Dintotdeauna oamenii au încercat să comunice cu cei din lumea de dincolo. Diferiți inventatori occidentali din istoria recentă au încercat diverse metode. Ei au inventat „mașinării” care să-i ajute să intre în contact cu spiritele celor morți din lumea de dincolo. De la Edison și Marconi până la Jurgenson și Raudive, o întreagă pleiadă de astfel de tipi îndrăzneți și-au pus imaginația la bătaie.




Ultimii doi sunt autorii unui procedeu de imprimare pe bandă magnetică a vocilor celor decedați, procedeu care la vremea respectivă a fost cercetat și într-o investigație sponsorizată de cercuri academice din Anglia.

Pe scurt despre Jurgenson si Raudive

lumea de dincolo

Friedrich Jürgenson

În vara anului 1959, înregistrând în marea sa grădină trilurile păsărilor, regizorul suedez Friedrich Jurgenson a rămas extrem de surprins: banda magnetică a aparatului lăsat în funcțiune printre copaci prelua în mod repetat voci umane ale unor persoane care nu se aflau acolo și vorbeau în diferite limbi… din invizibil!

După colecționarea unor bogate mostre de asemenea înregistrări, realizate doar cu ajutprul microfonului și al magnetofonului, în anul 1967, regizorul le-a prezentat pe o parte din acestea într-o carte cu un titlu senzațional pentru acea vreme: „Radiotelegrafie cu cei morți”. Era prima carte din lume ce reda astfel de „demonstrații tehnice”.

Refugiat în Germania, în anul 1964, letonianul Konstantin Raudive a experimentat și el niște ciudățenii asemănătoare, care l-au marcat pentru tot restul vieții.

lumea de dincolo

Konstantin Raudive

Reluând o înregistrare pe magnetofon după o scurtă întrerupere neașteptată, la redarea sonoră finală a auzit o voce care l-a tulburat profund: era a mamei sale, decedată cu ani în urma, care îl striga pe nume chiar din lumea de dincolo.

Această întâmplare l-a făcut să repete astfel de înregistrări ale unor „vorbiri din invizibil”, care, de-a lungul timpului s-au adunat cu sutele.

Toate conțineau felurite exprimări ce aparțineau unor voci umane, oferind comunicări mai scurte sau mai lungi; de fapt, fiecare dintre ființele respective dorea același lucru: să i se imprime dovada categorică a continuării existenței sale ca entitate vie în lumea de dincolo. După vreo patru ani de imprimări absolut senzaționale, a publicat prima sa carte: „Inaudibilul devine audibil”. Această lucrare a provocat reacții în lanț în toată lumea.

Procedura prin care se poate lua contact cu lumea de dincolo

Pe un aparat de radio-recepție se caută lungimea de undă Jurgenson, cu o frecvență de 1480 kHz. La aparatele de radio care nu au o extensie de bandă pentru a putea prinde cât mai fidel această frecvență, ea se aproximează între posturile Moscova care emite pe 1484 kHz și Viena care emite pe 1475 kHz.

Unda corect prinsă se percepe sub forma unui semnal acustic caracteristic și de neconfundat, ca un ton înalt și ritmic al unei melodii cântate hârâit. Ora optimă de prindere este ora 21.00 a Europei Occidentale. La aparatul de radio aflat pe recepție se conectează un magnetofon, astfel încât pe magnetofon să poată fi imprimată și emisiunea receptată de la radio și – prin microfon – vocea experimentatorului. Să menționăm că răspunsurile date de vocile din lumea de dincolo nu pot fi auzite în direct. Este necesar ca după ce se formulează întrebarea să se lase un interval de timp pentru receptarea și imprimarea răspunsului. Revista „Frau aktuell” publica în numărul său din 24 ianuarie 1990 un episod al unei astfel de înregistrări efectuate de unul dintre investigatorii germani care cercetează asiduu acest fenomen. Iată relatarea:

La început a fost numai o voce care a venit din neant: <<Noi suntem amândoi aici, David și eu, noi suntem în sfârșit împreună>>. Era vocea unei artiste germane cunoscute, care a murit în niște circumstanțe dubioase la Paris.

Această voce a fost recepționată pe un magnetofon al lui Klaus Schrieber din Aachen, de 62 de ani, specialist în ascultarea vocilor din lumea de dincolo. Înregistrarea conține și continuarea mesajului: <<Eu vin imediat prin video>>.

Cunoscând din alte încercări anterioare ce are de făcut, Schreiber a pus în funcțiune televizorul pe un canal liber, cuplând la acesta aparatul video-recorder. Pe ecranul televizorului a apărut o succesiune de imagini fără șir și noimă, părând că nu arată nimic. Reluând imprimarea de pe banda video, imagine cu imagine, pentru început a apărut un cadru încețoșat ce își îngroșa treptat tenta, pentru ca după aceea, din ceață să se contureze o figură. Era figura care corespundea cu vocea imprimata. Acesta a fost primul contact cu persoana decedată, care ulterior s-a prezentat de nenumărate ori ascultătorilor benzii medii de radio, comunicând câte ceva important celor în viață.

lumea de dincolo

Imagini captate de Klaus Schrieber

Recepționarea imaginilor trebuie făcută pe un aparat alb-negru sau unul color pe imagine alb-negru. Imaginile se derulează de pe banda video cadru cu cadru și cu stop cadru.

Pe această cale a recepționat Klaus Schreiber, în fața unor martori de încredere, o mulțime de imagini de oameni proeminenți decedați și rude decedate, până când el însuși a murit. Printre cei care folosesc această tehnică mai amintim: soții Maggy și Jules Harsch Fischbach din Luxemburg. În locuința lor cel mai important aparat este un televizor defect. Nu este legat cu nici o antenă și poate fi cuplat la rețea. Pe acest aparat au recepționat o legătură directă cu lumea de dincolo la 4 octombrie 1986, înregistrând o serie de portrete de persoane, peisaje din provincie, imagini cu animale, „mesaje dintr-o lume în care morții noștri trăiesc acum„, zice familia Harsch Fischbach.




Apar și persoane cunoscute din toate secolele, printre care și actrița amintită, mișcându-se și mângâind un copil care stă lângă ea, vorbind, dar fără ca vocea să răzbată. Pentru aceasta se adresează prin puntea „de dincolo” catre „Sarah” – să nu fie tristă pentru că ei și lui David le merge bine acolo unde sunt. „Noi suntem morți – noi trăim într-o altă lume„, aceste mesaje le-a primit familia Harsch Fischbach, care are contacte cu „lumea de dincolo”.

Surse

  • EUGEN CELAN, Provocarile paranormalului, Editura Teora, 1999
  • FLORIN GHEORGHITA, Dezvaluiri din invizibil, Editura Polirom, 2014