În scrierile de spiritualitate se spune că acești Copii Stelari sunt trimiși să ajute locuitorii Terrei. Aceștia au niste abilități speciale de ordin psihic, emoțional, spiritual și extrasenzorial. Ei vor lupta împotriva sistemelor corupte, a birocrației, aducând pacea, contribuind la creșterea conștiinței colective în anii ce vor urma. Misiunea lor este să asiste și să participe la renașterea Pământului într-o dimensiune superioară celei actuale, să ne ridice la următoarea treaptă de evoluție, să ne ajute să ne descoperim puterea interioară. În general, acești copii au firi vesele, volubile, împăciuitoare. Ei sunt sensibili, calzi și grijulii.




Însușirile acestea nu sunt slăbiciuni, deoarece acești copii sunt ființe foarte puternice. Unii dintre ei sunt greșit diagnosticați cu sindromul ADHD, deoarece adulții nu le înțeleg răzvrătirea, agitația și sustragerea de la a se supune unor sisteme calcifiate, perimate, care nu mai aduc nimic benefic omenirii.

Acești copii vin cu o foarte rafinată energie eterică, mai pură şi mai înaltă decât oricând, ei putând să păstreze intactă o mai mare parte din ea atunci când ajung pe Pământ. Copiii Stelari, așa cum se cunosc ei până acum, sunt de trei feluri: copiii indigo, copiii de cristal și copiii curcubeu. Cum puteți ști dacă aveți un Copil Stelar:

1. Copilul dumneavoastră are o privire plină de înțelegere și maturitate ce pare a-i depăși anii?

Copil Stelar

Unul dintre semnele după care poate fi recunoscut un Copil Stelar este privirea. Cu siguranță v-au amuzat, dar v-au și pus pe gânduri preț de măcar câteva secunde, unele priviri, parcă, mult prea înțelepte ale copilului dumneavoastră. Cum să te simți scrutat și scotocit până în adâncul ființei de un ghemotoc bucălat care abia își târâie pampersul de-a bușilea?! Cu siguranță ați exclamat: „Parcă e un om mare!”. Acest contact vizual puternic, ce nu are de a face cu o simplă privire de bebe, ci a unui om matur, conștient de sine, această privire atotcunoscătoare, directă, persistentă, fără fereală, felul în care te fixează și te analizează, de parca te-ar scana, sunt o parte din semnele că sunteți minunatul posesor al unui Copil Stelar.

2. Circumferința capului copilului este mai mare decât media?

Copil Stelar

În timpul sarcinii, măsurătorile indicau circumferința craniului fătului mai mare decât în mod obișnuit? A fost acesta unul dintre motivele pentru care vi s-a recomandat nașterea prin cezariană? Sau a fost necesară, din acest motiv, o epiziotomie pentru a fi adus pe lume?

Se spune că Vizitatorii Stelari, în nenumăratele lor încarnări și vizite pe Terra, au încercat în mod constant să aducă îmbunătățiri rasei umane, ducând la apariția unor copii cu capete mari. Aceasta este o creștere calitativă, reprezentând un indice de creștere a inteligenței umane. Această inteligență include: capacități mai mari parapsihologice decât fizice, abilitatea de a lucra cu bio-energie (chi, prana), cu forțele Pământului și ale cosmosului pentru a vindeca, legături telepatice și intuitive cu ceilalți și cu Sursa Conștiinței.

3. Un bec pâlpâie, se stinge sau se aprinde brusc dacă este în preajmă copilul dumneavoastră?

Copil Stelar

Dintre cele mai comune și banale însușiri ale Copiilor Stelari este aceea că pot face ca o lampă (în special una de pe stradă, cu vapori de Sodiu) să se stingă, atunci când trec pe langă ea. Dar, în general, ei au capacitatea de a perturba sistemele electrice. Acest fenomen se petrece datorită influenței câmpului bioelectromagnetic al corpului lor, care este mult mai intensificat decât al celorlalți oameni.

4. Copilul dumneavoastră vede dincolo de lucrurile palpabile?

Copil Stelar

Acești copii, pot citi cu ușurință aura celorlalți oameni. Astfel, ei vizualizează exact starea de sănătate a persoanelor și intențiile acestora prin observarea câmpului care le înconjoară. Ei pot produce vindecări fizice sau bioenergetice, transfer de energie benefică, îmbunătățirea fluctuațiilor câmpului energetic.

5. Copilul dumneavoastră pare că vă citește gândurile?

Copil Stelar

Dacă este un Copil Stelar, chiar o face. Ei au această înțelegere nemijlocită, prin care percep intuitiv un lucru, fără să fie nevoie să-l rostească cineva. De aceea, este posibil ca acești copii să înceapă să vorbească mult mai târziu, pentru că ei înteleg și comunică și altfel decât prin cuvinte. În adolescență, sau chiar la maturitate, ei pot fi foarte tăcuți, sau se pot simți frustrați că ceilalți nu îi înțeleg instant, ei trebuind să piardă timp și energie explicând pe îndelete. Practic, se așteaptă să fie înțeleși nemijlocit, prin priviri, așa cum ei îi ințeleg pe ceilalți.

6. Copilul nu pare să se îmbolnăvească niciodată sau se îmbolnăvește prea des?

Copil Stelar

Unii Copii Stelari au un sistem imunitar robust, fiind foarte rar afectați de gripe sau răceli. Alții, în schimb, au ales calea alternativă ce se reflectă printr-o sensibilitate crescută la orice este contaminant în mediu. Pot fi alergici, pot avea o toleranță digestivă scăzută la multe subsțante sintetice ingerate prin alimente. Spre exemplu, nu pot tolera produsele lactate prelucrate, sunt ușor alergici la produse de panificație și resping produsele de carne. Toate acestea din cauza dificultăţilor în acomodarea cu energia de pe Pământ, cu densitatea şi imaturitatea realităţii materiale.




Unii pot dezvolta tot felul de disfuncții , etichetate ca și „Asperger’s”, sau Deficit de Atenție Hiperactiv, ceea ce sugerează, de fapt, o incompatibilitate între cablarea lor neuronală și sistemul nervos al oamenilor obișnuiți. O posibilă explicație pentru aceste „tulburări” ar putea fi și faptul că realitatea materială are pe Pământ o încetineală în ea din cauza densităţii sale. Pentru acești copii va fi foarte important să știe să se împământeze, pentru a-și putea conecta energia lor cosmică (ce poate fi zdrobitoare, înflăcărată şi inspirată) la realitatea mai înceată a Pământului. Este important ca aceştia să-şi cultive răbdarea, pentru a-şi putea canaliza energia sufletului la realitatea energetică a acestei planete. De asemenea, este vital ca aceştia să aibă răbdare cu acei indivizi sau societăţi rămase în urmă şi care nu sunt încă în măsură să înţeleagă înţelepciunea pe care le-o oferă, sau care chiar interpretează comportamentul lor ca încăpăţânat şi rebel.

Trebuie să mai amintim în acest punct că acești Copii Stelari au deseori o temperatură a corpului mai joasă decât cea obișnuită (in loc 37C, au 36C), ceea ce înseamnă că trupul lor este consumat mult mai încet de forțele metabolice. Se va observa la ei, mai târziu în viață, că își păstrează o alură tinerească, arătând mai tineri decât sunt în realitate.

7. Un Copil Stelar este mofturos și/sau foarte organizat

Copil Stelar

Copilul dumneavoastră este atât de ordonat încât pare de un perfecționism nevrotic? Nu vă faceți griji, așa sunt Copiii Stelari care știu intuitiv faptul că dezordinea creează disonanță energetică. Lor le place să aibă o cameră curată și îi puteți vedea chiar făcându-și ordine singuri, sau să îi surprindeți ordonându-și jucăriile în timp ce se joacă. Acești copii pot fi foarte pretențioși în ceea ce privește camera, lucrurile și hăinuțele lor. Preferă haine moi, confortabile, asortate, care să se așeze perfect pe ei. Ei fiind în profundă legătură cu natura, este foarte posibil să prefere să stea în pielea goală, decât să fie îmbrăcați.

8. Probleme cu somnul?

Copil Stelar

Acești copii au o energie intensă și nu vor să le scape nimic nici măcar în timp ce dorm. Ei sunt atât de sensibili, încât orice stimul le poate provoca insomnia. La fiecare mișcare tresar, sau chiar se trezesc începând să vă urmărească febril cu ochii lor mari. Vă mirați că sunt energici toată ziua, că nu dorm la prânz, că joaca în aer liber și băița nu le fac poftă de somn? Ei absorb cu însuflețire tot ce este în jurul lor, ceea ce îi face să devină excesiv de agitați, fiindu-le dificil să se liniștească pentru a adormi. Este posibil ca ei să reflecte o stare de evoluție superioară, când omenirea va avea nevoie de mai puține ore de somn.

9. Mofturi la masă?

Copil Stelar

Preferințele culinare ale acestor copii se îndreaptă către dietele vegetariene. Ei știu că fructele și legumele negătite au cea mai mare energie și forță vitală dintre toate alimentele. Ei, practic, „pasc” niște mese în cantități mici, dar mai frecvente, formate din alimente și sucuri sănătoase. Nutriționiștii cred că maniera aceasta de a mânca este un mod sănătos de a menține echilibrul glicemiei și de a evita mâncatul excesiv. Ce trebuie să facă parinții neliniștiți în legatură cu tiparul acesta de hrană? Trebuie să aibă încredere în apetitul natural al copilului, deoarece acesta este în echilibru cu necesitățile lui de nutriție. De asemenea, Copiii Stelari vor să sugă la sân și după primul an de viață.

Se spune că oamenii evoluează spre a deveni mai puțin dependenți de mâncare, și pe parcurs ne vom hrăni numai cu hrana pe care o vom inhala prin respirație. Se prea poate ca acest tip de Copil Stelar să facă trecerea la acest nivel de hrană.

Bibliografie

  • MEG BLACKBURN LOSEY, Copiii de acum. Copii de Cristal, Copii Indigo, Copii Stelari, Ingeri pe pamant si fenomenul Copiilor de Tranzitie, Editura: For You, 2009
  • DOREEN VIRTUE, Copiii de Cristal, Editura: For You, 2003
  • http://www.jeshua.net/ro/newage/newage3.htm
  • https://cabinetpsihospiritual.wordpress.com/2011/10/01/copiii-stelari-42-de-semne/