Potrivit Vechiului Testament, în anul 600 al vieţii lui Noe, al zecelea patriarh biblic după Adam, Dumnezeu a decis că singura cale de a salva lumea pe care o crease era prin „curăţirea” ei de răutatea oamenilor. Dumnezeu a hotărât ca toate creaturile să dispară într-un uriaş potop biblic, „de la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, căci îmi pare rău că le-am făcut”.




Vechiul Testament povesteşte cum Noe şi soţia lui, fiii lor şi soţiile acestora au fost iertaţi, datorită credinţei patriarhului, şi au fost avertizaţi să construiască o corabie pe care să ia câte două exemplare din fiecare specie de animale, care vor supravieţui potopului şi alături de ei, vor repopula lumea. Dumnezeu le-a poruncit să folosească lemn de gofer (un material necunoscut în prezent, tradus de cele mai multe ori ca lemn salcâm sau chiparos), pe care să îl smolească pe ambele fete.

Arca lui Noe

Dimensiunile corabiei erau foarte precise. Aceasta trebuia să măsoare 300 de coţi în lungime, 50 de coţi lăţime şi 30 de coţi înălţime. Aici măsurile pot să difere deoarece în perioada în care se presupune că Arca lui Noe ar fi fost construită circulau două sisteme de măsurare. Dacă ne bazăm pe cotul regal egiptean (1 cot regal egiptean = 52.9 cm), Arca lui Noe ar fi trebuit să măsoare 158.7 m X 26.45 m X 15.87 m. Dacă luăm în considerare cotul obişnuit (1 cot = 45.7 cm), atunci Arca ar fi măsurat 137.16 m X 22.86 m X 13.71 m. În ambele situaţii, Arca lui Noe ar fi fost cel mai lung vas din lemn construit vreodată.

Potopul biblic a durat 40 de zile şi 40 de nopţi. După ce ploaia s-a oprit, corabia a rămas blocată „pe creasta muntelui Ararat”. Tradiţia şi Biblia consideră că evenimentul a avut loc cu 2.345 de ani înaintea erei noastre, („Creaţiunea” a fost scrisă cam cu 1.500 de ani mai târziu) însă geologii şi arheologii invocă lipsa dovezilor ştiinţifice şi se îndoiesc că un potop de dimensiuni atât de masive a avut loc vreodată.

În acelaşi timp, atât presupusele dimensiuni ale corabiei (care sunt specificate exact în Biblie) cât şi numărul uriaş de specii de animale existente pe Pământ au dat naştere la numeroase contoverse de-a lungul timpului, şi îi fac pe sceptici să se întrebe dacă nava ar fi putut să găzduiască atât de multe vietăţi sau dacă ar fi putut măcar să plutească.




Dacă potopul nu s-a petrecut, înseamnă că Noe nu a existat, iar Biblia nu este infailibilă. Majoritatea savanţilor consideră că legenda trebuie luată în consideraţie în contextul multiplelor istorii care circulă în lumea întreagă despre un potop uriaş şi cei aleşi să-i supravieţuiască. Totuşi, aceste istorii nu constituie dovada unui potop universal; se pare că ele sunt rezultatul inundaţiilor locale cu efect devastator, care, dacă nu au cuprins lumea întreagă, au afectat spaţiul în care trăiau victimele.

Dar o asemenea interpretare este inacceptabilă pentru fundamentalişti şi astfel vreme îndelungată cercetătorii optimişti au căutat rămăşiţele Arcăi lui Noe pe muntele Ararat.

În fapt există un munte Ararat, şi, mai precis, există doi munţi cu acelaşi nume: Marele Ararat (16.900 de picioare înălţime) şi Micul Ararat (12.900 de picioare înălţime), legaţi de o margine muntoasă înaltă de 7.000 – 8.000 de picioare. Aceşti munţi se întind la extremitatea estică a Turciei, de-a lungul frontierelor cu Armenia şi Iran. De fapt, Ararat este străvechiul nume al Armeniei, care ulterior a fost dat unui mic district din nordul acestei ţări. Numele nu a fost legat de acest munte până prin secolul al XI-lea.

Oricum sunt şi surse ce indică alte puncte drept loc de oprire a Arcăi. Coranul menţionează muntele Judi pe care îl situează la sudul Araratului. Istoricul Flavius Josefus, care a trăit în secolul I, consideră că epava Arcăi trebuie căutată la Haran, localitate turcească în apropiere de graniţa cu Siria. Alţi cronicari menţionează alte puncte unde Arca ar fi abordat, majoritatea situate în Turcia, dar şi în Armenia, Iran şi Grecia.

Cercetări la faţa locului

Pe scurt, istoria despre o Arcă eşuată pe muntele Ararat e şubredă. Cu toate acestea, creştinii şi evreii care s-au ocupat de acest subiect sunt încredinţaţi că ceea ce a rămas din Arcă trebuie să se găsească încă pe Ararat. Sir John Mandeville, care a scris cărţi de călătorie pe care le-a semnat cu pseudonime, susţine pe faţă că în zilele noastre, când cerul e limpede, epava Arcăi poate fi văzută cu ochiul liber, de la mare depărtare.

Arca lui Noe - Comparatie

Arca lui Noe comparată cu alte corăbii celebre

În jurul anilor 1670, un olandez pe nume Jan Struys, a fost capturat şi ţinut în robie de tâlhari armeni. În timpul perioadei de captivitate a întâlnit un ermit (cel puţin aşa pretindea ulterior) pe Ararat. Struys, pe care aceia care îl înrobiseră credeau că are puterea miraculoasă de a vindeca bolile, l-a îngrijit şi l-a însănătoşit pe bătrânul ermit, care drept mulţumire i-a înmânat „o bucată de lemn negru şi tare” şi o piatră scânteietoare pe care „mi-a spus că le luase de sub arca”.

În secolul al XIX-lea un număr de cercetători au escaladat muntele dar nu au găsit nimic, până în 1876 când James Bryce, de la Universitatea Oxford, a dat peste un lemn lung de 4 picioare în apropiere de vârful Marelui Ararat despre care a afirmat că era o parte din Arca lui Noe.

La 10 august, 1883, cotidianul Chicago Tribune a publicat următoarea relatare, foarte interesantă:

„Un ziar din Constantinopol vesteşte că a fost descoperită Arca lui Noe. Reiese că autorităţile turceşti au dispus ca o comisie să cerceteze avalanşele care au avut loc pe muntele Ararat. Întâmplător, grupul de cercetători a dat peste o uriaşă structură de lemn foarte întunecat, care se ivea din gheţar. Cercetătorii au investigat populaţia locală şi au aflat că oamenii descoperiseră scheletul de lemn în urmă cu 6 ani, dar se temeau să se apropie de epavă deoarece un duh cu înfăţişare înfiorătoare li se arată la una din ferestrele de sus de fiecare dată. Însă cercetătorii turci sunt îndrăzneţi şi nu se lasă impresionaţi de astfel de provesti şi sunt hotărâţi să ajungă la ea.

Aflată pe un povârniş al muntelui Ararat, structura relevă o construcţie de dificultate enormă, iar cercetătorii au izbutit să se apropie de ea numai după ce au depăşit mari dificultăţi. Arca se afla în stare bună de conservare…Ei au recunoscut-o imediat.

Printre cercetători se află un vorbitor de limba engleză, cunoscător al Bibliei. Acesta a afirmat că Arca era construită din lemn de gofru, lemnul biblic obţinut de la arborele care, după cum se ştie prea bine, creşte numai în regiunea fluviului Eufrat. Ei au pătruns în interiorul structurii de culoare brună şi au găsit răspuns la întrebarea amiralităţii, constatând că interiorul era împărţit în compartimente de 15 picioare înălţime, ceea ce permitea transportul de cai.

Ei au putut pătrunde doar în 3 compartimente deoarece restul era năpădit de gheaţă; de aceea nu sunt în stare să precizeze cât de adânc se extinde arca în gheaţă. Totuşi, dacă se dovedeşte că e lungă de 300 de coti [lungimea menţionată în „Creaţiunea”] lucrul acesta îi va afecta grav pe aceia care nu vor să creadă”.

Ulterior s-a dovedit că articolul era pură fabulaţie.

În 1892, John Joseph Nouri, arhidiaconul bisericii caldeene, a afirmat că descoperise Arca şi chiar pătrunsese în ea. În timp ce se afla în interiorul ei, a profitat de prilej pentru a face măsurători şi a aflat – ceea ce nu e deloc surprinzător – că Arca măsura fix 300 de coti în lungime.

În deceniile care au urmat, au fost organizate mai multe expediţii. Cele mai multe s-au încheiat cu rezultate dezamăgitoare şi doar câteva au revenit pretinzând că zăriseră ceva.

În 1952, expediţia iniţiată de magnatul francez, industriaşul Fernand Navarra, s-a întors aducând eşantioane de lemn, care când au fost supuse testelor prima oară, au fost datate cu o vechime de 5.000 de ani. Apoi, însă un test mai amănunţit s-a încheiat cu rezultate dezamăgitoare: lemnul era din anul 800 era noastră, probabil o parte din sanctuarul vreunui schimnic construit în partea aceea a muntelui.

În 1960, o fotografie publicată de revista „Life” ce prezenţa o depresiune de forma unei corăbii, a determinat trimiterea unei expediţii pentru a investiga la faţa locului. Dar s-a dovedit că era o formaţiune naturală creată de alunecări de teren.

O expediţie turco-chineză pretinde că a descoperit Arca lui Noe

În 2010, o expediţie ştiinţifică formată din cercetători turci şi chinezi a descoperit nişte bucăţi de lemn îngropate pe muntele Ararat într-o zona situată la aproximativ 4.000 de metri altitudine. Ca să se convingă de autenticitatea lor, exploratorii au testat bucăţile despre care spun că sunt parte din Arca lui Noe, cu Carbon 14.

Rezultatul testelor de laborator i-a bucurat nespus pe cercetători, din acestea reieşind că lemnul are o vechime de aproximativ 4.800 de ani, ceea ce înseamnă că datează cam din aceeaşi perioada când ar fi avut loc evenimentele relatate în Biblie.

Unde se afla Arca lui Noi

Presupusa locaţie a Arcăi

„Nu suntem siguri 100% că este vorba despre Arcă, însă suntem siguri 99,9%”, a spus Yeung Wing-cheung, regizor de filme documentare chinez originar din Hong Kong şi membru al echipei de exploratori numită Noah’s Ark Ministries Internaţional.

În anul 2008, Ahmet Ertugrul, conducătorul echipei de cercetare, a aflat de la nişte cunoştinţe din zona că pe muntele Ararat ar există un loc misterios care adăposteşte o structura din lemn asemănătoare unei corăbii. Ahmet Ertugrul a adunat o echipa de cercetători iar după doi ani de săpături în roca vulcanică, aceştia ar fi descoperit primele bucăţi de lemn.

Potrivit Noah’s Ark Ministries Internaţional, actuala lor descoperire este mai aproape de adevăr decât precedentele expediţii şi sunt şanse mari ca bucăţile din lemn să fie parte din Arca lui Noe. Pentru a-şi confirma teoria, cercetătorii au apelat la un expert olandez, Gerrit Aalten, care şi-a petrecut o mare parte din viaţă cercetând mitul Biblic. Aalten a declarat că „există dovezi de netăgăduit că structura găsită pe muntele Ararat, în estul Turciei, este parte din legendara Arcă a lui Noe”.

Exploratorii spun că structura corabiei descoperită acum implică mai multe compartimente, unele separate prin grinzi de lemn, despre care se presupune că găzduiau animalele. Mai mult decât atât, echipa de arheologi a exclus ideea potrivit căreia zona în care au găsit relicvele ar fi fost locuită, pentru că nu s-au descoperit în regiune dovezi ale prezenţei umane.

Studenţii de la Universitatea din Leincester au reconstituit Arca

Să revenim însă la însemnările Biblice legate de Arcă. Aşa cum am afirmat la începutul acestui articol, Biblia furnizează nişte dimensiuni extrem de precise pentru Arca lui Noe, dimensiuni care au stârnit o serie întreagă de controverse. Scepticii consideră că o astfel de corabie nu este suficient de mare pentru a adăposti toate speciile de animale şi chiar dacă ar fi, greutatea construcţiei şi a încărcăturii ar face ca vasul să nu poată pluti pe apă.

Potrivit ziarului „Daily Mail”, mai mulţi studenţi de la Universitatea din Leicester au decis să soluţioneze această dispută, o dată pentru totdeauna. Studenţii şi-au bazat calculele pe o carte scrisă de apologeţii creştini John C. Whitcomb şi Henry M. Morris, „The Genesis Flood: The Biblical Record and Its Scientific Implications”, în care cei doi autori susţineau că Noe ar fi trebuit să găzduiască aproximativ 35.000 de exemplare (17.500 de specii) de animale pentru a repopula planeta.

Whitcomb şi Morris şi-au bazat teoria pe analiza biologului Ernst Mayr, care estima că numărul speciilor de vertebrate ar ajunge la 17.600. Teoria este însă una greşită deoarece în prezent se cunosc aproximativ 60.000 de specii de vertebrate. „Nu am încercat să dovedim că versiunea din Biblie ar fi adevărată, ci că, teoretic, conceptul ar fi putut să funcţioneze”, a declarat Thomas Morris, unul dintre studenţii implicaţi.

Primul şi cel mai important lucru pe care studenţii au trebuit să-l verifice a fost dacă corabia poate pluti, iar pentru asta au fost nevoiţi să calculeze volumul navei biblice. Deoarece datele din Biblie erau prezentate sub formă de „coţi”, o unitate de măsură ieşită din uz, studenţii şi-au bazat calculele pe dimensiunile propuse de Whitcomb şi Morris; şi anume o valoare minimă a cotului de 44.5 cm.

Pentru a calcula greutatea totală a animalelor, s-a mers pe o medie generală propusă de cei doi scriitori care au aproximat greutatea medie a unei vieţuitoare de pe Arcă ca fiind egală cu greutatea unei oi (aproximativ 23.4 kg).

„Concluzia noastră este că nava ar fi putut să susţină 2,15 milioane de oi fără să se scufunde, deci, cel mai probabil, ar fi putut să găzduiască toate speciile de animale”, a afirmat Thomas Morris. El recunoaşte însă că ecuaţia a demonstrat doar că o corabie de asemenea dimensiuni, care ar transporta o astfel de încărcătură, nu s-ar scufunda. Dacă cele 35.000 de exemplare de animale, plus echipajul ar încăpea într-o arca de 133 de metri lungime „e o problemă separată”, a declarat tânărul.

Controverse

Demonstraţia studenţilor de la Universitatea din Leicester nu oferă însă răspunsuri la întrebările care datează de secole. Practic, există trei mari probleme în ceea ce priveşte relatarea din Biblie.

1. Însăşi existenţa unui potop de asemenea dimensiuni este pusă sub semnul întrebării

Mitul unor inundaţii devastatoare se regăseşte în numeroase culturi ale lumii (Biblia nu este singura care vorbeşte despre un posibil potop) însă cercetătorii sunt de părere că astfel de evenimente sunt mai degrabă unele izolate, şi nu poate fi vorba despre un cataclism global.

Potrivit Vechiului Testament, „s-au desfăcut toate izvoarele adâncului cel mare” şi a plouat timp de 40 de zile şi 40 de nopţi iar nivelul apei a crescut timp de 150 de zile, până a depăşit „toţi munţii cei înalţi” cu 15 coţi (aproximativ 6,8 m). După ce apele s-au retras, Arca lui Noe a rămas blocată pe muntele Ararat la o înălţime de 5.137 de metri.

Pentru ca relatarea din Biblie să fie reală, ar fi fost nevoie de o cantitate uriaşă de apă. Presupunând că această cantitate a provenit din cer (aşa cum se precizează în Biblie), stratul de nori necesar pentru a susţine un asemenea volum de apă ar fi generat o presiune atmosferică suficient de mare pentru a ucide orice vietate, chiar înainte să cadă prima picătură de ploaie.

Arca lui Noe

Arca lui Noe ar fi trebuit să adăpostească milioane de animale

Mai mult decât atât, scepticii evidenţiază faptul că nu există nici o dovadă a unui astfel de cataclism global, atât pe fundul oceanolor, cât şi în mostrele de gheaţă din Groenlanda, sau în inelele de creştere ale copacilor. De fapt, simpla existenţa a calotei glaciare polare este o dovadă clară care arată că un astfel de potop global nu ar fi putut exista.

2. Arca lui Noe este o construcţie imposibilă

Lemnul de gofer este un material misterios care nu a putut fi identificat în prezent, deşi majoritatea traducerilor asociază goferul cu chiparosul. Însă, indiferent de traducere, goferul era, în mod evident, un tip de lemn, ori lemnul nu este cel mai recomandat material pentru construcţia vaselor, mai ales când vine vorba despre nave de dimensiuni mari.

Astăzi, cele mai mari nave din lemn nu depăşesc 100 de metri lungime şi chiar şi aşa sunt ranforsate cu bare metalice iar pompele din interior lucrează fără oprire pentru a evacua apa care pătrunde printre încheieturile navei. Arca lui Noe avea undeva între 130 şi 160 de metri lungime şi ar fi fost construită în întregime din lemn.

3. Arca lui Noe nu ar fi putut transporta toate speciile de animale

Principala problemă pe care scepticii o au legat de Arca lui Noe este cea a numărului uriaş de specii de animale pe care aceasta ar fi trebuit să le adăpostească. Calculele efectuate de studenţii de la Leicester se bazează pe un număr aproximativ de 35.000 de specii de vertebrate. Însă acel număr este greşit. Astăzi se cunosc aproximativ 60.000 de specii de vertebrate, un număr aproape dublu celui folosit în calculele studenţilor. Mai mult decât atât, numărul propus de Whitcomb şi Morris cuprinde doar speciile de vertebrate de pe Pământ, numărul total al speciilor de vieţuitoare fiind de ordinul milioanelor.

Să presupunem, prin absurd, că Arca ar fi oferit suficient spaţiu pentru toate aceste animale. Se ridică însă o altă problema: cum au fost mutate aceste animale pe Arcă? Unele animale nu sunt adaptate călătoriilor lungi iar altele, precum pasărea dodo, nu trăiesc decât pe anumite insule izolate. Pinguinii, urşii polari, artopodele care trăiesc doar în peşteri, toate acestea au nevoie de condiţii climatice foarte specifice pentru a supravieţui.

Studenţii de la Leichester nu au luat în calcul nici cantitatea de provizii necesare unei călătorii de aproximativ un an de zile. Să mergem mai departe cu presupunerea noastră şi să acceptăm faptul că Noe a reuşit să strângă şi să urce pe corabie toate aceste animale. Cum este posibil ca un echipaj format din 8 oameni să aibă grijă de zecile de mii de animale? Chiar dacă acestea nu s-ar fi mâncat între ele, multe specii de animale au nevoie de diete speciale pentru a supravieţui. De exemplu, viermii de mătase nu consumă decât frunze de dud iar urşii koala au o dietă bazată pe frunze de eucalipt, plantă originară din Australia.

Bibliografie

  • http://news.nationalgeographic.com/news/2010/04/100428-noahs-ark-found-in-turkey-science-religion-culture/
  • http://www.arkdiscovery.com/noah’s_ark.htm
  • Chen, Y.S. – „The Primeval Flood Catastrophe: Origins and Early Development in Mesopotamian Traditions”, 2003
  • Kessler, Martin; Deurloo, Karel Adriaan – „A commentary on Genesis: the book of beginnings”, 2004
  • Enns, Peter – „The Evolution of Adam: What the Bible Does and Doesn’t Say about Human Origins”, 2014
  • http://unsolvedmysteries.wikia.com/wiki/Noah’s_Ark