Căpcăunii, sau căpcânii, așa cum li se mai zicea, sunt niște oameni cu cap de câine și sunt foarte răi. Ei nu se hrănesc decât cu carne de om.




Au un ochi în frunte și unul în ceafă. Sunt răi și iuți ca para de foc și au vorba urâtă. Se spune că prind oameni de-ai noștri, îi pun la îngrășat, le dau doar miez de nucă cu pâine și apoi îi frig în cuptor și îi mănâncă.

Căpcăuni, tătari și Uniochi

Cu mici variații, credința în căpcăuni există la toți românii. În basme întâlnim peste tot grozavul cuptor al căpcăunilor. Ei își îngrășau victimele răpite de pe tot tărâmul nostru, cu sâmburi de nucă și cu pâine. Este vestită răutatea căpcăunilor și a femeilor lor. În unele locuri se spune că ei au un ochi în frunte (de unde si denumirea de uniochi).

Budai-Deleanu, în notele din „Țiganiada„, spune că „după bătrâni„, acești căpcăuni ar fi „mâncători de oameni, hotărând cu tătarii„. Termenul „căpcăun” apare până și în Viețile Sfinților de Dosoftei (1682). De asemenea, în balada „Radu Calomfirescu” (V.Alescandri, Poezii populare) găsim:

„Dar știi, doamne, ori nu știi/ Că tătarii m-au lovit,/ Că tătarii mi-au robit/ Copilașii,/ Drăgălașii,/Măiculița,/ Drăgulița./ Rău mă doare inimioara/ De copii, de soțioară,/ Dar mă doare și mai tare/ De măicuța ce mă are,/ Că-i creștină și bătrână,/ Și-a s-ajungă-a fi cadână,/ De râsul căpcânilor/ Prin casa păgânilor.”

Tătarii, cu jafurile lor, au băgat groaza în români, încât aceștia au început să-i creadă canibali. Tradiția despre căpcăuni (tătari antropofagi) o găsim și la ruteni. Tătarii jefuind, țara iau în robie flăcăi și fete, pe cei mai frumoși și mai sănătoși, vânzându-i antropofagilor uniochi. În Evul Mediu se credea despre tătari că ar fi mâncători de oameni. „Tătar” în limba noastra e sinonim adesea cu „căpcăun„.

Și grecii aveau căpcăuni

Tradiția aceasta există și la grecii moderni. Acești căpcăuni coincid cu acei cynocefali, despre care ne relatează în antichitate Elian și Plinius.

În poezia greacă și în mitologia clasică, se plăsmuira diminutivele, ca să zicem așa, ale giganților, (uriașilor). Aceștia sunt ciclopii, dintre care cel mai cunoscut – făcut celebru prin versurile lui Homer și Ovidiu – este Polifem. Ciclopii canibali sunt uriași inferiori, însă înzestrați totuși cu putere supraomenească.

Poveștile noastre spun că un căpcăun prinsese 3 oameni de-ai noștri, îi îngrășase și tăiase doi dintre ei. Cel de-al treilea era închis și-și aștepta ceasul. Dar nu știu ce face, ce drege, și cu un par ascuțit scoate ochiul căpcăunului. Căpcăunul însă stătea la poarta staulului oilor, în care era închisă prada lui. Pipăia olie și le da drumul. Atunci omul taie o oaie, se îmbracă cu pielea ei și scapă de furia căpcăunului.

Șiretenia omului acestuia, din basmul român, se aseamănă cu șiretenia lui Ulise care îl orbi și păcăli pe Polifem. El ieși ținându-se de mițele de pe burtă ale unui berbec.

Ce cred alte nații despre căpcăuni

În poveștile maghiare, tătarul cap de câine (Katyafeju) figurează ca uriaș și ca tiran.

La bulgari, sârbi și greci există tradiții despre antropofagii cu cap de câine.

Tot așa și la sloveni. Bulgarii îi numesc pesoglavți, ciclopi cu un ochi în frunte. Povestesc și ei despre doi frați care scapă teferi din peștera ciclopilor. La croați și sloveni, se povestește că un cioban scapă din peștera lor, orbind pe uriașul uniochi.

În Dalmația, se spune că acești căpcăuni au figură omenească, numai că, în loc de cap omenesc, au cap de câine, dinți de fier și un singur ochi în frunte. Mănâncă îndeosebi oameni. Ei se numesc dziganda, prin influență italică. Popoarele slave de sud nu cunosc neamul piticilor, dar cunosc, în schimb, pe al așa-numiților orijas.

Shrek și acromegalia

Poate căpcăunii au existat în realitate, fiind reprezentanții unei patologii rare, descoperită abia de modernitate.

Despre căpcăuni am auzit cu toții în povești. Sau în animația „Shrek„, unde este vorba despre un căpcăun modern și simpatic. Dar Shrek a fost inspirat dintr-un personaj real.

căpcăuni

Francezul Maurice Tillet, omul care a stat la baza personajului Shrek.

Francezul Maurice Tillet a stat la baza personajului de ficțiune, Shrek. El s-a nascut in 1903, ca un băiat foarte talentat și inteligent . Putea vorbi cursiv în nu mai puțin de paisprezece limbi, stăpânea șase instrumente muzicale și juca foarte bine șah. Tillet era un mic geniu. Doar că Dumnezeu a dat acestui om deosebit o povară imensă de dus, o boală extrem de grea care avea să-i mutileze fizionomia și o dată cu ea, întreaga viață.

Când avea doisprezece ani, doctorii i-au pus diagnosticul: acromegalie. Din cauza unor disfuncţii hipofizare, această boală rară duce la creşterea excesivă și disproporţionată a membrelor şi oaselor.

În nici câteva luni, tânărul inteligent şi frumos, s-a transformat într-o arătare monstruoasă. A ajuns să stea închis în casă de teama celorlalți oameni care începuseră să-l batjocorească.

Totuși, forțat de situație, învaţă să se adapteze. Reușește să fugă în America şi acolo începe să-şi folosească aspectul neobişnuit în singurul mod care i-a fost cu putință, în ring. Devine luptător profesionist, şi cap de afiş al galelor în care era prezentat ca un uriaş temut de duşmani.




S-a transformat rapid într-o celebritate, fiind cunoscut în Wrestling sub numele de „Ciudatul Căpcăun„. Apogeul carierei sale a fost la 1 august 1944, atunci când „Căpcăunul„, rebotezat în „Îngerul francez”, l-a învins pe Steve „Concasor” Casey în meciul pentru titlul de Campion Mondial al American Wrestling Association. Ambiția, lupta pentru supraviețuire și aspectul său bizar au câștigat stima fanilor.

căpcăuni

Francezul Maurice Tillet, omul care a stat la baza personajului Shrek.

anagoff, un fost campion de Wrestling, îl roagă pe Tillet să accepte să-i imortalizeze chipul în ipsos. După ce şi-a dat acceptul, Bobby a făcut trei „măşti” care îl reprezentau pe campion. O mască se ştie că i-a fost dăruită halterofilului Henry „Milo” Steinborn, încă una ajungând la prietenul Patrick Kelly. Steinborn a donat această mască pentru Muzeul Barbell York. A doua mască, după ce ani de zile a tronat pe biroul lui Kelly, într-un final a ajuns la International Wrestling Museum din Iowa. De asemenea, la Muzeul International de Ştiinţă Chirurgicală din Chicago există o statuie în mărime naturală care îl reprezintă pe Tillet, realizată în 1950 de Louis Linck. Mulajul de la Muzeul Barbell a fost cel folosit ca model pentru designul celebrului protagonist de desene animate, Shrek.

Surse:

  • GH. F. CIAUSANU, Superstitiile poporului roman in asemanare cu ale altor popoare vechi si noi, Editura SAECULUM I.O., Bucuresti, 2007
  • http://jurnalul.ro/fun/shrek-un-personaj-care-trait-la-inceputul-secolului-xx-vedeta-din-benzile-desenate-de-astazi-527203.html