În goana zilelor noastre, realizăm că timpul este cea mai importantă resursă. Bogăția cuiva constă mai ales în timpul pe care îl are și de care poate dispune cum vrea. Felul în care investim timpul condiționează calitatea vieții. Gradul de dezvoltare al unui om sau al unei societăți se poate citi și în maniera în care acesta/aceasta este în măsura să își controleze timpul.

Măcar o dată fiecare dintre noi şi-a dorit să călătorească în timp, indiferent dacă înainte sau înapoi. Fiecare, poate, a vrut la un moment dat să „dea timpul înapoi” pentru a repara o greşeală. Alteori am vrea să știm ce va fi în viitor pentru a ne orienta cât mai bine alegerile și deciziile.




În mod oficial nu este recunoscut niciun mijloc de călătorie în timp. Totuși, în științele de frontieră sunt cunoscute cazuri precum al savantului Pellegrino Ernetti, cu al său cronovizor, cazul Proiectului Montauk, ai cărui participanţi susţin că au reuşit să se proiecteze atât în viitorul, cât şi în trecutul planetei, cazul inginerului şi astronomului francez Emile Drouet care a imaginat și conceput în 1946 o maşină de călătorit în timp, nefiind realizată, inginerului lipsindu-i mijloacele financiare necesare.

Ce este timpul?

Natura timpului este un subiect ce i-a preocupat atât pe oamenii de ştiinţă cât şi pe filosofi. Considerat cândva a fi un domeniu de frontieră al științei, călătoria în timp a devenit treptat terenul de joacă al fizicienilor teoreticieni. Deși timpul este unul dintre marile mistere ale universului și o dimensiune fundamentală a vieții, nimeni nu a fost în stare să îl definească. În principiu, putem spune că timpul este corelat cu noțiunea de eveniment. Timpul este o masură a duratei unui eveniment și are diferite înțelesuri în funcție de context. Există mai multe feluri de timp: timpul solar, timpul atomic, timpul cuantic, relativist, timpul creșterii organice, timpul dezvoltării biologice, cel istoric, timpul subiectiv, timpul economic-social, timpul diferitelor vârste etc.

Studiile privitoare la timp au luat o asemenea amploare, conducând la ipoteze, observații, experiențe și rezultate surprinzătoare, însă a devenit foarte greu a mai ține pasul cu informația apărută. În esenţă, ştiinţa admite două teorii fundamentale care încearcă să clarifice natura timpului.

1. Prima priveşte timpul ca pe un fenomen liniar, în care doar momentul „acum” există cu adevărat şi poate fi experimentat. Trecutul s-a încheiat şi nu mai poate fi „vizitat” decât, poate, în imaginaţie. Viitorul nu există încă, iar atunci când îl trăim deja a devenit prezent. Ipoteza timpului liniar ne este tuturor la indemană și după ea ne ghidăm viețile. Avem nevoie de o anumită cronologie a evenimentelor, avem nevoie de calendar şi de ceasul de mână pentru pune ordine în haosul vieţii. Dar dacă această ipoteză este corectă, atunci călătoria în timp este imposibilă. Sau este aceasta doar una din constrângerile impuse de mintea umană?




2. A doua teorie spune că toate momentele de timp există în simultaneitate. Trecut, prezent şi viitor devin simpli termeni relativi ce depind de momentul de timp la care noi ne raportăm. Putem să ne reprezentăm timpul ca pe o buclă continuă, un fel de bandă a lui Möbius. Dacă acceptăm acest model, atunci ar fi posibil să călătorim de-a lungul buclei către un punct, fie din trecut, fie din viitor. Timpul poate fi privit, din această perspectivă, prin analogie cu imaginile înregistrate pe o bandă video. Tot ce ne-ar trebui pentru a călători în timp, în această situaţie, ar fi cunoaşterea operării cu butoanele de derulare rapidă înainte şi înapoi. Această a doua ipoteză poate părea de domeniul fantasticului, dar există deja numeroase dovezi care o sprijină, precum şi un cadru teoretic în fizica relativistă.

Natura paradoxală a timpului

Timpul are o natură paradoxală. Am fi tentați să spunem că timpul nu poate fi posibil din moment ce trecutul a dispărut, viitorul nu există, iar prezentul ne scapă printre degete. În raport cu momentul prezent, trecutul se află în urmă, dar de fapt el este prezent în noi cu ajutorul memoriei. În ceea ce privește viitorul, el este o proiecție a prezentului, dar și un răspuns al memoriei. Dacă am admite că trecutul și viitorul nu există, atunci nici prezentul n-ar putea să existe. Una dintre trăsăturile de bază ale timpului este secvența prin care urmează mereu o mișcare care conține, în trecutul ei, mișcările anterioare.

Prezentul poate fi considerat o cutie al cărei conținut este alcătuit din toate momentele precedente. Orice cunoaștere prezentă își are rădăcinile în trecut. Prezentul nu pare să se cunoască pe sine, deoarece este nevoie de un răgaz pentru a fi înregistrat și pentru a deveni astfel o parte a gândirii și cunoașterii. Timpul are această natură fractalică, temporalitatea aflându-se inclusă într-un moment. La fel cum întregul se află într-una dintre părți, iar stejarul întreg în ghindă. Semnificația întregului este corelata cu comportamentul părților.

În jurul anului 400 d.Hr. Sfântul Augustin se întreba dacă Dumnezeu este încorsetat de trecerea timpului. Dar dacă Dumnezeu este omnipotent, totuși El nu are cum să fie constrâns de timp. Deci Dumnezeu se situează undeva în afara timpului. Ideea de a exista în afara timpului pare absurdă, însă aceasta apare ca ipoteză în studiile fizicii moderne.

Calatoria in timp

Augustin de Hipona : Sfântul Augustin la catolici; Fericitul Augustin la ortodocși ( 13 noiembrie 354 – 28 august 430)

Se știe că trăim într-un univers tridimensional. Aceste trei dimensiuni sunt specifice spațiului. Despre timp se spune că este cea de-a patra dimensiune a universului. Un eveniment când are loc, el se petrece totodată și în spațiu și în timp. Acesta este numit continuul spațiu-timp. Asta ne face să ne întrebăm următoarele: dacă în spațiu ne putem deplasa înainte și înapoi, de ce nu am putea face asta și în timp? De ce, dacă putem avea cât de cât control asupra spațiului nu putem avea un control și asupra timpului? Dacă putem crea scurtături între două puncte din spațiu, de ce nu am putea crea scurtături și între puncte din timpuri diferite?

Cum spuneam anterior, ne este cel mai la îndemână să credem că timpul este liniar, armonios și stabil, că timpul trebuie să curgă frumușel înainte cu o viteză constantă. Mai credem că nu există nici o dovadă că viteza timpului ar putea accelera sau ar putea incetini.

Din perspectiva științei, călătoria în timp este imposibilă în universul lui Newton în care timpul este văzut ca o săgeata ce, o dată declanșată, nu se poate abate. O secundă care trece pe Pământ era considerată aceeași secundă care trece pentru tot universul. Această idee a fost contrazisă de Einstein care vedea timpul ca pe un râu șerpuitor accelerând și încetinind în meandrele sale prin univers. Einstein mai credea că atunci când te miști în spațiu, nu te miști printr-un spațiu gol care nu are nici un efect asupra ta. În schimb, atunci când te miști prin spațiu, te miști de asemenea și prin timp. Adică timpul nu e ceva de sine stătător și necondiționat. Timpul este de fapt legat de o anumită formă de energie care umple tot spațiul. De aici și ideea că mișcarea mai rapidă prin spațiu, înseamnă mișcare mai rapidă prin timp. Se presupune că experiența noastră temporală rămâne stabila și consistentă datorită mișcării relativ constante a Pământului și a Soarelui.

Ce metode de călătorie în timp propun oamenii de știință?

Atingerea unor viteze foarte mari

Conform teoriei relativității restrânse timpul își încetinește curgerea înăuntrul unei rachete, cu atât mai mult cu cât aceasta își mărește viteza de deplasare. S-a speculat că dacă s-ar putea depăși viteza luminii, ar fi posibilă călătoria în timp. Numai că viteza luminii este bariera supremă pentru orice rachetă. Chiar și pentru cea de tenis. Dincolo de glumă – să presupunem că un astronaut ar avea nevoie de un minut ca să călătorească cu viteza luminii pâna la cea mai apropiată stea. În interiorul rachetei timpul a încetinit. Însă pe Pământ, timpul curge la fel ca de obicei. Deci pentru astronaut a trecut un minut, dar pentru cei rămași pe Pământ au trecut cățiva ani. Cei de pe Pământ pot spune pe bună dreptate că astronautul a călătorit în timp.

Într-un faimos experiment din 1971, doi fizicieni au instalat într-un satelit care urma să se învârtă în jurul Pământului două ceasuri atomice. Ele au înregistrat o diferenţă de 59 de nanosecunde faţă de ceasurile de pe Pământ – exact cum prezicea teoria lui Einstein.

Astronauții noștri chiar fac o călătorie în timp ori de câte ori ies în spațiul cosmic. Când se deplasează cu 29000 km/h deasupra Pământului, ceasurile lor bat ceva mai rar decât ceasurile de pe Pământ. Practic, după un interval de un an petrecut pe nava spațială, ei câștigă o fracțiune de secundă călătorită în timp. Recordul mondial pentru călătoria în viitor este deținut de cosmonautul rus Serghei Avdeiev, care a rămas pe orbită timp de 748 zile, în consecință, călătorind în timp 0,02 secunde.

O altă dovadă că timpul curge mai rapid în spațiu comparativ cu Pământul este dată de sateliții GPS. Ei au în interior câte un ceas extrem de precis. În pofida preciziei, toate aceste ceasuri din sateliți câștigă cam o treime de miliard de secundă pe zi. Dar sistemul corectează automat deviația, deoarece micile diferențe, adunate, ar putea da peste cap întregul sistem.

Utilizarea gravitaţiei

Anterior, spuneam că Einstein asemăna curgerea timpului cu cea a unui râu care încetinește sau accelerează în meandrele sale. El a presupus că ar trebui să existe locuri unde timpul încetineşte şi altele în care viteza sa creşte. Dovada stă chiar în centrul Căii Lactee. La 26000 de ani-lumină distanţă de noi, există obiectul cu cea mai mare masă din galaxie. Este o gaură neagră supermasivă, Sagittarius A, în care masa a patru milioane de sori există ca un singur punct, infinit de dens, cunoscut drept singularitate. Forţa gravitaţiei este foarte mare, pe măsură ce te apropii. Nici măcar lumina nu-i poate scăpa. O asemenea gaură-neagră încetinește timpul mai mult decât orice altceva în galaxie. Astfel ia naştere o maşină a timpului naturală.

O posibilitate este să trimitem o navă spaţială rapidă în jurul unei găuri negre sau să creăm artificial o gaură neagră care să se rotească foarte repede. „Dacă ar merge în jurul unei găuri negre, atunci nava ar consuma doar jumătate din timpul pe care îl trăieşte lumea care se află departe de gaura neagră”, spunea Stephen Hawking în 2010.

Acest efect se numeşte dilatare temporală gravitaţională. Conform teoriei relativităţii generale, gravitaţia este o curbă în spaţiu-timp. Astronomii observă în mod regulat acest fenomen atunci când studiază lumina care se deplasează în apropierea unui obiect suficient de masiv. Aceste obiecte mari (sori, de exemplu) pot curba un fascicul drept de lumină. Acest fenomen se numeste efect de lentilă gravitaţională. Faptul că evenimentele ce se petrec în univers trebuie să implice atât spaţiul cât şi timpul, ceea ce face și ca gravitaţia să afecteze timpul.

Universul rotitor

În 1948 Kurt Gödel a găsit o soluție particulară pentru ecuațiile lui Einstein de câmp gravitațional privind rotația Universului. Călătorind prin spațiul unui astfel de univers, un astronaut poate ajunge în trecut. Într-un astfel de univers, lumina si lucrurile vor fi implicate în mișcarea de rotație, care va permite obiectelor materiale să parcurgă o traiectorie închisă nu numai în spațiu, dar și în timp. Nu există nici o dovadă științifică că universul nostru se află într-o stare de rotație. Cu toate acestea, rezultatul obținut de Gödel a arătat că teoria relativității nu exclude o mișcare înapoi în timp. Einstein însuși a fost uimit de acest rezultat.

În concepția lui Gödel, galaxiile nu sunt singurele lucruri aflate în mișcare de rotație. Galaxiile se rotesc, și odată cu ele, spațiul și timpul. Dacă un univers aflat în expansiune generează spațiu și timp, un univers în rotație întoarce spațiul și timpul în jurul lui în spirală. Într-un univers aflat în rotație călătoria în timp devine posibilă. Prin deplasarea într-un cerc destul de mare în jurul unei axe, la o viteză apropiată de viteza luminii, un observator şi-ar putea „prinde coada” temporală, revenind la punctul său de plecare la un moment dat anterior plecării. Căile necesare sunt cunoscute sub numele de curbe de timp închis (bucle temporale).

Cilindrul infinit al lui Tipler

Willem Jacob van Stockum a imaginat în 1936 un cilindru extrem de lung ce se roteşte în jurul axei, pentru a găsi unele soluţii la ecuațiile relativității generale. Se pare ca Stockum nu și-a dat seama că soluția lui permitea călătoria în timp. O analiză realizată de Frank Tipler în 1974 și publicată în lucrarea „Rotating Cylinders and the Possibility of Global Causality Violation” relevă că cilindrul Tipler (mașina timpului Tipler) este un obiect ipotetic care face posibilă călătoria în timp: el ar răsuci spaţiu-timpul ca într-un vortex, permiţând astfel aparatului spaţio-temporal ce navighează în cilin­dru să se întoarcă în trecut. Rezultatele de mai târziu au arătat că un cilindru Tipler ar putea permite călătoria în timp numai dacă lungimea lui este infinită.

Stringurile cosmice gigantice

O altă metodă a fost oferită de matematicianul american J. Richard Gott, la Princeton, în 1991. Aceasta implică aşa-numitele stringuri cosmice gigantice. Se presupune că aceste legături subţiri de energie sunt un fel de urme îndepărtate ale Big Bang-ului. Ele ar avea o greutate enormă şi ar produce efecte gravitaţionale puternice. Solutia stringurilor se bazează pe următorul calcul: o pereche de stringuri cosmice drepte mişcându-se una lângă cealaltă cu o viteză foarte mare, pe căi paralele, ar permite scurte salturi in timp. Un astronaut care „înfăşoară“ stringurile pe o traiectorie selectată s-ar putea întoarce în timp. Calculul lui Gott este însă unul ideal, întrucât presupune că stringurile au o lungime infinităşi sunt perfect drepte.

https://www.youtube.com/watch?v=Hv1L-G4A6Pc

Găurile de vierme

Cea mai solidă teorie a călătoriei în timp este „gaura de vierme”, deși în prncipiu oamenii de ştiinţă cred că o gaură neagră ne-ar strivi. Însă există un anumit tip de gaură neagră care ar putea fi traversată – Inelul Kerr. Gaura de vierme leagă două zone de continuumuri deformate, având două pâlnii unite de o coloană. S-ar putea călători prin gaura de vierme mai rapid decât călătorește lumina prin spațiul-timp.

În 1963, un matematician din Noua Zeelandă, Roy Kerr, a propus prima teorie realistă pentru o gaură neagră rotativă. Conceptul depinde de stelele neutronice. Dacă postulatul lui Kerr este adevărat, oamenii de ştiinţă speculează că am putea trece printr-o gaură neagră şi am ieşi printr-o gaură albă.

O gaură albă este o ipotetică inversiune temporală a unei găuri negre. Dacă lumina şi materia sunt atrase într-o gaură neagră de unde nu mai pot scapa, găurile albe emit lumină şi materie şi nimic nu poate intra. O gaură albă elimină materie din orizontul evenimentului său.

Calatoria in timp

Reprezentarea unei gauri-de-vierme

Einstein a presupus că de cealaltă parte a unei găuri albe ar trebui să se afle un univers în oglindă. Dacă ne imaginăm o gaură neagră ca o pâlnie cu gât lung pe care o unim cu o a doua pâlnie poziţionată invers (o gaură albă), se ajunge la o formă care seamănă cu o clepsidră cu cele două capete unite de un filament foarte subţire. Podul Einstein-Rosen este prima ipoteză teoretică ce implică o gaură albă.

Până acum nu a fost identificată nicio gaură albă. Potrivit ecuaţiilor relativităţii generale, găurile albe sunt matematic posibile, însă asta nu înseamnă că acestea există în natură. Ipotetic vorbind, se spune ca gaură albă ar fi ieşirea găurii negre, rezultatul lor fiind o gaură de vierme prin care s-ar putea călători în timp.

„Fizicienii s-au gândit la tuneluri în timp; ne întrebăm dacă portalurile spre trecut sau viitor ar putea fi posibile din punct de vedere natural. S-a dovedit că ele există şi se numesc găuri de vierme. Adevărul este că găurile de vierme sunt peste tot în jurul nostru, dar sunt prea mici pentru a le vedea. Găurile de vierme sunt foarte mici, ele pot apărea în colţuri şi crăpături de spaţiu şi timp. Nimic nu este perfect plan sau solid. Acesta este un principiu de bază în fizică şi se aplică chiar şi timpului”. Stephen Hawking

Există multe soluţii la ecuaţiile lui Einstein care leagă două puncte îndepărtate din spaţiu. Dar dat fiind că spaţiul şi timpul sunt intim interconectate în teoria lui Einstein, aceeaşi gaură de vierme poate să lege totodată şi două puncte din timp. Coborând printr-o gaură de vierme, am putea călători (cel puţin din punct de vedere matematic) în trecut. Se poate presupune că am putea apoi călători până la punctul de pornire iniţial, ca să ne întâlnim cu noi înşine înainte de a fi plecat. Dar, după cum am menţionat, traversarea unei găuri de vierme în centrul unei găuri negre este o călătorie cu sens unic. Aşa cum spunea fizicianul Richard Gott:

„Nu cred că se pune problema dacă o persoană ar putea călători înapoi în timp aflându-se într-o gaură neagră. Întrebarea e dacă va putea vreodată să iasă de-acolo ca să se laude cu asta”.

Paradoxurile călătoriei în timp

Călătoria în timp pune tot soiul de probleme, atât tehnice cât și morale, juridice și etice. Ca problemă tehnică ar fi energia. Unde găsim o cantitate de energie suficient de mare pentru a face o gaură în timp sau pentru a modela atât de tare spaţiul, încât să ne putem întoarce în trecut? Ne putem gândi la evoluţia spaţio-temporală a Pământului: acesta se roteşte în jurul Soarelui, care se roteşte în jurul centrului galaxiei, iar aceasta se îndepărtează de centrul Big Bang-ului. Pământul descrie o traiectorie spirală. Pentru a ajunge într-un anume moment în trecut, nu este suficient să parcurgem înapoi axa timpului, deoarece vom ajunge într-un punct gol în spaţiu, unde s-a aflat Pământul la momentul respectiv.

Cât despre problemele sociale, Larry Dwyer formulează:

„Un călător în timp care-i trage un pumn eului său mai tânăr (sau viceversa) trebuie acuzat de agresiune? Călătorul în timp care omoară pe cineva și pe urmă evadează în trecut ca să se ascundă trebuie judecat pentru crimele pe care le-a comis în viitor? Dacă se căsătorește în trecut, poate fi judecat pentru bigamie, deși cealaltă soție a sa se va fi născut abia peste aproape cinci mii de ani?”

Cauzalitatea

O posibilă călătorie înapoi în timp ar afecta o foarte importantă parte a universului nostru fizic numită cauzalitate. Un eveniment se întâmplă în universul nostru şi el duce la încă unul şi încă unul într-un şir nesfârşit de evenimente cu un singur sens. Un caz extrem al principiului cauzalităţii este asa-numitul „butterfly effect” (efectul fluturelui): bătaia aripilor unui fluture poate determina declanşarea unui uragan într-o altă parte a Pământului! În fiecare caz, cauza apare înaintea efectului.

Dacă vrem să călătorim înapoi în timp trebuie să găsim metode de a preveni violarea cauzalităţii. În încercarea de a descoperi noi căi de a călători, oamenii de ştiinţă au încercat să reproducă eventuale părţi componente ale activităţii de călătorie în timp începând cu elemente la nivel (sub)atomic. Cauzalitatea inversată a fost unul din cele mai comune rezultate ale acestor experimente. Experimentul lui Lijun Wang (2000) este unul din cele mai concludente pentru că, prin intermediul acestuia, pachete întregi de unde au fost trimise printr-un bec de gaz cu cesiu rece şi au părut să iasă din respectivul „recipient” la 62 de nanosecunde înainte de a intra.

Paradoxul bunicului este un paradox ipotetic al călătoriei în timp, fiind prima dată descris de către scriitorul de ficțiune René Barjavel în cartea sa din 1943, Le Voyageur Imprudent. Paradoxul presupune ipostaza în care un om călătorește înapoi în timp și își ucide bunicul biologic, înainte ca acesta din urmă să o întâlnească pe bunica călătorului. Ca rezultat, unul din părinții călătorului (și prin extensie, călătorul însuși) nu va fi niciodată conceput. Acest fapt implică imposibilitatea ca el să poată călători înapoi în timp, ceea ce la rândul său implică bunicul fiind încă în viață, iar călătorul reușind a fi conceput, permițându-i să se întoarcă în timp ca să își ucidă bunicul. Astfel, fiecare posibilitate pare să implice propria sa negare, un tip de paradox logic.

Posibile soluții ale paradoxurilor călătoriei în timp

Ar exista trei metode de rezolvare a acestor paradoxuri.

1. Dacă atunci când ne întoarcem în timp doar repetăm trecutul, se poate spune că o călătorie în trecut nu vine la pachet cu exercitarea liberului arbitru. Suntem forțați să rescriem trecutul.

2. Dacă beneficiem totuși de liberul-arbitru, am putea schimba trecutul, însă, în anumite limite. Practic, liberului-arbitru nu îi este îngăduit să creeze un paradox temporal. De exemplu, ori de câte ori încerci să îți omori părinții înainte de a te fi născut, intervine o forță misterioasă care te împiedică.

3. Universul s-ar putea diviza sau clona în două universuri. De exemplu, pe un palier temporal, oamenii pe care i-ai ucis arată ca părinții tăi, dar sunt diferiți, deoarece ești situat într-un univers paralel. Astfel, existența ta precedentă în universul original nu este alterată. Aici apare ideea de „univesuri-multiple”. Dar aceasta ar implica și un „timp-multiplu”, nu?

(continuarea în partea a II-a)

Articol sugerat de Camelia Onciu

Bibliografie:

  • SOLOMON MARCUS, Timpul, Editura Albatros, Bucuresti , 1985
  • SOLOMON MARCUS, Provocarea stiintei, Editura Politica, Bucuresti, 1988
  • EUGEN CELAN, Razboiul parapsihologic, Editura Teora, 1993
  • DAVID WILCOCK, Investigatii revelatorare asupra campului constiintei, Editura Deceneu, 2012
  • MICHIO KAKU, Fizica imposibilului. O explorare stiintifica a lumii fazerelor, campurilor de forte, teleportarii si calatoriilor in timp, Traducator: Constantin Dumitru-Palcus, Editura Trei, 2010
  • PRESTON B. NICHOLS, PETER MOON, Proiectul Montauk: experimente in timp, Traducator: Sorin Hurmuz, Editura Daksha, 2003
  • http://fanzin.clubsf.ro/calatoria-in-timp/
  • http://www.danmirahorian.ro/TrezireainTraditiileSpiritualealeOmenirii.pdf
  • http://www.danmirahorian.ro/2LaoTzu.pdf
  • http://jurnalparanormal.ro/content/omul-ar-putea-c%C4%83l%C4%83tori-spre-stele-cu-propria-sa-energie
  • http://petrut-sci7.blogspot.ro/2012/03/calatoria-in-timp-parapsihologica.html
  • http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7411
  • http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6107
  • http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4642