Se pare că totul (spațiul, timpul, materia, energia, biologia și conștiința) este format dintr-un câmp energetic cu caracteristici fluidice. Anticii păreau să cunoască mai multe despre acest câmp energetic și despre anume anomalii care apăreau uneori. Ei au construit structuri de piatră care este posibil să fi creat suficient de multă coerență pentru a folosi „porțile stelare” care apar pe Pământ. Este foarte posibil ca mayașii să fi urmărit anumite cicluri temporale pe care le-ar fi putut folosi ca să deschidă portaluri de călătorie în timp și spațiu. Anticii învățaseră, cu siguranță, cum să gestioneze experiențele unei anomalii temporale, astfel încât să nu sufere efecte neplăcute. In zilele noastre, cei care au șansa ori neșansa de a experimenta volens-nolens fenomenul unei anomalii temporale, au parte de șocuri psihice, greață, vomă, dureri de cap, șocuri emoțonale etc. Se pare că, dacă în tmpul unei astfel de anomalii, nu putem crea coerență în mintea noastră, în propriul nostru trup și al dublului său energetic, atunci s-ar putea să avem parte de o călătorie cu bucluc.




Dacă aceste lucruri chiar există și funcționează, cu siguranță există multe portaluri către realitatea timp-spațiu care apar în mod natural și spontan pe Pământ – cauzând dispariții misterioase, deplasări temporale și alte anomalii. Cum ar arăta un asemenea portal? Întrucât câmpul acesta energetic are caracteristici fluidice, ne putem aștepta ca vortexul din interiorul lui să apară sub forma unor bule sferice. Presiunea mediului acestui câmp energetic va împinge spre înăuntru, din toate părțile, tot așa cum atmosfera împinge o bulă de săpun. Mai mult decât atât, întrucât materia este transformată într-o funcție ondulatorie în interiorul acestui vortex, inclusiv atmosfera, noi nu vom mai vedea obiecte solide, ci fotoni de lumină într-o sferă cețoasă și obscură. Relatările martorilor confirmă faptul că această sferă lăptoasă poate avea culoarea gri, galben, verde, roșie sau chiar și alte culori. De asemenea, ea va ecrana gravitația, asemeni unei tornade.

Primul caz al unei anomalii spațiu-timp

Florida, 1996

În anul 1996 un post TV din Florida primește de la un anonim o casetă video. Cazul a fost investigat de mai mulți cercetători, printre care psihiatrul John Carpenter, fizicianul Ted Phillips, criminologul dr. William Schneid și Dan Ahrens, un expert în analiza computerizată – majoritatea lor fiind colegi și la Mutual UFO Network (MUFON). Toți au concluzionat că înregistrarea de pe casetă era reala și capturase ceva ce se petrecuse cu adevărat și că nu putea fi o farsă. Caseta era de la camerele de securitate ale unei făbricuțe din Florida, cadrele lor fiind comasate pe un singur ecran. Într-unul din cadre, la ora 11:06 seara, un muncitor merge spre poarta din spate, aparent să se uite la ceva. În zona în care bărbatul stătea în picioare apare o lumină albă neclară, în timp ce o interferență electromagnetică întrerupe pentru scurt timp imaginea.

Lumina ține câteva secunde, apoi dispare, camerele funcționează toate normal, dar omul a dispărut. Atunci cand filmul a fost analizat cadru cu cadru, omul pare să dispară aproape instantaneu. Lumina a revenit la ora 1:06 dimineața, după ce căutarea bărbatului nu dăduse nici un rezultat. Luminile fabricii erau toate stinse, iar omul a fost iar văzut în lumină – doar pentru o fracțiune de secundă. El era acum tulburat, stătea în patru labe și a început să vomite. Gardianul de serviciu a venit în grabă să-l ajute, dar el nu-și aducea aminte nimic din cele ce se petrecuseră în cele două ore. El a plecat acasă în stare de șoc, iar a doua zi a motivat că se simte prea rău pentru a mai veni la muncă și nu s-a mai întors niciodată la acea fabrică.

Al doilea caz al unei anomalii temporale

Marea Britanie, 1942

Cel de-al doilea caz este foarte incitant. Un bărbat pe nume Bernard, din nordul Angliei, a relatat un incident ciudat care se petrecuse în Marea Britanie în Pennies, pe un deal la Est de Manchester, în vara lui 1942, pe vremea când era copil. Mai târziu, el a avut rețineri în a relata acest caz, întrucât avea o căsătorie fericită și ajunsese într-o poziție distinsă în munca sa de asistent medical. El a descris experiența în fața a câțiva psihologi de la locul său de muncă, dar nici unul dintre ei nu i-a putut explica prin ce a trecut. În acea zi din anul 1942, Bernard împreună cu o prietenă, au simțit brusc o stare copleșitoare de liniște și pace care se revărsa din zona dealului. Au simțit ca și cum mințile lor erau amorțite. Ei s-au așezat lângă un copac și au savurat această stare ciudată de relaxare profundă. Treptat, ei au început să audă două voci, iar când s-au ridicat să vadă ce se petrece, au observat că lângă ei stăteau în picioare doi bărbați – ei discutau despre ceea ce vedeau ca și cum nu se așteptau ca cei doi copii să-i poata auzi. Unul dintre bărbați a spus: „Iată-i!„, referindu-se la ei. Celălalt bărbat ținea în mână un soi de aparat și citea încontinuu numere de pe el. Oamenii discutau despre timp ca și cum ar fi fost vorba de un peisaj în cadrul căruia puteai să te plimbi, și uneori se mai opreau pentru a spune ceva real despre copii.

Cei doi bărbați arătau în întregime umani și erau îmbrăcați într-un fel de haine strălucitoare, neobișnuite, ce păreau sintetice – cu totul neadecvate vremii de război din Marea Britanie. Într-un târziu, cei doi bărbați au început să li se adreseze direct copiilor și să le descrie evenimente ce urmau să se petreacă în viețile lor ca și cum acestea s-ar fi petrecut deja. Atunci când Bernard i-a întrebat cine sunt și de unde vin, unul dintre ei a zâmbit, a privit către cer și a spus: „Venim de foarte departe.” Ei le-au mai spus copiilor să nu spună nimic despre cele întâmplate, întrucat era un secret. Atunci când copii au ajuns la baza dealului, ei au fost întâmpinați de un fermier care i-a întrebat cum îi cheamă. Atunci când i-au spus numele, el le-a zis să alerge acasă cât mai repede. Atunci când au ajuns acolo, rudele lor erau adunate și își făceau griji pentru ei. Copiii simțiseră că acea experiență nu durase mai mult de două ore, când de fapt, ei lipsiseră de acasă pentru mai bine de o zi. Deși ei au spus că au stat pe deal în tot acest timp, dealul fusese cercetat în lung și-n lat și nimeni nu-i văzuse.

Al treilea caz al unei anomalii spațiu-timp

Marea Britanie, 1988

Cel de-al trelea caz se referă la o zona de pe autostrada M56 din Marea Britanie, ce leagă Dodleston și Altrincham, si cunoscută sub numele de Helsby Hill – un afloriment de gresie bogată în cuarț. În această zonă s-a petrecut un numar foarte mare de evenimente – incluzând luminițe de culoare verde, perdele de lumină, Poltergeist, senzația de timp lipsă, mașini care brusc nu mai funcționau urmate de călătorii spontane în timp și spațiu, un praf alb împrăștiat pe sol după apariția unei lumini albe și un bâzâit format din sunete stridente ce se auzea din întreaga zonă, anomalii spațiu-timp, cât și dispariții ce durau câte o oră întreagă, plus cazuri de lumini puternice însoțite de distorsiuni ale timpului și spațiului. În martie 1988, o femeie care conducea pe drumul de ieșire de pe autostrada M56, dintre Preston Brook și Daresbury, a pierdut noțiunea a șase ore întregi după ce a văzut o lumina ce plutea deasupra capului.

Trei luni mai târziu, s-a descoperit că exact la aceeași oră la care se petrecuse acest salt temporal de 6 ore, doi reporteri TV, Steve Winstanley și Fred Talbot, filmau un reportaj despre luntrile înguste pentru știrile locale când au auzit un sunet ciudat. Apoi, spre amuzamentul lor, două cutii de conserve s-au ridicat de pe luntre și au plutit în aer pentru scurt timp, apoi au căzut în apă. În fapt, ei trecuseră pe sub același vortex în cadrul căruia tocmai se petrecuse saltul temporal de 6 ore. Proprietarul dealului, Bill Whitlow a descris multe cazuri de oameni care auzeau un sunet straniu la canalul de apă, iar asta a dus la crearea legendei că locul ar fi fost bântuit. Apoi, în august 1990, pe terenul lui Withlow a apărut un cerc în lan, cam la 90 de metri pe locul unde se petrecuse straniul incident în urmă cu doi ani. În noaptea în care a apărut acel cerc, martorii au auzit niște sunete ascuțite, ca o tânguire. Apoi un șofer a pierdut controlul mașinii, intrând în acel lan. Poliția nu a găsit nimic în neregulă cu mașina și nici alte semne de conducere neglijentă, iar șoferul susținea că o forță îl trăsese de pe drum, spre lan.

Al patrulea caz de anomalie spațiu-timp

Marea Britanie, 1966

În acest caz din anul 1966 din Kent, în Marea Britanie, un martor pe nume David a relatat că a ajuns la podul ce dădea peste un pârâu dintr-o zonă împădurită din apropierea casei prietenei sale și a văzut un grup de adolescenți care alergau îngroziți de ceva ce părea să-i urmărească. Davd a simțit apoi că totul a devenit foarte silențios ca și cum urechile i-ar fi fost astupate. A simțit un fel de amorțeală și o stare stranie de depresie, însoțite de o senzație de greutate, iar capul său părea că se mișcă cu încetinitorul. Prietena sa s-a simțit amețită, iar acum vocile adolescenților sunau ca și cum ar fi fost un ecou în depărtare. Apoi i-a învăluit o ceață albicioasă, iar timpul a părut să încetinească. Atunci când David a încercat să-și miște trupul, părea că îi ia o veșnicie să facă acest lucru, iar fumul țigării sale se spirala în sus mult prea încet. Sunetele păreau surde și se deplasau parcă în reluare. Până la urmă senzația de greutate a dispărut, ceea ce a făcut ca urechile lui să pocnească, la fel ca atunci când ești într-un avion ce aterizează. Deși întregul proces a părut să dureze ore, țigara sa nu arsese mai departe de punctul în care se oprise.

Bibliografie

  • DAVID WILCOCK, Investigatii revelatoare asupra campului constiintei, Traducatori: Aretina Timoce, Andreea Scrumeda, Editura Deceneu, Bucuresti, 2012