Nu suntem niciodată prea bătrâni pentru poveștile cu zâne. Fericiți sunt cei ce se pot lăsa inspirați de ele la orice vârstă. Există multe producții cinematografice pe această temă, a zânelor, omuleților, gnomilor și a altor spirite ale naturii. Despre povești și legende, nu mai vorbim.




Celebrul scriitor englez Sir Arthur Conan Doyle, creatorul personajului Sherlock Holmes, a scos în 1923 o carte numită „Venirea zânelor„. Această scriere a devenit una foarte controversată. În primul rând ea a constituit un afront la adresa concepțiilor științifice de la acea vreme. Iar in al doilea rând, și cel mai interesant, ea conținea fotografii ale unor micuțe zâne și chiar ale unui mic gnom! Acele fotografii fuseseră făcute în anul 1917 de două copile din localitatea engleză Cottingley. Tatăl lor cu greu s-a lăsat convins să le dea în grijă aparatul pentru ca ele să-și fotografieze prietenele de joacă. La acea vreme, un aparat de fotografiat era un lux.

Cercetările făcute de Sir Arthur Conan Doyle

Cele două fetițe, pe numele lor Elsie și Frances, erau verișoare și ambele trăiau în Cottingley, din comitatul Yorkshire, situat în nordul Angliei. Mereu le spuneau părinților că se jucau cu zânele într-o vâlcea din spatele casei. Dar părinții nu erau surprinși, deoarece copiii englezi sunt lăsați să creadă în zâne, considerându-se că este benefic pentru dezvoltarea lor.

zâne

Sir Arthur Conan Doyle (n. 22 mai 1859 – d. 7 iulie 1930). El este celebru pentru personajul sau, Sherlock Holmes – primul detectiv care apare într-o serie de romane polițiste.

Într-o zi, domnul Wright, tatăl lui Elsie, aduce acasă un aparat de fotografiat! La insistențele îndelungate ale fetelor de a le da aparatul ca să facă poze zânelor, tatăl a cedat, însă cu scepticism. Fetele s-au întors încântate, spunând că au reușit sa fotografieze zânele. Însă, domnul Wright nu prea le-a luat în serios și nu s-a grăbit să developeze placa. Pe atunci nu se inventase incă pelicula fotografică. Dar, după zece luni, developând, a fost foarte uluit să vadă pe fotografie siluete de zâne dansând în jurul lui Frances.

Uimit peste măsură, domnul Wright arată fotografia rudelor și vecinilor. Majoritatea cred că a fost trucată. Vorbește cu fotograful local care îi spune categoric: „Această fotografie, domnule, este autentică: vă imaginați că nu dispunem la ora actuală de mijloacele tehnice pentru a face un asemenea trucaj!„.

Tăticul încredințează iarăși aparatul fetelor, cu un întreg teanc de plăci de astă dată. Și fetele aduc, iar, noi fotografii de zâne, reușite, chiar fotogenice am putea spune în glumă.

zâne

Cartea lui Sir Arthur Conan Doyle, „Venirea Zânelor”.

În acele momente a intervenit Sir Arthur Conan Doyle. El a aflat de la o prietenă a verișoarei domnului Wright de existența acestor fotografii. Face cercetări care includ expertiza fotografiilor în cele mai bune laboratoare din Londra. Acolo este înștiințat că nu este nici urmă de trucaj. Atunci își publică ancheta și este un succes imens în toată Anglia. Unii au criticat vehement fotografiile, aducând ca argument faptul că zânele pe care le vedem acolo au „o înfățișare modernă„.
De ce ar fi avut ele o înfățișare din altă epocă? Maurice Magre, care a studiat mult această chestiune, a răspuns:

„Spiritele Naturii iau înfățișarea oamenilor pe care obișnuiesc să-i vadă.”

Și alți oameni mărturisesc despre întâlniri cu zâne

Alte mărturii merg exact în același sens. Scriitoarea si socioloaga Anne Denieul, o universitară cultivată, din secolul XX, relatează:

„Nu credeam mai ales în existența zânelor. Auzisem despre ele vorbindu-se ca de o realitate indiscutabilă… Dar într-o zi, am început să văd… Vedeam ca în filigran, nu neapărat alb-negru, o entitate în două dimensiuni, fără grosime, chiar numai o idee din acea entitate, pe care am exprimat-o imediat cu o rapiditate fulgerătoare. Recunoșteam, denumeam, dar imaginea se destrăma… Iată ce mi s-a întâmplat într-o dimineață de primăvară… Mă găseam foarte prozaic în bucătărie, unde îmi pregăteam micul dejun, când am văzut, la înălțimea feței mele, o ființă mititică de-o palmă, îmbrăcată cu un corsețel și cu o fustiță încântătoare, cu păr lung și cu aripi transparente, ca de fluture după formă, și de libelulă după structură… A dispărut destul de repede, dar am zărit-o de mai multe ori pe drum, apoi în casă, în decursul câtorva zile, ca și cum m-ar fi urmat”.

Autorul francez Roger de Lafforest, în cartea sa Présences des invisibles (Ed. R. Laffont, Paris) a redat o altă mărturie interesantă, aceea a pictoriței franceze Catherine de Limbourg-Stirum:

„Când aveam între patru și șase ani, vedeam Zânele în mod obișnuit. Aparițiile lor erau frecvente, dar scurte, fugitive, însă în orice caz foarte precise. Fratele meu și cu mine ardeam de dorința de a le întâlni. Vorbeam adeseori despre ele și le chemam cu glas tare, rugându-le să nu se ascundă. În fapt, nu știam dacă acestea erau Zâne; noi le numeam așa. Erau «făpturi mici, din Natură», a căror mărime nu depășea 20-30 de centimetri, foarte bine proporționate, cu mișcări vioaie și grațioase, cu aripi transparente de libelule. Între noi, le spuneam: piticuții… Câteodată, pe neașteptate, apărea unul pe care îl vedeam foarte aproape de mine, adevărat, ca din carne și oase, dar apoi dispărea la fel de brusc…”

Cum își explică Sir A.C. Doyle fenomenul

Sir A.C. Doyle a publicat și o a doua ediție a controversatei sale cărți, completând textul și ilustrația cu relatările și fotografiile primite de la o tânără doamnă din Germania, doamna Else Jung. Aceasta, nu numai că reușise prin anii ’20 să stabilească „relații prietenești” cu niște ființe mici din lumea invizibilă, ale căror trupuri eterice colorate le vedea în anumite intervale de timp, dar obținuse și acordul acestora de a le fotografia.

Iată cum își explica marele scriitor britanic fenomenul privitor la fotografierea zânelor:

„Minții umane îi vine greu să accepte existența la suprafața acestei planete a unei populații poate la fel de numeroase ca și rasa umană, populație care își desfășoară activitatea în felul său, despărțită de noi doar printr-un nivel vibratoriu diferit. Căci noi nu vedem obiectele decât în limitele culorilor spectrului nostru vizibil, în timp ce dincolo de el există infinite vibrații colorate, pe care nu le putem vedea. Dacă vom concepe că poate exista o rasă de ființe alcătuite din materie, ale căror unde prea scurte sau prea lungi nu pot, din acest motiv, să fie percepute de noi, aceste ființe rămân invizibile pentru noi exceptând cazul când am putea să intrăm pe aceeași lungime de undă, sau s-o adaptăm lungimii undelor noastre. Exact acest lucru înseamnă, de altfel, mediumnitatea: mediumul este capabil să-și modifice vibrațiile, intrând pe alte lungimi de undă.”

În prefața celei de-a doua ediții, scriitorul englez spunea:

„Sunt clare una sau două consecințe. Experiențele copiilor trebuie să fie luate mult mai în serios. Aparatele fotografice trebuie să le stea la îndemână. Alte cazuri foarte autentice vor fi astfel obținute. Aceste ființe mici (spiritele naturii) ce apar ca existând în apropierea noastră, care sunt separate de noi doar printr-o mică diferență a vibrației, ne vor deveni familiare. Gândul la ele, chiar dacă nu le vedem, va adăuga la farmecul fiecărui pârâu și al fiecărei văi și va oferi o atracție romantică pentru fiecare plimbare rustică. Recunoașterea existenței lor va zdruncina gândirea materialistă a secolului XX din împotmolirea sa în făgașul ei rigid și o va face să admită că existența respectivă este o vrajă și un mister al vieții. Descoperind acest lucru, lumii nu-i va fi atât de greu să accepte mesajul spiritual susținut prin fapte fizice, mesaj care a fost exprimat atât de convingător și mai înainte. Eu am văzut toate aceste fotografii, dar pot exista cu mult mai multe. Când Columb a tras clopotul de rugăciune pe țărmul Americii, care ochi profetic a văzut cât de mult avea să afecteze destinele lumii noul continent? Se pare că și noi acum suntem pe țărmul unui continent nou, care însă nu este separat de oceane, ci de condiționări psihice subtile, care pot fi totuși depășite. Eu privesc în viitor cu venerație”.

Povestea se destramă?…

Dotat cu talent literar dublat de o fantezie bogată, renumitul scriitor Arthur C. Clarke și-a bazat captivantele sale scrieri SF și pe o variată documentare, cu tenta unui cercetător adevărat. Fiindcă ecoul cărții lui Sir Conan Doyle s-a menținut decenii întregi, căutând să pătrundă în fondul fenomenelor insuficient înțelese, A.C. Clarke a reușit să o găsească și să discute cu una din cele două fetițe autoare ale fotografiilor de la Cottingley. Aceasta era însă bătrână acum. Într-un comentariu filmat, relatând discuția avută cu „eroina” respectivă, afirma că aceasta i-a povestit cu un accent de umor un „secret” bine tăinuit de-a lungul întregii sale vieți: pentru a-i convinge pe cei din jurul lor despre relațiile cu ființele invizibile existente în natură, împreună cu verișoara ei au tăiat din reviste imagini de zâne și ale unui gnom pe care, punându-le între crengi de arbuști și pe iarbă, le-au fotografiat!

zâne

Sir Arthur Charles Clarke (16 decembrie 1917 – 19 martie 2008, Colombo, Sri Lanka) a fost un scriitor de SF, inventator și futurolog britanic. Opera sa de referință este romanul Odiseea spațială 2001, scrisă pe baza scenariului filmului cu același titlu împreună cu regizorul american Stanley Kubrick. Scenariul filmului se bazează pe o nuvelă publicată de autor în 1951, intitulată Sentinela.

Deci, pozele respective nu au fost niște trucaje de laborator fotografic… În schimb, au fost atât de dibaci „contrafăcute” de niște fetițe jucăușe și visătoare? Dar dacă acele imagini cu zâne erau prezente în revistele vremii, care probabil nu erau atât de numeroase ca in zilele noastre, însă destul de populare, cum de nu a fost nici măcar o persoană care sa recunoască acele imagini?

Ca de obicei, misterului ii place să rămână în coadă de pește. Cei care sunt aplecați către aceste credințe, pot spera că vor apuca acel viitor în care fantasticul va deveni cât se poate de real și de unanim acceptat. Pâna la urmă, energia informațională poate lua orice formă… Dacă finalul articolului v-a cam desumflat, dar ați vrea să mai întrețineți cumva senzația miracolului și a supranaturalului căpătată pe parcursul lecturii, citiți incredibila poveste a lui Thomas Merrylin – cel care colecționa astfel de ființe stranii!

Niscai filme

Pentru cei care vor sa vadă un film cu zâne și alți elementali, avem câteva recomandări:

Spiderwick Chronicles (2008)

O mamă se mută cu cei trei copiii ai săi într-o zonă împădurită, mai izolată. Cei trei puști descoperă o carte veche ce va atrage asupra lor un adevărat asediu al casei cu pricina dus de forțe ostile precum goblini, troli și alții asemenea.

Omuleții de sub casă (The Borrowers (1997))

Vi s-a întâmplat vreodată să vă puneți ciorapii într-un loc și să îi găsiți a doua zi desperecheați? Sau să nu îi mai găsiți deloc? Unde ați pus bijuteriile? Pariu că nu le mai găsiți?

Poate vi le-au furat Spiridușii (Borrowers, cum li se spune în Anglia)! În acest film ei își spun: Împrumutacii. Dacă veți viziona filmul veți înțelege de ce.

Epic (2013)

Mary Katherine (M.K.) este o adolescentă de 17 ani al cărei tată este un cercetător neconvențional care și-a abandonat familia pentru a se dedica studiului. El vrea să dovească științific faptul că pădurea este populată de o civilizație avansată de creaturi minuscule. El crede că acestea trăiesc într-un timp mult mai accelerat decât al nostru, făcându-le astfel aproape invizibile. M.K. este nevoită să se mute cu tatăl ei. Dezamăgită fiind de acesta, M.K. se aventurează în pădure unde are parte de aventura vieții ei.

Filmul Epic este despre eterna poveste a luptei dintre forțele binelui, care mențin lumea naturală vie, și forțele răului, care doresc să o distrugă.

Brave (2012)

Brave este povestea încăpățânatei prințese Merida, fiica Regelui Fergus și a Reginei Elinor. Ea este o arcașă talentată și o fire belicoasă, gata oricând să lupte pentru ceea ce își dorește. Hotărâtă să-și creeze propriul destin, Merida sfidează un obicei vechi de când lumea, stabilit de regii scoțieni, iar acțiunile nesăbuite ale Meridei provoacă haos și furie în întregul regat. Atunci când prințesa cere ajutorul unei vrăjitoare pentru a-și îndeplini dorința, un blestem cumplit se abate asupra familiei regale. Astfel, Merida trebuie să dea dovadă de curaj și să-și folosească talentele și resursele pentru a dezlega blestemul înainte să fie prea târziu. În confruntarea cu puternica vrajă, Merida devine o eroină și învață semnificația curajului adevărat. Poate fi considerat un fel de „bildungsfilm”.

zâne

Tinkerbell (2008)

Născută din râsul cristalin al unui copil, Clopoțica este purtată de o păpădie în Valea Ielelor, tărâmul magic unde zânele pregătesc venirea primăverii! Însă Clopoțicăi i s-a hărăzit darul meșteșugului și ar trebui să rămână în Valea Ielelor, alături de ceilalți cârpaci care pregătesc toate lucrurile de care au nevoie zânele în funcție de anotimp.

Însă Clopoțica vrea neapărat să meargă pe Continent, ceea ce nu face decât să îngreuneze misiunea zânelor și să primejduiască sosirea primăverii.

FernGully (1992)

FernGully este o pădure tropicală fermecată. Aici, un liliac pe nume Batty al cărui radar s-a defectat, se alătură Crystei, lui Pips și băieților Beetle pentru a salva lumea lor fantastică din calea maleficului Hexxus.

Neluând în considerare avertismentele prietenilor săi, Crysta, o curioasă zână a copacilor, explorează lumea de dincolo de FernGully. Ea îl descoperă pe Zak, o ființă umană reală care contribuie la distrugerea pădurii tropicale.

Dar odată ce Zak vede frumusețea și magia din pădurea FernGully, decide să o salveze. Dar poate fi prea târziu. Diabolicul Hexxus vrea să distrugă tot tărâmul FernGully.

Labirintul lui Pan (El laberinto del fauno (2006))

„Labirintul lui Pan”, sau „Labirintul Faunului” este un thriller cu elemente gotico-fantastice. Războiul Civil din Spania (1936), care a dus la aproape 40 de ani de dictatură a lui Franco, a fost teribil de greu pentru oameni. Filmul prezintă urmările războiului cu ororile Spaniei fasciste.




În anul 1944 tânăra Ofelia este obligată să se mute în casa noului tată, morbidul căpitan Vidal, împreună cu mama sa care trebuie să nască. Ea își urăște noua viață și noul tată. Acesta vrea să anihileze mișcarea de partizani care refuză să asculte de regimul fascist. Fata descoperă un labirint lângă casă, și acolo îl întâlnește pe bizarul personaj Pan, paznicul acelor locuri.

FairyTale: A True Story (1997)

Filmul este bazat chiar pe acest caz descris de Doyle, pe care l-am abordat mai sus în articol.

zâne

Așteptăm și recomandările cititorilor noștri, drept feedback.

Surse:

  • Florin Gheorghiță , Incursiuni în alte lumi, Iași, Polirom, 1999
  • http://www.cinemagia.ro/filme/fairytale-a-true-story-269091/
  • https://movie360.wordpress.com/2009/04/18/the-spiderwick-chronicles-2008/
  • https://www.cinemagia.ro/filme-1990,1999/bafta/?&pn=7
  • http://desenelecopilariei.com/2013/05/recenzie-regatul-secretepic-2013/
  • http://www.cinemagia.ro/filme/epic-486091/
  • https://ro.wikipedia.org/wiki/Ne%C3%AEnfricat%C4%83_(film)
  • http://www.cinemagia.ro/filme/tinker-bell-clopotica-30592/
  • http://www.cinemagia.ro/filme/ferngully-the-last-rainforest-ferngully-ultima-padure-tropicala-15210/
  • http://www.cinemagia.ro/filme/el-laberinto-del-fauno-labirintul-lui-pan-17063/