Harta desenată de el era extrem de precisă, fiind indicate pe ea chiar și stația de autobuz și parcarea din zonă. Aceste detalii au obligat poliția să ia în serios această pistă. Cuvintele care însoțeau harta desenată se dovediră și ele adevărate: „Cele două fete vor fi acolo (pe plajă); vor fi împreuna„. Fetele au fost găsite în locul indicat. Erau, într-adevar, împreună, îngropate în nisip. Fuseseră asasinate…

Cazul Tony De Vito

La cererea Poliţiei din Statul Minnesota, profesorul W. H. Tenhaeff îl solicită pe Gerard Croiset pentru a elucida enigmatica dispariţie a unui tînăr, pe nume Tony De Vitto. Ca urmare, la data de 3 februarie 1960 profesorul Tehhaeff, în prezența unui grup de studenți ai cursului său de parapsihologie, îi arată lui Gerard Croiset fotografia unui tânăr, Tony De Vito – victima asasinatului, pe care o primise de la James Mc Govern. A fost înregistrată (pe bandă) relatarea pe care a făcut-o Croiset privitor la acest caz. Iată transcrierea ei:

„Am impresia că este vorba de un tânăr, având în jur de 1,74 m, cu părul dat pe spate, ce poartă un costum gri cu cravată, deci o cămașa și o cravata. Are nasul drept, ochii sumbri, privirea agreabilă, sprâncenele foarte bine marcate. Urechile nu prea mari, bine marcate, vreau să spun că desenul pavilioanelor este pur. Locuiește în America, împreună cu părinții săi. După mine, el a fost prins pe stradă de niște oameni într-un automobil. Aceștia sunt patru. Acest om a fost ridicat, așadar. Casa în care a fost dus este un fel de casă de țară? Dar ea este situată în apropierea unor locuințe obișnuite. Adică… Dați-mi o bucată de hârtie. (Croiset ia o bucată de hârtie și face o schiță). Sa presupunem casa de țară aici. Există șase clădiri destul de înalte mai încolo, destul de înalte. Aici este o parcelă cu teren liber. Poate un parc, în orice caz un teren neconstruit, cu câțiva arbori pe el. Și asta, aici este o cale ferată, iar acolo un drum, o șosea sau stradă care traversează calea ferată în acel loc. Cale ferată – casă de țară – șosea. El a fost adus cu automobilul (Croiset ia harta trimisă împreună cu fotografia și arată cu degetul) pe autostrada nr. 12. El este întors și revine la 21, la această înălțime. Aici, eu vad 21 și un pic mai târziu există de asemenea 15, este virat și sosește un pic mai târziu la acel loc (Croiset face o hartă. Aici mă încearcă prima mea emoție, a propos de tânărul om. După mine, el este coborât și târât până la capătul unui teren. Este același care a fost depășit. El ar fi trebuit mai întâi să se ducă la teatru. Trebuia apoi să se duca la un dancing. El a fost răpit. El a fost apoi condus până la casa pe care am descris-o și acolo a fost dat jos. Apoi a fost dus într-un loc în care se găsește o groapă. Mă gândesc că este o groapă cu gunoaie.

Foarte aproape, băiatul a fost aruncat pe pământ. Sunt arbori. Mi se pare că este un loc – fiți atenți – de unde sunt eu, deci privind către est, este o apă curgătoare. Dați-mi puțin hârtia. Dacă privesc către est, există aici un spațiu cu un parapet pe un pod peste apă. Toate astea mi se par a fi din stânci. Și ținându-mă astfel de parapet, privirea mea plonjează într-o râpă. Aici, aproape, trebuie să se găsească râpa și aici curge apa. Mai jos există un teren în curs de a fi înălțat. Să zicem că este un teren pe care se împrăștie îngrășămintele. I se ridică nivelul cu ajutorul unor anumite materiale. Pare a fi o groapă de gunoaie. Casa unde l-au dus este un fel de casă de țară. Dar ea este situată aproape de construcții obișnuite, adică dacă această casă (el o desenează) se găsește aici, atunci aici se găsesc șase locuințe. Acesta este un teren neconstruit. S-ar putea să fie un parc, în tot cazul, un teren cu câțiva arbori. Există aici și o cale ferată, acolo un drum, o stradă sau o șosea care o traversează. Există, de asemenea, un mare restaurant, la care oamenii care locuiesc casa de țară se duc adesea.

Alături de restaurant se găsește o sală de dans. Nu se poate vorbi de un night-club, dar aici se dansează mult. O doamnă în jur de 28 de ani joacă un rol în această afacere, ceva în genul Marlenei Dietrich, cu vocea puțin voalată, puțin melancolică, cu un fel teatral de a se așeza. Această femeie se găsea în această seară în restaurant și a vorbit mult cu tânărul domn (De Vito).




După mine, această persoană este în relații cu omul de care voi vorbi mai departe. Ea poartă foarte adesea o rochie verde. În seara aceea ea o avea. O rochie de mătase verde, cu o broșă bizară, cum nu se vede adesea. Această broșă are încastrată o piatră sumbră. Această femeie a vorbit cu tânărul domn (De Vito). Cred că ea nu mai trăiește acolo. Eu revăd parapetul și podul. Revăd, de asemenea, groapa. Unul dintre gangsteri, care a lovit, este un om de 48-52 ani. Trebuie să măsoare 1,68 dar cântărește foarte sigur 90 de kg. Are gâtul gros, văd un rid pe gâtul lui. Poartă capul adus înainte, are un inel bleo-deschis pe mâna dreaptă, vorbește peltic. Mi se pare că este proprietarul unui tripou, un tip care nu muncește, dar joacă și ține un tripou.

Trebuie să fie unul aici care a vorbit prea mult. Unul din tipii care erau aici a vorbit. El a scăpat un cuvânt mai mult și astfel a demarat afacerea. El a spus un oarecare număr de lucruri. Trebuie să fie un tip care vinde revolvere. Un tip care câștigă bani din asasinarea oamenilor. Trebuie să se fi întâmplat aici foarte aproape (Croiset deseneaza un loc pe hartă) la Sillwater, în aceasta parcelă între cifrele 95 și 5. Aici acești oameni au întâlnit ucigașul. Eu cred că (De Vito) știa mai multe despre acești gangsteri și că pentru acest motiv trebuia eliminat. Dar mai cred că este vorba și de bani, nu de spionaj. Tânărul trebuia eliminat pentru că știa prea multe despre boss.”

Constatările

La data de 19 februarie 1960, profesorul Tenhaeff primește o scrisoare din partea lui James Mc Govern, în care acesta îi aduce la cunoștință că pe baza descrierilor făcute de către Gerard Croiset poliția a descâlcit întreaga afacere, arestându-i pe asasini.

Este interesant de reținut, pe baza celor arătate în scrisoarea lui Mc Govern, care au fost datele exacte furnizate de către Croiset și care au fost cele aproximative sau nereale, consemnate de profesorul Tenhaeff.

Croiset a descris foarte exact aspectul victimei, Tony De Vito, dar înălțimea sa era de 1,63 și nu de 1,74. El locuia cu părinții săi în Saint Paul, Minnesotta. Există prezumția că el a fost răpit de 4 persoane, din fața unei clădiri înalte din Saint Paul, un hotel înconjurat de un gard de fier. Se prezumă ca automobilul cu care a fost răpit De Vito ar fi părăsit Saint Paul pe la Est, pe autostrada nr.12. Este plauzibil că acesta a rulat drept, pentru ca apoi să o ia spre Sud, pentru a reveni pe direcția de origine. Conform declarațiilor lui Alex Degoode, membru al bandei care l-a răpit, mașina a pătruns pe o alee, pe o distanță de 80-100 metri. Asasinii, după ce s-au oprit, au coborât din mașină și au mers până într-un loc unde câmpul de grâu se întâlnea cu o mlaștină. În acest loc, conform declarației lui Degoode, l-au ștrangulat pe De Vito cu o funie și l-au îngropat într-o groapă adâncă de aproximativ 1m. Cum poliția nu a descoperit groapa, nu este sigur că Degoode a spus adevărul. Când asasinii au părăsit Saint Paul, au mers pe autostrada 12, în direcția unui loc unde se descărcau gunoaiele, denumit câmpul de pe Ruth Street. Se poate considera că Gerard Croiset desemnează acest câmp, atunci când el vorbește despre groapa de gunoaie. Dar Degoode afirmă că nu l-au îngropat în acest loc, de teamă ca nu cumva să fie dezgropat de vreun buldozer, mergând mai departe, până la locul menționat mai sus. Croiset menționează autostrăzile 21 și 15. Ambele merg dinspre Nord spre Sud, delimitând locul în care De Vito a fost îngropat.

De Vito nu a fost dus în casa de care vorbește Croiset, care probabil o confundă pe aceasta cu casa din fața căreia el a fost răpit. Degoode declara că de la locul în care De Vito a fost îngropat se vede o casă micuță sau o cabană. Calea ferată nu poate fi situată, automobilul netraversând nici o cale ferată.

Înainte de a fi răpit, De Vito și-a dat întâlnire cu un anume Tony Legato în restaurant, pentru a cina împreuna. În apropierea acestui restaurant se afla o sală de bal. Tony Legato, pe care De Vito îl cunostea din copilărie, este individul care l-a dus pe De Vito până la locul de unde cei 4 l-au răpit. În restaurant se găsea o prietenă a lui Legato, posibil femeia despre care Croiset spune că semăna cu Marlene Dietrich. Poliția confirmă că aceasta corespunde semnalmentelor date de Croiset și că ea purta întotdeauna verde. Nu s-a verificat dacă ea purta broșa descrisă de Croiset. Numele ei era Shirley Currau,alias Shirley Crosby. Degoode a menționat un mic râu deasupra căruia este construit un pod pe care asasinii l-au traversat după ce l-au îngropat pe De Vito.




Descrierea furnizată de Croiset corespunde gangsterului Rocky Lupino, doar că el este ceva mai înalt, având 1,80 m, cu gâtul gros, nu se știe dacă este peltic, în schimb, acest lucru i se potrivește soției sale. Există o fotografie a lui, în care se distinge un inel pe mâna stângă, fără a se putea verifica dacă piatra inelului este bleu. El a fost proprietarul unui night-club denumit Bonfire Club unde se întâlneau oamenii locului. Poliția admite că Degoode a vorbit mai mult, pentru a se răzbuna pe două persoane implicate în afacere, pe care le detesta din diverse motive. Se pare însă că el nu a spus totul, pentru a nu fi acuzat ca asasin. Este de asemenea posibil ca el să fi dezgropat cadavrul pentru a-l ascunde în altă parte, sau că ceilalți gangsteri să fi făcut acest lucru, explicându-se astfel greutatea poliției de a găsi cadavrul. Este de dovedit că De Vito n-a fost asasinat pentru bani, ci pentru că știa prea multe despre Rocky Lupino și alții și că plănuia să facă declarații la poliție.

Considerate de către poliția care a anchetat cazul în America drept fenomenale, descrierile furnizate de către Gerard Croiset au permis elucidarea cazului, acesta nefiind însă singurul din suita acelora în care contribuția acestui mare clarvăzător a fost esențială.

Surse

  • EUGEN CELAN, Provocarile paranormalului, Editura Teora, 1999
  • http://romaniamare.info/fenomene-paranormale-in-criminalistica-6/
  • https://ro.scribd.com/doc/17719232/Parapsihologie (pag 30)
  • https://blog.jorjette.ro/prezicatorul-gerard-croiset/
  • http://www.formula-as.ro/2016/1219/enigme-16/premonitia-sarlatanie-sau-adevar-20812-print
  • https://adevarul2012.blogspot.ro/2012/08/viitorul-clarviziunii.html?m=1
  • https://ro.scribd.com/doc/57920523/Paranormalul-in-Criminalistica-1