Cu siguranță ați vazut tot felul de articole privitoare la data de 28 septembrie 2015 care prevestesc jale și nenorociri. Ori de câte ori o schimbare cosmică are loc, lumea se așteaptă la modificări imediate și dramatice, așa cum și calendarul mayaș a fost interpretat ca o profeție pentru sfârșitul zilelor.




Ne ferim ca articolele prezentate pe acest site să prindă un ton foarte personal, însă ne uimește aplecarea instinctivă a omului către ce este mai nefast. Cu siguranță acest fapt are o rațiune și o scuză. Omul este perpetuu nemulțumit de realitatea propriei condiții, ceea ce uneori duce la evoluție și progres, iar alteori la un bovarism belicos. Așa încât în om se aprinde un zvâc justițiar, se vede războindu-se cu tot ce pare a-i amenința vremelnicul comfort, se imaginează stârpind moravurile ușoare pe care le condamnă cu o moralitate ipocrită, se închipuie luptând împotriva unui guvern mondial, se vede prins în accidente, înfruntând coșmarul unor hazarde naturale etc.

Este și o vină a mediilor care, în general, fac să pară totul foarte impresionabil. Știrile de acest gen te aduc în prag de retard emoțional, făcându-te să îți concentrezi ori sentimentele de ură, ori pe cele de afecțiune siropoasă. Totuși, dacă ne detașăm, ce putem vedea? Putem vedea că migrațiile, războaiele, crizele economice/sociale, hazardele naturale nu sunt de domeniul istoriei, ele se petrec acum, s-au petrecut întotdeauna, iar noi trebuie să ne dovedim puterea de adaptare. Sau vom muri. Viața este ucigașul numărul unu în lume. Într-o zi tot vom ajunge să vedem ce este în viața de după viață, iar lamentarea și ura factorilor amenințători nu sunt soluții.

Așa cum omul terbuie să exerseze dacă vrea să scape de un nărav, sau dacă vrea să facă o performanță într-un domeniu, la fel trebuie sa exerseze în a-și alcătui scenarii benefice și favorabile vieții. Dacă este adevarat că imaginația are repercusiuni asupra realității, este bine să învățăm să ne domolim scenariile distructive și să ne axăm pe imagini favorabile și binefăcătoare. Este doar un simplu exercițiu.

Ideea conform căreia omul ar fugi de realitate prin imaginație, este perimată. În fapt, omul creează realitatea cu ajutorul imaginației. Printre noțiunile de bază ale programării neuro lingvistice este că inconștientul filtrează automat negația. Adică în minte ajunge exact ceea ce vă spuneți/vi se spune să nu ajungă. Daca vi se spune: “nu vă gânditi la un cutremur”, la ce v-ați gândit? Cu siguranță vedeți deja cu ochii minții urmările unui cataclism de genul acela. Ați făcut asta automat, în ciuda faptului că instrucțiunea a fost să nu vă gândiți la cutremur. Legea Atracției răspunde în același fel în care răspunde și mintea, atrăgând ceea ce de fapt nu îți dorești. Emoțiile pozitive și cele negative nu pot ocupa mintea simultan. Una sau cealaltă trebuie să domine. Fiecare este responsabil să vegheze ca emoțiile pozitive să constituie componenta dominată în mintea sa. Dacă petrecem timpul plângându-ne, vorbind despre lucruri dezagreabile, emitem de fapt o vibrație negativă acordată exact pe lucrul respectiv. Legea Atracției răspunde vibrației, trimițându-ne lucrul căruia îi dedicăm această atenție, discuție și energie. Este un fenomen natural.

Referitor la data de 28 septembrie 2015, dacă unii vor continua să își alimenteze gândurile cu informații despre războaie și cataclisme, este foarte posibil să atragă ceva nefast. Dacă va fi un cataclism minor, ceva din el le va provoca o paguba celor care se așteaptă la asta. Dacă acești oameni, în orgoliul lor, vor să aibă dreptate cu tot înadinsul „v-am zis eu că va porni un război/ v-am zis eu că va lovi cometa„, este posibil să atraga această „dreptate” în viețile lor, într-un mod sau altul. Ce va aduce acest septembrie ține doar de noi.

Ce spun științele de frontieră?

Calendarul mayas și energiile universului

Ultima oară, sfârșitul lumii a fost pus în cârca celebrului calendar mayaș. „Sfârșitul” s-a dat lovit, iar calendarul mayaș a fost caracterizat de mulți drept o glumă proastă. Totuși calendarul mayaș nu a profețit niciodată sfârșitul lumii, ci doar o schimbare radicală în ciclurile universului. Anul 2012 reprezenta sfârșitul unui ciclu major și începutul altuia nou, începutul unei perioade caracterizate de schimbări radicale.

28 septembrie 2015

Profețiile mayașe nu au prezis niciodată sfârșitul lumii, ci mai degrabă o schimbare la nivel energetic, o schimbare care a devenit evidentă încăpând cu anul 2013. La sfârșitul anului 2012 și începutul lui 2013, Soarele a intrat în ceea ce experții numesc al șaselea ciclu solar. Iată ce declara în 2011 Don Alejandro Cirilo Perez Oxla, Marele Învățat Maya și lider al Consiliului Național al Bătrânilor Maya, despre calendarul mayaș:

„2012 nu este sfârșitul lumii, nici nu am prezis că lumea se va sfârși. Nu acum, nu pe 21 decembrie 2012 și nici la sfârșitul Marelui Calendar. În schimb, civilizatia maya credea că trecerea într-un nou ciclu solar va fi urmată de ‘o schimbare a timpurilor’, că va fi începutul unei noi ere existențiale”.

Străbunii maya știau despre schimbările care urmează să se întâmple, schimbări precum modificări climatice tot mai accentuate, schimbări în “rezonanța” Pământului (măsurată folosind un sistem de valori numit Rezonanța Schumann), activitate solară tot mai intensă și descoperiri științifice care vor schimba legile fizicii.

Controversatul om de știință, Nassim Haramein, are o teorie extrem de interesantă conform căreia profețiile mayașe sunt în strânsă legătură cu știința modernă. Haramein spune că previziunile mayașe se referă de fapt la poziția pe care sistemul nostru solar o ocupă în raport cu Calea Lactee.

După cum se ştie, galaxia noastră se prezintă sub forma unui disc, în interiorul căruia sistemele solare se deplasează în mod constant. La fiecare 30 – 60 de milioane de ani, sistemul nostru solar traversează “ecuatorul” acestui disc imens. Cum centrul galaxiei emite cantități enorme de energie gama, energie care este “împrăștiată” în special în zona ecuatorului, sistemul nostru solar este “bombardat” de o cantitate mult mai mare de energie gama. Acest lucru va afecta activitatea Soarelui.

Care sunt pericolele schimbării de frecvență a Pământului?

Dr. Simon Atkins și-a dedicat întreaga viață studierii energiei cosmice și a felului în care aceasta afectează viața pe Pământ. Dr. Atkins a urmărit cum, de-a lungul istoriei, unele locuri pe Terra par sa fie mult mai puţin afectate de undele de energie gama și de radioactivitate provenite din Univers.

Potrivit lui Dr. Atkins, în septembrie 2015, un val uriaș de energie cosmică provenită de la Soare va avea ca efect o schimbare drastica în “conștiința umană” și în “ADN-ul planetei.”

28 septembrie 2015

Specialistul în bioelectromagnetism mai spune că un impact devastator cu un alt corp ceresc (eveniment numit “Cataclismul Nibiru” și care a condus la apariţia mai multor teorii apocaliptice pentru data de 28 septembrie 2015), este imposibil. Interpretarea dată “Cataclismului Nibiru” este una greșită deoarece specialiștii s-au concentrat pe ideea unui impact cu un obiect tangibil (meteorit, cometa, sau planetă).

Dr. Atkins crede că, mult mai posibil, ar fi impactul cu un val de energie cosmică și radiație gama provenită din centrul galaxiei, val de energie nedetectabil cu ochiul liber, dar care poate avea implicații uriașe în ceea ce privește dezvoltarea fizică și psihică a ființelor umane. Pământul se mișcă într-o regiune a galaxiei ce duce la creșterea impactului cu energii cosmice înalt vibraționale modulate prin soarele nostru. Aceasta va duce de asemenea la modificarea, sau mai bine zis activarea ADN-ului uman. Mai multe schimbări se vor petrece în societatea umană, inclusiv dezvăluiri despre tehnologii avansate și existența vieții extraterestre.

Teoriile sale par să se confirme. De exemplu, cercetătorii de la Universitatea Queensland, Brisbane, Australia, au descoperit recent o metodă de a “curăța” distrugătorii de alcaloizi din creierul celor bolnavi de Alzheimer folosind ultrasunete.

Laboratoarele moderne dispun de două metode de a combina ADN-ul: prima metodă implică folosirea unor enzime care descompun și recombină ADN-ul, dar cea mai importantă metodă este folosirea “allele frequency”, un set specific de frecvențe care pot descompune și separa ADN-ul uman.

Sa aibă Dr. Atkins dreptate în legatura cu “modificările” care urmeaza să se întâmple? Să fie acest val de energie cosmică suficientă pentru a creea o schimbare radicală în ADN-ul nostru și pentru a declanșa o nouă etapă în evoluția umană?

Daca propriile noastre gânduri și emoții ne pot afecta sănătatea, imaginați-vă ce ar putea face o schimbare radicală de energie cosmică, nu numai pentru noi ca specie, dar și pentru întreaga planetă.

Ce spun ocultiștii?

Ocultiștii numesc data de 28 septembrie 2015 „Orizontul Evenimentului„, considerând-o cea mai importantă zi din istoria umanității. Acesta nu este sfârșitul, ci începutul unei ascensiuni la nivel global al ființelor. Încă din luna august a acestui an s-au intensificat exploziile cosmice de raze gamma, iar această creștere energetică mai este denumită și „Unda X”. Această Super-Undă atinge apogeul la 28 septembrie 2015, când va atinge cea mai mare frecvenţă energetică măsurată vreodată în Cosmos, din istoria modernă. Este dovedit faptul că Lumina de Radiaţii Gamma poate dezvolta instantaneu ADN-ul oricărei specii într-o formă a sa mai înaltă.

28 septembrie 2015

Ezoteriștii mai cred că ceea ce suntem pe cale să experimentăm este un alt val de „trezire„, așa cum a mai fost și în 2012. Ce înseamnă „trezirea” în limbaj ezoteric? Se spune că oamenii sunt „adormiți” ani de zile și brusc, diferite situații neplăcute de viață îi „trezesc„, le ridică un văl de pe ochii lăuntrici și își dau seama de lucrurile deșarte în care s-au angrenat pe parcursul vieții de până atunci. Pentru mulți procesul acesta deja a început, ei fiind mutaţi în locaţii noi, suferind pierderi de relații și lucruri materiale. Ei se pot simți ca fiind total din alt loc, singuri şi chiar pierduți. Ocultiștii ne asigură că tot ceea ce se întâmplă este așa cum trebuie să fie, aceasta reprezentând o curăţare a energiilor vechi de care oamenii au ținut cu încăpățânare. Se spune că este imposibil să luam cu noi în dimensiunile superioare frecvenţele inferioare ale traumelor emoţionale reprimate şi sistemele limitate de credință. Aceste vechi energii trebuie să fie eliberate din corp, astfel încât sa putem primi Informaţiile de Lumină, să le lasam să curgă complet prin noi şi să fie împământate corect.

În altă ordine de idei, „trezirea” ar fi o înălțare, o ascensiune spirituală. Se pare că în 28 septembrie 2015 ceva va favoriza o trezire în masă a sufletelor umane. Accelerarea și înălțarea energiei electromagnetice de la soare și a altor energii cosmice vor duce la o „schimbare de frecvență„, la un „salt” în conștiință și în evoluție. Planeta are de gând să evolueze, iar noi suntem pe cale să aflăm răspuns la întrebările esențiale: „Cine suntem?„, „De unde venim?” și „Care este scopul nostru?„.

Acest fenomen poate provoca un soi de haos în jur, deoarece sufletele nou trezite vor fi derutate de lucrurile pe care le vor experimenta. Ceea ce poate fi destul de cutremurător, emoțional vorbind. Pentru cei neinițiați și în special pentru cei blocați în cutumele anumitor curente religioase, tot ceea ce vor experimenta îi va speria. Mulți vor crede că înnebunesc și se vor panica. Va depinde de cei care au deja sufletele treze să îi calmeze și să le explice că toate prin care trec sunt o parte absolut normală și naturală a trezirii. Poate explicațiile în cheia unui discurs logic nu vor ajuta. Dar cei care au deja o conștiința trează, puternică, trebuie să lucreze asupra lor înșile până ce devin un mediu perfect pentru ca acele ființe proaspăt trezite să facă ceea ce trebuie să facă pentru a se adapta.




Cele mai multe informații care circulă cu privire la distrugerea Pământului, nu sunt exacte nici din punctul de vedere al ocultiștilor. Deși va exista distrugere, aceasta se referă la ruinarea vechilor paradigme de gândire, ale vechilor programe și tipare ale existenței. Energiile care culminează în eter deschid calea unei noi desfășurări divine.

Ce aduce acest nou val de energie pentru cei deja purificați? Se spune că vor intra pe deplin în posesia propriei lor puteri interioare, vor putea făptui mici sau mari miracole, totul se va aranja perfect în viețile lor, noi oportunități li se vor deschide în cale. Comunicarea cu sinele, cu ghizii spirituali și cu alte tărâmuri va fi mult mai ușoară, ceea ce le va permite să-si înceapă antrenamentul și să devină maeștrii propriei lor vieți și co-creatori benefici ai Divinității. Acestora li se recomandă să se bucure în mod cumpătat, păstrându-și energiile în echilibru, să se stabilizeze, să se purifice, rămânând împământați și pe deplin conectați la iubirea necondiționată pentru sine și pentru cei din jur.

Ce spun conspirațiile?

1) Pe 23 septembrie Papa Francisc se va întâlni cu președintele SUA și va vorbi în fața Congresului (24 septembrie). Pe 25 septembrie Papa Francisc se va adresa adunării liderilor politici mondiali la adunarea generală ONU. Serviciile de informații ale Vaticanului sunt, de asemenea, conștiente de aceste energii cosmice care vin. Este mai mult decât o coincidență faptul că, în același timp cu energiile cosmice care se revarsa pe Pământ, cei mai puternici lideri religioși și politici din lume se întâlnesc.

2) De asemenea va fi o încercare de a utiliza CERN pentru a devia acest masiv val de energie care vine.

3) Un document declasificat vorbeste de operatiunea Jade Helm (despre care se spune ca ar consta în antrenamente privind aplicarea legii marțiale), începuta la 15 iulie 2015 cu durata până la 15 septembrie 2015. Se pare ca aceasta are scopul de a obține informații cu privire la efectele energiilor cosmice primite, în scopul de a gestiona mai bine schimbările pe care le declanșează în umanitate.

28 septembrie 2015

Imagini care se presupun a fi capturate in timpul operatiunii Jade Helm in Florida.

Acest exercițiu este legat de „schimbarea de frecvență” în care statele mici (unde exercițiile sunt efectuate) se vor confrunta cu un câmp de înaltă frecvență, scopul fiind de a învăța gestionarea efectelor rezultate asupra populației, înainte ca acest câmp să crească și mai mult.

Unele voci șoptesc că aceste exerciţii militare din vestul Statelor Unite reprezintă în realitate o vânătoare a “forţelor extraterestre nordice” ale căror nave spaţiale au invadat atmosfera Pământului deasupra comitatului El Paso din Texas.

4) A propos de aceasta, se mai spune ca ar exista intr-adevar o grupare extraterestra numita Alianța Ființelor Sferice venită în sistemul nostru solar încă din anii 2012-2013 cu sfere (nave mamă) de dimensiunea planetei Neptun. Aceasta a format scuturi de frecvență în jurul sistemului solar și al soarelui în scopul de a regla cantitatea de energie cosmică ce vine asupra Pământului și sistemului nostru solar, astfel încât omenirea să poată integra mai bine aceste energii cosmice și să se pregătească pentru schimbări majore.

28 septembrie 2015

Ei au folosit mii de sfere camuflate, care sunt echidistant dispersate peste tot în sistemul nostru solar și-n vecinătatea planetei (conectate ca într-un „web cosmic„). Acestea amortizează valurile de energie densă de intrare care au schimbat starea vibratorie a continuum-ului spațiu/timp. O data cu această intrare de energii, se vor declanșa o serie de evenimente, unul dintre ele fiind, cum am specificat și anterior, eliberarea de informații referitoare la tehnologii avansate, programe spațiale secrete și existența vieții extraterestre.

Articol sugerat de Andreea Florea

Bibliografie:

  • http://thespiritscience.net/2015/09/15/what-is-coming-at-the-end-of-this-september/
  • http://www.nasul.tv/avertisment-global-consecintelevalului-x-pe-28-septembrie-2015-omenirea-va-face-un-salt-in-evolutie-un-val-de-energii-cosmice-vor-invada-pamantul-adn-ul-uman-se-va-modifica-iar-societatea-va/
  • http://burebista2012.blogspot.ro/2015/08/ascensiunea-globala-in-masa-in-28.html
  • http://noul-univers-christalin.blogspot.ro/2015/07/arhanghelul-mikael-val-cosmic-fara.html
  • http://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.ro/2015/09/luna-insangerata-portalul-ganesha-23-28.html
  • https://dincolodemedicina.wordpress.com/2009/06/26/tehnici-nlp/