Goticul clasic este cuprins între a doua jumătate a secolului al XII-lea şi aproximativ 1230. În această perioadă se construiesc cele mai mari catedrale: Notre-Dame de Paris, Notre-Dame de Reims, Notre-Dame d’Amiens, Notre-Dame de Chartres şi Saint-Etienne de Bourges. Acum este privilegiat colosalul în detrimentul rafinamentului, elanul vertical este din ce în ce mai pronunţat, iar stilul se uniformizează. Datorită soluţiilor tehnice găsite de arhitecţi, lumina inundă edificiile de cult, lucru imposibil în cazul construcţiilor anterioare, romanice. La Catedrala din Chartres, tehnicile de arhitectură gotică au atins perfecțiunea.

Catedrala din Chartres este una din cele mai misterioase din lume. Cine a construit-o și în ce scop? De ce este locul pe care a fost înălțată atât de special? De unde și cum și-au dobândit arhitecții ei știința de a o construi?




De-a lungul timpului, șase biserici au fost înălțate în acest loc, primele cinci fiind mistuite de flăcări, însa, de fiecare dată, o altă biserică era construită la loc, ca semn al credinței și devoțiunii fără margini a pelerinilor, orășenilor, meșterilor și arhitecților. Construcția celui de-al șaselea lăcaș, actuala catedrală gotică din Chartres, este învăluită în mister. Nu există o mărturie clară despre proiectarea și construirea acestei capodopere arhitecturale, una din cele mai de seamă ale lumii.

Ce spun însemnările istorice despre Catedrala din Chartres

Orașul Chartres este așezat pe malurile râului Eure, în mijlocul unei câmpii mănoase, la circa 90 de km S-V de Paris. Catedrala din Chartres este una din cele mai enigmatice și mai venerate, nu în ultimul rând din pricina locului pe care a fost ridicată. Înainte chiar ca galii și celții să creeze în această parte a Europei civilizații înfloritoare, constructorii cercurilor de megaliți asemănători celor de la Stonehenge lăsaseră deja urme aici, sub forma unui dolmen și a unui puț săpat în mijlocul unei movile.

Dolmenul, format din două sau trei pietre necioplite pe care se sprijină ca pe niște stâlpi o mare lespede, de asemenea necioplită, alcătuiește un soi de incintă adăpostită, prin care un om poate trece cu ușurință. Astfel de încăperi adăposteau, se crede, centre de forță, izvoare inepuizabile ale unei energii născute din pământ. Fluxul de energie telurică creștea și scădea după anotimp, redându-le celor care intrau în contact cu el forțele vitale. Movila, puțul și dolmenul au ajuns de aceea să fie venerate ca locuri sacre.

Catedrala din Chartres, sau, așa cum o numea Rodin, „l’Acropole de la France„, este cel mai vechi sanctuar din Franța, închinat Sfintei Fecioare. Numele catedralei vine de la tribul care ocupa regiunea înainte de cucerirea romană, „la tribu des Carnutes„. Potrivit lui Caesar, locul unde este construită catedrala a fost una dintre principalele metropole druidice. Druizii, preoți celți din Galia și Anglia, au creat la Chartres o școală, iar locul a devenit un centru al învățăturii druidice. Ritualurile se țineau în jurul acelui puț de care aminteam mai sus. Acesta măsura 33 metri în adâncime, avea gura de intrare rotundă și fundul un pătrat, ale cărui colțuri indică cele patru puncte cardinale. Acest puț a fost descoperit sub osuarul catedralei. În puț a fost aruncată o fecioară martiră, care a devenit Sfânta Modesta. În aceeași criptă (care este cea mai vastă din Franța, ea având o lungime de 220 metri) este ținută statuia „Notre Dame-sous-Terre” („Sfânta-Precista-de-sub-Pământ”), în care apostolii vedeau o prefigurare a Fecioarei Maria. Statuia o reprezintă pe Fecioara cu pruncul. Bizar este faptul că ea este reprezentată cu ochii închiși. Relicvarul din criptă conține o parte din voalul (tunica) Fecioarei, „La Sainte Chemise” („Sfânta Cămașă”), dăruit locului de cult de către Charles le Chauve în 876. Din voal, care măsura la început 5,35 metri lungime și 0,46 metri lățime, s-au păstrat numai trei bucăți, voalul fiind profanat și distrus în mare parte în vremea Revoluției franceze. Aceste fragmente din voalul Fecioarei au fost restituite în secolul trecut. Analizele recente atestă autencitatea țesutului, care datează din primul secol al erei noastre.

De unde provine meșteșugul construirii catedralei?

De ce a construit lumea apuseană atâtea catedrale în decurs de 300 de ani după anul 1000? Ce nevoie exista într-o Europă populată de numai o cincime din numărul actual de locuitori, de existența unor temple atât de vaste, pe care credincioșii nu le pot umple nici în zilele celor mai importante sărbători creștine? Cum și-a putut permite o civilizație eminamente agricolă să construiască edificii atât de costisitoare pe care chiar și o societate industrializată prosperă își poate cu greu permite să le întrețină? Cine este arhitectul necunoscut care le-a proiectat? Cine a decis asupra lucrărilor? Cine a elaborat planurile și cine a supravegheat construirea și decorarea catedralelor? Concretețea acestor edificii, măiestria cu care au fost construite și integritatea simbolică sunt un indiciu al nivelului ridicat de organizare. Asemenea construcții mărețe și elaborate, complexe și elegante nu au cum să apară întâmplător în decursul istoriei.

Înflorirea noului stil de arhitectură gotică și sentimentul înnoit al spiritualității care au însotit-o pot fi atribuite combinației dintre apariția a două forțe intelectuale redutabile (Sfântul Bernard și abatele Suger), existența unei surse de bogăție, resursele tehnologice și organizarea impecabilă la scară internațională. Unicele surse posibile care ar putea explica asemenea prosperitate și evoluția complexă au fost Ordinul Sionului, Ordinul militar al Templierilor și, într-o măsura mult mai mică, cel al Ospitalierilor. Nu este pe deplin dovedit că a existat o legatură între Templieri și construcția de catedrale, însă puținele dovezi care au parvenit istoricilor, arată că Templierii plăteau cu regularitate sume pentru elementele principale folosite la decorarea fațadei edificiilor, în tmp ce lucrările majore de construcție și structura ei proveneau din surse locale de finanțare, iar uneori de la Ordinul cistercian. Acest lucru duce cu gândul la ceea ce spunea Fulcanelli, și anume că toate catedralele gotice sunt adevărate biblioteci hermetice dăltuite în piatră, pe care este etalat la vedere secretul alchimic pentru oricine îl poate găsi și înțelege.

Deci, și Catedrala din Chartres își începe povestea tot de la Bernard Clairvaux, întemeietorul ordinului monahal cistercian, cel care a convins nouă cavaleri ai Franței să renunțe la bunurile lor pământești și să pornească în căutarea tainelor despre care se credea că sunt îngropate în Sfânta Sfintelor din spatele ruinelor templului lui Solomon de la Ierusalim. Acești cavaleri au ajuns să fie cunoscuți drept „cavalerii templieri„, petrecând aproape zece ani în Țara Sfântă și întorcându-se în Franța în 1128, la fel de misterios precum plecaseră.

Cavalerii templieri

Ordin religios ai cărui membri făceau un legământ de castitate, supunere și sărăcie, cavalerii templieri erau un grup de nobili conduși de un Mare Maestru. Fondat în 1118, ordinul oficia rugăciuni și slujbe în biserici și aziluri construite în întreaga Europă. Însă rolul de căpetenie al cavalerilor era să apere regatele creștine din Țara Sfântă, și mai ales pe acela al Ierusalimului. Ei au ajuns foarte repede una din societățile secrete cele mai influente din Europa, ceea ce a dus la decizia lui Filip cel Frumos de a-i desființa, la aproape 200 de ani dupa întemeierea lor.

Sfântul Bernard de Clairvaux și miracolul Fecioarei

Sfântul Bernard de Clairvaux (1090-1153) este înfățișat aici, într-o pictură a lui Jean Fouquet din secolul XV predicând tovarășilor lui din ordinul cistercian.

Catedrala din Chartres

Sfântul Bernard de Clairvaux în viziunea pictorului Jean Fouquet .


Este subliniat aici simbolul climatului religios din Europa creștiă a primei jumătăți de secol XII.

El a fost alături de Stephen Harding, abatele mănăstirii din Citeaux, în care a intrat la 1113, întemeietor al ordinului monahal al cistercienilor. Bernard o adora pe Fecioara Maria pentru smerenia și supunerea ei. El a introdus cultul Fecioarei în curentul religios principal, fiind inspirat de o întâlnire directă, de natură miraculoasă și alchimică, cu însăși Fecioara. În tinerețea sa, Bernard își petrecea ore întregi cufundat în rugăciune dinaintea statuii Fecioarei negre de la Dijon. Statuia data din perioada romana, fiind o Fecioară reprezentată cu sâni enormi și cu un pântece proeminent. La un moment dat, pe când junele Bernard recita într-o noapte Ave Maria Stellis, Fecioara i-a apărut fizic și l-a hrănit cu trei stropi din laptele ei. Acești stropi de lapte l-au transfigurat pe tânărul Bernard în elocventul reformator și sfântul care a revitalizat, practic, de unul singur, Biserica creștină.

Catedrala din Chartres deține două Fecioare Negre

De la Fulcanelli aflăm că, în trecut, hrubele templelor slujeau drept locuință statuilor lui Isis, devenite, după introducerea creștinismului în Galia, acele „Fecioare negre” cărora poporul le acordă și astăzi o venerație deosebită. Catedrala din Chartres este privilegiată, deținând două statui de acest fel. Una, desemnată cu formula expresivă de „Maica-Precista-de-sub-Pământ„, e așezată în criptă, pe un tron al cărui soclu poartă inscripția: „Virgini pariturae„, cealaltă așezată la lumină, numită „Maica-Precista-de-la-Stâlp„, ocupă centrul unei firide umplute cu ex voto-uri sub formă de inimi în flăcări. Aceasta din urmă face obiectul devoțiunii unui mare număr de pelerini. La origine, coloana de piatră care îi servește drept suport era „scobită” de limba și dinții adoratorilor frenetici. Pentru a o păzi de sărutările prea înflăcărate, în 1831 s-a instalat un gărduț în jurul ei. Chartres, cu fecioara sa subterană, e considerat a fi cel mai vechi loc de pelerinaj.

Catedrala din Chartres

Una dintre statuile Fecioarei Negre aflate in Catedrala din Chartres.

Cum povestesc vechile cronici locale, la început nu exista decât o antică statuetă a lui Isis, „sculptată înainte de Cristos„. Totuși, figurina actuală nu datează decât de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, dat fiind că cea a lui Isis a fost distrusă, nu se știe când, și înlocuită cu o statuie de lemn, ținând Pruncul pe genunchi, aceasta fiind și ea arsă în 1793.

De ce era Chartres un centru de pelerinaj?

Catedrala este un spațiu al acțiunii spirituale. Se spune despre ea că are puterea de a-i schimba pe oameni, transmuțându-i spre o stare spirituală mai înaltă, așa cum alchimiștii transmutau metalul de bază în aur. Pelerinii care soseau la marea poartă de vest, pe pragul catedralei, se simțeau mai drepți, cu fruntea mai ridicată. Interiorul, are, se pare, acest efect asupra corpului, ca pentru a-l pregăti să primească emanațiile telurice de jos și inspirația divină de sus. Așa cum afirma Louis Charpentier, cercetător francez al misterelor catedralei din Chartres:

„(…)curentii fiziologici, telurici și de altă natură pot pătrunde în corp doar printr-o coloană vertebrală dreaptă, verticală. Omul poate atinge o stare mai înaltă doar printr-o poziție verticală.”

Pelerinul înainta desculț prin navă spre labirintul aflat într-un cerc cu diametrul de 13 m și compus din lespezi încastrate în pardoseală. Învârtindu-se în cercuri tot mai strânse până atingea centrul labirintului, într-un ritual care se repeta întocmai la fiecare din cele patru sărbători anuale ale Sfintei Fecioare, pelerinul devenea din ce în ce mai deschis față de puterile ascunse acumulate în vasta sală a catedralei.

În drumul lui spre punctul de intersectie dintre navă și transepturile laterale, pelerinul absorbea întreaga forță alchimică emanata de lumina intensă care pătrundea prin vitraliile circulare de deasupra intrării. Dacă pelerinul reușea să simtă întreaga putere a catedralei, lucrul se întâmpla și grație proporțiilor geometrice și armonice, numerelor și liniilor exprimate în structura interioară a construcției, care acționau asupra tuturor simțurilor corpului. Căci pelerinii nu veneau pur și simplu pentru a se închina Fecioarei sau pentru a îngenunchea cu umilință în fața imaginilor sfinte, ci mai ales pentru a atinge prin ea o conștiință mai acuta a lucrurilor, pentru a-și reînnoi energiile spirituale, pentru a-și purifica sufletul.

Catedrala din Chartres

Statuia Notre-Dame de Sous Terre este o copie a celei din Evul Mediu.Se poate vedea ca Fecioara are ochii inchisi.

Catedrala din Chartres ascunde multe mistere printre care și rostul marii lespezi rectangulare așezată de-a curmezișul față de celelalte pietre din pardoseala navei laterale, în transeptul sudic. În ziua solstițiului de vară, la amiază, o rază de soare străbate unul din fragmentele de sticlă din vitraliul pictat care îl înfățișează pe Sf. Apollinaire luminând cu precizie micul crampon metalic din lespedea respectivă. Acest aranjament este fără îndoială rezultatul colaborării conștiente dintre un astronom, geometru, meșter sticlar și zidari.

Schița de plan a catedralei a fost probabil proiectată cu respectarea proporțiilor impuse de legea Numărului de Aur (1,618). Distanțele dinte coloane, dimensiunile navei, ale transepturilor și corului sunt multipli ai Numărului de Aur.

Motivul labirintului

Mircea Eliade spunea că labirintul conține o bogăție informațională sau materială care se vrea ascunsă și apărată. Înaintarea în labirint ar putea semnifica înaintarea spre sine însuși, spre centrul nostru spiritual.

Semnificaţia labirintului în catedrala medievală

Labirintul este un element inedit și bizar al catedralelor gotice medievale. Se presupune că simbolul labirintului codifică o cunoaștere științifică superioară pe care a treia cacofonie acceptată în limba română, adică Biserica Catolică, nu era pregatită să o accepte. Și cu atât mai mult să o lase să circule. Una dintre informațiile codate de labirinturi, este faptul că Pământul nu se află în centrul Universului şi nu este imobil, ci se roteşte atât în jurul propriei axe, cât şi în jurul Soarelui. Probabil chiar această descoperire este cea care se află la originea apariţiei labirinturilor, în catedrale.

Există două pareri diferite cu privire la simbolistica labirintului, însă în două aspecte coincid. Simbolismul labirinturilor trece dincolo de creştinism, iar scopul labirinturilor este transmiterea cunoaşterii. Astfel, istoricul francez Maurice Vieux spune că meşterii ascundeau, prin intermediul labirinturilor din catedrale, cunoştinţe ştiinţifice referitoare la mişcarea de rotaţie a Pământului, iar controversatul personaj Fulcanelli afirmă că meşterii transmiteau cunoştinţe secrete, alchimice.

Se presupune că meşterii constructori ai catedralelor gotice au putut experimenta şi s-au convins în modul cel mai concret posibil de existenţa mişcării de rotaţie a pământului. În mijlocul navei unei catedrale este trasat un cerc, pe sol. În centrul acestui cerc se afla un fir cu plumb agăţat de cheia de boltă a cupolei. (Firul cu plumb era utilizat pentru verificarea verticalităţii tuturor părţilor construcţiei). Printr-un impuls exterior dat plumbului, ansamblul începe să oscileze, antrenând în mişcare inclusiv frânghia, cu o lungime de 20 de metri – ceea ce dă o perioadă de oscilaţie de aproximativ 20 de secunde. Dar, întrucât planeta se învârteşte în jurul pendulului, acesta pare că execută un ocol al unui cerc în 20 de ore sau, conform altor calcule, în douăsprezece ore este străbătut un sector de cerc de 135 de grade.

Ziua de lucru a meşterilor medievali era de exact 12 ore, astfel că erau interesaţi de această mişcare a firului cu plumb. Există dovezi concrete în acest sens, de pildă faptul că unul din unghiurile panoului ţinut de meşterul Alexandre de Berneval, arhitect normand de la începutul secolului al XV-lea, incastrat pe piatra sa de mormânt, este de tocmai 135 de grade.

Astfel, meandrele labirinturilor redau mişcările pendulului în jurul unui centru fix, care se regăseşte în fiecare astfel de desen, dintr-o catedrală. Aceasta a fost modalitatea constructorilor medievali de a transmite o informaţie care nu ar fi fost primită cum se cuvine de Biserica epocii.




Fulcanelli analizează de asemenea labirinturile, din perspectiva simbolismului alchimic. El reaminteşte faptul că în centrul labirintului de la Chartres era reprezentată lupta lui Tezeu cu Minotaurul, deci o scenă aparţinând unei tradiţii necreştine, mitologiei antice greceşti. Pentru lămurirea semnificaţiei labirinturilor din catedrale, Fulcanelli îl citează pe Marcellin Berthelot, care afirmă că acestea sunt în legătură directă cu „tradiţiile magice asociate numelui lui Solomon”. Această interpretare confirmă afirmaţiile alchimistului referitoare la originea termenului „gotic”, pe care o pune, de asemenea, în legătură directă cu magia.

Fulcanelli spune că labirintul este o imagine emblematică pentru principalele două dificultăţi cu care se confruntă alchimistul, în stradania sa de realizare a Marii Opere: a) calea de urmat pentru a atinge centrul, b) drumul pe care alchimistul trebuie să îl urmeze pentru a ieşi din centru.

Labirintul aflat în Catedrala din Chartres

Un labirint celebru in Europa se află chiar pe pavimentul acestei catedrale din Chartres şi măsoară 13 m în diametru. El se numără printre cele 23 de labirinturi construite în biserici. Este alcătuit din unsprezece inele concentrice împărţite în patru, o cale care duce de la exterior spre interior şi trece o dată peste orice cărare a labirintului precum şi o imagine sau o inscripţie.

După moaşte, labirintul a fost cel mai important obiect de cult din secolele XII-XIII. Acestui labirint i se mai spune „Drumul Ierusalimului„,”Ierusalim” şi „Cetatea lui Dumnezeu„.

În centrul labirintului din Chartres a existat la început o placă de bronz, preluată şi topită pentru fabricarea de tunuri în timpul Revoluţiei, pe care era incizat Tezeu ucigând Minotaurul, si firul Ariadnei pentru a-i arăta drumul spre casă.

Catedrala din Chartres

Labirintul catedralei din Chartres.

Clerul de la Chartres era renumit pentru faimoasa şcoală platoniciană, cu mult înainte de secolul al XII-lea. O şcoală gnostică de origine sufită, musulmană conform căreia dragostea fără cunoaştere nu îşi găseşte echilibrul şi ţelul. Labirintul de la Chartres este compus dintr-un număr de simboluri – cercul, crucea şi spirala, motive sacre ale majorităţii culturilor. Cercul este figura geometric perfectă, începutul şi sfârşitul, alfa şi omega. Cele patru braţe ale crucii sugerează pătratul, simbolul realităţii, care reprezintă cele patru puncte cardinale ale busolei, la fel cum pătratul reprezintă incinta zidurilor cetăţii în care ne simţim adăpostiţi. Pătratul din centrul catedralei este construit pe aceeaşi axă şi diagonală a dreptunghiului a cărui lungime reprezintă aproape o zecime din baza Marii Piramide al cărei unghi este similar cu o altă figură semnificativă a catedralei: steaua cu şapte colţuri.

Septenaritatea înseamnă întrupare şi este şi simbolul Fecioarei Negre. Chartres stă sub semnul cifrei şapte. Cuadratura cercului reprezintă arhetipul totalităţii. De aceea quaternitatea lui unu este o schemă pentru toate imaginile lui Dumnezeu, ca în viziunile lui Ezechiel, Daniel, şi Enoh. La Chartres, cercul central este suspendat de braţele crucii. Centrul labirintului este accesibil doar cu mare dificultate, ca şi Grădina Raiului, separată de restul lumii uneori prin apă şi, alteori, printr-un inel de foc. În cercul central al labirintului este Roza corespunzătoare. Mielului descris în Apocalipsă ca fiind în centrul Ierusalimului Ceresc. Maria a fost numit „Rosa Mystica” în litania lui Loreto. Centrul Rozei este caliciul: acesta este centrul florii, simbolul deschiderii vaginului. Acest caliciu este „sediul şi locul naşterii lui Dumnezeu”. Este ca Padme din Mantra Mare, care înseamnă lotus.

Prin urmare, calea labirintului reprezintă progresul de la lumesc la spiritual, de la stânga spre dreapta. Uşa din stânga sau de nord a catedralei este legată de Cunoaştere, în timp ce partea de sud este legată de Înţelegere. Cunoaşterea şi înţelegerea țin de chintesesenţa concepţiei gnostice.

Labirintul reprezintă cunoaşterea necesară pentru a ajunge la „centru”. Calea labirintului din Chartres trece prin unsprezece cercuri. Unsprezece este un număr de putere în numerologie, iar Hristos a trăit timp de 33 de ani, deci de unsprezece ori Trinitatea. Am putea argumenta că zece este numărul perfect şi că unul este Tot – astfel că unsprezece este perfecţiunea lui Dumnezeu.

Scopul ritualului trecerii prin labirint era de a ajunge în centrul labirintului încărcat cu o energie statică acumulată prin frecare (de la mersul în genunchi).

Simbolismul Catedralei din Chartres

Arhitectura gotică și-a început înflorirea chiar în această perioadă, însă nimeni nu poate spune de unde și când a început totul. Să fi descoperit templierii taina vreunui meșteșug misterios? Să fi revenit în Franța aducând cu ei secrete pe care le-au pus apoi în practică ajutați de cistercieni? A fost stilul gotic rezultatul direct al călătoriei templierilor la Ierusalim?

S-au emis în această privință argumente pro și contra, însă adevărul rămâne greu de stabilit. Este posibil ca templierii sa fi dezgropat Chivotul Legământului lui Moise ori secretul ascuns de acesta: legea divină căreia i se supun Numărul, Greutatea și Măsura? Cei mai învățați dintre călugării ordinului cistercian ar fi avut nevoie de ani întregi pentru a descifra și înțelege astfel de secrete, pentru a extrage principiile geometriei sacre pe care ele o codifică. Oricare ar fi fost natura descoperirilor făcute, este aproape sigur că în 1194, atunci când flăcările au distrus prima catedrala din Chartres (fără a atinge însă și tunica Fecioarei păstrată aici), cistercienii aveau suficiente informații pentru a putea pune în aplicare principiile energiei sacre.

În 30 de ani, zidari, sticlari, sculptori, geometri, astronomi și mulți alții au reușit să creeze un sfânt lăcaș atât de ieșit din comun încât puțini dintre vizitatorii lui își pot stăpâni emoția când îl străbat. Proporțiile, amplasamentul, poziția și simbolismul catedralei au fost astfel proiectate încât să incite psihicul și să învioreze spiritul. Centrul sacru al catedralei se află între traveele a doua și a treia din cor, pe locul unde se găsea până în secolul al XVI-lea altarul. Până la aproximativ 37 de metri sub acest punct urca nivelul apei din Puțul Puterii. La aceeași distanță în sus față de acest punct se află pinaclul boltei gotice, ale cărei ogive întretăiate (arcele ascuțite caracteristice arhitecturii gotice) sunt atât de perfect proporționate încât par că nu suportă greutatea bolții.

Puteri ascunse în Catedrala din Chartres

Sfânta Fecioară

Catedrala din Chartres este faimoasă pentru vitraliile ei și pentru cultul și devoțiunea față de Fecioara Maria. Reputația îi este confirmată de această remarcabilă imagine dintr-un

Catedrala din Chartres

Vitraliul din secolul al XII-lea, numit „Notre-Dame-de-la-Belle-Verriere”.

(„Maica Domnului din vitraliul cel frumos”). Aflată astăzi în centrul uneia din marile ferestre ale corului, imaginea în mărime mai mare decât cea naturală o reprezintă pe Fecioară cu pruncul Iisus în brate.

Acest vitraliu este caracterizat prin acel albastru specific, deschis și limpede, numit „le bleu de Chartres” („albastru de Chartres”). Ca și tunica purtată de Maria la nașterea lui Iisus, dăruită de nepotul lui Charlemagne în 876 bisericii din Chartres, acest vitraliu a scăpat în mod miraculos din incendiul care a distrus în 1194 prima catedrală.

Se povestește că Paul Claudel a rămas profund impresionat de viziunea pe care a avut-o în fața acestui vitraliu. După lungi ore de meditație, figura Fecioarei prindea relief, se umaniza, zâmbea și apoi se întrista. Alți vizitatori au spus că ochiul stâng al Fecioarei lăcrima.

Incendiile

Locul pe care a fost construită catedrala din Chartres este într-adevăr protejat de vibrații benefice. Documentele istorice vorbesc despre anul de gratie 1360, când Edouard al III-lea, regele Angliei, a luat cu asalt orașul care era sub coroană franceză încă din anul 1286. În timpul luptei de la Brétigny (la 7 km de Chartres) s-a iscat o furtună cu grindină de dimensiuni gigantice, adevărați bolovani de gheață, care au ucis cai și călăreți. Legenda spune că Edouard, impresionat de această dezlănțuire a naturii, a ridicat brațele spre clopotele catedralei implorând Fecioara. El a promis că dacă va înceta cataclismul, va face pace cu regele Franței. Miracolul a avut loc instantaneu: cerul s-a înseninat brusc, ploaia teribilă a încetat, caii și călăreții se ridicau dezmeticiți din bălțile cu gheață. Regele englez, puternic marcat de minune, și-a ținut promisiunea: a semnat actul de pace de la Brétigny, după care s-a dus să se închine Fecioarei, mulțumindu-i pentru că îi ascultase cererea.

De la înfiintatrea ei în secolul IV, sub forma unei bazilici creștine construite pe ruinele vechiului templu roman, această catedrală a trecut prin cinci incendii devastatoare. Primul, semnalat în anul 743, a avut drept consecință o primă reconstrucție a catedralei. Cel mai mare incendiu a fost însă cel din anul 1194, în timpul evecului Fulbert, determinând cea de-a 5-a reconstrucție a catedralei, cea mai măreață din câte cunoscuse sfântul lăcaș. În urma prăpădului, nu au subzistat decât cripta cu puțul și turnurile, ca și baza fațadei, dar și vitraliul „Fecioarei Albastre„, sau „Notre Dame de la Belle de Verrière„, cum aminteam anterior.

La reconstrucție au participat regi, prinți, baroni, burghezi, femei, bărbați și chiar oameni de rând, țărani și călugări care, neavând ce dona, au contribuit cu propriile lor forțe la reclădirea catedralei.

Tunica Maicii Domnului din Catedrala din Chartres

Catedrala din Chartres deține una dintre cele mai importante relicve sfinte din istorie, și anume „tunica Maicii Domnului„, o cămașă pe care o purta la nașterea lui Iisus.

Originile relicvei nu pot fi confirmate prin documente sau dovezi, dar faptele miraculoase care sunt legate de istoria ei sunt cel mai bun argument pentru pelerinii care vin să se roage în Chartres. Cea mai importantă zi de pelerinaj este ziua de Buna Vestire, pe 25 martie, cea mai veche sărbătoare închinată Maicii Domnului.

Catedrala din Chartres

La Sainte Chemise – Sfanta Camasa.

În timpul incendiului din 1010 racla tunicii a rămas neatinsă, un semn care a încurajat autoritățile bisericești să investească sume uriașe și să ridice o nouă construcție impozantă. Bazilica a ars de mai multe ori, în documentele vremii fiind consemnate incendiile din anii 1134 și 1194, cel din urmă fiind provocat de un fulger. De fiecare dată, flăcările au ocolit relicva adusă de la Ierusalim, aceasta dovedind încă o dată că este înzestrată cu puteri protectoare. Ulterior, catedrala a supraviețuit Revoluției Franceze și celor două războaie mondiale, cămașa sfântă rămânând protejată în locul ei de o energie misterioasă, pe care credincioșii susțin că o simt în aer în momentul în care intră în biserică.

Bibliografie

  • JENNIFER WESTWOOD & COLABORATORII, Locuri misteroase, Editura Șchei, Brasov, 1997
  • FULCANELLI, Misterul catedralelor, Editura Nemira, 1997
  • MIRCEA ELIADE în dialog cu CLAUDE-HENRI ROQUET, Încercarea labirintului, Editura Dacia, 1990
  • JAY WEIDNER & VINCENT BRIDGES, Crucea din Hendaye – Sfarsitul lumii si taina alchimiei, Editura Elit, Ploiesti, 2006
  • http://ciret-transdisciplinarity.org/biblio/biblio_pdf/Gabriela_Nica_Final.pdf
  • https://ro.wikipedia.org/wiki/Catedrala_Notre-Dame_de_Chartres
  • http://www.antonia-dinsuflet.be/chartres.htm
  • http://www.svetlanasauciuc.ro/m9-10-131-ro-LABIRINT-SI-SIMBOL-CHARTRES
  • http://www.libertateapentrufemei.ro/articol/miracolele-infaptuite-de-camasa-maicii-domnului-unice-in-lume-50217