Imaginați-vă că sunteți un adolescent și descoperiți că aveți capacități paranormale. Ce ați face? Cum ar reacționa părinții, familia? Miza este foarte mare în dezvoltarea psihologică a unui tânăr în plină formare. Iată mărturisirea unui astfel de moment!




Paris, septembrie 2015. La pauza dintre doua cursuri, Luna, în vârstă de 17 ani o așteaptă pe prietena ei Charlotte pe o bancă, lângă o fântână. Din fântână, ea vede ieșind un băietel într-un costum de baie ud. Ea îl privește. Acesta face o mișcare ca pentru a se asigura că ea îl vede, apoi se apropie de ea. „Nu ți-e frig? Vrei haina mea? Ce cauți aici așa dezbrăcat? Unde sunt părinții tăi?”, îl întreabă liceanca. Copilul i-a spus cum îl cheamă, ce vârstă are, i-a spus de unde vine, i-a spus că sunt trei tripleți la părinți.

În timp ce vorbea cu băiatul, Luna o vede venind pe Charlotte, așa că își îndreaptă privirea spre ea. „Cu cine vorbești?”, o întreabă Charlotte. „Cu ăsta mic, nu vezi?”, spune ușor panicată Luna. „Cu ăsta mic?!!”, întreabă retoric prietena ei. „Era un băiețel mic aici adineaori, nu l-ai văzut?”, se panichează Luna. „Ce băiețel? Vorbeai singură!”. Singura mărturie era banca umedă în locul unde stătuse copilul, mărturie ce atestă că Luna nu a avut o halucinație. I-a înghețat sângele. „Te-ai albit…ești bine? Ce se petrece?”. Luna a fugit la liceu, s-a închis în toaleta școlii preț de 20 de minute, apoi s-a dus direct acasa la ea. Acasa l-a găsit pe tatăl ei, căruia i-a povestit totul. Tatăl ei, un tip pragmatic, dar deschis, a început să caute date despre copil pe net, folosindu-se de informațiile pe care Luna le primise de la el. Găsește articole ce raportează moartea accidentală cu o vară în urmă, într-un bazin, a unui băiețel. Găsește numele și vârsta lui, precum și alte informații care corespundeau cu ceea ce Luna știa. Deci liceanca noastră nu e nebună. Dar situația a fost departe de a o liniști. „M-aș fi bucurat mai degrabă dacă tatăl meu nu ar fi găsit nimic pe net!”, spune ea.

Un foșnet de hârtie mototolită

Zilele ce au urmat au fost un haos. Luna nu-l mai întâlnește pe băiețelul decedat, în schimb îi apar alte persoane. Ea devine pentru ei ca un far călăuzitor. Unii îi apar la ea acasă, alții la școală,chiar în timpul unui test. Fantoma unui tânăr de 19 ani se autoinvită la ea în cameră într-o seară, purtând o cască de motocicletă în mână. „Murise într-un accident rutier”, a precizat Luna. Ea îi spune pe nume, povestește exact cum ar vorbi despre prietenii ei de liceu. „Pe moment nu mi-am dat seama că era bizar cum vorbeam. Mi-a trebuit ceva să realizez decalajul dintre percepția mea și realitatea unanim acceptată.”

Morții pur și simplu defilează prin viața ei, iar Luna face și ea ce poate. „A fost prea mult, prea de-o dată, am simțit că pierd controlul.” Luna nu are nici o idee cum să facă să ajute morții să ajungă spre alte ceruri. „Cântă!”, i-a spus unul dintre decedații care au vizitat-o. Așa că ea a început să își folosească vocea pentru a „schimba nivelul de vibrație”. Parcă dintr-o dată, sufletele dispar „cu un foșnet de hârtie mototolită”. Ce se întâmplă de fapt în acele momente? Luna nu e sigură că ar vrea să știe… „De ce mi se permite să văd fantome, să percep aure, să am palmele fierbinți? Dacă de la 17 ani vorbesc cu morții, ce mi se va întâmpla cand voi avea 30 de ani?”, se întreabă ea ușor exasperată.

Aceste capacități paranormale nu au „nimic fermecător

Luna a avut o perioadă foarte grea cu puțin timp înainte să afle ce capacități paranormale posedă. Tatăl său avusese o cădere nervoasă, iar mama ei a descoperit că avea o tumoare la sân. Cel mai bun amic al ei a murit și el de un cancer. Iar ea trebuia să dea BAC-ul fix în anul acela… Pentru a o susține, apropiații tind să idealizeze darul său paranormal și să o stimuleze „să facă ceva cu acel dar„. Dar aceste presiuni nu fac decat să o irite. „Aceste capacități ale mele nu au nici un farmec. Toți îmi spun: „ce tare!„. Nu! Nu e deloc tare!”. Ea se simte neînțeleasă. Părinții ei i-au recomandat câteva lecturi în acest sens și au pus-o în legătură cu adulți care au percepții extrasenzoriale. Luna apreciază tot ce fac ai ei pentru ea, dar mai simte și că „nu poți învăța cu adevărat de la alții”, că ea e cea care trebuie să-și găsească singură drumul.

Colegilor de la școală nu le poate spune despre aceste lucruri. Doar Charlotte poate înțelege tot, pentru ca ea însăși știe ce înseamnă efectele prescrierii medicamentoase a unui psihiatru. „Încă din copilărie, am impresia că sunt cineva total diferit de ceilalți. Deși simt cum cedez, simt cum mă pierd, o voce îmi spune că trebuie să fiu puternică”, spune Luna. Ea a decis să meargă în Bali pentru a petrece 3 săptămâni alături de un maestru spiritual. Acesta a mai linistit-o. „Fă ce vrei cu percepțiile tale! Nu este o datorie, este o alegere. Te poți debarasa de ele, sau le poți folosi în anumite scopuri care te interesează. Există tot felul de oameni care procedează așsa, de la artisti la profi de mate!”

Noua generație

Cum să faci să nu îi marginalizezi? Să încurajezi, cu riscul de a forța evidența? Marie-Françoise Neveu cunoaște prea bine aceste dileme. Psiholog clinician și psihoterapeut de mai bine de 30 de ani, ea se ocupă de copiii pe care îi numește „actuali”, pentru a evita să îi eticheteze în alt fel. „Nu trebuie să îi privim numai prin prisma capacităților lor extrasenzoriale, ci să îi lăsăm să își trăiască la fel ca ceilalți tinerețea, gândindu-ne la ce este bine pentru ei”, spune ea.

„Să ai astfel de capacități paranormale nu te ridică neapărat pe un piedestal și nu îți conferă o „putere” anume. Aceste capacități paranormale sunt dovezile că mai există și alte dimensiuni ale lumii, ele nu sunt un scop în sine”, mai spune doamna psiholog. În ochii ei, acești tineri sunt reprezentanții unei noi generații, mai sensibile, cu „creierul drept” mult mai dezvoltat, mult mai deschiși spre alte planuri ale conștiinței. „Sunt extrem de numeroși și au abilități foarte diferite”, mai spune doamna Neveu.

În acest sens, ea își aminteste de un copil care era capabil să stingă din priviri o lumânare aflata la distanță, sau care putea percepe evenimente ce aveau loc la celălalt capăt al orașului. A mai avut un caz cu o fetiță de doar 15 luni. Aceasta avea de asemenea puteri telekinetice și a vrut să se joace cu un cuțit aflat pe masă lângă doctoriță. Doctorița a observat că fetița vrea să ia cuțitul, așa că a pus mâna pe el. Dar fetița s-a supărat, s-a încordat puternic, chipul i s-a crispat și a țipat. „Deodată, nu știu cum, cuțitul a ajuns în mâinile ei”, a mărturisit psihologul. „Lucruri ca acestea îți fac ziua!”, a mai declarat doamna Marie-Françoise Neveu.

Problema cu adulții ar fi nu atât aceea că ei cred sau nu în aceste capacități paranormale, cât de a-și sprijini copilul, să-l ajute să se dezvolte psihic normal, să-l ajute să-i gestioneze dificultățile care survin o dată cu aceste daruri. „De exemplu o fetiță de 8 ani se plimba cu bicicleta pe o alee. Ea vede o bătrânică traversând la oarece distanță, așa că și-a zis în gândul ei: „Cazi, mamaie„. Bătrâna a alunecat dintr-o dată… Deci, deși micuții au un nivel ridicat de a percepe lucrurile și o inteligență mult peste medie, ei nu se comportă întotdeauna ca niște mici Buddha. Ei trăiesc într-o societate în care predomină lipsa de iubire, individualismul, nedreptățile, materialismul, indiferența. Dacă familia nu le oferă un cadru sănătos, afectuos, plin de înțelegere, ei pot deveni foarte ușor depresivi sau agresivi.

Aceștia sunt copii temători, nesiguri, care nu au de ce să se agațe. Așadar, adulților le revine rolul de a le oferi un cadru potrivit, echilibrat, de a le oferi repere morale și să fie deschiși pentru ca fii lor să își poată dezvolta frumos aceste fascinante abilități. Ca adult, clar trebuie să lucrezi cu tine însuți și să faci un efort. Dacă noi ca adulți nu ne depășim prejudecățile, egoismul, vechea carcasa, și nu recâștigăm copilul din noi, nu vom fi deloc în măsură să ne armonizam cu copiii noștri dotați, nu le vom putea oferi un sprijin flexibil și creativ. Societatea noastră se confruntă inclusiv cu lipsa de deschidere a instituțiilor medicale sau de învățământ, care nu concep astfel de abilități ca fiind reale și prin urmare, nu vor să le susțină…” a mai declarat doamna Neveu.

Să ne păstrăm încrederea

După șederea în Bali, Luna se simte mult mai liniștită și mai cu picioarele pe pământ. Învățătorul spiritual i-a spus că mintea ei a atras chiar lucrurile de care îi era teamă și că trebuie să aibă încredere pentru că își poate controla sentimentele și poate stabili niște limite dacă își propune asta. „De asemenea, m-a învățat să acced la un alt nivel de vibrație, pentru a fi mai mult în lumină”, a explicat Luna. „Am înțeles că aceste dificultăți cu care m-am confruntat au fost pentru a mă face sa evoluez”, a mai spus ea. Ea simte că a trebuit să cadă foarte jos, pentru a se putea curăța și ridica spre înălțimi…




„Încă nu înțeleg această lume, dar o studiez îndeaproape. Observ cerul, oamenii, încerc să caut partea bună a lucrurilor, învăț să accept această realitate.” Ce va face cu abilitățile ei? Nu știe încă. „Pentru moment, îmi doresc ca lucrurile să se calmeze. Vreau să am timp să asimilez, să mă obișnuiesc cu aceste capacități, nu îmi pasă ce va aduce viitorul!”. Vrea sa încerce să primească mesaje pentru ceilalți. „Cel puțin, pot fi utilă celor vii”, a concluzionat ea zâmbind.

Sursa:

  • https://www.inrees.com/articles/j-ai-17ans-vois-defunts/