Sunt oameni care pot face lucruri mai speciale. De exemplu, pot retrăi istoriile personale ale altor indivizi, doar prin intermediul unui obiect. Pentru acești oameni, obiectele pot vorbi. Sau, altfel spus, ei achiziționează informații cu ajutorul obiectelor. Să îi numim pe acești oameni „psihometriști„.

Cu cât posesorul unui obiect a trăit emoții intense legate de acel obiect, cu atât el a imprimat în obiect o cantitate mai mare de informație. Luarea la cunoștință a ambianței unui obiect, însușirea de informații cu privire la posesorul acelui obiect, se numește psihometrie.




Faptul că obiectele „înregistrează” informații, duce la gândul că, în fond, eterul în sine rămâne impregnat de informații. Asta îi face pe unii să asocieze psihometria cu accesul la Cronica Akashică. Într-un alt articol, vom aborda și această temă.

De asemenea, faptul că lucrurile par a avea o memorie, îi duce pe alții cu gândul la „animism„, curent religios primitiv care constă în ideea că lucrurile, plantele, mineralele, vietățile, au niște „duhuri” ale lor. Practic, adepții acestei idei tind să personifice obiectele, fenomenele etc.

Psihometria poate fi experimentată nu numai de oamenii dotați și antrenați în acest sens. Mulți oameni au experimentat psihometria în viața de zi cu zi, doar că nu au realizat asta. Cred că tuturor li s-a întâmplat să privească o persoană, sau să-i strângă mâna şi să aibă senzația că persoana este fericită, tristă, veseă ori deprimată; sau, atunci când facem cunoştinţă cu cineva putem simţi instant simpatie sau antipatie. Asta se poate întâmpla chiar și fără să vezi față în față un om, poți să îți dai seama de felul în care se simte chiar când îți scrie mesaje, sms-uri, e-mailuri. De asemenea, putem intui dispoziţia cuiva fără macar să fi schimbat o vorbă. Noi, oamenii, suntem puternic încărcați emoţional şi ne acordăm la aceste frecvențe ale semenilor noștri foarte des.

Cum definim psihometria?

Psihometria are o etimologie destul de „mecanică”. Psihometria ar însemna „măsura sufletului (în sens de psihic)”. Descompunând, avem „psyche (suflet, psihic) + metron (măsură)”, cuvinte provenite din limba greacă.

Psihometria, ca noțiune, a fost introdusă de americanul J. Rodes Buchanan, în anul 1842. Buchanan era tributar unei concepții învechite și considera că dacă psihologia este „știința sufletului” (în sens de psihic), psihometria oferă posibilitatea măsurării și evaluării acestuia. Alte denumiri ale fenomenului, precum „psihoscopie” („psychoscopy”), „citirea unui obiect atins” („token-object reading”), sau „asocieri făcute pe baza unui obiect” („object association”), nu au avut meme bune.

Cu siguranță acest fenomen exista încă din cele mai vechi timpuri, însă, ideea este că acest medic american, J. Rodes Buchanan, l-a observat, l-a conștientizat și l-a evidențiat. El și-a dat seama că unele persoane puteau identifica exact diverse medicamente prezentate în plicuri închise. El dădea subiecţilor săi scrisori de la persoane necunoscute lor, pentru ca aceştia să le descrie. Rezultatele erau uluitoare.

Dar ce este psihometria ca fenomen? Psihometria este fenomenul bioinformațional în care capacitatea subiectului este stimulată și orientată de un obiect asociat. Pe scurt, fenomenele bioinformaționale sunt fenomene al căror aspect aparent este achiziția exotică de informație de către un sistem viu.

Psihometria se caracterizează prin existența unei etape anterioare achiziției de informație, în care capacitatea paranormală a subiectului este stimulată și orientată de atingerea, vederea, apropierea unui inductor (obiect-ţintă). Inductorul poate fi:

– un obiect care a aparținut sau a venit în contact prelungit cu una sau mai multe persoane;
– un fragment scris de mâna cuiva;
– o fotografie a unei persoane;
– un fragment organic (păr, dinte, sânge etc.) de la o persoană;
– un obiect care a stat mult timp într-un anumit loc.

Psihometria se realizează atunci când un psihometrist urmărește persoana țintă în diferite momente din trecut. Capacitatea psihometristlui poate fi comparată cu un obiectiv care a focalizat ținta, urmărind-o în spațiu și timp, de preferință în evenimente semnificative, marcate uneori de un cumplit dramatism.

Inductorul (obiectul-ţintă) stimulează această capacitate psihometrică a subiectului și o orientează spre o anumită țintă, sau, uneori, spre mai multe ținte succesiv. Orice persoană, care în trecut a venit în contact cu inductorul, reprezintă o țintă potențială pentru subiect. Într-un număr limitat de cazuri, ținta poate fi un anumit loc, în care inductorul s-a aflat pentru mai mult timp.

În marea majoritate a experiențelor psihometrice, ținta spre care se orientează capacitatea subiectului este o persoană care a avut în trecut contact cu inductorul. Pentru psihometrist nu este relevant dacă persoana țintă mai trăiește sau nu în momentul „citirii”.

În prezența unui obiect al unei persoane ucise, unii subiecți suferă un șoc violent, resimțind fizic și afectiv ultimele impresii ale victimei. În acest tip de experiențe, în care subiectul se identifică, printr-un contact telepatic în trecut, cu persoana țintă, informația este achiziționată prin retrocogniție telepatică.

Ce se întâmplă în timpul ședințelor de psihometrie?

Într-o şedinţă de psihometrie, din punct de vedere parapsihologic, subiectul (psihometristul) primeşte un obiect denumit, așa cum spuneam mai sus, „inductor” sau „obiect-ţintă”, pe care îl foloseşte ca ghid către sursa de informaţii. Persoanele care au avut legătură cu acel obiect au lăsat impregnate în el informaţii despre ele sau despre acţiunile lor.

Prin inductor, psihometristul intră în contact extrasenzorial cu proprietarul său, şi de asemenea cu orice altă persoană care a avut contact cu obiectul sau cu proprietarul acestuia. De multe ori, subiectul poate da relaţii şi despre persoane fără legătură cu obiectul-ţintă.

Când psihometristul a intrat pe „canalul de informaţii” dorit, evenimentele trecute, prezente sau viitoare din viaţa persoanelor legate de inductor, se pot declanşa direct.

Fiecare obiect-ţintă păstrează informaţiile proprii care nu se amestecă cu ale celorlalte obiecte, iar numărul informaţiilor obţinute nu este proporţional cu durata contactului cu obiectul-ţintă. Dacă un psihometrist face erori de „citire”, aceste erori se transferă şi la alţi psihometri care intră în contact ulterior cu acest obiect şi care nu cunosc erorile iniţiale.

Prin simțul tactil se pot conștientiza evenimentele legate de un obiect sau de persoanele care au mânuit obiectul.

Impresiile pot primi o diversitate de forme, adeseori fiind recepționate în primă fază acele impresii care se datorează celor mai recente evenimente sau cele cu cel mai puternic impact emoțional.

Aceste impresii primite s-ar putea clasifica în: impresii fizice, emoționale, auditive, olfactive, imaginare.

Impresiile fizice sunt caracterizate de: senzația de furnicătură, senzație de rece-cald, înțepături, senzație de jenă, anumite blocaje etc. Psihometristul trebuie să fie foarte atent în ce părți ale corpului său se manifestă astfel de senzații deoarece aceste impresii pot să ofere indicii asupra unor probleme fizice ale posesorului obiectului.

Impresiile emoționale apar destul de ușor la atingerea unui obiect. Impresiile emoționale pot fi alcătuite din viziuni, simboluri, imagini izolate și chiar stări emoționale (neliniște, teama, angoasa, agitație, iubire, calm, liniște, extaz etc). Impresiile emoționale pot fi un simplu gând despre un anumit eveniment sau se pot derula ca o succesiune de imagini asemenea unui film. Psihometristul trebuie să recunoască și să înțeleagă aceste stări și imagini, astfel încât să poată face o corelație și să conștientizeze despre ce este vorba cu adevărat. Poate să apară și o senzație de tip „deja vu„, adică evenimentele nu sunt văzute sau trăite în imaginație, ci concret ca și când ele au loc chiar în acel moment, iar cel în cauză participă direct la desfășurarea lor.

Impresiile auditive pot lua forma unui bâzâit, sunet de clopoțel, o anumită melodie, cuvinte, propoziții și uneori chiar fraze întregi. Percepțiile auditive pot fi auzite doar în minte ca și cum altcineva ar vorbi în capul celui în cauză, dar pot veni și din exterior ca și când un interlocutor nevăzut ar vorbi în realitate. Uneori mesajul este clar și limpede, alteori este încifrat, trebuind să fie decodificat. Pot să apară și alte tipuri de impresii în momentul în care se face o investigație psihometrică.

Impresiile olfactive apar uneori sub formă de mirosuri. La rândul lor, mirosurile pot declanșa și altfel de informații, generând imagini, sentimente etc.

În timpul „citirii obiectului” (inductorului), psihometristul trăiește impresii complexe de tip senzorial. Mexicanca Maria Reyes Zeirold, un subiect celebru, avea, asemenea altor subiecți, impresia unei participări directe la evenimentele evocate:

„Toate simțurile mele sunt activate. Aud, văd, gust, simt. Simt frigul și căldura, mă sufoc, pe scurt, văd scenele ca și când aș fi prezentă efectiv”.

psihometria

Eugene Osty (16 Mai 1874 – 20 August 1938)

Uneori, imaginile pseudohalucinatorii nu mai sunt explicite, veridice, ci prezintă un caracter implicit, simbolic. Astfel, subiecții studiati de Eugéne Osty (cercetător, director al Institutului Internațional de Metafizică din Paris – institut ce studiază fenomenele paranormale) vedeau adesea moartea persoanei țintă nu printr-o scenă dramatică, ci prin imaginea unui sicriu sau a firului vieții care se rupe.

Psihometria de zi cu zi

Cu toții avem capacități parapsihologice. Chiar dacă nu le-am exersat pentru a le dezvolta, aceste extrasensibilități apar în tot felul de moduri. Poate fi vorba de o bănuială, o senzație vagă în legătură cu un eveniment iminent, poate fi și o intuiție fulgerătoare și foarte concretă. Pot apărea sub forma unui semnal auditiv, poate fi o voce interioară sau senzația că cineva ne vorbește din exterior.

Psihometria de zi cu zi, este, așa cum spuneam în introducere, capacitatea de a te acorda la o persoană şi de a-ţi da seama ce se petrece cu ea fără să schimbați prea multe vorbe, sau chiar nici una.

La întâlnirea cu cineva îi preluăm emoțiile mult mai des decât ne imaginăm. De multe ori apar emoții care nu sunt ale celui care le simte, deoarece ele sunt preluate de la o altă persoana din anturaj sau de la obiecte impregnate. În general oamenii nu realizează acest lucru, iar reacțiile lor sunt de multe ori în neconcordanță cu situația de fapt tocmai din această cauza. Suntem contagioși să zicem așa, iar oamenii cu o empatie mai mare se infestează instant de atmosfera din jur.

Aspectul energetic și informațional al ființei noastre au un caracter extrem de dinamic. Corpul nostru emite și absoarbe energie în mod constant. Astfel se creează acele corzi eterice despre care se vorbea într-un alt articol. Psihometria este capacitatea de a trăi anumite impresii la contactul cu unele obiecte, persoane și locuri tocmai datorită acestor corzi eterice.

Întâmplările, mai ales cele cu o puternică încărcătură emoțională, „îmbibă” puternic locul unde se petrec. La fel, obiectele personale sunt „îmbibate” energetic de posesorul lor.

Obiectele și locurile se încarcă cu energia unei persoane doar prin faptul că au făcut parte din viața acesteia. Este suficient ca un obiect să fie purtat de cineva o vreme, pentru ca acesta să se îmbibe de energile și informatiile persoanei. Încăperile în care un individ a locuit poartă cele mai puternice amprente energetice ale acestuia.

Despre obiecte și amprentarea lor energetică

Bijuteriile preferate sunt amprentate mai puternic decât altele. Aveți grijă la bijuteriile cumpărate de pe la Antichități, rugați pe cineva priceput să vi le „curețe”.

Multe asezăminte religioase au fost amprentate de sfinți și de oamenii credincioși. Locurile și obiectele legate de evenimente importante în care s-a trăit intens sunt cel mai puternic amprentate.




Multe dintre casele considerate bântuite nu sunt de fapt „locuite” de fantome, manifestările specifice fiind cauza amprentelor lăsate de evenimente cu o încărcătură emoțională puternică din viața foștilor locatari. Tot din acest motiv unele case dau un sentiment plăcut și cald, iar altele dimpotrivă creează o stare de teamă, de rece, de pericol etc. Probabil ați observat că atmosfera din casa dumneavoastră nu seamănă cu cea din casele prietenilor sau rudelor, și că fiecare casă are o ambianță diferită.

Unele obiecte pot fi mai ușor amprentate, dar în același timp, genul acesta de obiecte pot pierde amprentele energetice mult mai repede, deoarece au un flux mai mare de absorbție și de schimbare de energii/informații. Bumbacul și fibrele naturale sunt mai ușor de amprentat decât materialele sintetice, dar își pierd destul de repede amprentele, chiar printr-o simplă spălare.

Într-o activitate de investigare psihometrică, articolele de îmbrăcăminte reprezintă cei mai buni inductori pentru intrarea în legătură cu posesorul lor, atâta timp cât nu au fost spălate. Apa este un foarte bun conductor de energie și informație preluând încărcătura energetico-informațională din jur. Obiectele din metal sunt de asemenea ușor de amprentat și de aceea se folosesc la confecționarea de talismane și amulete. Obiectele din lemn se amprentează mai greu, dar ele rețin amprentele mai mult timp.

Fotografiile sunt căi puternice de acces și de conectare la cursul vieții celui înfățișat în ea. Mare grijă la ce fotografii postați pe rețelele de socializare. De asemenea, dacă puneți capăt unei relații de orice fel, încercați să vă recuperați fotografiile și lucrurile personale. În cazul în care nu e posibil, încercați măcar să nu gândiți negativ despre acea persoană. Astfel, nu dați posibilitatea celuilalt să emită unde energetice către dumneavoastră. Este o modalitate de autoapărare, deoarece obiectele respective poartă amprenta dumneavoastră energetică. Un inițiat, poate folosi acele obiecte pentru a se acorda cu dumneavoastră și chiar vă poate trimite mesaje sub formă de senzații, și în fond, să vă facă rău.

Ursulețul de pluș sau plăpumioara copilului se amprentează și se magnetizează cu energia unica a acestuia. Faptul că un copil are un anume obiect care îl liniștește, e din cauză că acel obiect este pentru el o modalitate de reîncărcare și echilibrare. De asta nici nu îi place copilului să îi spălați acel obiect, pentru că, așa cum vom vedea mai departe, apa înlătură încărcăturile energetice.

Empaticii au calități de psihometriști

Oamenii empatici pot fi mult mai lesne influențați/manipulați decât oamenii cu personalitate puternică. Ei trăiesc și simt acut ceea ce alții proiectează asupra lor. Empaticii trebuie să fie extrem de precauți când întâlnesc de exemplu un agent de vânzări, cămătari, sau tot soiul de indivizi care i-ar putea manipula.

Persoanele empatice se contaminează ușor de dispoziția anturajului așa că trebuie să fie mai precaute când se află într-o colectivitate.

De asemenea, sunt oameni care absorb energiile altor indivizi. Indivizii mai labili sunt foarte ușor de influențat de către energiile emoționale și mentale ale celorlalți care ajung de multe ori să îi copleșească.

Deseori, majoritatea persoanelor empatice simt și efectiv trăiesc stările celor din jurul lor. Stările celorlalți sunt trăite de individul empatic exact ca și cum ar fi propriile sale stări, și nu își poate da seama de asta, de faptul că trăiește viața altcuiva. De aceea, empaticii trebuie în permanență să se observe și să se autocontroleze.

Cei mai mulți dintre oamenii timizi și introvertiți sunt empatici. Pentru ei, timiditatea este un scut. La nivelul subconștientului ei realizează că pot fi ușor influențați de cei din jur. Empatia este o capacitate valoroasă, însă mai dificil de controlat. Controlul empatiei necesită efort si perseverență. Din cauza acestor influențe resimțite sistematic, sistemul energetic al individului se poate deteriora, lucru care duce la manifestarea unor boli fizice sau dezechilibre mentale și emoționale. Cu cât un individ este mai empatic cu atât este mai expus unor astfel de pericole.De aceea empaticul trebuie să cunoască modalitățile de protec ție și fortificare a sistemului său energetic.

Metode de protecție

Foarte importante sunt exercițiile pentru menținerea sănătății: o dietă corectă, exerciții fizice, aer curat, excursiile în natură. Lipsa exercițiilor și a aerului curat, abuzul de alcool, cafea, tutun, medicamente etc., distrug energiile, individul fiind mult mai ușor afectat de influențele negative din exterior.

O altă metodă de protecție energetică sunt băile/dușurile zilnice. Apa este un element care preia foarte ușor energiile și informațiile. Apa purifică. Mâinile trebuie spălate cât mai des pe parcursul zilei. Prin mâini preluăm multă informație, iar spălatul cu apă ajută la ruperea legăturilor cu cei cu care am dat mâna sau cu obiectele altora pe care am pus mâna.

Pentru persoanele empatice sunt indicate anumite posturi/poziții fizice prin care să se protejeze împotriva unor interlocutori agresivi la nivel energetic și informațional. Aceste poziții ale corpului favorizează întreruperea circuitului de energie astfel încât ea să circule doar în câmpul propriu si să scadă probabilitatea unor influențe exterioare. În acest sens, picioarele și mâinile (mai ales degetele) dețin principalele meridiane energetice.

Pentru protecție, se recomandă încrucișarea gleznelor sau unirea palmelor ca pentru rugăciune, sau împreunarea mainilor în poală. Astfel se întrerupe fluxul energetic. Este indicat să se recurgă la astfel de poziții atunci când interlocutorul este o persoană care absoarbe energiile celorlalți. În rest atitudinea trebuie să fie cea normală. Se recomandă folosirea acestor poziții chiar și într-o convorbire telefonică.




O altă modalitate de protecție este de a evita o discuție față în față cu cei care au tendința de a influența și de a consuma energiile altora. Atunci când nu vă simtiti suficient de puternic este bine să nu priviți fix în ochii interlocutorului, deoarece acesta vă poate influența cu ajutorul privirii. Dacă vă simțiți influențat sau secătuit într-o întâlnire, este bine să stați jos sau în picioare cu brațele încrucișate la nivelul plexului solar. De asemenea este bine să vă imaginați că aveți o aură puternică, strălucitoare, de jur împrejurul corpului ca un scut de protecție.

Surse

  • ADRIAN PĂTRUȚ, De la normal la paranormal, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993
  • http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7266
  • http://jurnalul.ro/paranormal/clarviziunea-318813.html
  • http://www.esoterism.ro/ro/psihometrie.php
  • https://ro.scribd.com/document/51876295/6-psihometrie